Archive for the ‘Interviu’ Category

«Faţă de veşnicia cosmică, orice glorie e cruce de lemn.» ~ Valeriu Butulescu, în “Stepa memoriei”

În ultimul trimestru al anului 2010 m-am apropiat de Citatepedia.ro, ocazie cu care am descoperit un autor român foarte interesant, aproape omniprezent în multe categorii distincte de citate: aforisme, poezie, definiţii, replici din piese de teatru, altfel de citate în proză, traduceri, cu un total de peste 3400 de contribuţii! Nu se putea ca un astfel de “personaj”, atât de complex, să nu-mi stârnească interesul. Valeriu Butulescu. Deşi numele nu-mi era 100% străin, luat la bani mărunţi nu ştiu pe unde aş fi scos cămaşa; acum îmi dau seama că ceea ce ştiam la vremea respectivă despre domnia sa era doar o milionime dintr-o fărâmă de întreg. Acum, după aproape un an şi jumătate de dialog, am pretenţia că am ajuns la nivelul a cel puţin 10 milionimi. Pentru a înţelege exact ce vreau să spun despre complexitatea partenerului nostru de dialog, vă invit să citiţi aici o mică parte din vasta biobibliografie a domnului Valeriu Butulescu, completată cu gânduri şi aprecieri ale unor mari personalităţi ale literaturii româneşti contemporane.

Valeriu ButulescuDoresc să-mi afirm răspicat calda preţuire pentru Valeriu Butulescu, un maestru al unei concizii cuprinzătoare. Aforismele d-sale îi dovedesc capacitatea de-a folosi o claviatură complexă ce îmbină observaţia „pe viu” cu umorul, reflecţia cu lirismul şi cu imaginarul, având ca efect o graţie aspră, o muzicalitate a sarcasmului. Şi încă o remarcă: producţia lui Valeriu Butulescu face loc mai curând extrovertirii decât introvertirii. Spre deosebire de sublima închidere în subiect a unor creatori de aforisme precum Blaga sau Cioran, contemporanul nostru cultivă o deschidere teatrală spre public (a scris şi câteva piese de teatru), lansând propoziţii provocatoare care aşteaptă replici, aplauze şi – de ce nu? – strigăte de bis. D-sa nu se priveşte în oglindă, ci îşi priveşte drept în ochi spectatorii. Bucurându-se la ora actuală de faptul că este unul din cei mai traduşi scriitori români (în vreo patruzeci de limbi), Valeriu Butulescu poate fi socotit un Stanislaw Jerzy Lec român. ( . . . )”
Fragment din prefaţa volumului FRAGMENTARIUM, semnată de criticul literar Gheorghe Grigurcu; clic pe cele trei puncte din paranteza de mai sus pentru textul integral.


Ca de obicei, am formulat puţine întrebări, complet neconvenţionale şi (aparent) haotice. Scopul urmărit este acela de a vă invita pe dvs., cititorii, să continuaţi interviul prin intermediul secţiunii de comentarii, să aflaţi tot ceea ce v-ar putea interesa despre cărţile, persoana şi personalitatea amabilului domn Valeriu Butulescu.

Spunea Toma Caragiu într-o memorabilă scenetă, nu cu foarte mult timp înainte de a pleca, într-un mod absurd, din lumea pe care o iubea în felul lui: «Debutul meu în tenis nu s-a produs nici pe Progresul, nici la Wimbledon, nici la Forest Hills, ci la cineva de la federaţia de încălzire centrală.»
Domnule Valeriu Butulescu, debutul dv. în “tenisul literar” s-a produs exact acum 4 decenii. Vă amintiţi ce aţi publicat în 1972 în revista “Mărturisiri literare”?
Continuare »

7
Mar

23 de ore şi 59 de minute

   Posted by: Dan

«Those who begin by burning books will end by burning people.» ~ Heinrich Heine

Numărătoare inversă:
Au rămas mai puţin de 24 de ore până la apariţia interviului mult trâmbiţat. Nu vom arde cărţi, precum ne avertizează cel mai de seamă reprezentant al liricii romantice germane şi universale, ca să nu ajungem în cele din urmă să ardem oameni. Pur şi simplu venerăm cărţile, iar pe oameni îi apreciem, pe fiecare după harul şi calităţile cu care a fost înzestrat.

