«Închideţi o plantă la întuneric şi veţi vedea ce monstru diform se va produce din pricina setei sale de lumină.» ~ Lucian Blaga

După cum bine ştiţi, a patra zi din săptămână e rezervată, cu mici excepţii scuzabile, realităţii exprimate în stihuri. În fiecare joi vă spun că nu există poezie bună şi poezie proastă; doar că unele versuri rezonează în mai multe minţi şi suflete, altele în mai puţine. În schimb, în oricare altă zi mă bucur atunci când: mă contraziceţi, mă completaţi ori, pur şi simplu, propuneţi Versurile de joi pentru săptămânile care urmează.

După regula agreată deja de un an, recomand câte un subiect şi vă invit să adăugaţi alegerii mele şi alte versuri, pe aceeaşi temă. LUMINA este indispensabilul laitmotiv al zilei. Continuare »

Proza arhiscurtă de mai jos este a treisprezecea dintr-o viitoare suită de 24, aparent independente, pe care intenţionez să le reunesc la final sub un singur titlu, “Umbra mării”:

13. Dulcea terapie
Siesta. Agreabil obicei, dar şi foarte sănătos, susţin practicanţii. În mod eronat se crede că el este specific ţărilor maritime care beneficiază de o climă caldă şi de temperaturi ridicate din ianuarie până-n decembrie. Dovezi antropologice şi arheologice de necontestat indică existenţa siestei în Egiptul predinastic (cca. 3.100 i.Hr.), dar şi la vikingii scandinavi (sec. al IX-lea). Digestie, recuperare, scăderea riscului de atacuri, fie ele cerebrale ori de cord, într-un cuvânt: balsam curat!

« Trebuie să dovedeşti o mare îndrăzneală ca să-ţi permiţi luxul de a veni pe lume iarna, chiar pe 28 decembrie, a 362-a zi din calendarul gregorian şi a 363-a în anii bisecţi, într-o săptămână plină de sărbători şi zile libere! »

Nu ştiu dacă e adevărată zicala conform căreia în spatele fiecărui bărbat de succes se află o femeie puternică. În schimb, ştiu cu certitudine cine se află (nu în spatele meu, ci) alături de mine, mâine-poimâine de un sfert de secol (cu popă), şi mă sprijină la greu, mă încurajează în momentele de cumpănă, îmi acceptă “nebuniile” şi mă însoţeşte atunci când mă apucă dorul de ducă – a devenit o globe-trotteriţă adevărată. (Culmea e că a început să-i placă!) Se numeşte Mariana şi e soţia mea. Exclusiv pentru ea, un La mulţi ani! virtual, plin de dragoste:

(Clic pe oricare dintre trandafiri pentru urare.)

Proza arhiscurtă de mai jos este a douăsprezecea dintr-o viitoare suită de 24, aparent independente, pe care intenţionez să le reunesc la final sub un singur titlu, “Umbra mării”:

12. Ondine pereche
Sirenele chiar există, nu sunt doar fiinţe imaginare aşa cum ni se spune. Fiecărui bărbat din lume îi este hărăzită o sirenă. Curios e faptul că îi auzi limpede cântecul ademenitor, dar o vezi numai cu câteva clipe înainte de moarte. Şi încă ceva la fel de straniu: nu vorbesc, doar cântă! În ciuda evidenţei, cei lipsiţi de darul vederii susţin, la unison, că ei le aud şoptind; sunt bune sfătuitoare, au harul de a povesti frumos, iar uneori se complac în a desluşi căile complicate ale viitorului.

Părerea de duminică: « Men are April when they woo, December when they wed. Maids are May when they are maids, but the sky changes when they are wives. // Bărbaţii sunt aprilie când curtează şi decembrie după ce se-nsoară. Fetele sunt mai până sunt fete, dar cerul se-nnorează când devin neveste. »
~ William Shakespeare, “Cum vă place”

« Crăciun este atunci când ţi se face dor de acasă chiar dacă eşti acasă! » ~ Carol Nelson