Proza arhiscurtă de mai jos este a douăzeci şi cincea (ultima care apare aici!) dintr-o viitoare suită de texte, pe care intenţionez să le strâng laolaltă sub un singur titlu, “Umbra mării şi alte povestiri”:

25. Boeing
Aţi observat vreodată că viaţa este doar o înşiruire de mişcări, aparent independente, reunite într-un final sub gloriosul generic The End? Niciodată nu am regretat vreunul dintre episoadele rezervate de existenţa efectivă pe acest pământ; şi nici acum, aflat în 747 la o înălţime apreciabilă deasupra plafonului de nori, nu-mi pare rău de timpul petrecut în compania mării. Am admirat-o întotdeauna, dar toţi aceşti ani m-au ajutat să o înţeleg, să o respect şi, mai ales, să îi accept devotamentul.

Proza arhiscurtă de mai jos este a douăzeci şi patra dintr-o viitoare suită de texte, aparent independente, pe care intenţionez să le reunesc la final sub un singur titlu, “Umbra mării”:

24. Dincolo de rogvaiv
Albastră sau verde dacă e tihnită, plumburie când se irită şi învăpăiată atunci când devine furibundă; aproape albă la revărsatul zorilor sau neagră ca păcura în toiul nopţii. Cameleonism? E, mai degrabă, amprenta şi vecia unei Umbre a ceva ce a fiinţat, există zi după zi şi va mai tălăzui încă multe ere de acum înainte. Departe de a fi viciată de vuietul perpetuu, culoarea mării câştigă în maiestuozitate din asocierea cu acest cântec ale cărui cuvinte devin inteligibile dacă ştii să le asculţi.

Proza arhiscurtă de mai jos este a douăzeci şi treia dintr-o viitoare suită de 24, aparent independente, pe care intenţionez să le reunesc la final sub un singur titlu, “Umbra mării”:

23. Izbăvire
Marea e tot ce am; pentru mine, ea reprezintă iadul, purgatoriul şi paradisul la un loc. M-a gonit atunci când mi-a luat lumina ochilor, m-a aruncat pe ţărm ca să mă purific prin suferinţa unei astfel de vieţi, iar acum mă ademeneşte să revin. Îi desluşesc vocea de soprană din cadenţa valurilor sparte pe stâncile colţuroase: cântecul îmi este adresat în exclusivitate, un capitol dintr-o Geneză inversată, un fel de Întoarcere în Rai. Au fost ultimele lui cuvinte, în ziua celei din urmă întâlniri.

Proza arhiscurtă de mai jos este a douăzeci şi doua dintr-o viitoare suită de 24, aparent independente, pe care intenţionez să le reunesc la final sub un singur titlu, “Umbra mării”:

22. Moartea voiajorului
Am în buzunar inelul personalizat: RYW-337. Sosise dinspre larg cu o zi în urmă; zbura contra vântului şi aproape s-a prăbuşit la adăpostul unei dune de nisip, nu departe de stânca pe care cuibăreşte colonia de pescăruşi cenuşii. Albul orbitor al penajului i-a atras antipatia masculilor decişi să-şi păzească cuibul cu orice risc, iar copiii de la care am cumpărat accesoriul columbofil cu preţul a patru acadele, susţin ca l-au găsit fără suflare, fiind atraşi de strălucirea inelului de la picior.

Proza arhiscurtă de mai jos este a douăzeci şi una dintr-o viitoare suită de 24, aparent independente, pe care intenţionez să le reunesc la final sub un singur titlu, “Umbra mării”:

21. Coregrafie mistică
Violentă-i uneori ca bolnavă de turbare, când freamătul se înalţă din adânc şi marea întreagă se prăvale mugind peste stâncile cenuşii. Înfricoşătoare tunete şi trăsnete răcnesc sălbatic precum vietatea muşcată de năpârca incandescentă ce taie văzduhul în două. Zguduitoare, dar totodată splendidă înşiruire de imagini, cu condiţia să le poţi privi de la o distanţă apreciabilă: se zbuciumă într-o bătaie corp la corp apa cu uscatul şi cerul cu focul, apoi, brusc, se schimbă partenerii ca la menuet.