4
Mar

Interviu fără vampiri

   Posted by: Dan

«I accepted the interviews and encounters that had to be held with the media, but I would have preferred to work in peace.» ~ Naguib Mahfouz

Interviu fără vampiriSper că invitatul Zia®ului pentru anunţatul interviu nu are aceleaşi preferinţe cu regretatul scriitor egiptean, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1988.

Din punctul nostru de vedere, ne aflăm în stadiul de finisare a detaliilor tehnico-editoriale; în câteva zile va începe numărătoarea inversă. Dialogul se anunţă, de pe acum, unul insolit.

În ceea ce vă priveşte, în calitate de lectori cu fin spirit critic, e de ajuns să rămâneţi pe fază!

27
Oct

Călător în lumea viselor frumoase

   Posted by: Dan

«Istoria este un poem ciclic, scris de către timp, despre memoriile Omului.» ~ Percy Bysshe Shelley

Cu siguranţă o parte din cititori, văzând că invitatul este istoric şi arheolog şi l-au imaginat ca fiind un individ trecut de prima şi chiar de a doua juneţe, cu multe dioptrii, tipul “şoarece de bibliotecă” cu care nu poţi discuta altceva decât despre mumii, scrierea cuneiformă, artifacte şi – în cel mai bun caz – despre sciţii agatârşi. Evident, dialogul purtat exclusiv în sanscrita veche.
Am să-i dezamăgesc pe cei care se aşteptau la aşa ceva. După cum se vede şi în imagine, avem de-a face cu un tânăr de aproape doi metri, foarte bine ancorat în realităţile secolului XXI, dublat de un visător îndrăgostit până peste vârfurile urechilor. Sentimentul răzbate cu vigoare din orice propoziţie ori vers consemnate aproape zilnic în blogul personal!

Cristian DimaCristian Dima, 27 de ani, licenţiat al Universităţii “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, în prezent doctorand (anul 3) în istorie antică cu tema “Cetatea dacică” la Facultatea de Istorie şi Filosofie din cadrul Universităţii Babeş Bolyai din Cluj Napoca, conducător ştiinţific: prof.univ.dr. Ioan Glodariu.
Impresionantă carte de vizită!

* Călător în lumea viselor frumoase, titlul interviului, este şi primul vers din poemul “Călător” al lui Cristian Dima:

Călător în lumea viselor frumoase,
Toiagul mi-am pierdut şi-am rătăcit…

Ca de obicei, am formulat puţine întrebări, neconvenţionale şi (aparent) haotice. Singurul scop urmărit este acela de a vă invita pe dvs., cititorii, să continuaţi interviul prin intermediul secţiunii de comentarii, să aflaţi tot ceea ce v-ar putea interesa despre pasiunile, persoana şi personalitatea tânărului Cristian. Continuare »

«Medicina este soţia mea legitimă, iar literatura este amanta mea; când mă plictisesc de una, îmi petrec noaptea cu cealaltă.» ~ Anton Pavlovici Cehov

