Părerea de duminică: «Inspiraţia este fundamentul artelor în genere, ea este exact ca impulsul electric care stârneşte fulgerul între doi poli. În momentul în care tensiunea între doi poli se creează, fulgerul apare. Fără fulger nu poate să existe fulger.» ~ Nichita Stănescu, “Gând 10″

«Nu ştiu dacă sunt oameni pe Lună, dar dacă sunt, cu siguranţă folosesc Pământul drept azilul lor de nebuni.» ~ George Bernard Shaw

«Toate animalele sunt egale, dar unele sunt mai egale decât altele.» ~ George Orwell, “Ferma animalelor”

În general când auzim “Orwell”, gândul ne zboară automat la Ferma animalelor şi la O mie nouă sute optzeci şi patru, eventual la Zile birmaneze şi la Omagiu Cataloniei.
Se ştie mai puţin că indianul Eric Arthur Blair (numele real al lui George Orwell), naturalizat în Anglia, a fost mai degrabă jurnalist şi eseist şi abia apoi romancier.
Am ales pentru astăzi eseul “A Nice Cup of Tea”, publicat în ianuarie 1946. Continuare »

«Le admirăm pentru frumuseţea lor, le respectăm pentru inteligenţa de care dau dovadă, le adorăm pentru virtuţile lor şi le iubim pentru că n-avem încotro.» ~ Autor anonim

În fiecare zi de joi vă spun că nu există poezie bună şi poezie proastă; doar că unele versuri rezonează în mai multe minţi/suflete, altele în mai puţine. În schimb, în fiecare zi a săptămânii mă bucur atunci când: mă contraziceţi, mă completaţi ori, pur şi simplu, propuneţi Versurile de joi pentru săptămâna care urmează.

După cum v-am obişnuit de aproape un an, recomand câte un subiect şi vă invit să adăugaţi alegerii mele şi alte versuri, pe aceeaşi temă. MIREASA este graţiosul laitmotiv al zilei. Continuare »

De la Adam şi Eva încoace, milioane de copaci celebri şi-au câştigat locuri binemeritate în istorie: pomul cunoaşterii binelui şi răului, platanul lui Hipocrat, gorunul lui Horea, “Bradul” lui Alecsandri, teiul lui Eminescu, livada cu vişini, “Gorunul” lui Blaga, coroanele nepieritoare ale lui Macedonski, frunzişurile lui Nichita, copacul din Brooklin al lui Betty Smith şi “Copacul” lui John Fowles, ca să amintesc aici doar o infinitezimală parte din lista ilustrelor plante lemnoase încoronate.
Din lemnul lor au construit romanii poduri şi vikingii corăbii, Robin Hood arcuri şi Stradivari viori; din pulpa celulozică se face hârtia, iar la umbra frunzişului ne tragem sufletul în lunile toride. Noi toţi suntem trecători prin astă lume, doar ei – arborii – sunt veşnici; în principiu despre aceasta este vorba în concursul de faţă: eternitate vegetală!

Nu intenţionez să vă stresez, vreau doar să vă reamintesc că mai sunt exact 15 zile până la lansarea concursului de fotografie; încă mai aveţi răgazul necesar pentru a vă pregăti şi trimite lucrările la adresa binecunoscută (tema Arbori sălbatici):

În pofida înţelepciunii populare, de data aceasta cred că merită să veniţi la pomul lăudat; nu neapărat cu sacul, e suficient dacă aduceţi una sau două fotografii. Mai multe detalii aici: Simeza de la 5: “Arbori sălbatici”

Vă doresc tuturor mult succes! şi vă reamintesc cele câteva (foarte puţine) reguli de participare: Continuare »

«… Imagen de la vida es la Novela, y el arte de componerla estriba en reproducir los caracteres humanos, las pasiones, las debilidades, lo grande y lo pequeño, las almas y las fisonomías, todo lo espiritual y lo físico que nos constituye …» ~ Benito Pérez Galdós, 1897

Etapa a 9-a: tot Spania. Imaginaţi-vă că Istoria Literaturii Universale este doar un planiglob uriaş, desfăşurat pe un perete virtual al Zia®ului de la 5. Misiunea de călăuză, pe care mi-am asumat-o, se reduce la a îndrepta indicatorul spre diverse puncte de pe această “hartă”, lăsându-vă agreabila plăcere şi deplina libertate de a comenta propunerea, dar mai ales de a o completa cu alte “obiective” de acelaşi tip din regiunea/ ţara vizitată. Popasurile precedente: Elveţia, Canada, Irlanda (1), Irlanda (2), Noua Zeelandă, Albania, Camerun şi Spania (1).

Nu numai mărimea ţării vizitate şi proporţiile copleşitoare ale Culturii spaniole ne determină să mai zăbovim încă o săptămână pe aceste meleaguri; ci şi faptul că avem chiar o solicitare punctuală: să-l menţionăm aici şi pe Benito Pérez Galdós.
După cum bine aţi remarcat deja, am preferat să nu ilustrez articolul cu vreo celebră capodoperă semnată Picasso, Goya, Velázquez ori Dalí şi să nu scriu aici şi acum despre Cervantes, García Lorca, Ortega y Gasset, Unamuno sau Lope de Vega.

Deşi criticii sunt aproape unanim de acord că este cel mai mare romancier al Spaniei de la Cervantes încoace, nu se poate vorbi despre Pérez Galdós altfel decât în contextul Realismului din literatura sfârşitului de secol al XIX-lea şi început de secol XX. Nu cred că ar fi însemnat tot atât de mult dacă n-ar fi fost contemporan cu Juan Valera, José María de Pereda, Pedro Antonio de Alarcón, Emilia Pardo Bazán, Leopoldo Alas (Clarín), Armando Palacio Valdés şi Vicente Blasco Ibáñez, ca să-i amintesc aici doar pe principalii scriitori de proză ai epocii. Pentru detalii: clic aici.

[ "Portretul lui Benito Pérez Galdós", Joaquin Sorolla - 1894 ]