Nu orice mesaj nesolicitat e spam.
Va dau urmatorul exemplu: cu cateva zile inainte de Craciun am primit un e-mail care continea doar atat. Am raspuns cu un foarte scurt mesaj de multumire, pentru ca asa am considerat ca este civilizat, si de aici a inceput totul: un schimb de mesaje din ce in ce mai bogat in continut, informatii foarte interesante despre Muzeul din Sibiel si fondatorul acestuia, despre colectia de icoane pe sticla (unica in lume ca numar de exponate) si despre un om deosebit, invitatul nostru de astazi. Si toata aceasta corespondenta, purtata in cea mai veritabila limba româna!

Giovanni RuggeriGiovanni Ruggeri: “Aceastǎ carte – fruct al unei mari strǎduinte de realizare, fie-mi îngǎduit sǎ o spun cu o modestie sincerǎ si cu o egalǎ franchete – vrea sǎ fie semnul unei profunde recunostinti adusa marilor valori culturale si religioase exprimate de poporul român si un gest personal de a multumi si onora memoria celui pe care nu mǎ sfiesc sǎ-l numesc un urias al credintei, al culturii, al bunǎtǎtii: Pǎrintele Zosim Oancea. ( . . . )”
Conferintele Bibliotecii ASTRA, iulie 2008


Ca de obicei, am formulat putine intrebari, complet neconventionale si (aparent) haotice. Scopul urmarit este acela de a va invita pe dvs., cititorii, sa continuati interviul prin intermediul sectiunii de comentarii, sa aflati tot ceea ce v-ar putea interesa despre lucrarile, persoana si personalitatea amabilului domn Ruggeri. Sper sa dovediti indulgenta fata de (eventuale) mici greseli de exprimare ori de nuanta.

OMUL
Carte de vizita: Giovanni Ruggeri, cercetator, jurnalist si eseist italian, absolvent de teologie la Pontificia Università Gregoriana din Roma; a scris numeroase articole si reportaje turistice despre România, a publicat mai multe carti despre legaturile dintre crestinism si modernitate si, nu in ultimul rand, este autorul cartii-album “Icoanele pe sticlă din Sibiel” (aparuta deocamdata in limbile: româna, italiana, engleza, germana si franceza), o scriitura plina de admiratie si dragoste, incantare si apreciere fata de România si cultura sa populara.

1. De ce tocmai România?
Giovanni Ruggeri: Pentru ca fiecare dintre noi are “nebuniile” lui! Sau, daca vreti o alta perspectiva, “De ce România m-a ales chiar pe mine?” Cu aceasta gluma amicala, prin care as vrea sa corespund nivelului de simt al umorului foarte agreabil al dumneavoastra, doresc sa exprim, in primul rand, surpriza pe care eu insumi am avut-o atunci cand am descoperit România pentru prima data, atunci cand m-am “indragostit” cu adevarat de aceasta tara, cand am hotarat sa ma implic atat de mult in promovarea unui loc de exceptie – Muzeul de icoane pe sticla din Sibiel (ca sa nu zicem nimic despre reportajele si articolele mele despre aproape toate destinatiile turistice din România) – si, in plan strict personal, faptul ca la un moment dat am vrut neaparat sa imi cumpar o mica casa batraneasca la Sibiel; o casa cu pivnita, sopron, grajd, gradina… Nota bene: ca orice italian harnic si cuminte, am si eu ceva economii dar, vorbind la propriu, nu sunt un om bogat, de pilda in Italia locuiesc in chirie; acum poate intelegeti mai bine de ce vorbeam mai sus despre “nebunie”…
Farmecul irezistibil al României, care m-a cucerit imediat, tine de radacinile culturale taranesti (stravechi) ale civilizatiei traditionale române, care pana astazi tot rezista, chiar daca destul de des doar in subsol. Sunt constient ca a vorbi despre “radacinile culturale taranesti” inseamna o multime de lucruri, pe care nu pot eu sa le lamuresc nici pe departe. Atunci imi permit sa ma refer, deocamdata, doar la cateva trasaturi majore: “civilizatia rurala” pentru mine inseamna (printre multe altele) un sentiment sacru al pamantului si al vietii, pentru care materia si spiritul sunt unite intr-o sinteza fundamentala esentiala: istoria si eternitatea merg intotdeauna alaturi si fiecare inauntrul celeilalte; inseamna si un ritm de viata unde omul are timpul sa vada, sa simta, sa munceasca, sa gandeasca, sa aiba constiinta “fizica” a trecerii timpului si a aproprierii destinului; mai inseamna o constiinta sensibila a materiei (frig, cald, lemn, soba, sapa, apa, vant, praf, gaina…) si o familiaritate naturala cu cerul (divinitatea). In acelasi timp, dorinta mea de a cunoaste România (constient fiind ca nu exista o cunoastere adevarata fara dragoste) mi-a deschis incet-incet marea panorama a Culturii române, pe care o admir pur si simplu ca un autodidact (inclusiv in ceea ce priveste limba… si se vede!) dornic de a descoperi – incepand cu cateva “afinitati elective” – chipuri si voci deosebite din România.
Acum trebuie sa fac un mic pas inapoi, ca sa pot raspunde imediat unor observatii (tacute, dar sesizabile) de-ale dv. si de-ale cititorilor: imaginea pe care mi-am format-o despre civilizatia rurala, si despre fosta(?) Românie rurala, nu este nici idilica, nici ireala si nici partiala. Ea este, pur si simplu, simbolica: cand ma retrag la Sibiel (chiar daca pana astazi, acest lucru insemna pentru mine exclusiv munca la Muzeu, acasa si in gradina) sau cand ma plimb undeva prin tara, dimensiunile enumerate mai sus – foarte pe scurt si doar partial – sunt mai apropiate de mine; le simt mult mai clar in România si asta imi permite sa le am ca orizont interior si exterior extrem de important, poate chiar vital, pentru reflectie si meditare. In sfarsit, marturisesc ca România face parte, surprinzator, din cautarile mele a “raspunsurilor” la cateva intrebari esentiale, intrebari permanente care, pana la urma, coincid cu “marea intrebare” care eu sunt pentru mine insumi. “Factus mihi magna quaestio: devenisem o mare intrebare pentru mine insumi”, spunea Sf. Augustin.
In rest, va dau cuvantul meu ca, fiind un om foarte constient, realist si pragmatic – deci de loc “cu capul in nori” –, cunosc destul de bine România ca sa nu imi fac iluzii nici cu privire la problemele mari ale tarii (inclusiv in ceea ce priveste dezvoltarea, mediul, promovarea imaginii, a turismului si a culturii s.a.m.d.), dar nici in legatura cu românii printre care, marturisesc, nu am intalnit niciodata pana acum persoane “pe calea de mijloc”: in România gasesti sau oameni de exceptie si de o extraordinara valoare ori – imi pare rau sa spun asa, dar din pacate chiar asa mi s-a intamplat – oameni despre care uneori este mai bine nici sa nu vorbim.

2. De la Bergamo la Sibiel sunt exact 1388 km (prin Zagreb si Belgrad) sau 1591 km (prin Viena si Budapesta). Cum vi se par: multi, putini?
G.R.: Prea multi pentru mult prea putinul timp liber de care pot sa beneficiez, nici multi si nici putini pentru dorinta mea de a cunoaste cat mai temeinic oameni si locuri (ceea ce presupune conditii lor de viata). Se deschide o lume intreaga cand vorbim despre civilizatia habsburgica (Austria), maghiara (Ungaria) sau cea sloveno-croato-sârba (Ljubljana, Zagreb, Belgrad). Si, nu in ultimul rand, România – incepand din Banat si pana in Transilvania, ca sa ramanem in cadrul figurat al calatoriei mele Bergamo-Sibiel: de la Deta pana la Deva sau din Arad pana in Sibiu! Cand vin cu avionul, nu vad mai nimic; cand vin cu masina, sunt atat de grabit incat trebuie sa fiu mereu atent la radar! “N-avem timp.”: ce saracie (si ce tristete)! Timpul inseamna viata. Si viata este atat de bogata, frumoasa (Austria, Ungaria, Slovenia… Romania…), dar este necesar sa ai ochi (si suflet) pentru a vedea diferentele dintre oameni, locuri, anotimpuri…
Ca sa nu fiu acuzat ca am ocolit intrebarea, acesti “km” sunt uneori destul de multi de la “Bergamo” la “Sibiel”, daca iau in considerare modurile diferite de actiune sau de gandire; insa aceeasi distanta devine aproape zero daca am in vedere ca oamenii, oriunde s-ar afla, au sperante, sufera, se tem, iubesc.