Bulgakov, Cehov, Cronin, Doyle, Keats, Maugham, A. Munthe, de Musset, Rabelais, von Schiller, dar şi Constantin Bălăceanu-Stolnici, Ion Cantacuzino, Gr.T. Popa (alias Paul Gore), Ion Vianu, V. Voiculescu şi C.D. Zeletin; tot atâţia medici-scriitori, poate cei mai cunoscuţi. V-aţi întrebat vreodată de ce sunt atraşi medicii de literatură, de ce simt nevoia de a scrie? Să fie oare principiile enunţate de Hippocrate, asumarea unor anumite şi serioase îndatoriri morale, ceea ce îi inspiră şi le stimulează avântul creator? “Dacă voi respecta acest jurământ şi nu îl voi călca, viaţa şi arta mea să se bucure de renume şi respect din partea tuturor oamenilor; dacă îl voi trăda devenind sperjur, atunci contrariul.”
La lista neexhaustivă de mai sus am să mai adaug un nume: Melania Bancea, o Doamnă a medicinii, dar si a literaturii româneşti contemporane. Ca să nu fiu acuzat de blasfemie pentru că i-am rezervat un loc alături de titani ai literaturii, vă dau două argumente: a) scrie bine, cu un manierat simţ al umorului şi b) are enormul avantaj că este contemporană cu două milenii, dar şi martora incredibilelor transformări care le caracterizează. După părerea mea, dacă va şti să beneficieze de aceste majore privilegii, cu siguranţă va fi menţionată într-o viitoare Istorie a Literaturii.

Melania Bancea“– Ştii, parcă văd acolo, înăuntrul creierului, cum se adună câţiva neuroni săltăreţi, îşi fac o canapea moale din grămada de substanţă albă în care se cuibăresc şi încep să se înghiontească, să se dea rotunzi şi să-şi dea coate, să se-ncaiere de să iasă scântei… După un timp, din atmosfera incandescentă care îi înconjoară, încep să se cristalizeze cuvinte, gânduri dezlânate, multe inutile, pe care le desfac cu gheruţele dendritelor şi le dau la o parte printr-o mişcare scurtă a codiţelor axonale… uneori însă din joaca lor ţâşneşte Întrebarea… Apoi, dacă tot au văzut că sunt în stare de ceva, încep să se frământe să găsească Răspunsul. Aici, e însă mai greu… Încep să foiască neliniştiţi… deja nu mai este doar o joacă… În cele din urmă, adorm… şi visează. Muzica este visul lor colectiv. De multe ori este şi Răspunsul. ( . . . )”

Fragment din “Dublu orb” de Melania Bancea,
un nou roman care urmează să fie încredinţat tiparului în 2010.


Ca de obicei, am formulat puţine întrebări, complet neconvenţionale şi (aparent) haotice. Scopul urmărit este acela de a vă invita pe dvs., cititorii, să continuaţi interviul prin intermediul secţiunii de comentarii, să aflaţi tot ceea ce v-ar putea interesa despre cărţile, persoana şi personalitatea amabilei doamne Melania Bancea.

1. OMUL

Câte meserii aveţi, doamnă Melania Bancea? (Mamă-soţie-stăpâna casei-soră-mătuşă-cumnată, medic, scriitor, blogger-internaut.)
Melania Bancea: Doar una, cea de medic. Celelalte au venit în mod firesc, odată cu vârsta. La 20 de ani, soţie; la 21, mamă, la 40 şi ceva scriitor şi ziarist, iar acum blogger…

Nu vă întreb, după binecunoscutul model, “Ce aţi făcut în ultimii 5 ani?”; vă întreb, în schimb, cum v-aţi împărţit între atât de multe ocupaţii?
M.B.: Nu ştiu. Sincer, nu ştiu. Am orele de consultaţii când nu pot face nimic altceva decât asta; în rest, probabil că le amestec, le suprapun, mai fur si din timpul de somn…

Cum vă simţiţi mai bine: olteancă sau ardeleancă? (Comuna dunăreană Rast ori reşedinţa de judeţ, recunoscut centru universitar, Târgu Mureş.) Continuare »

Definitie: «Muzica este graiul sufletului. Ea stârneşte în noi, nu instinctele, ci gândurile cele mai profunde.» ~ Ludwig van Beethoven

UPDATE: In aceasta seara (miercuri), Matei ne-a oferit un dar muzical; din motive tehnice, nu reusesc sa postez cele trei fisiere mp3 in sectiunea de comentarii astfel incat sa manevrati, in cel mai confortabil mod cu putinta, audio-playerul instalat. De aceea am preferat sa le plasez aici:

Sonata nr.1 in la minor pentru pian:
(Partea I)
P1
(Partea a II-a)
P2
(Partea a III-a)
P3
Puţină istorie:
Georges Bizet ~ a inceput studiile la Conservatorul din Paris inainte de a implini varsta de 10 ani;
Frédéric Chopin ~ avea doar 7 ani cand a compus cele doua “Poloneze”;
Franz Liszt ~ a debutat cu un concert in “Landständischer Saal” din Viena la 11 ani;
Felix Mendelssohn Bartholdy ~ a participat la primul sau concert la varsta de 9 ani;
Wolfgang Amadeus Mozart ~ la 5 ani scrisese deja doua miniaturi pentru pian;
Arturo Benedetti Michelangeli ~ la 10 ani urma cursurile Conservatorului din Milano;
George Enescu ~ la 4 ani canta deja la vioara, iar la 5 ani a inceput studiile de compozitie;
Matei Bucur-Mihăescu ~ facea cunostinta cu pianul la 5 ani, sustinea primul recital la 9 ani, iar la 10 ani interpreta primul sau concert de pian cu orchestra, compozitie proprie, pe scena Ateneului Român. Cititi aici o scurta, dar impresionanta prezentare a activitatii micului Mare Maestru.

( Clic pe foto pentru a vedea imaginea la dimensiunea maxima. )

Matei Bucur-Mihăescu, 2009 pe scena Ateneului Român, cu prilejul Conferinţa Comunităţilor Româneşti din Europa

Ca de obicei, am formulat putine intrebari, complet neconventionale si (aparent) haotice. Scopul urmarit este acela de a va invita pe dvs., cititorii, sa continuati interviul prin intermediul sectiunii de comentarii, sa aflati tot ceea ce v-ar putea interesa despre muzica, persoana si personalitatea talentatului muzician Matei Bucur-Mihăescu.

Interviu cu un Maestru (Allegro moderato):

Ce intrebare nu ti-a fost pusa niciodata?
Matei Bucur-Mihăescu: Chiar asta: Ce intrebare nu mi-a fost pusa niciodata?
Continuare »

23
Mar

Elena Bissinger: ARTA DE A FI ARTIST

   Posted by: Dan

Doua expozitii recente (2010): “Dor de primavara”, “Reflectii de primavara”, cateva tablouri: “Simfonie de toamna”, “Dona toamnei”, “Boboc de toamna”, “Simfonia de iarna”, “Dona primaverii”, “De primavara iubita”, “Inima de primavara”, “In camasa de vara” si alte cateva sute de panze numai cu flori! Imi inspira o Craiasa a florilor ingemanata cu un Antonio Vivaldi al picturii, o confirmare exemplara a libertatii de gandire si a usurintei de “versificare” a expresiei plastice: o artista care transpune franturi de viata in tuse de penel.

Elena Bissinger: ARTA DE A FI ARTISTCarte de vizita:
100% ardeleanca. Nascuta intr-o friguroasa zi de 2 ianuarie, in cel mai mic municipiu din Romania, orasul regretatului actor Adrian Pintea. Dupa ce a absolvit liceul in targul natal, si-a continuat studiile (Scoala de arta si Facultatea de arte vizuale – sectia Pictura) in Oradea. A pictat aproape 1000 de tablouri, din care peste 800 se gasesc deja in colectii particulare din SUA, Canada si Europa. Cititi aici CV-ul impresionant al emeritei artiste. ( Clic pe imagine pentru a vedea tabloul la care tocmai lucra Elena in momentul realizarii fotografiei. )

Ca de obicei, am formulat putine intrebari, complet neconventionale si (aparent) haotice. Scopul urmarit este acela de a va invita pe dvs., cititorii, sa continuati interviul prin intermediul sectiunii de comentarii, sa aflati tot ceea ce v-ar putea interesa despre picturile, persoana si personalitatea talentatei artiste Elena Bissinger.

