William Shakespeare (nascut in aprilie 1564 la Stratford-upon-Avon, Warwickshire, England)

Photo Courtesy To The Shakespeare Birthplace Trust si Shakespeare Found, un umil omagiu.

(Traducerea este fuşerită, mi-o asum în întregime, dar îmi propun să revin asupra ei într-o zi. De fapt asupra întregului libret, de ce nu?)

Am cunoscut în urmă cu mulţi ani un holtei tomnatic, pe numele său Djumbe sau Bongo, nu mai ţin minte exact, oricum ceva de o muzicalitate asemănătoare cu unul din cele două. Foarte mândru că se născuse în Zanzibar, el se considera cetăţean autonom zanzibarian (sau zanzibarez), deşi poseda paşaport tanzanian.

De vreo cinci ani se tot străduia bietul să absolve anul pregătitor de limba română, ceea ce i-ar fi permis să înceapă studiile propriu-zise pentru care venise în Europa. În tot acest timp, de el se lipiseră doar două cuvinte româneşti, chiar dacă şi acelea pronunţate cu un puternic accent swahili: Elele, femeilelele! Acum, când văd atâtea silabe inutile scrise aici, mi se pare incredibil că cineva le-ar putea alătura cu cea mai neprihănită nonşalanţă. Iniţial am crezut că o face intenţionat, apoi mi-am dat seama că nu glumeşte, iar într-un final mi-a mărturisit că a făcut eforturi supraomeneşti încercând să suprime silabele nenecesare, dar tot degeaba.

Nu v-aş fi plictisit tocmai astăzi cu această poliloghie anostă dacă nu exista un motiv precis; aveam nevoie de o introducere pentru a transmite următoarea urare:
La mulţi ani, Femei, oriunde vă aflaţi!

P.S. Nu ştiu ce s-a mai întâmplat cu Djumbe (sau Bongo), nu ştiu dacă a scăpat vreodată de nălucirilele care-i provocau atunci, de mult, atâta spaimă. Îmi amintesc povestea lui ori de câte ori întorc capul pe stradă, admirativ, după vreo perfecţiune sau o capodoperă.

Atunci când alegi să te opui instinctului de conservare, îţi asumi singurătatea; o oarecare mângâiere a acestei nefericiri e aceea că eşti altfel decât mulţimea. Nu este momentul, nici locul potrivite şi nu sunt eu cel mai în măsură să decretez dacă a fost nefericit sau nu, dacă opera lui e predominant tristă ori ba etc. Ceea ce cred eu, nespecialistul, că trebuie consemnat, mai ales în zi de sărbătoare, este faptul că întreaga sa scriitură, cu precădere poezia, a avut un efect binefăcător asupra dezvoltării ulterioare a Literaturii române.
La fiecare jumătate a lunii ianuarie mă întreb cum aş putea să alătur câteva cuvinte astfel încât să rămână pe hârtie (ori pe ecran) ceva ce n-a mai fost scris? Dificilă dilemă, credeţi-mă! Cisterne întregi de cerneală s-au consumat în ultimul secol doar pentru a-i preaslăvi versul. Nici nu îi mai pomenesc aici pe detractorii săi, care au consumat alţi mulţi hectolitri de cerneală otrăvită. Cu cât mai mult şi mai des citim ce a scris El, constat eu, ajungem să ne cunoaştem mai bine şi să ne înţelegem – ca specie muritoare în general şi ca români în particular.

Imagine: “Mihai Eminescu” ~ ©2008 Christophe Bodard

În aproape 10 ani de existenţă (2001-2011), Dex online a ajuns deja la 395.294 de definiţii, cu o medie lunară de peste 3.250 cuvinte noi “învăţate”. Dacă statisticile înseamnă ceva, DEX online este, în prezent, un site util. El e vizitat, lunar, de peste 1.000.000 de oameni care fac 7.000.000 de căutări. – din “Preambul” la Manifest DEX online.

DEX online este transpunerea pe Internet a unor dicţionare de prestigiu ale limbii române. El e creat şi întreţinut de un colectiv de voluntari. Definiţiile sunt preluate textual din sursele menţionate, cu excepţia greşelilor evidente de tipar, care au fost corectate. Accesul la DEX online va fi întotdeauna gratuit. Baza de definiţii a DEX online este disponibilă liber şi gratuit sub licenţă publică generală GNU

Nu ştiu dacă e adevărată zicala conform căreia în spatele fiecărui bărbat de succes se află o femeie puternică. În schimb, ştiu cu certitudine cine se află (nu în spatele meu, ci) alături de mine, mâine-poimâine de un sfert de secol (cu popă), şi mă sprijină la greu, mă încurajează în momentele de cumpănă, îmi acceptă “nebuniile” şi mă însoţeşte atunci când mă apucă dorul de ducă – a devenit o globe-trotteriţă adevărată. (Culmea e că a început să-i placă!) Se numeşte Mariana şi e soţia mea. Exclusiv pentru ea, un La mulţi ani! virtual, plin de dragoste:

(Clic pe oricare dintre trandafiri pentru urare.)