3. In 2003, cand Don Quijote se pregatea sa intre in cel de-al cincilea veac al nemuririi sale, Dl. Giovanni Ruggeri descoperea România. Nu aveti, uneori, senzatia ca va luptati cu morile de vant?
G.R.: Nu, pentru ca destul de frecvent – din pacate – situatia este si mai dureroasa: nu sunt nici macar morile nici vant, pur si simplu nu este nimeni, nu este nimic. De cand am inceput sa ma implic in promovarea României si curand apoi a Muzeului din Sibiel, am stiut ca sunt singur; nu numai in România ci si, poate in primul rand, chiar in Italia! Credeti ca “italienii” (permiteti-mi sa generalizez o singura data), in majoritatea lor, iubesc si apreciaza România? Nici vorba! In ceea ce priveste România, pana acum am intalnit numai putini români – dar in general de mare valoare – care au apreciat ceea ce imi propusesem eu sa fac si m-au ajutat, in majoritatea cazurilor, prin prietenia lor si printr-un sprijn potrivit competentelor (in niciun caz unul de tip financiar).
Despre institutii ce sa mai spun? Exista oameni si oameni… De pilda, sunt unii care promit mari si munti si apoi nu respecta nici cele mai elementare reguli de buna educatie, pe de alta parte exista functionari sau inalti oficiali care, fascinati de marele sacrificiu si de extraordinara opera a Parintelui Oancea si impresionati de straduinta mea, se implica in mod concret pentru a sprijni actiunea mea in favoare Muzeului si – asa sper si mai mult – pentru a sprijni chiar Muzeul. Insa voi reveni asupra acestui aspect mai departe. Acum, in ceea ce priveste intrebarea dv. si referindu-ma in mod precis la Sibiel : sufar cand pentru un Muzeu unic, de mare valoare – a costat sacrificii enorme si este marturia vie a genialitatii sfinte a parintelui Zosim Oancea care, dupa 15 ani de inchisoare si munca silnica, a reusit sa ctitoreasca, in plin comunism, acest Muzeu – timp de 10 ani nu s-a facut nimic pentru a imbunatati conditiile si a pastra bine icoanele si pana astazi nici nu se stie in mod precis, concret si sigur daca se va face ceva (si ce anume) sau nu, pe viitor. Icoanele se degradeaza in mod ireparabil, icoane valoroase, vechi de 200-300 de ani se pierd datorita conditiilor improprii de conservare. Mergeti la Muzeu acum, in februarie, mergeti in martie: veti “muri” de frig si veti vedea cum se degradeaza icoanele. Muzeul a aparut prin sacrificiile localnicilor din Sibiel si cu sprijnul Consiliului Ecumenic al Bisericilor din Europa si astazi este administrat de Biserica Ortodoxa Româna din Sibiu/Sibiel: nu pot sa cred – nu vreau sa cred – ca Biserica Ortodoxa si satul Sibiel vor accepta distrugerea progresiva a acestui patrimoniu religios, artistic si uman de o inestimabila valoare. Responsabilii Muzeului trebuie sa inceapa imediat un “razboi pasnic” impotriva imobilismului. Va propun sa promovam cu totii o campanie: România pentru Muzeul din Sibiel! In ceea ce ma priveste, iar responsabilii Muzeului stiu foarte bine acest lucru, eu am fost si voi fi mereu alaturi de orice initiativa serioasa si concreta de a face ceva bun pentru Muzeu, pentru ca este vorba de un popor care s-a exprimat prin acest Muzeu si prin icoanele lui. Iubesc Sibielul si ma alatur oricarui om cinstit si harnic care doreste SA FACA ceva – nu doar sa vorbeasca aiurea – pentru Muzeu.

4. Constantin Noica, Lucian Blaga, Dumitru Stăniloae – numele a trei titani, pe care le-ati rostit intr-un interviu recent. Enumerati-mi, va rog, trei adjective, cate unul pentru fiecare din cele trei mari personalitati.
G.R.: Cunostintele mele de cultura româneasca sunt prea putine ca sa imi pot permite o “judecata” asa de importanta. Totusi, daca chiar insistati, eu as zice – Noica: domnesc; Blaga: intens; Staniloae: comunicativ. Eu am reusit sa citesc foarte putin din Opera autorilor mentionati si numai prin prisma “intereselor” mele, si anume: cultura traditionala româneasca, sentimentul religios al vietii, relatia românitatii cu cultura occidentala. Singurul lucru cu care nu mi-e rusine, este acela ca eu i-am descoperit pe acesti mari români singur, prin cercetarile mele de om dornic de a-i cunoaste pe cei apropiati lui (aceleasi orizonturi culturale) in cultura româneasca. As avea nevoie sa gasesc pe cineva dispus sa ma invete limba si cultura româneasca.

5. Ce ati lua din România pentru a duce in Italia, dar si viceversa: ce ati aduce definitiv de acolo in România?
G.R.: Iubesc Italia (asa cum este ea, imperfecta), iubesc România (asa cum este ea, imperfecta). Dar daca insistati, din România as duce in Italia cel putin marea liniste si noptile instelate, care la noi au fost furate definitiv de catre asa numita “civilizatie”. Din Italia as duce in România cel putin franchetea amabila si experienta indelungata a libertatii, ca sa aiba omul curajul linistit de a spune “da” cand simte “da” si acela de a spune “nu” cand simte “nu”.

MUZEUL
In spatele Muzeului, al colectiei de icoane pe sticla, al insusi satului Sibiel straluceste figura –de acum legendara– a parintelui ortodox Zosim Oancea. Despre acest “urias al credintei, al culturii si al bunatatii”, cum chiar dv. il numeati nu de mult, am citit pe site, in cartea dv. si in toate interviurile si conferintele la care ati participat.

6. L-ati cunoscut personal? In ce masura v-a marcat destinul? (Spuneti-ne ceva despre Sfintia Sa, ceva ce n-ati scris/spus niciodata.)
G.R.: Este unul din regretele mele mai mari: din pacate nu l-am cunoscut personal pe parintele Zosim Oancea, nimanui din Sibiel nu i-a trecut prin cap sa ma prezinte atunci cand eu ma duceam in sat incepand cu anul 2003 (este adevarat ca, la vremea respectiva, parintele locuia in Sibiu, unde s-a si stins din viata in 2005). Dar am citit cartile si textele lui, am vazut inregistrari video, am vorbit cu multi oameni care l-au cunoscut foarte bine de mult timp. Eu sunt convins ca a fost un “om sfant”. De ce? Pentru ca el a inteles si suportat inchisoarea ca pe un loc unde a fost trimis de catre Dumnezeu ca sa il cunoasca mai mult, sa il iubeasca mai mult si sa il slujeasca acolo unde oamenii sufereau. Nimeni nu poate sa spuna asa ceva daca nu este un sfant, adica un om pentru care Dumnezeu este Dumnezeu, un om care – constient de slabiciunile si pacatele lui – totusi doreste cu adevarat si din suflet sa il iubeasca pe Dumnezeu. Stiti ceva? Va spun o impresie care mi-a fost confirmata personal de draga nepoata a parintelui Zosim, d-na Smaranda Badilita: Parintele Oancea nu “mirosea” de loc a “preot”. El a fost un sacerdot, preot din crestet si pana in talpi, iar felul lui de a fi si de a vorbi are legatura cu o vocatie religioasa adevarata, fara nimic legat de “atmosfera ecleziastica” – in sensul banal si superficial al cuvantului. Apoi, fiind un sfant, era chiar si un domn, un adevarat «signore»: desi a avut mereu cuvinte foarte severe impotriva comunistilor si a securistilor, NICIODATA nu am depistat in cuvintele lui vreun semn de resentiment. Parintele Zosim – asa povestesc batrinii din Sibiel, si cu asta termin – era un om detasat de ideea de avere; orice ban care ajungea in mainile lui era destinat bisericii si muzeului, deci satului. Asta spune ceva despre credinta lui adevarata.
Parintele Zosim, chiar daca nu l-am cunoscut personal, mi-a marcat destinul pentru ca marturisirea lui imi aduce, pe cai nebanuite, un sprjin esential in eforturile mele de cautare a unei intelegeri si trairi a crestinismului. Religia crestina se afla astazi intr-o situatie de groaza: bisericile vorbesc un limbaj mereu mai indepartat de oameni, iar oamenii traiesc o viata redusa la consum si la prostii. Eu nu pot sa accept o biserica indepartata de lume si o lume indepartata de biserica; este o mare pierdere pentru toti. Dar cautarea unei intelegeri a crestinismului astazi presupune exigente intelectuale, morale si comunitare extrem de mari, despre care nici nu putem sa vorbim aici (si, fireste, peste orice ingusta limita confesionala, pe care totusi eu o respect foarte mult: de pilda, fratele meu este preot catolic si cativa preoti, teologi si intelectuali ortodocsi români extraordinari sunt printre cei mai buni prieteni ai mei). Pe scurt: spiritul si marturisirea sfanta a bunatatii si a credintei sincere a parintelui Zosim sunt alaturi de mine si ma sprijina in cautarile mele. Pentru parintele Zosim, Iisus a fost cu adevarat – in viata lui, nu in predici – “calea, adevarul si viata”. Acest lucru este imensul dar al lui pentru mine si numai asta ma intereseaza.

