18
Oct

Pe scurt despre trufie

   Posted by: Dan   in Sunday School, Umberto Eco

“Desi a mai zis-o si altul inaintea mea: de cand oamenii nu mai cred in Dumnezeu, nu inseamna ca nu mai cred in nimic, cred in orice.” ~ Umberto Eco

Azi la Scoala de duminica:
In exclusivitate pentru Zia®ul de la 5 o proza scurta semnata de venerabilul poet si prozator român Ion Untaru, “Pe scurt despre trufie”.

– Dumneata de ce nu vii la Biserică, să te împaci cu Dumnezeu?
– Păi nu suntem certaţi părinte.
– Nu vorbi aşa, să te mai cureţi de păcate.
– Păi eu n-am nici un păcat.

Nu făcea pe bufonul, ci vorbea serios. Era convins că e curat ca lacrima şi că nu are nici un păcat. După judecata lui: n-am dat în cap la nimeni, n-am furat nimic, nu am spart casa nimănui, el se considera un credincios autentic. Dar chiar în momentul acela păcătuia printr-o teribilă şi inconştientă trufie. Şi când ignoranţa îşi dă mâna cu naivitatea, ca să nu spun prostia, omul se pune singur în cea mai rea dintre posturi. Şi dacă am extrapola, limitându-ne la orizontul gândirii lui, după moarte considera că e de datoria lui Dumnezeu să-i ofere un loc în rai.

Altă dat un fost (foarte) înalt demnitar ieşind de la o slujbă religioasă, i se ia un interviu (am văzut scena la televizor) şi declară senin (reproduc din memorie): «Am ţinut să subliniem prin participarea noastră, importanţa acestei sărbători care…etc. etc.» Aici nu mai este vorba de ignoranţă ci de o trufie incurabilă care face din posesorul ei o biată victimă. Ascultaţi: Servicul divin nu era important în sine, ci devenea important prin participartea sa!!! El îi făcea o favoare lui Dumnezeu prin prezenţa sa în Biserică.
Bietule om, Dumnezeu nu are nici o nevoie de prezenţa ta la slujbă. Dacă participi, pentru tine participi, dacă eşti absent, pentru tine eşti absent. Căci şi pentru una şi pentru cealaltă vei primi ceea ce ţi se cuvine. Dar nu acum, ci puţin mai târziu. După ce vei părăsi lumea aceasta. Tu ai participat la slujbă nu din pornirea ta lăuntrică să te rogi la Dumnezeu pentru viaţa ta păcătoasă, ci ca să fii văzut şi să îţi apară poza la ziar.

Două întâmplări care vorbesc de la sine: oamenii se declară credincioşi că sună bine, dar câtă diferenţă între vorbă şi viaţa îmbunătăţită, trăirea autentică în spiritul învăţăturilor Domnului.
Şi cu toate astea, cine vrea să trăiască şi după ce moare, păzeşte Biblia pentru că Dumnezeu nu cere oamenilor să mute munţii din loc.
“Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie.” (Matei 16.24)

Am respectat grafia si punctuatia originale.
Conform obiceiului impamantenit, va imbii sa comentati, sa completati si chiar sa dialogati cu autorul.
Va mai recomand sa cititi: Vara Patriarhului si Dialog la poalele Parnasului.

Tags:

This entry was posted on Sunday, October 18th, 2009 at 12:00 am and is filed under Sunday School, Umberto Eco. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. Both comments and pings are currently closed.

11 comments so far

 1 

Buna ziua,
Excelente pildele. Locuiesc in Canada, New Brunswick, de 12 ani.
Este adevarat ca in Romania tot mai multi tineri, chiar copii de scoala, se indreapta spre Biserica? M-as bucura sa-mi confirmati.

