Nu ştiu dacă vă mai amintiţi “Apelul” lansat, iniţial, în urmă cu vreo 10 luni şi reluat în iulie 2010:
Iubiţi-vă pe cactuşi, alături de toate comentariile şi indignările de la vremea aceea!

Se răsuceşte Darwin în mormânt dacă vede ce s-a ales de transformismul definit de el; de la cactuşii de pe coasta răsăriteană (mediteraneană), am ajuns undeva în centrul Peninsulei Iberice, la platanii seculari din Aranjuez, nu foarte departe de Madrid. Jardín de la Isla e o minunăţie de parc cu fântâni şi statui reprezentând celebre personaje mitologice, dar şi cu o alee de vreo 500 de metri adumbrită de plátanos de sombra. Grădinile publice sunt destinate să ofere mediul propice unei plimbări plăcute şi reconfortante, alteori romantice şi misterioase, cel puţin din punctul meu de vedere. La începutul toamnei trecute hoinăream cu gândurile aiurea prin parcul din oraşul care ni i-a dăruit, printre mulţi alţii, pe mai cunoscuţii: Fernando Baquero Álamo, Juan Carlos Canales, Luis Gómez Baquero, Manuel Saavedra Roca, precum şi pe Eduardo López Bago, Miguel Granados şi Alex Martínez Redondo, când, brusc, am fost de-a dreptul oripilat de imaginea grotescă apărută în faţa ochilor:

©2010~D.C. (Clic pe foto pentru a vedea detaliul la dimensiunea maximă)

Nu mi-am închipuit vreodată că în Spania anului de graţie 2010 trăiesc atâţia iubitori ai lui Shakespeare care confundă parcul menţionat mai sus cu Pădurea Ardenilor şi, după modelul Orlando, îşi scrijelesc amorurile sublime pe răbojul arborilor cuminţi şi nevinovaţi.

Cu mulţi ani în urmă, când exPreşedintele a strigat “măi animalule!” nu cred că se adresa unui ziarist, ci pitecantropilor care mutilează fără milă trunchiurile falnice ale plantelor dătătoare de oxigen, de pildă: … ionela + iliuţă … c + d … mire + david … h + b … matuska + jose … luis + gloria … stalin (!) … nina şi alţii … (Clic pe linkuri pentru a vedea înfricoşătoarele imagini) Mai cred că asta (Clic) seamănă cu imaginea plăgii împuşcate din creierele voastre găunoase, măi necuvântătoarelor!

Am încălcat din nou, intenţionat, regula elementară de a vă scrie prenumele cu majusculă, pentru că nu meritaţi. Nu invoc aici urgia divinităţii împotriva voastră, dar vă doresc ca până la sfârşitul zilelor să staţi spânzuraţi cu capetele în jos de vreo creangă mai viguroasă şi – care cum trece – să vă mai cresteze câte o înjurătură pe obrajii voştri îngroşati de atâta tembelism feroce.

Curat evoluţionism: de la “Iubiţi-vă pe tunuri” (Adrian Păunescu, 1980) la “Iubiţi-vă pe cactuşi” (Zia®ul de la 5, 2010)! Grădinile publice sunt destinate să ofere mediul propice unei plimbări plăcute şi reconfortante, alteori romantice şi misterioase, cel puţin din punctul meu de vedere. Zilele trecute hoinăream cu gândurile aiurea printr-un parc din ţara care ni i-a dăruit pe Picasso, Dalí, Goya, Velázquez şi Gaudí, precum şi pe Cervantes, Ibáñez, Unamuno şi Zafon când, brusc, am fost de-a dreptul oripilat de imaginea care mi-a apărut în faţa ochilor:

©2010~D.C. (Clic pe foto pentru a vedea imaginea la dimensiunea maximă)

Dragii mei silvian şi cristina, încalc intenţionat regula elementară de a vă scrie prenumele cu majusculă, pentru că nu meritaţi. Nu invoc aici urgia divinităţii împotriva voastră, dar vă doresc ca până la sfârşitul zilelor să nu vă mai iubiţi altfel, ci doar pe pat de cactuşi şi să vă simteţi bine.