7. Icoanele provin de la Nicula si din nordul Transilvaniei, de pe Valea Muresului, din zona Fagarasului si cea a Brasovului, de pe Valea Sebesului si din Marginimea Sibiului. Ati vizitat toate aceste locuri?
G.R.: Din pacate nu am fost la Nicula, dar am vizitat aproape toata România, multe dintre destinatiile turistice si culturale majore: Maramures, Bucovina, Transilvania, Delta Dunarii. Cunosc destul de bine tara si, chiar din acest motiv si datorita marii sale bogatii, va spun ca – paradoxal – “nu” o cunosc atat de bine cum as vrea. Dar sper sa nu mor maine si sa mai vad cate ceva.

CARTEA
“Icoanele pe sticlă din Sibiel” respira prin toate paginile sale (deocamdata in limbile: româna, italiana, engleza, germana si franceza) admiratie si dragoste, incantare si apreciere (ale autorului) fata de România si cultura sa populara. In decembrie 2008 ati lansat cartea la Venetia, iar in urma cu doar cateva zile, la Paris.

8. Urmeaza si alte evenimente de acest gen? (Ma gandesc bunaoara la proiecte similare in orase cu mari concentrari de cetateni români: Londra, Munchen, Madrid etc.)
G.R.: Pe 12 februarie am prezentat cartea la Ambasada României din Paris, in prezenta IPS Iosif, Mitropolitul pentru Europa Occidentala si Meridionala, iar in lunile martie si mai voi face acelasi lucru la Institutul Cultural Roman din Budapesta (19 martie), Szeged (20 martie), Viena (25 martie) si Berlin. Sunt foarte recunoscator fostului Ambasador al României in Franta, actual Ministru al Afacerilor Externe, Excelenta Sa dl. Theodor Baconschi, pentru ca prezentarea de la Paris a avut loc datorita intelegerii si a bunavointei de care a dat dovada in primul rand cand a fost Ambasador la Paris; acelasi lucru trebuie spus in ceea ce priveste directorii ICR mentionate. Dupa exemplul de mare valoare dat de IPS Iosif la Paris, de IPS Laurentiu Streza in România si de cativa (foarte putini, din pacate) preoti ortodocsi din Italia, sper din suflet ca Biserica Ortodoxa Româna prezenta in tarile occidentale sa doreasca sa fie alaturi de mine in aceasta actiune de promovare si prezentare a icoanelor pe sticla si a Muzeului din Sibiel, care, pe plan mai larg, inseamna si prezentare a patrimoniului cultural si turistic al României. Din acelasi motiv sper ca autoritatile de Stat ale României sa ma ajute pe planul international, prin intermediul Ambasadelor si al Institutelor Culturale Române. Tot cei care au asistat la prezentarile mele inteleg perfect ca Muzeul din Sibiel este un simbol nemaipomenit al culturii si al spiritualitatii române, cu implicatii foarte importante si pe planul turistic. Este un fel de “reclama puternica” pentru România nobila si profunda, un “brand” cu adevarat apreciat daca il prezinti in mod serios, eficient si pasionat. La urma urmei, Sibielul nu inseamna numai “Muzeu” (chiar daca el insusi exista incat exista Muzeul!) ci Transilvania, România, deci un circuit cu mai multe destinatii de vizita. Demersurile pe care le fac pentru Muzeul din Sibiel si, in general, pentru cultura româneasca traditionala, deci si pentru promovarea fluxului turistic din strainatate spre România, au mare nevoie de sprijnul institutiilor românesti, bisericesti si de stat deopotriva, ca si de multi oameni binevoitori care macar sa doreasca sa faca ceva. România are mari probleme, toate urgente, importante si prioritare, fiecare dintre noi are propriile problemele; insa nu este imposibil sa faci ceva, oricat de putin, ce poti tu, pentru un patrimoniu care este si al tau si al urmasilor tai. Eu sunt mereu la dispozitia institutiilor centrale si locale ale României si a comunitatilor de români din Europa ca sa promovam impreuna România adevarata, inclusiv – si nu numai – prin prisma acestei minunate lectii de darnicie, jertfa si genialitate a Parintelui Oancea si a satului Sibiel.

9. Asa cum se obisnuieste in interviurile din Zia®ul de la 5, va las ultimul cuvant:
G.R.: Draga domnule Dan Costinas, foarte rar mi s-a intamplat ca in România cineva sa-mi daruiasca ceva, cu foarte putine exceptii, vorbesc aici de cativa prieteni de suflet. Dumneavoastra mi-ati daruit privirea atenta si prietenoasa asupra incercarilor mele si un ajutor real pe plan editorial si jurnalistic. Eu va multumesc mult, in mod public, si va spun ca radacinile CULTURII romanesti (si ale lumii) nu tin in primul rand de academii si de institutii – pe de alta parte categoric indispensabile si meritoase! – ci de inteligenta si generozitatea oamenilor ca Dumneavoastra. Va doresc numai bine si va astept, impreuna cu cititorii Dumneavoastra, la Sibiel. La multi ani, dragi cititori! La multi ani Zia®ului de la 5!

This entry was posted on Wednesday, February 17th, 2010 at 12:00 am and is filed under Dialoguri inerente, Interviu. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. Both comments and pings are currently closed.

40 comments so far

 1 

Multumesc pentru raspunsul complex, debordand de sinceritate! Succes in continuare!

February 21st, 2010 at 11:05 am
 2 

I was very interested in these icons and the museum. I have visited Romania many times and visited many rural museums and monasteries. This one looks very good and I will make a point in trying to visit when next I go to Romania. I hope to visit again later this year. I would like to revisit the Bukovina monasteries and also the Maramures wooden churches. I have seen them before but another visit would be more meaningful.

I think I may have passed near Sibiel when I travelled by car from Constanta to Ramet near Aiud. We went via Sibiu and stayed at the winery near Blaj – but I cant find Sibiel on my map?

I have been to many small museums throughout Romania and this looks like a lovely one.

February 21st, 2010 at 2:47 pm
 3 

Dear Graham,
What a pleasant surprise!
Thank you very much for your reading and pertinent comment. I’m looking forward to meeting you again soon.

Aici se cuvin facute urmatoarele precizari:
Dl. Graham Strachan, un globe-trotter incurabil, provenit din The Scottish Highlands, este un prieten apropiat al Romaniei si al romanilor de aproape 20 de ani. Pe blogul domniei sale, chiar daca nu l-a actualizat de cateva luni, gasiti mai multe imagini din Romania. Desi nu vorbeste bine romaneste, intelege aproape tot; din cand in cand mai rasfoieste Zia®ul de la 5, iar aseara mi-a cerut mai multe detalii despre acest interviu. Ca sa-i fie mai la indemana, i-am recomandat varianta in limba engleza a site-lui sibiel.net

Pentru cititorii care prefera sa citeasca in limba romana comentariul lui Graham, am facut o traducere rapida pe care o gasiti aici.

February 21st, 2010 at 3:21 pm
Giovanni Ruggeri
 4 

Pentru dl Adrian Stoia:
Draga Domnule Adrian ma bucur mult ca ati intrat pe Ziarul de la 5 si ca ati postat acest frumos mesaj. Alaturi de fiecare vizitator al acestui deosebit site, ii asteptam si pe oamenii chiar din Sibiel, sa participe la acest dialog! (Pentru vizitatorii: domnul Stoia este un tanar domn din Sibiu, cu multe idei frumoase, care isi a cumparat casa la Sibiel si iubeste foarte mult satul).

