«Prostia este eternă şi invincibilă.» ~ Alexandru Paleologu
Am preluat de pe Geko’s Attic, cu voie de la autor, incredibilele imagini de mai jos:
1.
Aţi mai întâlnit până acum sintagma ani trisecţi? Nici eu, de aceea am decis să o inventez anume pentru această zi specială. Continuare »
Mai vedem noi, zise orbul… si se urca la volanul BMW-ului sau Z3, zis si «Golden Eye»
N-as vrea sa intrati in panica, nici sa iesiti de acolo daca de-abia v-ati instalat, dar e musai sa va spun: tocmai am descifrat hieroglifele din ultimul Codex descoperit ieri (chiar intr-o zi de marti, 3 ceasuri bune!) in camerele pictate ale templului din Bonampak si am recalculat eu totul: am ridicat vălul mayei de pe calendarul precolumbian olmec – de la care a pornit de fapt toata nebunia asta cu sfarsitul timpului la data si ora stabilite cu mare precizie in urma cu 1712 ani, 4 luni, 3 saptamani si 2 zile. Continuare »
Kalin, kakalin-kakalin, kakaia!
Ma enerveaza rau insistenta cu care unii reporteri se baga in sufletul amarâtilor, batrâni care-si rup de la gura ultimele diazepame ca sa-si incerce norocul la loterie, mai ales atunci când miza este de milioane de euro. Ce faceti cu banii, daca veti câstiga? ~ vine, invariabil, aberanta intrebare. Totusi, nu ma enerveaza chiar atât tare incât sa nu va intreb la rândul meu: Ce ati cumpara daca ati avea multi bani? Foarte multi. Ce zic eu “foarte multi”; daca ati avea câteva basculante pline cu bani? Continuare »
Am citit recent despre intentia unei companii aeriene de a introduce taxa de 1 lira sterlina pentru folosirea toaletei din aeronave…
Ideea mi se pare excelenta!
Nu sunt expert in rezolvarea crizelor economice, dar daca pomenita taxa de 1 £ se va aplica cu succes la ei, va pot oferi si eu o serie de idei salvatoare care se pot materializa in solutii propice, la indemâna oricui. De pilda:
Continuare »
Citesc si ma minunez:
Parlamentul European a acordat Partidului Antieuropean statutul de partid european.
Iar daca acest nou partid european va milita pentru antieuropenism si in cele din urma va câstiga o majoritate confortabila in Parlamentul European, ce va face? Probabil ca il va desfiinta, conform propriei sale doctrine antieuropene. Continuare »
Din fericire nu am nimic de impartit cu nimeni, nici nu ma intereseaza motivele pentru care Zona Zero a capitalei mitocaniei românilor de pretutindeni a fost trasata in perimetrul Pipera-Baneasa-Herastrau-Primaverii-Dorobanti. Nu ma ocup cu masurarea termopanelor, nu numar ouale nimanui si nici nu e treaba mea sa verific provenienta banilor cu care s-au construit ori cumparat vile de mai multe sute de mii (unele chiar de milioane) de euro. V-am descris ceea ce nu intra direct in aria mea de interes; in schimb, din când in când imi fac datoria de cetatean si iau pulsul prostiei omenesti in general si a celei românesti in special. Continuare »
Nu e banc, e ultimul pisc cucerit de culmea prostiei la români. Cât de dobitoc trebuie sa fii ca sa dai 1,19$ + tva pentru a trimite un sms cu urmatorul mesaj (citat aproximativ): “Avocata Elodia a fost violata, ucisa si jefuita de un aurolac italian pripasit de curând prin România aderata.” Continuare »
Mintea românului:
Cine nu-i alaturi de noi, e binevenit sa plece.
~ Mircea Geoana, 6 octombrie 2007 ora 15.13,
înca presedinte al PSD
Când am inaugurat, in noiembrie 2006, acest Zia® am hotarât sa respect cu sfintenie 3 legi nescrise: Continuare »
Motto: Tara arde si baba acceseaza programul gratuit de contraceptie.