Iar dacă există viaţa de după moarte, să vă reîncarnaţi în două frumoase plante exotice, pe pielea cărora să scrijelească duioase şi fierbinţi cuvinte de amor bengos: ionela şi nicuşor sau silvia şi lucian ori, de ce nu, dana şi cătălin.

Zilele acestea (pana pe 18 octombrie) este in plina desfasurare editia 2009 a Targului international de carte Frankfurter Buchmesse. Din Romania expun peste 30 de participanti: marile edituri, ICR si altii.
Culmea, dar nu despre carti vreau sa vorbesc astazi. Sau, ma rog, nu in mod direct despre ele.
Pe site-ul oficial al Targului am gasit un foarte scurt articol despre Romania: What’s happening in the Romanian book industry. De aici am aflat, de pilda, ca la “Bookfest 2010″ tara invitata de onoare va fi Spania! Chiar nu stiam.

In finalul articolului se trage un semnal de alarma foarte serios: an Italian visitor made an interesting point that there were thousands of children being brought up in Italy who had Romanian as their mother-tongue but who were gradually losing the art of using their native language. He voiced concerns that the families didn’t seem to care that their language was dying out but he encouraged those on the panel to do something about it before it was too late, to keep these communities alive. Nu cred ca mai este nevoie de traducere, mesajul e suficient de clar.

Din pacate acest fenomen este real si el ia o tot mai mare amploare, odata cu trecerea timpului. Nu se intalneste numai in Italia, l-am vazut in Spania, in Marea Britanie, in Franta, Irlanda si sunt convins ca exista in toate tarile alese de comunitatile de romani care au hotarat sa-si traiasca (cel putin pentru o perioada determinata) viata departe de Romania.

Situatia este deja grava, indiferent ca vorbim despre copii nascuti in Romania care si-au urmat parintii in strainatate sau despre cei nascuti pe alte meridiane din parinti romani. Acestia din urma sunt totusi chiar mai defavorizati decat cei care au apucat sa invete deja limba romana in tara. Am observat ca fenomenul se intampla nu numai in familiile cu un nivel scazut de instructie, ci chiar si la -hai sa le numim- “case mai mari”.

Oricum o dai, tot prost pica: daca acesti copii nu se vor mai intoarce in tara de origine (a lor ori doar a parintilor lor), ei vor ramane stigmatizati pe viata, vor fi doar niste imigranti fara limba materna, care nu vor vorbi niciodata 100% corect niciuna din cele doua limbi; daca dimpotriva, dupa 1-3-5-7 ori mai multi ani de straintate vor alege sa se intoarca “acasa”, vor fi dispretuiti si vor avea foarte mari probleme de (re)integrare datorita faptului ca nu vorbesc corect limba romana. Sau nu o vorbesc deloc. Credeti-ma pe cuvant cand va spun ca, din pacate, exista si astfel de cazuri. Parinti inconstienti care nu s-au invrednicit sa vorbeasca acasa romaneste cu copilul nascut in strainatate in urma cu sapte ani (“La ce sa il zapacim de cap? Ca si asa nu ne mai intoarcem niciodata!”) Si iata ca acel “niciodata” s-a intors impotriva lor mult mai repede decat se astepta cineva; datorita lipsurilor materiale si odata cu adancirea crizei au fost nevoiti sa aleaga drumul repatrierii. Nu pentru ca ar umbla acolo cainii cu covrigi in coada, “dar oricum ne va fi mult mai usor sa traim acasa decat departe”; nu s-au gandit nici macar o secunda la soarta propriului lor copil care, la varsta de spate ani si un pic, stia doar vreo zece cuvinte in limba romana si se chinuia sa le pronunte si pe acelea. Pe 15 septembrie 2009, copilul acesta (care, langa un nume de familie pur romanesc, plin de diacritice, are doua rasunatoare prenume mediteraneene) a inceput cursurile scolii generale dintr-o comuna oarecare din Oltenia.

Am spus Oltenia pentru ca dintr-un judet oltenesc sunt parintii inconstienti de care v-am povestit. Ar fi putut sa mearga si la o scoala din Bucuresti, taman in buricul sectorului 1, situatia elevului ar fi fost la fel de dificila. Din pacate nu avem nici cadrul institutional si nici dascali pregatiti/platiti sa faca fata unor cazuri speciale de aceasta natura, copii care nu au nicio vina ca se afla in astfel de situatii.