Propunerea dvs privind constituirea unui grup gen. “Prietenii Muzeului din Sibiel”, incepand chiar acum si aici prin mijlocul Internetului, este foarte frumoasa: doresc sa sper (si chiar il rog) ca dl Dan Costinas ne va sprijni pe planul tehnologic si ca totii cei care au participat la acest dialog vor fi de acord sa fac parte din acest grup. Muzeul are nevoie in mod extrem de prietenii de oriunde, dornici de a sprijni cu orice mijloc imbunatatirea si promovarea lui.

Pentru a depune eforturile in mod eficac si catre directia potrivita, orice asemenatoare initiativa trebuie neaparat sa aiba o buna coordonare in primul rand cu Parintele paroh din Sibiel, care este director al Muzeului, si in acelasi timp, dupa franca parerea mea, cu Asociatia Sibiel 2000, care este singura asociatie din sat care de mult timp face multe eforturi si deosebite initiative pentru a promova satul (de pilda: infratirea cu orasul din Franta Corps-Nuds si alte initiative promotionale). Din fericire Sibiel nu este New York: a se coordona si a face initiative impreuna este nu doar foarte usor ci si categoric indispensabil.
Logica, bun simtul, respectul oamenilor si al institutiilor ne impun sa fim mereu alaturi de Parintele paroh si de Asociatia Sibiel 2000, alaturi de ei cu ajutorul nostru, pe cand, in acelasi timp, Parintele paroh si Asociatia Sibiel 2000 au datoria morala – fata de atata oameni dornici de a sprijni Muzeul si satul – de a directiona energiile lor spre o buna cooperare privind INITIATIVE CONCRETE si extrem de URGENTE referitori la:
a) pastrarea icoanelor de la degradare progresiva (ceea ce insemana o expertiza urgenta de restaurare si un sistem potrivit de climatizare si de incalzire);
b) imbunatatirea cladiri Muzeului si a spatiului expozitional (o minune daca ne gandim ca a fost cladit in plin comunism, in jur de 1980, cu eforturile nemaipomenite facute [incluziv pe planul diplomatic!] de Parintele Zosim Oancea – iar totusi neaceptabil in ziua de astazi, din multe puncte de vedere);
c) promovarea initiativelor pe planuri diferiti, avand in vedere valorificarea Muzeului pe planul national si international si promovarea lui.

Imi asum in mod personal datoria de a-l contacta pe Parintele paroh din Sibiel si pe conducerea Asociatiei Sibiel 2000: ii voi informa pe unu si pe alta despre existenta a unui grup in faza de constituire – pe plan international – “Prietenii Muzeului din Sibiel” si despre disponibilitatea de a sprijni, prin initiative fezabile si potrivite, Muzeul, incluziv pe planul opiniei publice si institutiile romanesti si internationale. Eu am incredere ca principalii actori la Sibiel – Parintele paroh si Asociatia Sibiel 2000 – vor lua initiative potrivite, incepand chiar cu o concreta cooperare intre ei.

Peste cateva luni va voi informa despre primele rezultate ale convorbirilor mele si despre ce trebuie facut din partea noastra pentru a sprijni ulterior Muzeul.

Orice alta initiativa la Sibiel, pe orice plan, este mereu bun venita insa, dupa parerea mea, ar fi pacat sa nu aiba o stransa coordonare cu conducerea Muzeului si cu Asociatia Sibiel 2000. La Sibiel avem mare nevoie de a pune impreuna puterile noastre: fireste, fiecare cu posibilitatile, competentele si chiar legitimele preferente noastre, dar mereu impreuna. Diferentele sunt o mare bogatie cand se coordoneaza intr-un proiect comun si pe diferite planuri deopotriva.

February 21st, 2010 at 5:56 pm
Giovanni Ruggeri
 5 

Dear Mr. Graham Strachan
we are very glad and proud to receive your message and to see how much you love Romania and its cultural heritage. It’s very nice to see it!
We invit you to visit as soon as possible the wonderful Museum at Sibiel: the village is situated 20 km far from Sibiu (the national road Sibiu-Sebes), very easy to find and join.
We also invit you to become one of the “Friends of Sibiel”, the new group that we want to create in order to support the Museum.

Dat fiind ca dvs intelegeti si romana (chiar daca cu greselile de gramatica ale unui italian!), atunci, pe langa dl Dan Costinas si impreuna cu vizitatorii Ziarului de la 5, am bucurie sa va spun “Bun venit!” si “Va asteptam la Sibiel!” Multumim mult.

February 21st, 2010 at 6:12 pm
Cristina
 6 

Domnule Ruggeri, ce obiective turistice recomandati globe-trotterilor care inca nu au avut oportunitatea de a vizita Italia? Ar fi ideal un top 5… subiectivitatea e binevenita 🙂

February 21st, 2010 at 8:45 pm
Cristiana
 7 

Ati scris undeva mai sus ca nu sunteti un pasionat al fotografiei. Sunt curioasa totusi cine a realizat imaginile pentru carte si pentru web-site?

February 21st, 2010 at 8:51 pm
Ioana
 8 

Scriati mai sus ca lucrati la o noua carte. Care este subiectul acesteia?

February 21st, 2010 at 8:53 pm
geana
 9 

Sunteti jurnalist la Bergamo; ce fel de articole scrieti? dati-ne unul-doua linkuri spre articole scrise de dv. (nu despre Sibiel, despre orice)

February 21st, 2010 at 8:54 pm
Monica
 10 

Ce legume cultivati in gradina casei din Sibiel?

February 21st, 2010 at 9:05 pm
Beatrice
 11 

Dle Ruggeri, credeti ca romanii din diaspora pot ajuta la pastrarea traditiei?

February 21st, 2010 at 9:07 pm
Cosmin
 12 

Respect munca pe care ati depus-o , dar as dori sa imi raspundeti la 3 intrebari daca se poate : 1) De ce ati ales in exclusivitate acea biserica din sibiel si nu alta?

2) Credeti in bunatatea si credinta oamenilor locului inconjurat de biserica?

3) De ce credeti ca se duce romanul la biserica ? Sa isi arate respectul , iubirea si credinta fata de Dumnezeu ? Sau credeti ca se duc la biserica din superficialitate ?

February 21st, 2010 at 9:29 pm
 13 

Se poate pune oare semnul egalitatii intre:
“un jurnalist caruia i se ia un interviu” si “un frizer care se tunde la un alt frizer”?

February 21st, 2010 at 9:42 pm
alex
 14 

O intrebare despre muzeu – din ce fonduri este acesta intretinut?

February 21st, 2010 at 10:48 pm
Giovanni Ruggeri
 15 

Ce frumoasa mini-avalansa de intrebari! Va multumesc tuturor pentru atata atentie, interes si simpatie. Nu voi obosi sa va invit la Sibiel, pentru ca de Muzeul in primul rand este vorba; apoi, fireste, este o mare bucurie pentru mine sa vorbim impreuna, intre noi. Deci…

Pentru Cristina: Draguta intrebare! Dar, ohi ohi… de unde sa incep? Nici chiar cu “excusanta subiectivitate” (de altfel categoric indispensabila) mi-este usor sa fac un “Top5 Italiei”. Problema este ca Italia este prea… frumoasa si bogata, turistic vorbind, ca sa raspund usor. Sa zicem asa: nu ne ocupam de loc cu destinatiile pe care orice roman le stie (desigur dupa numele) si care trebuie neaparat vizitate, anume Roma, Venezia, Firenze… Eu va propun “un top 5” destul de (nu foarte) subiectiv, totusi foarte bine intemeiat (nu conteaza ordine): 1) Napoli si Costiera Amalfitana (categoric de vizitat Amalfi, Positano, Ravello – categoric de mancat Pizza Margherita [cea mai simpla si ieftina; pizza cea adevarata este Margherita si testul pentru a verifica daca pizza este buna sau nu este chiar Margherita, cea mai simpla] si Spaghetti alle vongole); 2) Siena si imprejurimile (Pienza, San Gimignano, Montalcino; daca vreti sa cheltuiti cateva euro, gustati un pahar de Brunello di Montalcino, cel mai deosebit si nobil vin rosu italian); 3) Verona (de ce? De fiecare data cand ma duc la Verona am acelasi reactie: “Stiam ca Verona este frumoasa, dar o regasesc mereu mai frumoasa decat mi-a aduc aminte!”); 4) Lago di Como (romantic, “adanc”; categoric de vizitat Varenna, Bellagio, Menaggio, este un vapor) sau/si Lago Maggiore (elegant, boieresc: mergeti neaparat la Isole Borromee); 5) Urbino, si imprejurimile denumite Montefeltro (de ce? eu m-am nascut la 35 de km!…. dar asta nu este un motiv serios! Mai serios este ca la Urbino s-a nascut Raffaello, a lucrat Bramante, este Palazzo Ducale cu tablouri-capodopere de arta din Rinascimento; la Pesaro, s-a nascut Rossini, este teatru si plaja; in general intreaga Regiune Marche este foarte frumoasa – mare, dealuri, munti – cu oameni linistiti si amabili, si foarte putin cunuscuta. Merita desigur… macar ca dessert final!