Ce făceaţi fix pe 12 noiembrie 2006 la ora 00.00? E foarte posibil ca răspunsul dv. să fie doar o discretă ridicare (întrebătoare) din umeri. În schimb eu pot să vă spun, cu precizie de ceasornic elveţian pur, că acum exact 4 (patru) ani aveam mari emoţii lângă ceva care se năştea şi care foarte timid a fost numit “primul număr” al Zia®ului de la 5. Încă nu ştiam, la vremea aceea, cu exactitate ce vreau să fac cu el, ce şi cum va fi, dacă ori cât va rezista pe o piaţă haotică, aflată într-o perpetuă transformare.

Nu vă plictisesc cu cifre, statistici, grafice şi alte măscări de acest gen; în primul rând pentru că nu le consider relevante: nu sunt mari, dar nici cele mai mici — oricum, nu mă consider în competiţie cu nimeni, dar cred că în general rezultatul e unul pozitiv. Din punctul meu de vedere, dacă nu am făcut prea mult bine, cel puţin nu am făcut rău nimănui. M-a întrebat odată cineva (cu o doză mare de răutate în voce, după părerea mea) că de ce ţin cu tot dinadinsul să las impresia că sunt deţinătorul adevărului absolut şi că le ştiu eu pe toate. I-am răspuns foarte sincer, şi repet acum şi aici, că nu numai că NU le ştiu pe toate, dar chiar ştiu foarte puţine; vorba cuiva, puţin adaptată, cu cât citesc mai mult cu atât îmi dau seama cât de puţin ştiu. Nu spun pe cine am citat, ca să nu vină iar “vocea” să spună că le ştiu eu pe toate! Mă bucur dacă patru oameni, în cei patru ani, au citit aici ceva care i-a interesat, ceva care i-a pus pe gânduri, ceva care i-a îndemnat să adâncească cercetarea pentru a completa informaţia citită ori au fost cu 5 minute mai buni, atunci chiar a meritat efortul depus pentru redactarea şi creşterea Zia®ului. Sunt foarte mândru de câteva dintre textele originale, de aproape toate fotografiile preluate din fototeca familiei, de multe titluri sau denumiri de rubrici. Nu cred că Patronul (spiritual) al Zia®ului ar avea vreun motiv de supărare ori de nemulţumire până acum.

Într-un an 2010 de apogeu al crizelor de tot felul, în condiţii de severă austeritate, vă invit cu drag să împărţim prăjitura din imagine; ofer câte o felie întreagă fiecărui invitat, indiferent cât de mulţi sau puţini vor fi aceştia. Astăzi şi în continuare.
Cu deosebit respect,
Dan Costinaş

George Eliot, una dintre cele mai reprezentative scriitoare din romantica eră victoriană, îl considera pe “tatăl” lui Faust drept cel mai de seamă om de litere pe care l-a dat Germania vreodată. Johann Wolfgang von Goethe: ar fi împlinit astăzi 261 de ani, dacă între timp nu ar fi fost chemat acolo sus ca să scrie şi să picteze alături de îngeri.
Mult hulitul eseist şi filosof român Mihai Ralea, de fapt un foarte fin observator şi un bun cunoscător al fenomenului cultural european, l-a numit pe Goethe “omul integral”; şi a făcut-o în deplină cunoştinţă de cauză: Johann Wolfgang a fost pentru o scurtă perioadă avocat, apoi s-a dedicat integral poeziei, filosofiei, teatrului, traducerilor, picturii, ştiinţelor exacte (botanică, zoologie, fizică, chimie); a cochetat o scurtă perioadă de timp chiar şi cu politica… Omul de la Weimar a făcut câte puţin din toate şi, culmea, le-a făcut pe toate foarte bine.
Nu a ascuns niciodată faptul că îi plăceau femeile şi era, la rândul său, foarte îndrăgit de acestea. Portretul alăturat este semnat de Angelika Kauffmann, ale cărei casă şi atelier de pictură le frecventa în cei doi ani petrecuţi la Roma. [ Clic pe tablou pentru imagine mărită ]

Astăzi ar fi împlinit 176 de ani dacă între timp nu ar fi fost chemat acolo sus ca să picteze îngeri: Hilaire Germain Edgar De Gas pe numele lui complet de pământean vremelnic. Înţelegeţi din această exprimare alambicată că artistul (pictor, grafician, sculptor şi fotograf) s-a născut într-o zi de 19 iulie. Am preferat să ilustrez articolul aniversar cu una dintre capodoperele maestrului, din cele peste două mii de lucrări realizate, şi nu cu unicul autoportret rămas intact.

L’Absinthe ~ (1876, găzduită cu pioasă mândrie în Musée d’Orsay din Paris) ~ nu ştiu dacă cea mai celebră, dar cu certitudine cea mai controversată dintre picturile sale. Scandalul declanşat în rândul criticilor conservatori cu ocazia prezentării acestui tablou poate fi explicat pe mai multe planuri: 1) ieşirea din canoanele realismului şi imaginarea unui nou mod de a picta, numit în bătaie de joc “impresionism”; 2) controversatul cuplu adulterin: actriţa Ellen Andrée şi mult prea boemul pictor Marcellin Desboutin; 3) locul ales: cafeneaua Nouvelle Athènes din Place Pigalle, “cuib” al artiştilor impresionişti, duşmani declaraţi ai criticilor vremii; 4) şi, nu în ultimul rând, băutura în sine: absintul fiind de multe ori asociat cu consumul paralel de marijuana şi de cocaină. [ Clic pe imagine pentru un detaliu semnificativ din tablou ]