Despre criza învăţămîntului şi despre consecinţele acestei crize asupra educaţiei se vorbeşte peste tot în lume. Criză avem şi noi, cu singura deosebire că, la noi, ea nu e subiect de dezbatere publică. În cel mai bun caz, vorbim despre precarităţile materiale ale „sistemului“: salarii mici, infrastructură şubredă. Din cînd în cînd, se pomeneşte cîte ceva şi despre calificarea tot mai discutabilă a profesorilor sau despre diminuarea autorităţii lor asupra unor elevi tot mai „emancipaţi“. Dar problemele de fond, consecinţele imensei rupturi dintre exigenţele lumii de azi şi educaţia de tip tradiţional, reconfigurarea „modelelor“, redefinirea şi redistribuirea valorilor pe care vrem să le asumăm de-aici înainte rămîn, pentru ambianţa autohtonă, teme marginale, futilităţi. (Cititi articolul)

Cu putin timp inainte de Anul Nou, un saptamânal de limba engleza initia o dezbatere pe tema invatamântului public actual precum si a oportunitatii mentinerii lui, cel putin in forma consacrata.
Subiectul era preluat din programul de guvernare al unui obscur partid radical, candidat pentru parlamentul unei tari (culmea!) europene, si care isi propunea un termen de 2 ani pentru lichidarea acestei inutile “gauri negre” – al carei singur scop in sine este acela de a inghiti la nesfârsit bani publici, fara sa fi produs – in ultima vreme – ceva util societatii.

Oripilant? Doar la prima vedere.

Poate datorita lipsei de nuantare cu care a fost trântit subiectul pe prima pagina (cu siguranta din motive de tiraj, de atragere a privirii cititorului).
Cuprinsul articolului are cap si coada, fiecare afirmatie este argumentata pâna in cele mai mici detalii, sunt citati chiar si gânditori europeni (atât de stânga cât si de dreapta), nume sonore care au sustinut cu tarie inutilitatea si caderea in desuetudine a sistemului de educatie publica.

“Iata pentru ce platim bani grei de la buget: copiii sa fie umiliti, maltratati, violati sau chiar omorâti in scoli, sa fumeze si sa devina dependenti de alcool si droguri, sa fie stresati cu discipline care nu le aduc niciun folos practic in viata de zi cu zi, sa vina acasa traumatizati de inechitatea cu care sunt acordate calificativele etc.”
Se trata apoi pe larg ideea – tot mai prezenta si mai dezbatuta in zilele noastre – a marilor personalitati de succes, din sport ori din afaceri, care nu s-au prea omorât cu invatatura si uite ce bine au ajuns (!)
In final se propuneau si alternative: invatamântul particular (strict specializat, dar si autonom), internetul, chiar si meditatori de meserie, autorizati (o reintoarcere in timp cu vreo 4-5 secole).
Se recunostea inclusiv faptul ca aceasta rasturnare nu ar mai respecta argumentul echitatii – in sensul oferirii accesului neingradit la educatie. Numai cei care isi pot permite finantarea serviciilor educationale vor beneficia de ele; dar, cel putin aparent, putem decide singuri asupra nivelelor de educatie si de calitate a actului educativ de care avem parte. Oricum, in ciuda “echitatii” oferite azi, se inregistreaza tot mai multe cazuri de abandon scolar. Si asta nu se intâmpla numai in Europa, scrie autorul in finalul articolului sau. Si atunci ce alegem?