Pentru Cristiana: Am realizat eu fotografiile pentru carte si pentru web-site (foarte greu sa fotografiezi icoanele pe sticla!). Insa, asta nu inseamna de loc a fi pasionat sau priceput cu fotografia: inseamna numai sa te descurci cand ai nevoie. Am “sentimentul fotografiei” – adica “vad” in mintea mea imaginea – dar nu am tehnica si nici chiar pasiune. Insa intrebarea se naste de un sentiment frumos si va multumesc mult!

Pentru Ioana: Foarte atenti sunt cititorii Ziarului de la 5! Felicitari Ioana, cred ca va ganditi la faptul ca am scris ca nu am timp, printre altele, pentru “o noua carte”. Chiar asa este. Nu am inceput nimic dar nici nu am un plan clar in minte. Stiu numai ca as vrea sa scriu o carte despre relatiile intre cultura moderna si crestinismul, sau, spus in mod mai putin “prost”, as vrea sa incerc sa raspund intrebarii: “De ce si astazi, pentru un om care se gandeste in mod deschis si liber, ca om cinstit pe planul intelectual, Iisus si Evanghelia lui este calea, adevarul, viata?”. Nu este o carte ca celelalte. Este o cartea care iti cere viata (deci timp, reculegere, tacere). Si tot viata iti daruieste.

Pentru Geana: Activitatea mea ca jurnalist cuprinde o mare parte pur tehnica (redactare si verificare) si o parte dedicata articolelor. M-am ocupat foarte mult de Est Europa, dar si de turism, Internet, cultura. Daca as putea, as alege eu cu ce sa ma ocup, dar nu am acest noroc si… painea nu vine de la cer. Doriti cateva “degustari”? Mergem de la ceva foarte serios Se Dio diventa un’ipotesi inutile la ceva mai mult usor Carinzia, le tradizioni di Natale e non solo de la ceva interesant Microcredito la ceva care a fost o speranta, insa astazi nu mai stiu ce sa ma gandesc Ecco la Romania che non conoscete.

Pentru Monica: Cartofi, rosii, castraveti, ceapa, usturoi, morcovi, salata verde! Monica, adevarul este ca doresc sa am mai mult timp liber sa sap si sa ingrijesc gradina: imi da o mare bucurie, mai ales ca acasa stau meeu pe scaun si asta nu este bine de loc. Dar nu pot. Minunea este ca eu pun rosii si castraveti in aprilie, si in iulie si august le culeg: nimeni nu face nimic intre timp, in afara de pamantul si de cerul din Ardeal! Foarte generosi! Multumesc!

Pentru Beatrice: Sigur ca da, sigur ca romanii din diaspora pot ajuta la pastrarea traditiei. Orice roman pot sa faca acest lucru. Acum nu intru in detaliu. Dar daca sunt indeplinite doua conditii, atunci tot se poate, conditiile fiind urmatoarele: 1) sa aiba constinta si dragostea romanul fata de traditia culturala lui 2) sa nu isi piarda legatura cu Romania, anume cu prietenii si oamenii care au ramas “acasa”. Romanii din diaspora pot sa fac mult daca nu uita ca sunt romani, daca nu “joaca” sa fie italieni, francezi, nemti sau nu stiu ce, daca face eforturi (uneori chiar mari!) sa ii lamureasca pe cei care au ramas acasa ce se poate facut si cum. Daca vrea (si daca poate), romanul din diaspora are o “perspectiva”, un “unghi de observare” in plus.

February 22nd, 2010 at 12:19 am
livia
 16 

Cum comentati:”Sufletul e singura avere a omului care nu a fost jefuita”?

February 22nd, 2010 at 12:45 am
Giovanni Ruggeri
 17 

Mai sunt alte intrebari care asteapta un raspuns.

Pentru dl Cosmin: Foarte pe scurt:
1) Am ales Sibiel pentru ca acolo este Muzeul de icoane pe sticla, o minune nemaipomenita pentru ceea ce contine si pentru cum a fost realizat (minunea intaia fiind Parintele Zosim Oancea), si l-am ales “in exclusivitate” pentru ca, din pacate, am prea putin timp liber (dat fiind ca imi castig “painea si sunca” mergand zilnic la serviciu in Italia): daca ma gandesc la biserica-cetate din Biertan, la niste sate sasesti aproape parasite imi doare sufletul – si inca mai mult imi doare daca ma gandesc la orfelinat din Orlat, 6 km de la Sibiel, 80 copii internati…
2) In bunatatea oamenilor locului inconjurat de biserica nu am nevoie “sa cred”, fiind ceva pe care “o vezi” si “o simti”, cand bunatatea respectiva este; in ceea ce priveste credinta, cine sunt eu ca sa judec sau masur credinta altor? “Dupa roadele lor ii veti cunoaste” (Matei 7,20);
3) mi se pare deajuns ceea ce am zis. Insa vreau sa adaug ceva, pentru ca aceasta intrebare vine de o ingrijorare foarte importanta. Fac o premisa: subiectul este prea mare si complex, pe cand eu cunosc prea putin “Romania adanca” si radacinile crestine efective (nu cele teologice, pe care le stiu) specifice ale tari, anume traditia ortodoxa. Totusi: eu sunt ferm convins ca – si de asta vorbesc deschis cu prieteni mei romani, preoti sau chiar episcopi – pentru Biserica ortodoxa romana vor veni (sau deja incep sa vin) zile grele, pentru ca impactul cu asa zisa modernitate – care inseamna printre altele stil de viata (tecnologie, indipendenta economica, indepartare de societate rurala…) si viziuni culturale-filosofice ale lumii – a fost/este prea rapid si violent, si poate inca Biserica nici nu se dea seama despre ce este vorba. Cand vorbesc de Biserica, in acest caz, nu vorbesc neaparat de Ierarhii – printre care, incepand chiar cu PF Patriarhul Daniel, sunt intelectuali de valoare care sunt constienti desper aceasta situatie – ci de comunitatea credinciosilor si preotilor, printre care (asa cred, poate gresesc) chiar daca multi patesc/sufera dupa “schimburile” pe care le vad in societatea, totusi nu stiu ce sa faca, cum sa le abordeaza. Cu alte cuvinte: Biserica din Romania, general vorbind (sunt exceptii, evident!), n-a avut timp sa dezvolte o abordare potrivita vreamurilor de azi: merge inca dupa obicieiul mostenit de mult timp (a nu se confunda cu Traditia). Dar asta nu poate sa continue prea mult. Romanul are un suflet religios in sine insusi, insa astazi a inceput sa se gandeasca, sa cunoaste lumea, sa se puna intrebarile. Credinta are un viitor daca este o lumina pentru mintile si o deschidere de libertate sufleteasca pentru oamenii. A crede inseamna sa fi un om liber, si invers. Numai o credinta care este alaturi de oameni adevarati este o credinta care va avea un viitor.

February 22nd, 2010 at 12:55 am
Giovanni Ruggeri
 18 

Pentru Oana: Buna ca gluma. Cred ca problema cel mai serios al jurnalismului de astazi este – paradoxal! – de a vedea realitatea concreta si de a actiona in sensul promovari si al ajutari societatea sa progreseze, sa se dezvolte spre bine. Dar cine poate sa faca astfel jurnalism? Jurnalisti care, pentru a isi castiga painea, sunt “fortati” sa munceasca in trusturi de presa (orice tara este la fel) pentru care “a actiona in sensul promovari, al ajutari societatea sa progreseze, sa se dezvolte spre bine” este, in cel mai frumos caz, ceva de glumit? Majoritatea jurnalistilor cinstiti sunt frustrati si tristi. Cei care nu accepta aceasta situatie (frustrarea si tristete), fac altceva, coerent cu convingerea lor – pe langa serviciul sau, cand reusesc, chiar schimband serviciul sau firma pentru care muncesc. Si sunt cazurile cei mai frumosi si fericiti!