Interviu cu pânzele pe masă:

1. Monet si Renoir sau mai degraba Pollock si Kandinsky?
Elena Bissinger: Acestia mi-au placut dintotdeauna, dar nu ei sunt cei de la care am pornit. Renasterea (Botticelli si sfarsitul sec. al XV-lea), Clasicismul (Poussin si sec. al XVII-lea) si Realismul (Courbet in sec. al XIX-lea) sunt cele trei mari curente, “treptele” de pe care m-am lansat in cariera. Ori de cate ori am fost tentata sa pictez in stil impresionist, am considerat ca este mai bine sa aman momentul pentru mai tarziu, dupa ce voi fi aprofundat stilurile clasic si realist. Am inceput sa pictez inca din copilarie, in special peisaje, flori, animale… Mai tarziu, in facultate fiind, am descoperit un adevar fundamental: doar pornind de la clasic iti poti defini stilul. Pe cei doi exponenti majori ai expresionismului abstract i-am descoperit ceva mai tarziu si m-am lasat angrenata in stilul degajat, gestual si spontan. Deoarece consider ca inca mai am multe de invatat, astept sa ma surprind cautand in subconstient acel licăr unic, sursa unei creatii revolutionare, ceva ce nu a fost descoperit inca, ceva ce nu a fost conceput. De fapt, pentru tot ceea ce creăm suntem indatorati certitudinii ca avem deja integrate: ideea, cuvantul, starea – si dobandim toate acestea numai prin cunoastere, simtire, stari sufletesti. Cum se intampla de fapt la toti pictorii, si lucrarile mele imi tradeaza diferitele perioade pe care le-am parcurs.

2. O expozitie de pictura este un monolog al artistului sau un dialog cu privitorii?
E.B.: Mai degraba un monolog, zic eu, dar si dialog. Despre aceasta din urma forma de “convorbire” as spune doar atat: ca pictor, vii in fata publicului cu creatiile tale, iar lucrarile trebuie sa “vorbeasca” despre tine mai mult decat rostesti tu in cuvinte. De obicei, impactul unei expozitii este unul pozitiv si realizeaza, intre privitor si artist, o punte, o legatura directa. De la un astfel de eveniment pleci, de regula, fericit si implinit, deoarece gandurile si impresiile pozitive te domina si iti dau incredere in fortele proprii, dar si imboldul de a crea mai departe. Cu speranta ca ai transmis privitorului exact mesajul dorit, cauti sa mentii un echilibru intre asteptarile potentialilor vizitatori (clienti) si propria placere de a picta. Continuare »

Nu orice mesaj nesolicitat e spam.
Va dau urmatorul exemplu: cu cateva zile inainte de Craciun am primit un e-mail care continea doar atat. Am raspuns cu un foarte scurt mesaj de multumire, pentru ca asa am considerat ca este civilizat, si de aici a inceput totul: un schimb de mesaje din ce in ce mai bogat in continut, informatii foarte interesante despre Muzeul din Sibiel si fondatorul acestuia, despre colectia de icoane pe sticla (unica in lume ca numar de exponate) si despre un om deosebit, invitatul nostru de astazi. Si toata aceasta corespondenta, purtata in cea mai veritabila limba româna!

Giovanni RuggeriGiovanni Ruggeri: “Aceastǎ carte – fruct al unei mari strǎduinte de realizare, fie-mi îngǎduit sǎ o spun cu o modestie sincerǎ si cu o egalǎ franchete – vrea sǎ fie semnul unei profunde recunostinti adusa marilor valori culturale si religioase exprimate de poporul român si un gest personal de a multumi si onora memoria celui pe care nu mǎ sfiesc sǎ-l numesc un urias al credintei, al culturii, al bunǎtǎtii: Pǎrintele Zosim Oancea. ( . . . )”
Conferintele Bibliotecii ASTRA, iulie 2008


Ca de obicei, am formulat putine intrebari, complet neconventionale si (aparent) haotice. Scopul urmarit este acela de a va invita pe dvs., cititorii, sa continuati interviul prin intermediul sectiunii de comentarii, sa aflati tot ceea ce v-ar putea interesa despre lucrarile, persoana si personalitatea amabilului domn Ruggeri. Sper sa dovediti indulgenta fata de (eventuale) mici greseli de exprimare ori de nuanta.

