SONETUL 3, de Francesco Petrarca

În plină zi sta soarele să piară
De mila Creatorului zidirii,
Cînd m-au străpuns săgeţile privirii
Şi ochii voştri, Doamnă, mă legară.

N-a fost o cinste-atunci să mă prăvale,
Iar vouă, cu un scut ce scânteiază,
Săgeata nici măcar să v-o arate…

Un soneto me manda hacer Violante;
en mi vida me he visto en tal aprieto.
Catorce versos dicen que es soneto,
burla burlando van los tres delante.

Yo pensé que no hallara consonante,
y estoy en la mitad de otro cuarteto,
mas si me veo en el primer terceto
no hay cosa en los cuartetos que me espante.

Por el primer terceto voy entrando,
y aun parece que entré con pie derecho
pues fin con este verso le estoy dando.

Ya estoy en el segundo, y aun sospecho
que estoy los trece versos acabando.
Contad si son catorce, y está hecho.

CATRA PLANETA MEA

Cât ţi-s dator, o, stea mult graţioasă,
Că-n primăvara a vieţei mele
Tu m-ai ferit de strâmbe căi şi rele
Şi m-ai condus pe calea virtuoasă!

De la ţărmul fatal vasul purcede,
Ş-amu, plutind prin marea de pieire,
A ta rază la port mă va încrede.

POLEMICĂ LITERARĂ

Susţii că Iuliu Cezar mânca des murătură?
Stupidule! Citeşte în pravila Moldovei.
Ce? Slav e rădăcina ceaslovului şi-a slovii?
Şi morcovii-s dactilici! Curat caricatură.

Tu zici că fur citate? Dar toţi măgarii fură!
Şi nici nu-i furt: în dogme oprescu-l blagoslovii!
De mai repeţi citatul grecesc: Quod licet bovi,
La proxima-ntâlnire îţi vâr umbrela-n gură.

Eşri idiot! De vorbă nu stau c-un de-alde rine,
Dar dacă nu-ţi ţii gura, să ştii că-s hotărât
Să-ţi scriu d-acum răspunsuri lipsite de ruşine.

Şi de mai vii cu fleacuri, eu vin numaidecât
Cu altele, că-n urmă de ştii să-njuri, te ţine
Că şi eu ştiu! şi-aibi grije că-ţi sar odată-n gât!

Inca un exemplu de sonet petrarchian, de data aceasta apartinand lui George Bacovia:

E-o noapte udă, grea, te-neci afară.
Prin ceaţă – obosite, roşii, fără zare –
Ard, afumate, triste felinare
Ca într-o crâşmă umedă, murdară.

Apoi, cu paşi de-o nostimă măsură,
Prin întuneric bâjbâiesc prin casă,
Şi cad, recad, şi nu mai tac din gură.

1) Exemplu de sonet shakespearian:

Sonnet 116
de William Shakespeare

Let me not to the marriage of true minds
Admit impediments. Love is not love
Which alters when it alteration finds,
Or bends with the remover to remove:

O no! it is an ever-fixed mark
That looks on tempests and is never shaken;
It is the star to every wandering bark,
Whose worth’s unknown, although his height be taken.

Love’s not Time’s fool, though rosy lips and cheeks
Within his bending sickle’s compass come:
Love alters not with his brief hours and weeks,
But bears it out even to the edge of doom.

If this be error and upon me proved,
I never writ, nor no man ever loved.

2) Exemplu de sonet petrarchian:

God’s Grandeur
de Gerard Manley Hopkins

The world is charged with the grandeur of God.
It will flame out, like shining from shook foil;
It gathers to a greatness, like the ooze of oil
Crushed. Why do men then now not reck his rod?
Generations have trod, have trod, have trod;
And all is seared with trade; bleared, smeared with toil;
And wears man’s smudge and shares man’s smell: the soil
Is bare now, nor can foot feel, being shod.

And for all this, nature is never spent;
There lives the dearest freshness deep down things;
And though the last lights off the black West went
Oh, morning, at the brown brink eastward, springs —
Because the Holy Ghost over the bent
World broods with warm breast and with ah! bright wings.

Autorii aleg sa utilizeze aceste forme atunci cand creaza poezie, in ideea de a atinge o oarecare perfectiune. Insa un poet desavarsit va leza perfectiunea, de dragul conciziei si claritatii. Zic io.

Vasile Voiculescu a preferat schema shakespeariana, trei catrene si un cuplet (4+4+4+2):

CCXXXV

Mă lupt să scap iubirea de pătimaşul trup,
Să n-o mai sorb cu ochii, să n-o mai muşc cu gura,
Din laţu-mpreunării sălbatice s-o rup,
S-o curăţesc de carne, ca de pe aur zgura;

Să te ador în suflet; doar duhul să-ţi aleg-
O veşnică-mbinare a doua raze line…
Dar cum te-arăţi, mă-ntunec… şi sufletul întreg
Se face ochi, piept, braţe… zbucnite către tine,

Pâlpâitor de pofte, iar dinainte-ţi cad;
Din nou vremelnicia îşi cască-n mine-abisul.
Rostogolit pe dâre de flăcări, ca-ntr-un iad,
Mă-ntorc, cântând în carne…Mă doare numai visul

Că mai presus de fire, putând să o răstoarne,
Iubirea e sămânţa eternităţii-n carne.

Lejos de vos e cerca de cuidado,
pobre de gozo e rico de tristeza,
fallido de reposo e abastado
de mortal pena, congoja e braveza;

desnudo de esperanza e abrigado
de inmensa cuita, e visto aspereza.
La mi vida me fuye, mal mi grado,
e muerte me persigue sin pereza.

Nin son bastantes a satisfacer
la sed ardiente de mi grand deseo
Tajo al presente, nin me socorrer

la enferma Guadiana, nin lo creo;
solo Guadalquivir tiene poder
de me guarir e solo aquel deseo.

Afară-i toamnă, frunză-mprăştiată,
Iar vântul zvârle-n geamuri grele picuri;
Şi tu citeşti scrisori din roase plicuri
Şi într-un ceas gândeşti la viaţa toată.

Pierzându-ţi timpul tău cu dulci nimicuri,
N-ai vrea ca nime-n uşa ta să bată;
Dar şi mai bine-i, când afară-i zloată,
Să stai visând la foc, de somn să picuri.

Şi eu astfel mă uit din jeţ pe gânduri,
Visez la basmul vechi al zânei Dochii;
În juru-mi ceaţa creşte rânduri-rânduri;

Deodat-aud foşnirea unei rochii,
Un moale pas abia atins de scânduri…
Iar mâini subţiri şi reci mi-acopăr ochii.