February 22nd, 2010 at 1:05 am
Giovanni Ruggeri
 19 

Pentru Alex: Nu pot sa dau un raspuns precis, pentru ca nu am avut ocazie sa fiu pus la curent in mod direct si precis de acest subiect. In orice caz nu cred ca gresesc prea mult daca spun ca, dupa ce stiu eu, Muzeul din Sibiel este intretinut prin veniturile de la bilete de intrare (4 lei fiecare persoana, mai multi sau mai putini de 10.000 de vizitatori pe an, in functie de ani) si, din vara 2008, si de un mic dar nu de dispretuit venit legat de cartea mea care tot se vinde la Muzeu.

February 22nd, 2010 at 1:10 am
Giovanni Ruggeri
 20 

Pentru Livia: Sufletul este omul. Cum pot sa pierzi sufletul fara sa te pierzi pe tine insuti? Tu esti o mare bogatie pentru tine insuti. Daca ai curajul sa mergi cat mai adanc in adancimile tale, vei descoperi cat esti de mic, de sarac, de putin, in comparanta cu Bunatatea adevarata, cu Adevarul mai mare de orice gand. Dar, in acelasi timp, vei descoperi ce mare dar esti tu pentru tine insuti: pentru ca atat Bunatatea, atat Adevarul nu sunt decat pentru tine. Tu alegi masura saraciei sau a bogatiei tale. Viata este un mare dar. Noi suntem cu adevarat frati. Sa nu ne luptam unu cu altu, sa nu ne invidiem, sa nu ne vorbim urat. Viata este un dar. Sa ne bucuram impreuna. Maxima fericire.

February 22nd, 2010 at 1:17 am
sonia
 21 

Cum a fost primita CARTEA la Paris?
Am citit comunicatul ambasadei dar, daca se poate, as dori sa stiu direct de la dv. cu ce feeling ati venit de acolo? Multumesc.

February 22nd, 2010 at 1:34 am
Giovanni Ruggeri
 22 

Pentru Sonia: Experienta la Paris, anume la Ambasada Romaniei, a fost minunata: feelingul meu a fost (si tot mai dureaza) de mare bucurie si chiar fericire. Din diferite motive: 1) au venit in jur de 110 de oameni, jumatate francezi (printre care marele Profesor Michel Stavrou), jumatate romani, extrem de multumiti si surprinsi deopotriva de a vedea si a asculta pe “un italian” vorbind despre “acasa” la un sediu atat de prestigios; oamenii au venit sa se felicite, au fost extrem de amabili si incantati, au cerut o gramada de autografe pe cartea; 2) a venit IPS Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale si Meridionale, un om extraordinar de bun, modest si destept, care a povestit despre Parintele Oancea si a plecat cu o zi inainte de la Bucuresti, unde se afla temporar pentru Sf. Sinodul, ca sa fie prezent la Paris; 3) a venit d-na Smaranda Marculescu Badilita, nepoata Parintelui Oancea, cu doi copii (8 luni si 5 ani), care cu masina a facut drumul de la Rouen – 2 ore de la Paris! – singura, fiind sotul ei, dl. Cristian Badilita, la Bucuresti pentru o conferinta la Teatru National; 4) functionarii de la Ambasada, care aveu pregatit lucrurle in mod impecabil, dupa ca au asistat la prezentarea mea (il spun cu toata sincera modestie) au fost chiar entuziasti, nu-i venea sa crede ca un “strain” ar putea sa vorbeasca asa de frumos si cu atat drag despre Romania. A fost o mare fericire. In ocazii de acest tip, eu ma gandesc mereu prietenilor mei din Sibiel, adica tuturor locuitorilor din sat, de la Parintele Paroh pana la ultimul copil din sat, cu dorinta de a-i transmite cat este apreciat Muzeul si satul de romanii si de strainii. O abordare sufleteasca, o constientizare spirituala, o grija foarte practica: trei perspective esentiale pentru satul Sibiel.

February 22nd, 2010 at 1:52 am
Giovanni Ruggeri
 23 

Pentru Sonia 2: Doresc sa spun, pentru a-i multumi in mod public inca o data, ca aceasta prezentare la Ambasada din Paris a fost sprijnita de catre fostul Ambasador al Romaniei in Franta, si actualul Ministru al Afacerilor Externe, Excelenta Sa dl. Theodor Baconschi. Inca o data, multumim frumos, domnule Baconschi.

February 22nd, 2010 at 2:00 am
 24 

Placut impresionat de interesul manifestat pentru acest subiect, de numarul mare de comentarii, precum si de calitatea dialogului infiripat aici, am decis sa prelungesc fixarea interviului pe prima pozitie pana miercuri la ora 23.59.

Dupa cum v-ati obisnuit deja in ultimele zile, articolele noi “curg” normal incepand cu pozitia a doua din pagina. Multumesc pentru intelegere.

February 22nd, 2010 at 2:03 am
Anonim
 25 

Domnule Rugerri,
aveti toata stima si pretuirea mea pentru efortul dv. de a salva de la pierire muzeul de icoane pe sticla; sunt de acord ca ar fi pacat sa se piarda inca un mic tezaur, pe langa multe altele pierdute cu sau fara voia romanilor.

Vreau doar sa ridic urmatoarea problema:
In tara sunt atat de multe si toate foarte urgente probleme, atatea domenii care necesita grija si finantele statului, incat nu stiu daca muzeul acesta poate fi privit drept prioritatea zero. Ganditi-va la milioanele de pensionari care traiesc din sume de sub 100 de euro lunar, amintiti-va de sitemul de sanatate si cel de invatamant, care au nevoie de bani ca de aer! Politia, justitia, cultura si multe alte domenii bugetare care se pot sufoca fara o gura de oxigen proaspat. Repet: toate sunt importante, toate sunt prioritare, fiecare e unic in felul sau. Nu sunt eu in masura sa stabilesc ordinea in care trebuie rezolvate, ori gasite solutiile optime.
Parerea mea de om simplu este ca in cazul semnalat de dv, al muzeului de icoane, ar trebui identificate surse de ajutor mai degraba in mediul privat si in cel al Bisericii.

Sa stiti ca nu ma ascund in spatele anonimatului din vreun motiv anume; pur si simplu nu este relevant numele meu. Cred ca sute de mii de pensionari din tara asta gandesc la fel.
Va doresc mult succes si sper ca acest comentariu anonim sa nu fie sters. Va multumesc.

February 22nd, 2010 at 10:25 pm
silvia
 26 

Domnule Ruggeri,
Prin discursul dvs. agreabil, neobisnuit de sincer, reusiti sa schimbati cu usurinta mai multe “registre”: treceti de la evocarea grava a suferintelor unui martir al neamului si a impresionantei sale realizari care este Muzeul de icoane pe sticla, la prezentari gastronomice, trasee turistice, tabieturi personale, opinii despre credinta…Putin cam “amestecate”, nu vi se pare? Poate pentru ca raspundeti nevoii noastre de exotism si de inedit sinteti atit de simpatizat, si nu e rau.
Va rog sa-mi permiteti sa va pun urmatoarele intrebari:
1.Ne puteti exemplifica momente semnificative din biografia dvs.- de la teologie, la ziaristica, turism, Romania?
2.Intr-unul din comentariile de mai sus a intervenit un tinar student, cu o situatie materiala precara, pe care l-ati indemnat cum sa va sprijine. Ati realizat ca pe linga problemele materiale deosebite cu care acesta se confrunta (ca multi alti tineri ca el), proiectul dvs. (care aveti un statut si o situatie materiala stabila) de promovare a cartii si a muzeului pare un capriciu personal?
3.In ce masura credeti ca va puteti substitui unei institutii publice in demersul dvs. de promovare si finantare a Muzeului, tinind cont de faptul ca ati declarat ca sinteti prieten cu reprezentanti de seama ai autoritatilor locale care il au in administrare?
4.Puteti sa formulati un raspuns privind relatia dvs. personala cu Dumnezeu, cu Biserica, in calitatea dvs. de absolvent de teologie, dar si ca simplu crestin?
Va multumesc.