October 18th, 2009 at 2:15 am
 2 

Mă bucur să vă dau o veste bună: bisericile sunt din ce în ce mai pline de tineri. Se înscriu la Seminarul teologic, la Teologie, ajung slujitori ai altarului. Multe coruri de copii, multe organizaţii spirituale printre studenţi şi o colaborare fructuoasă crescândă între laici, tineri şi adulţi cu Biserica.
Vă doresc toate bune.

October 18th, 2009 at 7:07 am
 3 

In Bucuresti, multi tineri neseriosi/fara inclinatie spre acest domeniu aleg (sau ajung intamplator la) Teologie deoarece au astfel siguranta unui salariu. Insa acestia cu certitudine nu sunt manati de credinta, din moment ce inafara Bisericii folosesc o exprimare vulgara, iar ca preocupare principala au bautura, manelele si fetele.

October 18th, 2009 at 8:04 pm
 4 

Oana,
Fiecare pădure cu uscăturile ei. Mulţi chemaţi, puţini aleşi. O săptămână bună. Cu prietenie,

October 19th, 2009 at 7:27 am
MGM
 5 

În perioade de criză, oamenii se agaţă de orice fir de speranţă şi cine oferă speranţă şi momente iluzorii de linişte mai frumos ambalate decât Biserica? Cred că adevăraţii credincioşi se roagă în peşterile sufletului lor.

October 20th, 2009 at 12:08 pm
 6 

Rugăciunea de acasă nu va avea niciodată puterea rugăciunii colective din Biserică. “Unde se adună doi sau trei în numele Meu, acolo sunt şi Eu!” Dta trăieşti pentru că Dumnezeu ţi-a dat viaţa. Nu pentru că ai fi cucerit-o prin puterea dtale. Sau pentru că merităm să trăim. Şi pe dta şi pe noi toţi Dumnezeu ne ţine în viaţă. Cine este credincios, se roaga toată viaţa. După cum este de adevărat că Dumnezeu există, şi Cuvântul Domnului şi învăţătura Bisericii adevărate sunt. Iar cine crede că acestea sunt neadevărate, degeaba se roagă. Mai târziu îmi vei da dreptate. Cu toată prietenia,

October 21st, 2009 at 7:07 am
MGM
 7 

Domnule Untaru, cu toata stima, de ce credeti ca rugaciunea “de acasa” nu va avea niciodata puterea unei rugaciuni tipizate, rostite in cor in virtutea canoanelor? Biserica este o institutie. Legatura intre om si Dumnezeu, daca este puternica, nu are nevoie de intermediere. “Dta trăieşti pentru că Dumnezeu ţi-a dat viaţa. Nu pentru că ai fi cucerit-o prin puterea dtale. Sau pentru că merităm să trăim. Şi pe dta şi pe noi toţi Dumnezeu ne ţine în viaţă.” Nu am afirmat niciodata contrariul, stimate domn.

October 21st, 2009 at 11:10 am
 8 

Mulţumesc pt răspuns. Mie aşa mi s-a părut că citesc printre rândurile comului Dvs.: “…cine oferă speranţă şi momente iluzorii de linişte mai frumos ambalate decât Biserica?”
Nu vă supăraţi, cine este credincios în peştera sufletului său, nu se exprimă astfel. Biserica nu vinde propagandă frumos ambalată! Nu aruncaţi această anatemă pe umerii Bisericii. Este bine ca omul să se roage dar oricât de credincios ar fi, nu poate să îşi ierte singur păcatele în vederea mântuirii. Cineva care îşi da seama de decăderea lui spirituală, mergea într-o pădure şi se spovedea unui mesteacăn, îşi uşura sufletul şi se întorcea printre oameni într-o mai bună stare sufletească. Dar mesteacănul acela nu a putut să îi ierte păcatele, să îi dea binecuvântare şi să-l împărtăşească pe el cu sângele şi trupul Domnului. Euharistia a fost instituită de Domnul Iisus şi transmisă direct prin succesiunea sfinţilor Apostoli, a părinţilor Bisericii şi a slujitorilor altarului. Tare mult îmi doresc ca aceste elemente esenţiale să fie înţelese de cât mai mulţi din semenii noştri. Dacă vreţi, pot să vă ofer adresa mea de mail şi să continuăm astfel corespondenţa. Vă doresc numai bine.

