17 comments so far
Poezie invatata la gradinita sau scoala primara:
Dimineaţa
de Vasile Alecsandri
Zori de ziuă se revarsă peste vesela natură,
Prevestind un soare dulce cu lumină şi căldură,
În curând şi el apare pe-orizontul aurit,
Sorbind roua dimineţii de pe câmpul înverzit.
El se-nalţă de trei suliţi pe cereasca mândră scară
Şi cu raze vii sărută june flori de primăvară,
Dediţei şi viorele, brebenei şi toporaşi
Ce răzbat prin frunze- uscate şi s-arată drăgălaşi.
Muncitorii pe-a lor prispe dreg uneltele de muncă.
Păsărelele-şi dreg glasul prin huceagul de sub luncă.
În grădini, în câmpi, pe dealuri, prin poiene şi prin vii
Ard movili buruienoase, scotând fumuri cenuşii.
Caii zburdă prin ceairuri; turma zbiară la păşune;
Mieii sprinteni pe colnice fug grămadă-n repejune,
Şi o blândă copiliţă, torcând lâna din fuior,
Paşte bobocei de aur lâng-un limpede izvor.
Matinală
de George Bacovia
Aurora violetă
Plouă rouă de culori -
Venus, plină de fiori,
Pare-o vie violetă.
Bat la geamul tău încet,
Bat cu-o rază sângeroasă -
Vino, floare somnoroasă,
Cât pe zări e violet.
Plâns de ape se repetă,
Încă totu-i adormit -
Ca în vise s-a pornit
Roata morii – violetă.
Gol e-al sânului buchet,
Floare goală, somnoroasă…
Trist, cu roza sângeroasă,
Bat în geamul violet.
Aurora violetă
Se pătează de culori -
Venus, pală de fiori,
Pare-o stinsă violetă…
Dimineata
de Octavian Goga
Cu grele rasuflete apele dorm,
Pe lanuri dorm spicele grele,
Asupra padurii vegheaza de sus
Cetatea eternelor stele.
Luceafarul bòlnav in lumea de-nghet
Clipeste din gene molatic,
Cand dorul pribeag, de pe-o creasta de ulm,
Si-l geme porumbul salbatic…
In geamat se-nalta durerea la cer,
Campii de lumini sa-nfioare,
Luceafarul simte vapaia arzand
Si tremura, bietul, si moare.
Cu ochii plansi, stelele toate se duc
Pe patul de nori sa se culce;
Din dragostea stinsa in neguri de zari
Lin picura linistea dulce.
In taina tacerii porneste-se vant
Sa mangaie trestia-n vale,
Pe-ascuns o saruta, dar dragostea lui
O vad licuricii din cale.
Si-o spun licuricii la frunze de soc,
Si socul padurii o spune,
Si frunzele toate grabite tresar
Si-ncepe padurea sa sune.
Se duce iar vantul, pribeagul drumet,
Sfios falfaind din aripa,
Din doru-i aprins si in veci calator
O doina domol se-nfiripa.
Si doina o canta alunii din crang
Si-o tremura-n murmur izvorul,
Si doina trezeste si turma din deal,
Si turma trezeste pastorul.
Din funduri de pesteri vin umbre sirag
S-asculte amarul cantarii,
De patima doinei si umbrele mor,
Cu lacrimi plang genele zarii.
Si doina se zbate, si frunzele plang,
Si codrul prelung se-nfioara,
Cand, iata, prin neguri cu sarg strabatand
O raza solie coboara:
Deschideti larg poarta, caruntilor brazi,
Sa vie-mparatul maririi,
Se mangaie jalea nestinsului dor,
Sa-mpace durerile firii…
Dimineaţă marină
de Nichita Stănescu
O dungă roşie-n zări se iscase
şi plopii, trezindu-se brusc, dinadins
cu umbrele lor melodioase
umerii încă dormind, mi i-au atins.
Mă ridicam din somn ca din mare,
scuturându-mi şuviţele căzute pe frunte, visele,
sprâncenele cristalizate de sare,
abisele.
Va fi o dimineaţă neobişnuit de lungă,
urcând un soare neobişnuit.
Adânc, lumina-n ape o să-mpungă:
din ochii noştri se va-ntoarce înmiit!
Mă ridicam, scuturându-mi lin undele.
Apele se retrăgeau tăcute, geloase.
Plopii mi-atingeau umerii, tâmplele
cu umbrele lor melodioase.
I woke early one morning,
The earth lay cool and still
When suddenly a tiny bird
Perched on my window sill,
He sang a song so lovely,
So carefree and so gay,
That slowly all my troubles
Began to slip away.
He sang of far off places,
Of laughter and of fun,
It seemed his very trilling,
Brought up the morning sun.
I stirred beneath the covers,
Crept slowly out of bed,
Then gently shut the window
And crushed its fucking head.
I am not a morning person.
Sonnet 33
by William Shakespeare
Full many a glorious morning have I seen
Flatter the mountain-tops with sovereign eye,
Kissing with golden face the meadows green,
Gilding pale streams with heavenly alchemy;
Anon permit the basest clouds to ride
With ugly rack on his celestial face,
And from the forlorn world his visage hide,
Stealing unseen to west with this disgrace:
Even so my sun one early morn did shine
With all triumphant splendor on my brow;
But out, alack! he was but one hour mine;
The region cloud hath mask’d him from me now.
