«Mi-am dorit întotdeauna să fac culorile să cânte.» ~ Paul Delvaux

Les thèmes récurrents de Paul Delvaux se caractérisent par la représentation de femmes nues, d’hommes habillés en costume et de jeunes éphèbes dans une attitude hiératique…

Pygmalion ~ (1939, găzduită în Les Musées royaux des Beaux-Arts de Belgique) ~ este una dintre picturile cele mai reprezentative ale artistului belgian. Mitul inversat, femeia înamorată de statuia-mascul-perfect, datează din perioada în care Delvaux îşi inventa propriile canoane suprarealiste, fiind oarecum dezamăgit de colegii de generaţie, dar şi influenţat de Népo – de Chirico, părintele mişcării La scuola metafisica în artă.
[ ©Imagine: Paul Delvaux Foundation ]

«Nu există “bun gust”. Lucrurile frumoase se fac instinctiv.» ~ Edgar Degas

Astăzi ar fi împlinit 176 de ani dacă între timp nu ar fi fost chemat acolo sus ca să picteze îngeri: Hilaire Germain Edgar De Gas pe numele lui complet de pământean vremelnic. Înţelegeţi din această exprimare alambicată că artistul (pictor, grafician, sculptor şi fotograf) s-a născut într-o zi de 19 iulie. Am preferat să ilustrez articolul aniversar cu una dintre capodoperele maestrului, din cele peste două mii de lucrări realizate, şi nu cu unicul autoportret rămas intact.

L’Absinthe ~ (1876, găzduită cu pioasă mândrie în Musée d’Orsay din Paris) ~ nu ştiu dacă cea mai celebră, dar cu certitudine cea mai controversată dintre picturile sale. Scandalul declanşat în rândul criticilor conservatori cu ocazia prezentării acestui tablou poate fi explicat pe mai multe planuri: 1) ieşirea din canoanele realismului şi imaginarea unui nou mod de a picta, numit în bătaie de joc “impresionism”; 2) controversatul cuplu adulterin: actriţa Ellen Andrée şi mult prea boemul pictor Marcellin Desboutin; 3) locul ales: cafeneaua Nouvelle Athènes din Place Pigalle, “cuib” al artiştilor impresionişti, duşmani declaraţi ai criticilor vremii; 4) şi, nu în ultimul rând, băutura în sine: absintul fiind de multe ori asociat cu consumul paralel de marijuana şi de cocaină. [ Clic pe imagine pentru un detaliu semnificativ din tablou ]

«Totul este în artă “autoportret”, cu excepţia, poate, a autoportretului!» ~ Octavian Paler

V-aţi întrebat vreodată cine a fost pictorul care a inventat reprezentarea artistică a propriei persoane?
Acum mai bine de cinci secole – în 1484, cu 31 de ani înaintea lui Leonardo da Vinci – Albrecht Dürer şi-a zugrăvit propriul chip pentru prima oară în istorie; avea numai 13 ani. Si i-a placut atât de mult, încât s-a mai pictat de 10 ori, pe măsură ce înainta în vârstă.
(Clic pe foto pentru a vedea şi celelalte reprezentări.)

Recordul e deţinut însă de Rembrandt, cu peste 80 (!) de autoportrete.

Alţi artişti celebri, ale căror autoportrete au devenit lucrări de referinţă în toate manualele de Istoria artei:
Tiţian, Michelangelo, Rafael, Caravaggio, P. Brueghel, Goya, El Greco, Rubens, Velazquez, Van Dyck, Delacroix, Coubert, Pissarro, Manet, Cezanne, Van Gogh, Gauguin, Renoir…
Dar şi:
Aman, Andreescu, Baba, Băncilă, N. Grigorescu, Iser, Luchian, Pallady, Ressu, Şirato, Tonitza, Ţuculescu…
(Ca să nu supăr pe nimeni prin omisiune, am preferat să-i amintesc aici doar pe marii dispăruţi.)

«Există două izvoare creatoare: moartea şi pasiunea erotică. Ambele sunt întotdeauna prezente în arta mea.» ~ din “Viaţa secretă a lui Salvador Dali”, de Salvador Dali

Vă invit astăzi să citiţi şi să comentaţi Episodul al VII-lea din “serialul-fluviu-total” dedicat FEMEII, această bijuterie atât de dragă nouă, tuturor. După un foarte scurt prolog în care v-am povestit despre un holtei tomnatic, pe numele său mic Djumbe sau Bongo, nu-mi amintesc exact, care a reuşit în cinci ani de studiu intens să înveţe doar două cuvinte în limba română: Elele, femeilelele! — şi acelea pronunţate cu un puternic accent swahili, au urmat şase episoade independente. Firesc, dar şi cronologic, urmează cea de-a 7-a parte: Continuare »