Archive for May 6th, 2017

În această seară, începând cu ora 21.00, la Cinema Muzeul Țăranului – Studioul “Horia Bernea” este difuzat filmul “Lady Macbeth”, în regia lui William Oldroyd, cu Florence Pugh şi Cosmo Jarvis în rolurile principale. Redau mai jos cronica non-cinematografică a lungmetrajului, pe care am publicat-o în ediţia online a revistei Dilema veche:

Lady Macbeth – de la Shakespeare la Oldroyd

S-arăţi ca floarea cea mai pură,
Dar fii năpîrca de sub ea.

(Macbeth – Actul I, Scena 5)

 

Lady Macbeth – de la Shakespeare la Oldroyd

 

Onorabile cititor în Dileme,

Dacă tot ne aflăm aici între patru ochi, încep cu o confesiune: citesc rareori cronici de film, dar niciodată înainte de vizionare; nu cred în rolul cuiva de a-i spune spectatorului dacă un film este bun sau rău, cred în capacitatea fiecăruia de a-şi forma liber o opinie. Mă deranjează inclusiv puzderia de instrumente (cu denumire intraductibilă, zic unii) de tipul „trailer” sau „spoiler”, în care se prezintă mult prea multe detalii din film. Apoi, cum îţi dai seama dacă părerea celuilalt este avizată sau nu, azi cînd tot românul se pricepe la cinema, cînd e şic să vorbeşti despre filme?Din fericire, încă mai există profesionişti care scriu texte de calitate, iar cronicile şi analizele lor sunt interesante, arătîndu-ţi unghiuri şi interpretări inedite care te pot ajuta să iei în considerare mai multe perspective, uneori opuse, în acelaşi timp.

Cînd am fost rugat să scriu despre Lady Macbeth, filmul regizorului William Oldroyd, prima reacţie a fost să accept necondiţionat, abia apoi am început să mă gîndesc la implicaţii: va trebui să recitesc Macbeth (premiera în august 1606), să găsesc şi să citesc Lady Macbeth din districtul Mţensk (1865), nuvela lui Nikolai Leskov, să ascult opera omonimă a lui Dmitri Şostakovici (1934) şi să văd Sibirska Ledi Magbet (1962), în regia lui Andrzej Wajda; toate acestea înainte de Lady Macbeth (2016), scenariul Alice Birch, după nuvela lui Leskov. Continuare »

Tags: , , , ,