OMUL
Carte de vizita: Giovanni Ruggeri, cercetator, jurnalist si eseist italian, absolvent de teologie la Pontificia Università Gregoriana din Roma; a scris numeroase articole si reportaje turistice despre România, a publicat mai multe carti despre legaturile dintre crestinism si modernitate si, nu in ultimul rand, este autorul cartii-album “Icoanele pe sticlă din Sibiel” (aparuta deocamdata in limbile: româna, italiana, engleza, germana si franceza), o scriitura plina de admiratie si dragoste, incantare si apreciere fata de România si cultura sa populara. Continuare »

3
Dec

File din poveste

   Posted by: Dan

«am dat pagina şi s-a făcut // dintr-o dată lumină // de parcă noaptea ar fi alcătuită // numai din versuri scrise mărunt» ~ Călin Hera, Poezia (II)

Călin HeraCălin Hera: “Nu sunt obişnuit cu vorbele mari. Mă sperie. Desigur, nu pot fi ipocrit, îmi place când se vorbeşte bine despre ceea ce fac.” Am scris saptamana trecuta un Elogiu Poetului cu nume de zeiţă. In loc sa primesc comentariile si observatiile cititorilor, m-am trezit cu un raspuns din partea autorului poeziei propuse in acea zi de joi. Onorat de aceasta vizita, mi-a trecut prin cap sa solicit un microinterviu omului/jurnalistului/prozatorului/poetului Călin Hera.

In ciuda faptului ca am trimis intrebarile cu numai 20 de ore inainte de aparitia acestui articol, am primit raspunsurile in timp util; bonus, o fotografie. Intrebarile sunt putine, neconventionale si (aparent) haotice.
Principalul scop urmarit este acela de a va invita pe dumneavoastra sa continuati interviul prin intermediul sectiunii de comentarii, sa aflati tot ceea ce v-ar putea interesa despre scriitura, persoana si personalitatea măiestritului domn Hera:

1.
Cum e să ai nume de divinitate păgână?
Îmi place numele meu. E destul de rar si sună bine. Îmi place atât de mult încât astă-vară am făcut o expeditie pe Muntele Olimp, împreună cu câtiva prieteni vechi, să-l gâdilăm pe Zeus la tălpi.
Continuare »

27
Aug

Dialog la poalele Parnasului

   Posted by: Dan

“In fiecare dimineata // evadez din mine // ca dintr-o cetate invinsa
Parasesc refugiul cu teama // ca nu ma voi mai intoarce poate, niciodata
Ceea ce se va intampla totusi // candva” ~ Ion Untaru

Nu vi s-a intamplat niciodata ca atunci cand ati citit o carte sau doar un fragment de proza ori un poem, sa doriti brusc sa-l cunoasteti pe autor sau macar sa puteti arunca o privire asupra personalitatii acestuia? Probabil ca acesta este motivul pentru care au fost inventate interviurile cu scriitori.

V-am dezvaluit saptamana trecuta o infima parte din universul Ion Untaru (v. Vara Patriarhului). Gasiti aici o bibliografie comprimata. Continuam astazi cu un mini-interviu: neconventional, cu putine intrebari si acestea aparent haotice. Scopul urmarit este de a va invita pe dumneavoastra sa continuati interviul prin intermediul sectiunii de comentarii, sa aflati tot ceea ce va intereseaza despre opera, persoana si personalitatea onorabilului domn:

1.
Untaru este un nume real sau doar un pseudonim? Va intreb pentru ca in cazul regretatului Virgil Ierunca (sotul doamnei Monica Lovinescu), “Ierunca” a fost doar un pseudonim, numele domniei sale fiind…Untaru.
Numele meu este chiar Ion Untaru. Am aflat cand eram mic ca stramosii mei din comuna Finta (Dambovita) duceau untul la Ploiesti cu carutele si de aceea au fost porecliti “Untaru”; in timp, supranumele s-a transmis si a devenit nume de familie.
Continuare »