Archive for the ‘Carti sub lupa’ Category

Dacă aş fi un serios adept al metempsihozei, cu siguranţă aş băga mâna în foc că o simpatică Madame Simone Antonesco, contemporană cu Eminescu, s-a reincarnat după un secol în Simona Antonescu de astăzi, doamna care suferă de dorul României de altădată şi brodează, cu mult har, poveşti adevărate care înlesnesc tuturor fiilor risipitori o foarte credibilă reîntoarcere acasă.

FotografulCRÎn altă ordine de idei, încă nu m-am lămurit dacă doamna Simona Antonescu este mai întâi scriitor şi abia apoi artist plastic sau viceversa: “Tabloul” Bucureştiului din a doua jumătate a secolului al XIX-lea transmite o valoroasă imagine de puritate sufletească, zugrăvită în culori senine şi simple. Literatoarea noastră, aidoma maestrului Nicolae Grigorescu (care are locul său bine definit în naraţiune), îşi propune să ocrotească această imagine astfel încât să nu fie asasinată de vreo vitregie a timpului.

Despre ţările române în secolele tulburi şi începuturile României moderne au scris, de la Nicolae Iorga încoace, mulţi şi distinşi istorici; din punctul meu de vedere, cel al cititorului de pe stradă, e de preferat o perspectivă prietenoasă, o aşa-zisă “istorie mică”, mai puţin ştiinţifică, neîncorsetată în date, surse şi fapte majore. Evocarea cotidianului prin faptul divers, surprins pe plăcile de cristal prin obiectivul aparatului de fotografiat de care Franz Mayer este atât de mândru şi ataşat, este mai vie şi te ajută să percepi acea epocă într-o culoare şi o lumină mult mai umane.

Fotograful Curţii Regale este o carte de istorie oarecum romanţată a admirabilului început de împrospătare a atmosferei, într-o perioadă când încă puteai simţi prin Bucureşti aromele orientale ale precursorilor bizantini. În ciuda criticilor, perioada de aproape o jumătate de veac în care Carol I a fost domnitor şi apoi regele României a însemnat enorm pentru includerea ţării în Europa modernă. Atât monarhul, cât şi Regina Elisabeta, provenind din familii germane cu vechi tradiţii, au reuşit să pună România pe propriile-i picioare printr-o muncă perseverentă, dovedind obiectivitate în acţiuni, dar şi infinită răbdare şi multă înţelepciune. Continuare »

20
Jun

Despre scoici, perle şi dialog cu pereţii

   Posted by: Dan

«He who would search for pearls must dive below.» ~ John Dryden

Umbra mării şi alte confesiuni, avanpremiera unei scoici anunţate

Mulţumesc, din nou, Melania! (Clic pe imagine pentru acces la articol. Online.)

Sunt scoica…: «E o carte a cărui loc este -așa cum îi spuneam autorului Continuare »

4
Jun

A doua atestare

   Posted by: Dan

«You cannot open a book without learning something.» ~ Confucius

Umbra mării şi alte confesiuni, pe Zbateri.blogspot.com

Mulţumesc, PetitPrince. (Clic pe imagine pentru acces la atestare. Documentară.)

Ce bucurie mai mare poate avea un autor, decât să-şi vadă cartea în compania a două dintre marile frumuseţi mondiale: Charlize Theron şi Sharon Stone? Cu această ocazie, poate răspundeţi şi la întrebarea, aproape shakespeareană, a Micului Prinţ: Care vă place mai mult?

31
May

Prima atestare documentară

   Posted by: Dan

«Books are delightful society. If you go into a room and find it full of books – even without taking them from the shelves they seem to speak to you, to bid you welcome.» ~ William Ewart Gladstone

Umbra mării şi alte confesiuni, pe Citatepedia.ro

Mulţumesc, Lucian. (Clic pe imagine pentru acces la atestare. Documentară.)

Citatepedia este un proiect cultural cu acces gratuit, ajungând cea mai mare colecţie de citate realizată vreodată în limba română şi una dintre cele mai mari baze de date cu citate din lume. Materialele au fost puse la dispoziţie de autorii lor sau de reprezentanţi ai acestora, fie nu sunt protejate de drepturi de autor (pentru că au caracter de citate sau au drepturi de autor expirate), fie sunt puse în circulaţie pentru a promova creaţii şi artişti. Citatepedia.ro este un site deschis participării tuturor: Intraţi cu curaj!