Yet him for this my love no whit disdaineth;
Suns of the world may stain when heaven’s sun staineth.
Concertul Primăverii
de George Coşbuc
( fragment )
Chiar acum din crâng venii
Şi c-o veste bună!
Iarăşi e concert, copii;
Merg şi eu, şi tu să vii,
Mergem împreună.
Vrei programă, lămurit?
Stăi puţin să caut.
Cucul, un solist vestit,
De prin alte ţări venit,
Va cânta din flaut.
Cântăreaţa dulce-n grai,
Cea numită “perla
Cântăreţilor din mai”,
Dulce va doini din nai
Multe doine mierla.
Va-ntona apoi un psalt
“Imnul veseliei”
Corul dintr-un fag înalt.
Vor cânta-n sopran şi-n alt
Graurii câmpiei,
Turturelele-n tenor,
Şi-alte voci măiestre,
Toate după glasul lor.
Vor urma dup-acest cor
Fel de fel de-orchestre,
Voci de gaiţe cari fac
Să scoboare ploaia,
Şi-ntr-o scoarţă de copac
O să bată tica-tac
Tactul gheunoaia.
Ex ossibus ultor!
de George Coşbuc
A fost un tânăr împărat –
De la mişei a smuls averea
Şi-a smuls de la tirani puterea
Şi mulţi nebuni a spânzurat.
Dar patru inşi vorbind în şoapte
L-au dus în giulgiuri învălit
Şi-n codrul cel mai tăinuit
L-au îngropat târziu în noapte.
Cei tari au zis: „A fost mişel!
Ne-a prigonit prea multă vreme.“
Iar popii fulgerau blăsteme
În cei ce mai vorbeau de el.
Nici voie să-şi cernească portul,
Nici drept să-l plângă n-au avut.
Şi niciodată n-au ştiut
În ce pământ le doarme mortul.
Şi nu vor şti! Căci groapa lui
În blăstemat pământ s-ascunde.
Nici soare-acolo nu pătrunde,
Nici plângerile nimănui.
Jurat-a iadul să-ngrădească
Cu nopţi de veci acest mormânt;
Iar brazii tac, că nici un vânt
Nui clatină ca să vorbească.
Dar noaptea-n zare, uneori,
Când e furtună-n depărtare,
La margini de-orizont răsare
Un fulger alb, târziu spre zori,
Şi-ntruna spre pădure arată
Şi scapără spre ea mereu;
E, parc-arată Dumnezeu
Spre groapa cea de veci uitată.
Iar într-o noapte va lovi!
Şi spintecată de lumină
Fugi-va noaptea cea haină,
Şi brazii-n flăcări or vorbi.
Şi-atunci, cu fulgerul tovarăş,
Ieşi-va mortul împărat,
Şi-n iadul lor, de-unde-au plecat,
S-or prăbuşi tiranii iarăş.
«Fiecărui sentiment îi corespunde o culoare.», spunea simbolistul Bacovia prin 1926.
Violetul este, în general, asociat cu puterea, luxul şi extravaganţa. La Bacovia se pare că această culoare simbolizează mai degrabă solitudinea, artificialitatea, decadenţa ori chiar doliul (v. în “Amurg violet”).
Cafeaua de dimineata
de Jacques Prevert
(Trad: Gellu Naum)
el si-a pus cafeaua
linistit in ceasca,
laptele l-a pus
in ceasca de cafea,
zaharul l-a pus
in cafeaua cu lapte
si cu lingurita
l-a amestecat.
a baut cafeaua,
ceasca a lasat
fara sa-mi vorbeasca.
a scos o tigara,
a fumat tacut,
s-a jucat cu fumul
- cercuri a facut –
a pus, calm,
tot scrumul
intr-o scrumiera
fara sa-mi vorbeasca.
fara sa ma priveasca.
si s-a ridicat,
si-a pus palaria
cu un gest distrat,
si-a luat pe umeri
mantaua de ploaie,
pentru ca ploua,
apoi a plecat.
a plecat in ploaie
fara sa-mi vorbeasca.
fara sa ma priveasca.
(si atunci mi-am strans
fruntea grea in palme
si am plans…
am plans… )
îmi pun singur miere în ceai
de Călin Hera
îmi pun singur miere în ceai
ea stă cuminte pe scaun şi mă priveşte
se miră că mână nu-mi tremură
e atât de dimineaţă încât
în ochii ei soarele încape
numai cât să se mai lăfăiască o dată
apoi iese din mare
ea nu mai stă pe scaun dar mă priveşte
are mâinile reci şi peretele
dintre noi a devenit transparent
Iaca, mai propun un
poem de dimineată http://calinhera.wordpress.com/2009/12/14/poem-de-dimineata/
Hehe, mai am:
dimineaţă
luasem în mână castane de nisip
niciun pas nu mai foşnea în frunze
într-un gând soarele şi dimineaţa
drum de curând îşi făcură
piatra rămăsese cu misterul
tot atât cât marea care-o dezvelea
http://calinhera.wordpress.com/2009/07/28/dimineata-2/
[...] e bine scrisă. E veridică, vorba unui prieten de-al meu. Scriitoarea le-a adus atât de bine din condei, încât nu te prinzi decât pe la pagina [...]