GHANA – Secolul al XIX-lea

©2008~D.C. (Clic pe foto pentru a vedea imaginea la dimensiunea maximă)

Întrebarea zilei: Care artă este “mai sublimă”:
- povestea scriitorului danez H.C. Andersen,
- opera sculptorului danez Edvard Eriksen,
- sau capodopera fotografului român D.C. ?

Joaquín Sorolla, deşi foarte puţin cunoscut în România, este – după părerea mea de nespecialist – un pictor genial, beneficiarul unui talent incontestabil, dar şi un artist deosebit de fecund (peste 2200 de tablouri catalogate), format la şcoli de prestigiu din Valencia, Madrid, Roma şi Paris. E considerat unul dintre ultimii mari reprezentanţi spanioli ai Impresionismului târziu.

Cu toate că este autor al unor numeroase peisaje marine, toate remarcabile, am ales pentru exemplificare tabloul Otra Margarita, pictat la vârsta de 29 de ani, când încă nu se desprinsese complet de Realism. [ sugestie: clic pe imagine şi remarcaţi privirea femeii! ] Vă recomand călduros o vizită, chiar una virtuală dacă nu se poate altfel, la Muzeul Joaquín Sorolla din Madrid.

Chiar nu mă interesează ce spun detractorii săi, iar pe critici îi citesc, dar nu-mi vor schimba părerea; pentru mine, Salvador Dali rămâne un mare şi incontestabil Talent. Pustiu sau nu (de gustibus), geniul său este, categoric, unul extrem de palpabil.

“Nu eu sunt bufonul, ci societatea monstruos de cinică şi naiv de inconştientă care pretinde că este serioasă numai pentru a-şi ascunde mai bine nebunia.”

Un Dadaism dus la extrem: deformările uneori hidoase, hipertrofiile patologice, distorsiunile aproape schizofrenice, o “realitate” ilogică, la limita superioară a atrocităţii, imaginaţia maladivă şi intervenţia brutală se dovedesc de bun augur pentru Salvador.

Excelent desenator, un răzvrătit excentric, ne place – ori nu – să admitem, a devenit unul dintre cei mai reprezentativi exponenţi ai suprarealismului. Nu spun că este cel mai important, dar cel mai vizibil – cu siguranţă. Mai bine las realitatea să vorbească de la sine:

1. Aruncaţi o privire prin muzeul din Figueres.
2. Clic pe imaginea alăturată pentru a urmări un excelent montaj:
o succesiune cronologică a picturilor Maestrului realizată de ALFredo in 2007.
Coloana sonoră: “Eugenio Salvador Dali” Grupo Mecano.

Întrebarea zilei: mai degrabă geniu, mit* sau paranoia?
*mit, aici inclusiv cu înţelesul de “produs de marketing”

ADDENDA: Iniţial mi-am propus să ilustrez fiecare comentariu cu câte un tablou semnat Dali, apoi m-am răzgândit. Voi pune citate.

După cum se constată, nu numai fumatul poate să ucidă! Povestea este simplă: Diego şi Isabel se promit unul altuia, apoi mor de inimă rea…

Los Amantes de Teruel ~(1884, găzduit în Museo Nacional del Prado din Madrid)~ este tabloul care l-a făcut celebru pe Muñoz Degraín. Pictat în 1884, în Málaga, la puţin timp după întoarcerea artistului de la Roma, unde a studiat timp de doi ani. Eu am fotografiat copia aflată în Mausoleo de los Amantes din Teruel, comunitatea Aragón.
©2010~D.C. (Clic pe foto pentru imagine mărită.)

N.B. Titlul nu are nicio legătură cu cartea de poezii “Amar puede matar” de María Villa Díaz…

Les thèmes récurrents de Paul Delvaux se caractérisent par la représentation de femmes nues, d’hommes habillés en costume et de jeunes éphèbes dans une attitude hiératique…

Pygmalion ~ (1939, găzduită în Les Musées royaux des Beaux-Arts de Belgique) ~ este una dintre picturile cele mai reprezentative ale artistului belgian. Mitul inversat, femeia înamorată de statuia-mascul-perfect, datează din perioada în care Delvaux îşi inventa propriile canoane suprarealiste, fiind oarecum dezamăgit de colegii de generaţie, dar şi influenţat de Népo – de Chirico, părintele mişcării La scuola metafisica în artă.
[ ©Imagine: Paul Delvaux Foundation ]

Astăzi ar fi împlinit 176 de ani dacă între timp nu ar fi fost chemat acolo sus ca să picteze îngeri: Hilaire Germain Edgar De Gas pe numele lui complet de pământean vremelnic. Înţelegeţi din această exprimare alambicată că artistul (pictor, grafician, sculptor şi fotograf) s-a născut într-o zi de 19 iulie. Am preferat să ilustrez articolul aniversar cu una dintre capodoperele maestrului, din cele peste două mii de lucrări realizate, şi nu cu unicul autoportret rămas intact.

L’Absinthe ~ (1876, găzduită cu pioasă mândrie în Musée d’Orsay din Paris) ~ nu ştiu dacă cea mai celebră, dar cu certitudine cea mai controversată dintre picturile sale. Scandalul declanşat în rândul criticilor conservatori cu ocazia prezentării acestui tablou poate fi explicat pe mai multe planuri: 1) ieşirea din canoanele realismului şi imaginarea unui nou mod de a picta, numit în bătaie de joc “impresionism”; 2) controversatul cuplu adulterin: actriţa Ellen Andrée şi mult prea boemul pictor Marcellin Desboutin; 3) locul ales: cafeneaua Nouvelle Athènes din Place Pigalle, “cuib” al artiştilor impresionişti, duşmani declaraţi ai criticilor vremii; 4) şi, nu în ultimul rând, băutura în sine: absintul fiind de multe ori asociat cu consumul paralel de marijuana şi de cocaină. [ Clic pe imagine pentru un detaliu semnificativ din tablou ]

V-aţi întrebat vreodată cine a fost pictorul care a inventat reprezentarea artistică a propriei persoane?
Acum mai bine de cinci secole – în 1484, cu 31 de ani înaintea lui Leonardo da Vinci – Albrecht Dürer şi-a zugrăvit propriul chip pentru prima oară în istorie; avea numai 13 ani. Si i-a placut atât de mult, încât s-a mai pictat de 10 ori, pe măsură ce înainta în vârstă.
(Clic pe foto pentru a vedea şi celelalte reprezentări.)

Recordul e deţinut însă de Rembrandt, cu peste 80 (!) de autoportrete.

Alţi artişti celebri, ale căror autoportrete au devenit lucrări de referinţă în toate manualele de Istoria artei:
Tiţian, Michelangelo, Rafael, Caravaggio, P. Brueghel, Goya, El Greco, Rubens, Velazquez, Van Dyck, Delacroix, Coubert, Pissarro, Manet, Cezanne, Van Gogh, Gauguin, Renoir…
Dar şi:
Aman, Andreescu, Baba, Băncilă, N. Grigorescu, Iser, Luchian, Pallady, Ressu, Şirato, Tonitza, Ţuculescu…
(Ca să nu supăr pe nimeni prin omisiune, am preferat să-i amintesc aici doar pe marii dispăruţi.)