În Biblioteca Pequot, din SUA a fost descoperit un manuscris ce conține ultimul capitol din cartea „Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell. (Ştire preluată de la bookblog.ro; mai multe detalii aici)

11
Oct

Nocturne

   Posted by: Dan

N. RED.: « A treia cronică semnată de cititori; colaboratoarea deja permanentă a Zia®ului de la 5 – v. mai sus, imediat sub titlu, pe manşetă: “Scris de: …” –, dar şi a rubricii: “Voilà de vezi”, s-a specializat în acest tip de articole. Se pare că atunci când cronicarul este – la rândul său – şi scriitor, rezultatul devine surprinzător de bun! »

Nocturne. Cinci poveşti despre muzică şi amurg, de Kazuo Ishiguro (Editura 'Polirom', 2009)Aţi citit “Rămăşiţele zilei”? Dar filmul, l-aţi văzut? Cu un Anthony Hopkins de zile mari, ca de obicei, şi o Emma Thompson care te face să uiţi cât e de antipatică în viaţa de zi cu zi. Atunci s-ar putea să vă placă şi culegerea de nuvele a lui Kazuo Ishiguro intitulată: Nocturne. Cinci poveşti despre muzică şi amurg. Că e vorba despre muzică în fiecare dintre ele (scriitorul fiind şi chitarist în realitate), nu e nicio îndoială atâta timp cât eroii lor sunt aproape toţi instrumentişti. Nu dintre cei ce strălucesc pe marile scene, ci meseriaşi cinstiţi, care-şi câştigă traiul ciupind corzile chitarei şi/sau violoncelului sau suflând în saxofon. Dar amurg? Oare de ce? Să vedem!

În Un baladist de altă dată, e vorba de un cuplu de vârstă mijlocie care hotărăşte să se despartă, în ciuda faptului că eroii încă se iubesc. El: cântăreţ aflat pe panta descendentă a succesului, pe care speră s-o urce din nou apelând la un artificiu folosit de alţii din ”şoubiz”, adică schimbarea soţiei cu una mai tânără şi mai ochioasă. Ea: o campioană a supravieţuirii la Hollywood, unde unele tinere sunt educate în unicul scop de a-şi găsi un soţ celebru şi bogat. Ca semn final de iubire, viitorul fost soţ îi dedică o serenadă, la Veneţia, ajutat de un chitarist polonez care cântă cu diverse formaţii, în cafenelele din Piaţa San Marco.

A doua: Fie ploaie, fie soare. Ei, pe asta o las pentru la sfârşit, că tare mi-a mai plăcut! Continuare »

20
Sep

Testamentul unei relaţii

   Posted by: Dan

Programat:
N. RED.: « Semnalez apariţia celei de-a doua cronici semnate de cititori; colaboratoarea deja permanentă a Zia®ului de la 5 – v. mai sus, imediat sub titlu, pe manşetă: “Scris de: …” –, dar şi a noii rubrici: “Voilà de vezi”, s-a specializat în acest tip de articole. Se pare că atunci când cronicarul este – la rândul său – şi scriitor, rezultatul devine de-a dreptul spectaculos! »

Intimitate şi alte povestiri, de Hanif Kureishi (Editura 'Humanitas', 2003)Hanif Kureishi. Never heard of him, deşi aflu de pe internet că e un scriitor, scenarist şi dramaturg celebru al Angliei zilelor noastre. Am găsit totuşi în bibliotecă o carte a lui: “Intimitate şi alte povestiri”. Nu ştiu s-o fi cumpărat eu; poate că am primit-o cadou cândva. Oricum, titlul sună bine, aşa că am citit-o. Asta, după ce încercasem un roman autohton, scris de o femeie. N-o să dezvălui titlul şi numele autoarei pentru că nu-mi place să fiu rea. Oricum, important e că nu merită să-mi pierd timpul cu el şi, mai ales, pe al vostru în caz că m-aş fi decis să scriu despre el.

Deci, Intimitate. Subiectul poate fi rezumat într-o frază: un bărbat de vârstă mijlocie se hotărăşte să-şi părăsească partenera şi pe cei doi copii pentru o alta. Ca gen, aş încadra-o la nuvele, dar totodată poate fi considerat şi un roman foarte scurt. Impresia pe care mi-a lăsat-o lectura lui este aceea că navighez deasupra unei suprafeţe accidentate, din care nu reuşesc să vizualizez decât o parte a detaliilor. Mă întorc atunci din drum, recitesc un fragment, încercând să pătrund în profunzime, în cute şi crevase, uneori în mlaştină. Câteodată reuşesc; alteori, curiozitatea mă împinge să sar peste detalii şi să merg mai departe. Dar nu pentru mult timp, pentru că mă ruşinez de superficialitatea mea, aşa că revin la cele insuficient aprofundate, spre lămurire completă. Senzaţia cu care rămân este că va trebui s-o reiau, mai ales pentru părţile pentru care n-am avut receptori la prima lectură. Continuare »

6
Sep

Puzzle

   Posted by: Dan

N. RED.: « Profit de ocazie să salut apariţia unui nou colaborator permanent al Zia®ului de la 5 – v. mai sus, imediat sub titlu, pe manşetă: “Scris de: …”, dar şi a noii rubrici: “Voilà de vezi”, specializată în cronici/recenzii primite de la cititori. Cu atât mai mult, atunci când cititorul este – la rândul său – şi scriitor, rezultatul poate fi de-a dreptul spectaculos! »

