«Există două izvoare creatoare: moartea şi pasiunea erotică. Ambele sunt întotdeauna prezente în arta mea.» ~ din “Viaţa secretă a lui Salvador Dali”, de Salvador Dali

Vă invit astăzi să citiţi şi să comentaţi Episodul al VII-lea din “serialul-fluviu-total” dedicat FEMEII, această bijuterie atât de dragă nouă, tuturor. După un foarte scurt prolog în care v-am povestit despre un holtei tomnatic, pe numele său mic Djumbe sau Bongo, nu-mi amintesc exact, care a reuşit în cinci ani de studiu intens să înveţe doar două cuvinte în limba română: Elele, femeilelele! — şi acelea pronunţate cu un puternic accent swahili, au urmat şase episoade independente. Firesc, dar şi cronologic, urmează cea de-a 7-a parte:

«Poate nu voi fi înţeles şi voi fi urât, dar voi fi un geniu; un mare geniu, de asta sunt foarte sigur.» nota el în jurnal prin 1921.

Chiar nu mă interesează ce spun detractorii săi, iar pe critici îi citesc, dar nu-mi vor schimba părerea; pentru mine, Salvador Dali rămâne un Geniu. Pustiu sau nu (de gustibus), el este, oricum, un geniu extrem de palpabil.

Hortensia, ţăranca din Cadaqués,
ulei pe pânză datat 1919 (Dali avea doar 15 ani), cu zece ani înainte de a o cunoaşte pe Gala. Aviz celor care susţin că până la Gala, pe maestru nu l-au interesat femeile! Privind tabloul alăturat, rotunjimea şi frăgezimea formelor feminine care se ghicesc pe sub îmbrăcămintea sărăcăcioasă, mă îndoiesc că în acel moment nu spera să o poată picta pe ţărăncuţa Hortensia şi într-o altă postură. La scăldat, de pildă.

Ne place ori nu să admitem, a devenit unul dintre cei mai reprezentativi exponenţi ai suprarealismului. Nu afirm că e cel mai important, dar cel mai vizibil – este cu siguranţă. Mai bine las realitatea să vorbească de la sine: (…clic pe imaginea alăturată…)