Mentionam mai sus citatele “Pro” ale unor nume sonore:
John Stuart Mill: “Invatamântul de stat generalizat nu este altceva decât o nascocire destinata sa-i modeleze pe oameni dupa acelasi tipar; si cum acest tipar este creat de puterea dominanta, fie cea a unui monarh, a preotimii, a aristocratiei ori a majoritatii celor care formeaza generatia respectiva, invatamântul de stat, in masura in care este eficace, instaureaza o tiranie asupra spiritului ce va conduce, in virtutea unei tendinte firesti, si la una a trupului.”
Pierre-Joseph Proudhon: “O comuna are nevoie de un invatator. Ea il alege după pofta inimii, tânar sau batrân, burlac sau insurat, absolvent al scolii normale sau autodidact, cu sau fara diploma. Singurul lucru de insemnătate e ca invatatorul sa convina capilor de familii, ca acestia sa hotarasca daca isi lasa sau nu copiii pe mâna lui. In acest caz, ca altundeva, trebuie ca acest lucru sa purceada din liberul contract si să fie supus concurentei; lucru imposibil sub un regim de inegalitate, de pile, de monopol universitar sau de maritis intre Biserica si Stat.”

Mi-am amintit de acest subiect, si am hotarât sa-l public aici, dupa ce am citit excelentul articol al filozofului Horia Patrascu, Meditatia ca prostitutie.

Non scholae, sed vitae discimus ~ Seneca: Nu pentru scoala, ci pentru viata [ar trebui sa] invatam!

Va doresc o saptamâna excelenta!
Dan Costinas

Poate va amintiti o stire de prin toamna anului 2007, fluturata vreme de o seara de catre toate lacomele noastre televiziuni comerciale, in goana lor nesabuita dupa senzational cu orice pret: O femeie de serviciu de la scoala din satul Telec a câstigat concursul organizat de Inspectoratul scolar Neamt pentru postul de profesor-suplinitor de limba engleza (cu jumatate de norma).

In timp ce sterge praful si matura prin clase ramasitele de la cornul si laptele, probabil ca stimabila dascalita fredoneaza in surdina:
- All in all it’s just another kick in the wall.

Lasând gluma la o parte, situatia este mult mai albastra decât pare la prima vedere. Nu o cunosc pe onorabila din satul nemtean, deci nu sunt eu in masura sa judec cunostintele de limba engleza ale domniei sale. Problema e strict medicala: intregul sistem românesc de invatamânt este macinat de un cancer profund, fiind confruntat cu un viitor caruia ii lipsesc perspectivele imediate si cele pe termen mediu. In aceste (azi-mâine) doua decenii scurse din decembrie 1989 s-a dovedit cu vârf si indesat ca nicio culoare politica si niciun ministru nu au reusit sa resusciteze muribundul nostru sistem de educatie; s-au multumit sa-l tina in viata conectat la aparate. Cred ca avem nevoie de un tsunami de proportii, fara precedent, care sa mature structurile intepenite si mentalitatile expirate ale acestui colos insensibil la orice-i nou si dezirabil.

Ma infricoseaza chiar si numai gândul de a numara generatiile sacrificate pe acest altar jalnic. Cum sa nu-ti vina câteodata sa-ti iei câmpii urlând disperat: Hey! Teachers! Leave them kids alone!

Dan Costinas

Federatia (sindicala a) Educatiei Nationale a decis sa intre in greva de avertisment, incepând de astazi, câte doua ore in fiecare zi.

Sindicalistii sunt nemultumiti de neinceperea negocierilor pentru majorarea salariilor in 2008, dar si de tergiversarea semnarii si inregistrarii Contractului colectiv de munca pentru anul scolar in curs.
Greva de avertisment va continua si saptamâna viitoare, dar protestatarii iau in calcul si declansarea grevei generale daca nu le vor fi solutionate revendicarile.

Nu contest faptul ca salariile din invatamânt sunt mizere, dar nici nu pot ocoli realitatea cruda a dezastrului in ceea ce priveste mentalitatea personalului didactic si a nivelului redus la care se desfasoara procesul didactic.
Dar, in primul rând, oricâta bunavointa si intelegere as avea pentru problemele reale ale personalului sfidat cu salarii infime, NU pot accepta ideea ca mii de copii nevinovati vor avea de suferit peste doar câteva luni, in perioada examenelor, datorita formei de protest alese de câtiva dascali inconstienti.

