Noi nu trebuie să uităm, iar Istoria nu trebuie să ierte “binefacerile”, unele importate de-a gata, dar şi altele – mult prea multe – avortate de creierele autohtone, puse în practică cu forţa imediat după 23 august 1944: crime odioase, răzbunări, teroare, colectivizare cu arma la tâmplă, totalitarism, cenzură, privaţiuni, egalitarism teoretic, transformarea culturii în instrument de propagandă, nepotism şi clientelism politice şi de clan, cultul personalităţii şi control social absolut. Ca să amintesc aici doar o infimă parte din binele instalat odată cu maligna Ciumă roşie.

“Nu trebuie să arzi cărţi ca să distrugi o cultură. Ajunge să faci ca lumea să nu le mai citească.” – spunea tot bătrânul Ray.

Dar iată că, în România cel puţin, comuniştii au făcut-o! Au masacrat cultura scrisă, au încercat să spele creierele cetăţenilor, să excludă orice urmă a ceea ce reprezenta literatura anterioară anului 1944. De ce? Simplu, pentru a nu se putea face comparaţii; “Literatura marxist-leninistă este mai presus de orice, tot ce a existat înaintea ei este de acum înainte netrebuincios.” Au distrus biblioteci, au confiscat mii de volume, au întocmit liste cu cărţi interzise, au ars ori au reciclat capodopere (prin topire, împreună cu maculatură ordinară). Cine poate evalua adevărata dimensiune a genocidului cultural produs în acei 45 de ani? O crimă cu nimic mai puţin condamnabilă şi abominabilă decât exterminarea fizică a sutelor de mii de români ucişi pe altarul imposturii ridicate la rang de ideologie.

Această activitate criminală înfăptuită de regimuri succesive în intervalul 1944-89 pe tărâmul culturii scrise s-a manifestat şi împotriva a zeci (ori poate sute) de mii de pagini nepublicate, confiscate cu brutalitate de la scriitori/poeţi neobedienţi. Cine poate şti câte premii Nobel pentru literatură nu au fost aruncate astfel la closetul Istoriei de către activişti rudimentari şi animaţi doar de sentimente ostile faţă de ceva ce nu le era accesibil?! O extrem de scurtă documentare mi-a permis să întocmesc o listă cu doar câteva nume ilustre (din cei peste o mie ! de autori prădaţi, la propriu, de cârmuitorii care considerau că-şi pot proteja astfel caracterul nelegitim): Gheorghe Calciu-Dumitreasa, Eusebiu Camilar, Ion Caraion, Virgil Carianopol, Paul Goma, Radu Gyr, Ovidiu Papadima, Dumitru Stăniloaie, Nicolae Steinhardt, Petre Ţuţea şi mulţi, foarte mulţi, mult prea mulţi, alţii.

Din fericire, la fel ca în romanul lui Ray Bradbury, cărţile nu au murit! Ele au supravieţuit şi în România: unele în memoria Oamenilor, altele în bibliotecile exilaţilor, dar şi în multe alte neştiute şi ferite locuri. La fel cum Dragostea nu moare, nici Cultura nu moare; ea, dimpotrivă, renaşte (de câte ori e nevoie) chiar şi din propria-i cenuşă, mai frumoasă, mai puternică, simbol al reînnoirii veşnice.

Pe 28 martie am avut o revelatie: suntem un popor tare ciudat!
Imi veti spune ca nu este o noutate, desi nu stiti pe care dintre ciudatenii o am in vedere chiar acum.

Avem o memorie foarte selectiva, dar si un stil oribil de a-i respecta pe cei dragi numai dupa ce nu mai sunt printre noi. (Pentru ca atunci nu ne mai pot incurca ori critica?!) In plus, suferim si de o boala exotica, sa-i zicem “Cultul omagierilor” (Mostenire recenta?!)

Ce a fost pe 28 martie? S-au implinit 15 ani de când s-a stins din viata Eugène Ionesco (nascut Eugen Ionescu – din tata român si mama frantuzoaica). Nu ma feresc sa folosesc varianta frantuzita pentru ca la data trecerii in nefiinta, in 1994, acesta era numele lui.

Ce va fi pe 26 noiembrie? Se vor implini 100 de ani de când s-a nascut Eugen Ionescu la Slatina, in judetul Olt.
Pentru detalii utile, structurate pe capitole, va recomand sa cititi articolele din Wikipedia: cel in limba româna, dar si cele in engleza, franceza (in ciuda avertismentului) si germana — ca fiind cele mai bogate in amanunte. [Imaginea reprezinta un cadru dintr-o inregistrare facuta in 1961. Clic pe foto pentru a viziona filmul. Se remarca un extraordinar simt al umorului, o energie si o inteligenta iesite din comun.]

In ultimii ani s-a iscat un adevarat razboi (Absurd, ca orice razboi) al nervilor intre fiica Maestrului, Marie-France (ca mostenitoare a drepturilor de autor pentru intreaga opera) si unele institutii ori personalitati culturale din România. Opozitia doamnei Marie-France Ionesco se manifesta (imi place sa cred, pâna la proba contrarie) doar atunci când se doreste includerea pieselor tatalui sau in cadrul unor manifestari festiviste. “Ne amintim de el doar la aniversari si comemorari.”