Ideea proiectului a pornit ca o initiativa de a sustine românii expatriati. S-a concretizat mai intâi intr-un shop virtual, un loc cu idei si posibilitati pentru a oferi un cadou si a fi mai aproape de familiile lor.
Strada32 este creata pentru a deveni noul punct de intâlnire cu lumea româneasca. Aici se gasesc prieteni dragi, idei de cariera si afaceri, parteneri si companii, oportunitati, informatii si resurse pentru o experienta sociala si profesionala completa.

Am descoperit recent aceasta comunitate (virtuala) a românilor de pretutindeni. Daca ii va fi sortit sa functioneze, cred ca ar putea fi mult imbogatita de prezenta si implicit cu experienta românilor care au ales sa traiasca in Spania, Italia, Irlanda, Germania, Marea Britanie, Australia ori Noua Zeelanda – ca sa citez doar câteva dintre destinatiile cele mai populate cu originari din tara noastra.

Doresc sincer mult succes si viata lunga extrem de indraznetei intreprinderi!

Dan Costinas

Astazi, dupa unsprezece luni si aproape jumatate, sunt din nou surprins. Am intalnit (la propriu!) mii de români, aflati de mai mult sau de mai putin timp in Spania, oameni care au beneficiat de-a lungul vietii de foarte diferite grade de instructie. Toti, invariabil, inteleg limba localnicilor si aproape toti vorbesc – cel putin castiliana – de la acceptabil in sus. Mult prea multi au cam uitat sa vorbeasca româneste, dar asta e alta poveste. Acum vreau doar sa omagiez talentul congenital al românilor de a invata rapid si de a vorbi usor limbi straine. Spaniolii se crucesc si azi cand aud români vorbind valenciana, catalana sau alt dialect.

Mai ales dupa 1 ianuarie 2007, românii au impânzit lumea larga si mai ales Europa. Dupa modelul valenciano-catalan, mi-i inchipui pe compatriotii nostri uimindu-si vecinii localnici de cât de bine vorbesc euskara, sarda, provensala, valona, sileziana, bretona, flamanda, irlandeza, finlandeza, norvegiana, galeza, letona, maghiara, faroeza, afrikaans, malteza si multe alte limbi din zari pe unde s-au pripasit românii.

In aeroport! Nu va suparati, dar astia sunt si tâmpiti, nu numai infractori. Cum dracu’ sa nu se infurie contribuabilul român la bugetul spaniol când aude asa o gogomanie, iar cei de la stiri au repetat cuvântul “România” de cinci ori intr-un enunt de 40 de secunde, bine condimentat si cu imagini recente din Italia…

Va spun sincer ca imi este greu sa descriu in cuvinte furia teribila pe care o manifesta amicul. Dupa ce a tras ca un bou in jug sa-si câstige o pozitie printre straini, sa-i convinga de buna lui credinta, tot efortul se dovedeste inutil, tot ce a cladit se poate narui intr-o clipa, numai datorita inconstientei unor nemernici. Credeti-ma ca am transcris aici esenta convorbirii telefonice, in termenii cei mai decenti posibili; ce era la gura amicului nu poate fi reprodus nici macar intr-o pagina XXX.

N-am ce face si intreb si eu retoric: Asta sa fie oare destinul nostru danubiano-pontic, sa ne dam mereu cu stângul in dreptul? Chiar asa, doar de amorul artei?

Dan Costinas

Autoritatile italiene sustin ca numai in jurul Romei exista in acest moment peste 100 de tabere improvizate in care locuiesc cetateni proveniti din România. In toata isteria creata (cu inestimabilul sprijin oferit de mass-media) in ultimele zile, pentru italianul de pe strada toti românii sunt zingari. Daca mâine ar fi referendum in Italia, sunt sigur ca pentru expulzare ar vota o majoritate zdrobitoare.

In contextul complex si foarte delicat expus mai sus, in ciuda tuturor criticilor, consider salutara initiativa vizitei la Roma si a intâlnirilor reprezentantilor Guvernului cu oficialitati italiene si cu cetateni români implicati in gasirea unor solutii viabile, comune, pentru dezamorsarea conflictului.
Cu cât se vor misca cu totii mai repede, cu atât mai bine, mai ales pentru ca – din informatii de ultima ora – se pare ca o mare parte din fostii locatari ai taberelor care sunt realmente complet rase intentioneaza sa se indrepte direct spre alte destinatii europene. Cel mai probabil, in primul rând e vizata Spania.