February 22nd, 2010 at 11:28 pm
Giovanni Ruggeri
 27 

Pentru Anonim: Dupa cum ati vazut, domnul Dan Costinas, fiind cu adevarat un Domn, publica si comentarii anonimi. In ceea ce ma priveste, incerc sa depasesc impresia neplacuta fata de anonimatul, care nu are niciun motiv aparent, mai ales ca aici este vorba de o discutie civilizata si amabila despre subiecte serioase, condusa din partea tuturor cu plin respect fata de orice om si de orice institutie. Pe de alta parte, imi dau seama ca, la urma urmei, chestia cu anonimatul nu este treaba mea ci, eventual, a vizitatorului.

Problema a fost formulat in mod clar si foarte civilizat (deci, inca o data: de ce anonimatul?) si se pare ca vizitatorul nu are indoieli in ceea ce priveste solutia: “Parerea mea de om simplu este ca in cazul semnalat de dv, al muzeului de icoane, ar trebui identificate surse de ajutor mai degraba in mediul privat si in cel al Bisericii”.
Impartasesc atat de mult parerea de rau legata de situatia foarte grea pentru milioane de oameni – pensionari si nu numai – care au viata grea in Romania, incat, pe planul strict personal (dar aici nu este vorba de acest lucru, totusi…) m-am implicat cu ajutarea unor oameni care au nevoie, asa cum pot. Pe planul public-social, daca vizitatorul a avut interes si rabdare de a citi cu atentie tot ce am scris in acest Ziar de la 5, desigur a vazut ca de doua ori am semnalat ca, chiar la 6 km de la Sibiel (Orlat), este un orfelinat cu 80 de copii, care sunt “adevaratele icoane” ale lui Dumnezeu si ca, imediat dupa rezolvarea problemelor Muzeului, as dori sa incerc ceva (macar o bucatica de prajtura…) pentru acesti copii: nu singur, ci chiar cu ajutorul prietenilor Muzeului. Eu stiu ca nimeni dintre noi, din pacate, nu poate sa rezolve problemele altor oamenilor, dar asta nu inseamna ca, daca poti sa faci macar ceva, atunci n-ar merita sa incerci ce poti tu. Faptul ca sunt multe probleme, nu este o excuzanta pentru a nu face nimic.

In ceea ce priveste Muzeul din Sibiel si opinia vizitatorului despre sarcinile financiare si nu numai, trebuie spus inca o data ca acest Muzeu nu este doar un formidabil “depozit” al icoanelor pe sticla foarte valoroase, ci este marturie a eforturilor geniali si sfinti ai Parintelui Oancea si ai batrinilor din sat. Este un concentrat de traditii si povesti de exceptie: viata si arta ale taranilor romani care au pictat din 1700 pana la 1900 / viata si jerfta ale Parintelui Oancea si ale batrinilor din Sibiel.
Sigur ca, dupa parerea mea, Biserica are sarcinile ei fata de acest Muzeu. Insa, la urma urmei, este vorba SI de patrimoniul national al Romaniei: Statul nu poate sa ramana total absent sau departe. In ceea ce priveste privatii, daca cineva are posibilitati mai mari (Muzeul a fost realizat de la inceput datorita SI donatilor financiare semnificative unor oameni mai bogati) este invitat sa ajute cum crede, pe cand orice om de buna vointa poate sa faca si el ceva – cel putin pe planul reclamei – pentru acest patrimoniu de credinta, cultura, viata a romanilor din Ardeal. Muzeul este o bogatie pentru toti, deci responsabilitatile cuprind diferite planuri, dupa parerea mea.

Eu am vizitat prima data Muzeul in 2003. Pana astazi, in afara de toaleta, tot a ramas cum a fost acum 7 ani, si cineva mi-a zis ca tot a ramas cum a fost chiar acum 20 ani. Eu am incercat si incerc sa fac ceva, sa fac cunoscut Muzeul si satul, sa-l prezint, sa-i ofer un mic sprijn, ca om privat. Daca cineva doreste si el sa faca ceva, este bun venit. Daca nu, la multi ani la fel!

February 23rd, 2010 at 12:36 am
Anonim
 28 

1. va datorez scuzele mele sincere: am gresit numele dv. in adresare, deci inca o data scuze pentru acest lucru, domnule Ruggeri;
2. va multumesc pentru raspuns;
3. referitor la anonimat, nu stiu cu ce v-ar fi ajutat pe dv. sau pe alti cititori daca as fi semnat Georgescu, Petrescu sau Ion, Vasile etc.; am considerat ca sunt o “voce” din masa mare de oameni normali care nu o duc bine chiar deloc. Multumesc inca o data!

February 23rd, 2010 at 12:43 am
Giovanni Ruggeri
 29 

Pentru dl Anonim: Nu este nimic cu numele meu si nici nu este nimic cu anonimatul dvs, daca asa dorit. Va multumesc ca ati intrat, citit, participat cu parerile dvs. Orice participare serioasa si constructiva este mereu buna si bun venita. Imi pare foarte rau ca posibilitatile de a ne ajuta sunt limitate. Orice picatura ramane o picatura, dar este mai mult decat nimic. Sa fiti si dumneavoastra prieten al Muzeului din Sibiel prin resursele sufletesti ale dumneavoastra: este foarte important, credeti-ma! Multumesc mult.

February 23rd, 2010 at 1:00 am
Giovanni Ruggeri
 30 

Pentru d-na Silvia: Prin discursul meu am abordat tema esential acestui interviu – Muzeul din Sibel – si toate intrebarile pe care mi le-au dat cititorii, incercand sa corespund mereu subiectului si contextului: cu “evocarea grava” cand a fost vorba de ceva cu adevarat grav si serios, si cu un zambet plin de simpatie cand cineva a dorit sa imi puna intrebarile mai destinse.
Am raspuns in mod mereu spontan si natural, dupa caracterul meu. Se pare ca dupa gustul dumneavoastra a iesit ceva “amestecat” si care nu va place. Imi pare rau. Se pare si ca cititorii acestui blog au participat la acest dialog fiind nevoiti de “exotism si de inedit”: de aceea or fi simpatizat aici, si nu datorita faptului ca am abordat un subiect valoros, prin efort personal, si am invitat oamenii sa fiu alaturi de o institutie atat de deosebita.
Pentru a respecta sensibilitatea dumneavoastra, n-as vrea sa mai adaug ceva “amestecare”, deci, in mod coerent, observ numai ca:
1) Biografia mea nu are nicio relevanta aici, mai ales ca posibilitatea de a fi inteles ca un om “exotic” este cam neagreabila;
2) Promovarea Muzeului – cartea fiind numai un instrument dupa capacitatile profesionale ale mele – pot sa fie un “capriciu personal” numai pentru cine nu stie cata munca, cat efort, cat somn pierdut, cate intalniri amanate cu prieteni sunt in spatele acest “capriciu”. Cine face binele nu se gandeste rau la ceea ce face un alt om ci, in cazul in care vede ceva mai bun si mai urgent de facut, l-invita pe acest om: cu drag;
3) Gandul de a ma “substitui” unei institutii publice nu imi trece nici in subsolul capului meu! Vai de mine! Din contra: am dorinta ca institutiile sa se implice la maxim cu Muzeul, ca sa am timp de a ma ocupa cat mai curand cu altceva.
4) Ba nu, exotism nu merita spus.
Numai bine.

February 23rd, 2010 at 2:00 am
Iulia
 31 

Conform art. 57 (4)–(6) si art. 84 (2)-(4) din Codul Fiscal, persoanele fizice au posibilitatea sa directioneze 2% din impozitul pe veniturile obtinute in anul 2009 catre o entitate nonprofit, o unitate de cult sau pentru acordarea de burse private.
Aceasta donatie nu implica niciun cost pentru contribuabil. Trebuie doar sa completeze si sa depuna un formular la Fisc pana la data de 15 mai 2010. Daca nu se foloseste aceasta optiune, suma respectiva este incasata si gestionata de stat.
Pentru completarea formularului este necesar sa se cunoasca:
– Denumirea completa a entitatii nonprofit/unitatii de cult.
– Codul de identificare fiscala al entitatii nonprofit/unitatii de cult.
– Cont bancar (IBAN) al entitatii nonprofit/unitatii de cult.
Am fost surprinsa ca in noianul atator comentarii, pe blog nimeni nu a facut referire la acest aspect. Desigur, suma nu este fabuloasa in cazul unui contribuabil de rand, dar… “pic cu pic se-aduna strop”.
Daca voi cunoaste datele necesare, sunt dispusa sa directionez 2% din impozitul pe veniturile obtinute in anul 2009 Muzeului de Icoane pe sticla Pr. Zosim Oancea din Sibiel.

