Fragmentul a fost preluat din Dilema veche, nr. 156:

– Andrei PLESU

Mă dau bătut. Am constatat că în materie de comunism şi marxism dezbaterea e inutilă şi, de fapt, imposibilă. Dialogul nu este recomandabil, cînd interlocutorii sînt oameni cu convingeri inflexibile, „adepţi“ de tip religios ai propriului punct de vedere. Am constatat, de-a lungul anilor, că poţi spune aproape orice despre figuri culturale celebre, fără ca cineva (cu excepţia unor restrînse cercuri de fanatici) să sufere isteric. Poţi spune că Platon e fascist, că Immanuel Kant e prea prusac, că Wittgenstein nu ştie carte, că filosofia britanică e o filosofie de prostănaci, care nu cred decît în ce se poate pipăi, sau că gîndirea medievală e obscurantistă. În tinereţea mea nătîngă, i-am spus, odată, dlui Noica, ceva de genul: „N-am ce face cu Hegel!“. A devenit melancolic, dar nu m-a dat afară din camera şi din generozitatea sa. (Cititi articolul)