5 comments so far
Recunosc că nu sunt un priceput al acestei arte, dar când am ocazia mai admir câte un tablou în vreo galerie. Ce îmi place în schimb este acel citat al pictorului probabil fundamental pentru ceea ce înseamnă pictură.
Bine ai revenit!
Nu este necesar să fii un istoric de artă ca să-ţi placă (sau să nu-ţi placă), să te emoţioneze (ori nu) un tablou oarecare. E aproape la fel ca atunci când constaţi că îţi place un anumit fel de mâncare, nu este neapărat necesar să ştii toate ingredientele folosite şi nici procesul tehnologic…
Referitor la citat, da, e genial; cred că noi toţi, în cercul nostru strâmt, ar trebui să facem lucrurile să cânte. Şi să ne mândrim cu asta!
Foarte pertinentă observaţia ta!
Aduce chiar un pic mai mult, aş zice eu… Deşi ambii s-au născut foarte aproape de sfârşitul sec. al XIX-lea (unul în 1897 şi celălalt în 1898), deşi belgieni amândoi, nu se poate spune că au fost foarte apropiaţi; ba chiar dimpotrivă! Avantajul (dacă putem să-l numim aşa) lui Delvaux a fost acela că a trăit/creat până la 96 de ani, spre deosebire de Magritte care s-a stins la doar 68…
Lucru cert totuşi, recunoscut cu fiecare ocazie de către Delvaux, că a fost influenţat (pe lângă titanii Giorgio de Chirico şi Salvador Dali) şi de René Magritte. Motive picturale ca nudurile nostalgice de femeie, dar şi bărbaţii cu gambetă, sunt evident preluate de la creatorul celebrei Pipe. Mai multe detalii despre formarea şi arta lui Paul Delvaux, aici.
[...] Vă salut pe toţi pe care am apucat azi să îi citesc şi pe cei la care încă nu am ajuns: Vania, Teo Negură, Cristian Lisandru, Geanina Lisandru, Melami, George Valah, Georgina, Carmen Negoiţă, Flavius, Gabitzu, Gând Licitat, Noaptebunăcopii, Caius, Simion Cristian, Natasha, Dan cu ziarul. [...]
[...] în scrisoarea aceea toate iluziile şi să le abandoneze în noapte. Poate sub mirajul stelelor, visele vor prinde iar viaţă. Etichete:adio, destinatar, dragoste, felinar, iluzii, [...]