ADEVĂRUL DESPRE CAZUL SAVOLTA, de Eduardo Mendoza (Editura 'Univers', 1985)Autorul acestui roman mi-a fost recomandat, într-un e-mail, de Mihaela. Vorbea despre el în termeni entuziaşti, aşa că am luat-o de bună şi m-am grăbit să-mi procur o carte scrisă de el (Eduardo Mendoza – Adevărul despre cazul Savolta). Dar ştiţi cum se întâmplă de obicei: una este ce-ţi propui şi alta este ce faci, aşa că am purtat-o după mine o vacanţă întreagă până când am reuşit s-o deschid. Primele pagini merg dificil, din cauza numelor spaniole destul de lungi, care îngreunează identificarea personajelor. Mai ales că avem de-a face cu destul de multe, nu doar cu unul-două. În plus, lectura te prinde anevoie şi din cauza formatului de tip colaj, a alternării fragmentelor narate de către autor cu cele povestite de către personajul principal, cu fragmente din declaraţiile date de el unui judecător newyorkez, cu articole din ziare şi părţi din rapoarte poliţieneşti.
Aparent, e un policier de început de secol trecut. Destul de departe de ritmul celor cu care ne-am obişnuit în ultimul timp, pentru că se desfăşoară într-o societate şi un interval de timp în care informaţia se transmite greoi, sincopat, în parte datorită mijloacelor tehnice precare, dar şi din pricina tulburărilor sociale ale epocii descrise.

Povestea în sine e destul de alambicată, dar -odată intrat în miezul ei- te prinde într-atât încât nu-ţi vine să laşi cartea din mână până nu-i descâlceşti iţele. Continuare »

28
Jul

Păsări strivite între alb şi negru

   Posted by: Dan

« (…) aţi uitat ce v-a zis profu’ de română despre originea numelor. Quintus, Sextil, Septimiu, Octavian… al cincilea, al şaselea, al şaptelea, al optulea… Tavi-i al optulea. » ~ Melania Bancea, în “Al Optulea”

Al Optulea, de Melania BanceaTrebuie neapărat să încep cu un compliment: excelent efectul găsit şi exploatat cu ingeniozitate în titlul cărţii! Felicitări pentru binevenita lecţie de latină, condusă cu măiestrie spre un iscusit joc de cuvinte: prenumele Octavian (Octavius) – din aceeaşi clasă cu nu mai puţin celebrele Quintus, Sextus, Septimus, Nonus şi Decimus – derivat din rădăcina octavus (al optulea!) apare cu consecvenţă mai mult în imaginaţia şi amintirile naratoarei, decât în realitate. Ai mereu sentimentul inexplicabil că ubicuul Tav este un personaj real, prezent, dar impalpabil.

Aceeaşi apreciere de ***** (dintr-un maxim de 5) pentru verosimilitate! Întreaga naraţiune este 100% plauzibilă, un crâmpei credibil din viaţa unor oameni perfect normali. Cronologic vorbind, “Al Optulea” a apărut la un an după “Iubire cu înlocuitori”. Acum, la cald, imediat după terminarea lecturii, senzaţia mea este că asist la un al doilea debut (!) că ordinea firească a celor două poveşti ar fi taman invers, deşi este evident că protagonistele sunt personaje distincte. Îmi revine obsesiv în minte o anecdotă despre un tenor celebru şi răspunsul lui la întrebarea “Când aţi cântat pentru prima dată?” – Prima dată nu am cântat pentru că eram răguşit, am cântat direct a doua oară… Continuare »

12
Jul

Sex and the City cu nechezol

   Posted by: Dan

«- De ce nu încerci să alungi răul din tine procedând, de pildă, aşa ca mine?
– Scriind, adică!
– Da. Nu-i atât de greu.» ~ Melania Bancea, în “Iubire cu înlocuitori”

Iubire cu înlocuitori, de Melania BanceaIniţial am fost tentat să scriu doar câteva considerente critice despre forma scriiturii, despre imaginaţie versus experienţă personală şi modele literare, despre sinceritate şi frumuseţea exprimării. Am avut de ales între o prezentare de tip Temitizarea exhaustivă şi relaţional caducă… Incongruenţa fenomenologică şi introspectiv cromatică… (Toma Caragiu, în “Mefisto”) şi una simplă, folosind doar cuvinte din vocabularul activ. Tocmai pentru că nu vreau să fiu acuzat de subiectivism, de speculaţii teoretice ori de vreo sistematizare intenţionat scorţoasă a comentariului, pentru că nu vreau să deformez, nici măcar involuntar, mesajul mini-romanului, am să mă limitez la foarte puţine păreri personale. Important e că sunt scrise “la cald”, imediat după consumarea lecturii:

O apreciere de ***** (dintr-un maxim de 5, dacă-mi este îngăduit acest tip de clasificare) pentru verosimilitate! Toate întâmplările descrise sunt 100% plauzibile, crâmpeie credibile din viaţa românilor – aşa cum era ea în urmă cu două decenii. Nici nu mă interesează procentele de ficţiune şi autobiografie atâta timp cât, în locul medicilor din carte, personajele ar fi putut la fel de bine să fie ingineri, avocaţi, profesori, artişti sau altă categorie aparţinând aceleiaşi clase sociale. În perioadă descrisă, viaţa era la fel de insipidă şi lipsită de perspective pentru toţi aspiranţii la normalitate; nu numai că nu se întrezărea vreo luminiţă, dar părea că tunelul nu mai are vreun capăt… Continuare »