February 23rd, 2010 at 2:35 pm
Iulia
 32 

Si, iertati-ma, inca ceva! Aceste date ar trebui sa fie facute publice (pe site sau prin orice alt mijloc).

February 23rd, 2010 at 2:39 pm
Giovanni Ruggeri
 33 

Pentru d-na Iulia: Va multumesc foarte mult pentru aceasta informatie, despre care nu stiam, nefiind legata de competentele mele. In acest sens, voi informa conducerea Muzeului si, cand voi primi datele necesare, le voi face publice pe site. Va multumesc chiar foarte mult.

February 23rd, 2010 at 5:47 pm
 34 

Va reamintesc ca acest interviu mai ramane pe prima pagina a Zia®ului doar cateva ore, dupa care il veti putea gasi pe pagina a 2-a, apoi a 3-a si asa mai departe.

February 24th, 2010 at 10:18 am
Cristina
 35 

Eu am cartea “Icoanele pe sticla din Sibiel”. Cu adevarat nu ar trebui ratata, dupa cum spunea un participant la acest bogat si interesant dialog.
Si pentru ca tot a fost vorba despre fotografii, ingaduiti sa intreb din ce loc ati putut realiza imaginea de ansamblu a Sibielului?
Multumiri pentru sectiunea “pictori de azi” a siteului despre Sibiel, cred ca este o premiera in promovarea continuatorilor traditiei.
Buna ideea cu 2%, numai de s-ar rezolva cu datele necesare acestui demers.

February 25th, 2010 at 12:32 am
Giovanni Ruggeri
 36 

Pentru d-na Cristina: Va multumesc doamna Cristina pentru amintirea amabila a cartii mele si, inca mai mult, pentru sectiunea “Pictori de azi” a siteului http://www.sibiel.net: intr-adevar este foarte frumos sa vezi si acolo ca traditia de pictura de icoane pe sticla taranesti mai continua. Fotografia de ansamblu a Sibielului a fost facuta de la deal care va sta in fata cand, de la scola satului, va uitati spre Saliste. Acolo este o privirea foarte frumoasa, o privirea deschisa catre cerul si pamantul deopotriva. Despre aceasta privire s-a bucurat si Lucian Blaga cand venea la Sibiel. Va mai asteptam la Muzeul si la sat!

February 25th, 2010 at 1:02 am
Giovanni Ruggeri
 37 

Pentru VIZITATORI: Astazi se inchide spatiul generos care ne a fost acordat, timp o saptamana, in pozitia intaia in Ziarul de la 5. Doresc sa le multumesc tuturor vizitatorilor care au citit interviul si dialogul si tuturor celor care chiar au participat cu comentariile lor. Toti au daruit ceva pretios Muzeului de icoane pe sticla din Sibiel, toti au daruit ceva pretios memoriei Parintelui Zosim Oancea, toti au daruit ceva pretios locuitorilor din Sibiel: atentie, interes, gand, reflectie, cuvant, impuls. Eu va multumesc din suflet, si din partea – asa sunt convins ca sunt sentimentele lor – a conducerii Muzeului si a locuitorilor din sat. Va invit sa fiti mereu alaturi de acesta minunata opera care marturiseste viata, geniul si sfintenia unui popor, ale unui preot, ale unui sat. Va invit sa vizitati Muzeul, sa il faceti cunoscut, sa va informati despre nevoile lui: dupa posibilitatile si limitele dumneavoastra. In ceea ce ma priveste, va multumesc pentru caldura si stima cu care m-ati primit aici: darul dumneavoastra este un sprijn extrem de important in incercarile mele si eu va sunt recunoscator tare mult. Vom continua si pe viitor sa fim impreuna “Prietenii Muzeului din Sibiel”. Va doresc tuturor pace sufleteasca, sanatate si incredere permanenta in Bunatatea Marelui Mister pe care il chemam Dumnezeu. Cu prietenie, Giovanni.

February 25th, 2010 at 1:12 am
Giovanni Ruggeri
 38 

Pentru DAN: Doresc sa spun ceea ce am spus la sfarsitul interviului, insa cu o pretiosa modificare: “Draga Dan, foarte rar mi s-a intamplat ca in România cineva sa-mi daruiasca ceva, cu foarte putine exceptii, vorbesc aici de cativa prieteni de suflet. Tu mi-ai daruit privirea atenta si prietenoasa asupra incercarilor mele si un ajutor real pe plan editorial si jurnalistic. Eu iti multumesc mult, in mod public, si iti spun ca radacinile CULTURII romanesti (si ale lumii) nu tin in primul rand de academii si de institutii – pe de alta parte categoric indispensabile si meritoase! – ci de inteligenta si generozitatea oamenilor ca tine. Iti doresc numai bine si te astept, impreuna cu cititorii tai, la Sibiel!”.
Ma bucur foarte mult si sunt foarte tare recunoscator ca mi-a fost daruit un prieten adevarat: domnul Dan Costinas. Multumesc mult draga Dan! Ziarul de la 5, aceasta frumoasa opera ta, marturiseste in mod perfect cum tehnologie cea mai dezvoltata poate sa fie folosita pentru a pastra lucrurile si radacinile cele mai adance ale culturi si ale vietilor noastre, care se nasc mereu intr-un dialog si acolo isi gasesc identitatea si vitorul. Tu ai inteles perfect ca dialog intre oamenii este substanta vietii si societatii. A folosi Internetul ca un mijloc de dialog este a respecta identitatea oamenilor si a mijlocului.
Pictori de ieri au folosit parul pisicilor si penele lor proveneau de la gastele. Noi, astazi, folosim calculatorul si Internetul. Substanta se afla in inima si sufletul oamenilor.
Multumesc mult draga Dan! La multi ani.

February 25th, 2010 at 1:31 am
 39 

Dragi cititori,
“consacrati” si cei care ati descoperit Zia®ul de la 5 doar cu aceasta ocazie, va multumesc si eu pentru mobilizarea exemplara si pentru modul magistral in care ati sustinut si condus interviul din punctul in care l-am lasat eu. Vedeti de ce prefer eu sa va invit sa continuati dialogul prin intermediul sectiunii de comentarii? Uitati-va doar la lungimea si consistenta raspunsurilor invitatului nostru si imaginati-va ca ati fi avut in fata ochilor un interviu cu vreo patruzeci de intrebari si tot atatea raspunsuri, care s-ar fi intins pe circa 6-7 pagini… Ce credeti, in afara de mine si de intervievat, ar mai fi citit cineva un asemenea text? Eu cred ca este mai usor de “digerat” un astfel de stil.

Oricum, incurajat de interesul de care s-a bucurat subiectul si (nu in mai mica masura) personajul, am sa revin cu stiri despre muzeu ori de cate ori va fi necesar, ori cand se va intampla ceva interesant de semnalat.

Draga Giovanni,
multumesc inca o data scriitorului/jurnalistului/teologului/omului Giovanni Ruggeri pentru prezenta aici in mijlocul nostru si pentru timpul acordat, pentru cuvintele frumoase si pline de duh cu care ne-ai onorat. Crede-ma cand iti spun ca pentru noi este un sentiment deosebit de reconfortant sa te ascultam vorbind cu atata sincera pasiune despre acest mini-tezaur romanesc, despre Muzeul care il gazduieste si – mai ales – despre povestea aproape supranaturala din spatele colectiei de icoane, despre istoria celui care a fost un adevarat urias al credintei, al culturii, al intelepciunii si al bunatatii: Parintele Zosim Oancea.

Portile Zia®ului de la 5 iti vor fi neconditionat deschise si in viitor, pentru a continua discutia pe tema Sibiel sau oricare alta de interes public. Mult succes si tot binele din lume! Cu deosebita consideratie,

Dan Costinaş

February 25th, 2010 at 2:48 am
 40 

P.S. (la comentariul de mai sus): Chiar daca multumirile lui Giovanni si ale mele seamana cumva cu un fel de ramas bun, asta nu inseamna ca trebuie sa va opriti din comentat; interviul va disparea curand de pe prima pagina, conform algoritmului cronologic dupa care e setat blogul, dar il puteti vizita, citi, comenta oricand, pe pagina a 2-a, apoi a 3-a, a 4-a si asa mai departe.

February 25th, 2010 at 10:12 pm