In aceste zile fierbinti când palatele isi scot ochii, iar politicienii inconstienti ne imping ireversibil spre haos total, Ministerul Sanatatii Publice mai bifeaza un rasunator succes; nu stiu daca are vreo legatura directa cu Aquis-ul comunitar, dar (vorba poetului) daca ar durea prostia… Continuare »
Zia®ul de la 5: derbi.RO este o rubrica de rezultate si realizari din sportul românesc, fara sa faca vreodata referire la fotbal – se ocupa toate celelalte canale media de asta aproape exclusiv. Aici veti citi numai stiri din Sport si niciodata despre fotbal.
Rubrica de sport nu este foarte des completata cu articole noi, din pacate, dar vreau sa va dau inca o mostra din prezumtia de prostie care m-a determinat sa titrez explicatia albastra de mai sus impreuna cu fiecare articol despre sport.
Secretarul general al LPF, Valentin Alexandru, spune că, în ciuda doliului naţional declarat în cinstea Patriarhului Teoctist, vineri, meciurile Farul-Steaua şi Ceahlăul-Gloria Buzău se vor juca după cum s-a stabilit. “Păi dacă în fiecare săptămână moare câte un prim-ministru, un preşedinte de cameră, un ministru, un popă, noi când mai jucăm?”
Nu stiu daca e din cauza caldurii, i-o fi dat neuronul in clocot; ori ca-l arde la buzunar, si-o fi planificat omu’ vreo vacanta exotica pe incasarile din spagi si-i mai lipsesc banii de tigari; sau – pur si simplu – e un idiot, dar sper sa dea Corleonele cu el de toti peretii ligii.
D.C.
„Dacă în fiecare săptămână moare câte o personalitate, noi când mai jucăm fotbal?“ – un articol semnat de Dan RADU in cotidianul Gândul din 1 august 2007.
Aratati-mi un om normal care sa nu fi spart, in viata lui, macar o singura bula. Pentru a evita orice confuzie, mentionez ca este vorba despre omniprezentul ambalaj din folie de plastic cu bule de aer distribuite pe intreaga suprafata astfel incât sa protejeze impotriva socurilor sau a vibratiilor.
Sa revin la spargatorii de bule.
Am cunoscut oameni care nu beau alcool, nu fumeaza, nu se scobesc in nas, nu fura, nu mint, nu se dopeaza, nu preacurvesc etc. dar, cum suma viciilor trebuie sa ramâna constanta intotdeauna, au cedat la tentatiile unui aparent inofensiv narav (enervant pentru unii dar – atentie! – molipsitor): sparg bule!
Primii intreprinzatori care au fost pe faza, creatorii de jocuri online, au inregistrat deja trafic de mii de dependenti in fiecare zi. Reteaua de consumatori s-a dezvoltat in jurul acestor “dealeri”, mult mai repede decât in cazul drogurilor clasice.
Dilema a aparut in momentul când s-a pus foarte serios problema ce facem când nu avem acces permanent sau imediat la un calculator?
Dupa repetate sedinte de brainstorming, specialistilor de la Bandai – de altfel un onorabil producator de jucarii – le-a licarit inteligenta si au inventat PutiPuti, jucaria cu un numar infinit de bule (adica numarul nu este infinit, ci bulele sunt regenerabile).
Pentru a-i da si o utilitate pamânteana, au atasat de jucarie un suport pe care poti sa-ti tii cheile; ideea e ca daca vreun suspect te priveste prea insistent sau chiar se enerveaza datorita zgomotului, sa poti beneficia de prezumtia de breloc.
Singura frustrare a celor care deja au achizitionat binecuvântata jucarie ar putea fi aceea ca sunt privati de satisfactia faptului implinit, acea placere aproape orgasmica cu care omori ultima bula.
D.C.