Eugène Ionesco (n. Eugen Ionescu) nu mai este nici francez si nici român; el a devenit de mult Universal, apartine umanitatii fara frontiere (din New York la Ulan Bator si de la Oslo la Cape Town). Opera sa nu poate fi inteleasa si cunoscuta pe deplin daca se ignora vreuna dintre cele doua dimensiuni ale destinului Omului Ionescu (cea româneasca pe de o parte, in egala masura cu cea franceza pe de alta parte).
Departe de mine intentia de a fi “avocatul” vreunei parti.
Doar atât pot sa spun, si o afirm fara nicio ezitare, ca pentru mine personal, piesele – si in general scrierile – lui Eugène Ionesco (n. Eugen Ionescu) se situeaza pe acelasi loc onorabil cu cele ale lui Caragiale. Pentru noi, dar mai ales pentru urmasii urmasilor nostri este absolut vital sa-i citeasca pe amândoi acesti geniali autori nascuti in România.

Dan Costinas

Azi am mari dubii privind rationamentul de mai sus. De ce? E simplu: pentru ca, in ciuda istoriei “Transilvaniei milenare” care se intinde pe vreo 9 secole si ceva, Administratia SUA poate veni oricând sa revendice – chiar daca nu teritoriul – macar denumirea. Temeiul legal? ma veti intreba stupefiati. Gasesc ei ceva. Daca nu, cel putin pe baza Legii Copyright-ului. La cum ii cunosc eu, nu m-as mira deloc sa aflu ca au inregistrat de mult marca “Transylvania” la OSIM-ul lor. Am cel putin doua probe:

Ratacit pe Autostrada 65, “in the middle of nowhere” undeva prin statul Louisiana am gasit oraselul Transylvania, al carui simbol este un liliac (mamiferul, nu arbustul!): What town paints a BAT on its water tower? Transylvania! Visit the General Store with a painting of Count Dracula on the window, and the funny message, “We’re always glad to have new blood in town.”

Vreo 1200 de km mai la est-nord-est, in Carolina de Nord, am gasit chiar judetul (!) Transylvania, supranumit si “Tinutul cascadelor”.

Initial mi-a trecut prin minte ca poate vreun imigrant român ratacit prin zona sa fi denumit o noua asezare in amintirea Transilvaniei natale. Pe dracu’. Nici vorba de asa ceva. Ambele localitati au fost botezate de catre englezi ori anglo-americani sadea. Nicio sansa sa fi fost vreun târgovet de prin partile noastre: Kronstadt, Schäßburg, Mediasch, Hermannstadt, Mühlbach, Bistritz ori Klausenburg.

Dan Costinas

Recomanda®ea de la 5: Fructele si legumele din piete arata din ce in ce mai bine, dar sunt otravitoare; un articol semnat de Cosmin PANA.

Ziua, 4 iulie 2007:

– Dan Mircea CIPARIU

Dominic de Habsburg si-a incalcat cuvantul dat * In loc de 25 de milioane, acum vrea 100 de milioane pe Castelul Bran

Intre Dominic de Habsburg si ministrul Culturii si Cultelor, Adrian Iorgulescu, a avut loc o intelegere verbala cu privire la suma pe care statul roman o va da pentru rascumpararea Castelului Bran. Cuvantul de onoare al ministrului si printului erau suficiente pentru cei 15 milioane de euro cat fusese evaluat Castelul Bran de catre expertii MCC. Avocatii s-au repozitionat, insa, lasandu-l pe Dominic de Habsurg fara cuvant, si cu o imagine detestabila, deloc princiara, in ochii publicului romanesc. Astfel, a aparut o mare cacealma pentru obtinerea unei sume aberante pentru Castelul Bran: 100 de milioane de euro. (Cititi articolul)

(Fragmentul de mai sus a fost preluat din cotidianul Ziua, cu respectarea prevederilor Comunicatului CRP privind protejarea dreptului la proprietate intelectuala.)

România libera, 3 iulie 2007:

Conform unui contract semnat in momentul retrocedarii castelului, Guvernul României are dreptul sa cumpere castelul Bran oferind o suma egala cu cea oferita de participantii la licitatie.

Castelul Bran a fost scos la licitatie luni de catre Dominic Habsburg, a anuntat o companie americana de investitii, informeaza Associated Press receptionata de Rompres. Castelul este de vanzare ”pentru cumparatorul potrivit si in circumstantele potrivite”, a declarat Michael Gardner, presedinte al companiei Baytree Capital care il reprezinta pe Dominic Habsburg, mostenitorul castelului. (Cititi articolul)

(Fragmentul de mai sus a fost preluat din cotidianul România libera, cu respectarea prevederilor Comunicatului CRP privind protejarea dreptului la proprietate intelectuala.)

Pentru români, traditionala baie in mare de 1 Mai se muta incet-incet spre litoralul bulgar, unde totul este mai confortabil, mai curat si infinit mai ieftin decât la noi! (Cititi articolul)

(Fragmentul a fost preluat din cotidianul Cronica Româna, cu respectarea prevederilor Comunicatului CRP privind protejarea drepturilor intelectuale.)

Visit, and you’ll understand why Rand McNally, The Wall Street Journal and National Geographic Traveler name this area one of America’s top ten places to live and play.

Now you can experience Transylvania County with our new interactive CD. The CD is just $5. You can order it by calling the Transylvania Tourism office at 1-800-648-4523. Credit cards accepted. You can also mail a check or money order to Transylvania Tourism, 35 West Main St., Brevard NC 28712 and we’ll mail your CD out directly.

Textul de mai sus nu e ceea ce credeti, adica o farsa. Si nici macar nu e plin de greseli de tipar. Este doar un exemplu in plus din care intelegem cât suntem de nepasatori. Ca natie, zic.

Click aici pentru a vedea minunea cu ochii personali.