Dan Costinas

Premierul sustine ca anul acesta au fost alocate fonduri suficiente in vederea pregatirii pentru toamna a scolilor – inca din luna martie – si a cerut ministrului de resort sa identifice situatiile anormale, dar si responsabilii.
Pâna aici suna bine. Din pacate nu se va intâmpla nimic cu cei care din nepasare, din interes ori chiar din neghiobie, nu si-au facut datoria.
In orice tara normala, in atare situatie ministrul ar da cu ei de toti peretii, i-ar zbura din invatamânt, daca e cazul i-ar da si pe mâna celor care supravegheaza interesele statului, apoi ar demisiona.
Sau si-ar zbura creierii.

D.C.

– un articol semnat M.C.

„Toţi profesorii ar vrea o schimbare a curriculum-ului, dar nimeni nu spune asta. E un fel de tabu sindical să spui că vrei reducerea numărului de ore la o disciplină”, a declarat, ieri, Ovidiu Măntăluţă, de la Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei. Modificarea curriculum-ului se dovedeşte greoaie şi când e vorba de activităţile extraşcolare. Profesorii sunt dispuşi să facă astfel de activităţi, dar numai dacă ele sunt normate şi plătite. De partea cealaltă, părinţii ar vrea ca totul să fie gratis. (Cititi articolul)

(Fragmentul de mai sus a fost preluat din cotidianul Gândul, cu respectarea prevederilor Comunicatului CRP privind protejarea dreptului la proprietate intelectuala.)

„Jumatate din elevii de clasa a VII-a n-au luat nota 5“ - un articol semnat E.L:

Promovabilitatea la teza cu subiect unic la matematica, la nivelul tarii, este catastrofala. Doar 56,414% dintre cei 213.100 de elevi prezenti la teza au luat note de trecere, adica 92.882 de elevi nu au luat nici macar nota 5. (Cititi articolul)

(Fragmentul a fost preluat din cotidianul Gândul, cu respectarea prevederilor Comunicatului CRP privind protejarea drepturilor intelectuale.)

Aproape un sfert dintre profesorii universitari, care predau studentilor au depasit varsta de pensionare, 1032 din totalul de 4944 de posturi normate avand peste 65 de ani. Incepand cu 1 octombrie 2007, profesorii si conferentiarii universitari, care au atins varsta pensionarii si ocupa posturi de titulari vor intra in ilegalitate, daca nu vor renunta la respectivele functii in decurs de un an universitar. (Cititi articolul)

(Fragmentul a fost preluat din cotidianul Gândul, cu respectarea prevederilor Comunicatului CRP privind protejarea drepturilor intelectuale.)

La nivelul tarii, aproape 20% din doua milioane de elevi, inscrisi la inceputul anului scolar, au fost exmatriculati.

Dupa primul semestru al actualului an scolar, invatamantul preuniversitar din Romania se confrunta cu cel mai mare numar de elevi exmatriculati din ultimii 16 ani. Dupa cum ne asteptam, Ministerul Educatiei da vina pe profesori si pe inspectoratele scolare care nu respecta regulamentele de functionare a unitatilor scolare. (Cititi articolul)

(Fragmentul a fost preluat din cotidianul Gardianul, cu respectarea prevederilor Comunicatului CRP privind protejarea drepturilor intelectuale.)

Dupa ce se ataseaza de profesor si se obisnuiesc cu metoda de predare, in anul urmator sunt nevoiti s-o ia de la capat. Peste 30% dintre profesorii si invatatorii din scolile romanesti sunt suplinitori, iar majoritatea isi schimba anual locul de munca.

Pe langa acestia, 2.500-3.000 de dascali se muta de la o scoala la alta. Altii pleaca pur si simplu din invatamant. Numai anul trecut, 9.000 de profesori au renuntat la catedra si s-au indreptat spre slujbe mai bine platite. (Cititi articolul)

(Fragmentul a fost preluat din cotidianul Evenimentul zilei, cu respectarea prevederilor Comunicatului CRP privind protejarea drepturilor intelectuale.)