Dezastrul ar fi desavârsit pentru toti daca se va permite alunecarea ”crizei zingari” inspre una de tip gitanos.

Dan Costinas

Sunt nevoit sa revin cu precizari.
Dupa ce, in articolul precedent, m-am grabit sa felicit Sunday Telegraph din Sydney pentru ca a scris despre cei trei escroci fara sa numeasca tara lor de origine, am primit câteva informatii suplimentare legate de acest subiect.

Tot pe 30 septembrie, Brisbane Times a publicat pe larg stirea, incepând articolul chiar cu precizarea ca este vorba despre trei români:

‘Fake police’ made tourists reveal PINs

THREE Romanians used fake police badges and a portable card reader to extract thousands of dollars from victims in the Sydney CBD, a court heard yesterday. (Daca doriti sa vedeti tot articolul, il gasiti aici.)

Acelasi subiect a aparut si la buletinele de stiri TV din acele zile si, din nou, s-a specificat nationalitatea infractorilor.

[Precizarile ne-au fost puse la dispozitie tot de publicatia online Spirit Românesc ~ Revista românilor din Australia; multumim din nou editorului pentru amabilitate.]

Dan Costinas

Povestea e pur si simplu banala; pe scurt: trei “maradonisti” au escrocat un grup de turisti japonezi la Sydney, paguba cifrându-se la mai multe mii de dolari australieni. M.V.C., C.O.P. si L.T. (vezi numele complete in facsimilul alaturat) au fost retinuti de politie si li s-a refuzat cererea de eliberare pe cautiune.

Nimic spectaculos. Atunci când au intrat in ”business”, ciorditorii si-au asumat si acest risc. Sau ar fi trebuit sa si-l asume.

Acum vreau doar sa scot in evidenta altceva, doua aspecte care merita toate felicitarile noastre: apreciez profesionalismul Justitiei australiene pentru ca i-a considerat suficient de periculosi pentru a fi judecati in stare de libertate, dar si cel al jurnalistului care a scris stirea, fara sa pomeneasca si nationalitatea (sau tara de origine) a celor trei borfasi. Nici nu vreau sa-mi imaginez cum ar fi titrat mass-media italiana, britanica, germana sau spaniola o stire similara, cu aceiasi protagonisti.

Se poate discuta la nesfârsit despre imensele prejudicii aduse imaginii României de catre astfel de infractori, adevarate jigodii penale certate cu legea, dar nu numai atât; asemenea fapte ii afecteaza – poate in primul rând – pe cei care au ales sa traiasca cinstit si sa munceasca din greu departe de tara in care s-au nascut. Desi se vorbeste mereu despre incapacitatea românilor de a se constitui in comunitati unite si de a trage toti in aceeasi directie, eu cred ca in astfel de situatii, comunitatea ar trebui sa actioneze ca un organism viu, sa se mobilizeze pentru anihilarea “virusilor” si vindecarea de cancer.

[Articolul original a aparut duminica trecuta in Sunday Telegraph din Sydney. Stirea si imaginea au fost preluate din publicatia online Spirit Românesc ~ Revista românilor din Australia, cu acordul editorului.]

Dan Costinas

Ca nu sunt expulzati, sau macar arestati de celebrele patrule consumatoare de Dunkin’ Donuts cu gaura, nu ma mira prea tare. Sunt, probabil, aparati de vreun Amendament generos. Ori, deocamdata sunt priviti ca niste creaturi exotice.

Altceva ma intreb eu: când stim cu totii ce greu se obtine o viza la consulatul american din Bucuresti, când ne amintim ca ditai Ministru de Externe a trecut in ciorapi prin poarta de securitate aeriana din aeroport si a fost amprentat la intrare – cum drac’ au primit astia viza? Si cum i-au lasat aia sa intre?

La anul, cu ocazia alegerilor, dl. Marean ar putea sa candideze pentru locale la New York. Ce mi-e 5th Avenue, ce mi-e Sectorul 5? Intr-un an va deveni cam tot aia.

Dan Costinas