October 22nd, 2009 at 5:27 am
 9 

Revin, încerc să fiu cât mai scurt. Am cunoscut un om care îşi distrusese sănătatea cu alcool. A suferit o dezalcoolizare şi din nou a început să bea. Când aduceam vorba despre crucificarea Domnului, plângea cu lacrimi, ceea ce spre ruşinea mea, nu mi se întâmplă şi mie. În peştera sufletului său, rămăsese încă destulă puritate. Am insistat cât am putut să meargă la o spovedanie. A promis dar nu a venit. Nu mai ştiu nimic de soarta lui. O singură dată am vorbit cu alt om, fusese paznic la o închisoare, înainte de ’89. Plângea, nu putea să mai trăiască fără băutură. Presupun că îşi făcea reproşuri pt propria lui purtare din acea perioadă. Îşi amorţea conştiinţa cu băutura. Nu a acceptat invitaţia unei spovedanii la un duhovnic. Era sincer, spovedania l-ar fi uşurat, preotul i-ar fi acordat dezlegarea de păcate, ceea ce este cel mai important. Nimic pe lumea asta nu este mai important ca MÂNTUIREA! Toate averile materiale şi spirituale din lume, fac mult mai puţin decât mântuirea unui singur suflet! Vă doresc numai bine.

October 22nd, 2009 at 5:42 am
MGM
 10 

Domnule Untaru, mi-ar face placere sa conversam mai mult pe aceasta tema. Sigur ca nimeni nu poate sa isi ierte pacatele singur, fie si din pricina faptului ca pacatele sunt iertate de cel fata de care ai gresit. Si stiu ca am gresit fata de Dumnezeu de mult prea multe ori! Dar am vazut si cunoscut preoti care “dezleaga” de pacate ducand ei insisi in spate pacate grele! Am vazut o institutie ce-si zice Biserica transformand numele lui Dumnezeu in bun de consum, care vinde icoane si chipuri cioplite, care liciteaza parohii si se joaca de-a sfintenia ascunzandu-si sub patrafir trufia. Cred in Biserica lui Dumnezeu cu preoti mesteceni, candelabre de stele, coruri de flori si frunze, cu apa curata de impartasanie din izvoare, toate purtatoare de harul creatiei divine si neatinse de ispitele diavolesti. M-am spovedit in fata unui preot doar de doua ori in viata, tarziu, mult prea tarziu. Era preotul Ioan Stefanescu din Targoviste, un preot cuprins de harul lui Dumnezeu pana in maduva oaselor. Da, spovedaniile acelea m-au linistit, mi-au dat pacea sufleteasca de care aveam nevoie si trebuie sa recunosc ca le simt lipsa acum, pe meleaguri straine. Atunci preotul mi-a spus ca nu lui ma spovedesc ci lui Dumnezeu si ca el nici macar nu este intermediar intre mine si Dumnezeu ci doar martor la spovedania mea si indrumator spiritual in drumul pe care il am de urmat pentru a ma “dezlega” de pacate. Pentru ca degeaba te spovedesti si un preot “te dezleaga” daca tu, iesind din templu si considerandu-te “nou”, o apuci iar pe batatura!

October 22nd, 2009 at 1:07 pm
 11 

Sigur că subiectul comportă f. multe dezbateri. În jurul discuţiei gravitează însă adevărul. NU judeca şi nu vei fi judecat la rândul tău.
Adresa mea de mail este urmatoarea: ion.untaru@yahoo.com
Domnul Iisus a spus: Faceţi ce vă spun dar după faptele lor să nu faceţi (ale preoţilor vremii).
Bucuros de re-întâlnire, vă aştept să schimbăm opinii. Week-end plăcut. Cu toată prietenia,

October 24th, 2009 at 12:57 pm