Proza arhiscurtă de mai jos este a douăzecea dintr-o viitoare suită de 24, aparent independente, pe care intenţionez să le reunesc la final sub un singur titlu, “Umbra mării”:

20. Maria
În centrul scuarului, pe un piedestal zvelt şi înalt de zece metri, e fixată statuia unei femei cu privirea aţintită pe deasupra pieţei de flori. De la nivelul ochilor ei se vede, cu siguranţă, marea. Plăcuţa de bronz, de pe care te aştepţi să afli mai multe amănunte, cel puţin autorul şi numele operei, conţine doar un singur cuvânt: Maria. Localnicii îşi pleacă privirea atunci când trec pe lângă ea, iar când am vrut să o fotografiez, am fost sfătuit să mă abţin: alinare prin răzbunare, au spus.

Proza arhiscurtă de mai jos este a nouăsprezecea dintr-o viitoare suită de 24, aparent independente, pe care intenţionez să le reunesc la final sub un singur titlu, “Umbra mării”:

19. Muzica ploii
De trei zile plouă neîncetat; dacă nu eşti atent, câte o rafală neaşteptată de vânt îţi poate întoarce umbrela pe dos. Am ieşit din casă doar cât să iau pulsul aşezării de pescari pe o astfel de vreme câinoasă: aceeaşi linişte pătrunzătoare de fiecare zi, viaţa merge înainte fără să se împiedice în detalii accidentale. Cu scopul parcă vădit de a compensa indiferenţa localnicilor, marea e total schimbată, iar cântecul ei aduce mai mult a suspin, am senzaţia că ascult “In diesem Wetter” de Mahler.

Proza arhiscurtă de mai jos este a optsprezecea dintr-o viitoare suită de 24, aparent independente, pe care intenţionez să le reunesc la final sub un singur titlu, “Umbra mării”:

18. Transparenţă
În mediul subacvatic nu sfera platoniciană reprezintă întruchiparea perfecţiunii, ci altceva mult mai subtil: străvezimea corpului. Bunăoară meduzele; se spune despre ele că deşi au caracteristicile exterioare ale unor animale bizare sunt doar suflete inocente de copil. Cele două gorgone nemuritoare, care îşi răzbună sora ucisă de Perseu înecând corăbii de mii de ani, îşi spală întrucâtva păcatele prin eliberarea sufletelor neprihănite şi acestea înoată spre ţărm, emisari ai istoriilor discrete.

Proza arhiscurtă de mai jos este a şaptesprezecea dintr-o viitoare suită de 24, aparent independente, pe care intenţionez să le reunesc la final sub un singur titlu, “Umbra mării”:

17. Croazieră neterminată
Într-o oră sosim în port, Sir! Niciodată nu mi-a fost cineva atât de antipatic precum însoţitorul de bord care m-a trezit în dimineaţa aceea. Era prima oară când mă vizita maestrul Leonardo în cabina îngustă, lipsită de fast; venise şi Lisa del Giocondo, cu intenţia vădită de a-mi spune povestea ei şi a Tabloului. Din nefericire, vocea tărăgănată a stewardului şi bătaia scurtă în uşă au pricinuit dispariţia în neant ori în mare a celor doi oaspeţi, la fel de neaşteptată precum a fost ivirea lor.

Proza arhiscurtă de mai jos este a şaisprezecea dintr-o viitoare suită de 24, aparent independente, pe care intenţionez să le reunesc la final sub un singur titlu, “Umbra mării”:

16. Valuri de nisip
Ştiaţi că şi cei care nu s-au bucurat niciodată de darul văzului au amintiri? Imaginile păstrate în mintea lor, cu excepţia culorii, sunt extrem de consistente: au miros şi gust, emană sunete pe care ceilalţi nu le pot sesiza şi, mai ales, au contur; toate detaliile sunt înregistrate cu precizie şi compun silueta amintirii. Senzaţia e similară cu aceea pe care o ai atunci când intri desculţ în mare şi, pe măsură ce avansezi, simţi sub tălpi – şi memorezi – forma valurilor de nisip pe care calci.

Proza arhiscurtă de mai jos este a cincisprezecea dintr-o viitoare suită de 24, aparent independente, pe care intenţionez să le reunesc la final sub un singur titlu, “Umbra mării”:

15. Hotel
Istorioara sa e unică: nici han nu se putea numi casa aceea vetustă cu o cameră amenajată pentru eventualii rătăciţi; că de turism în satul pescăresc nu era cazul. Până într-o zi când, în apropiere, s-a defectat iahtul fiului unui şeic saudit aflat în croaziera de miere cu frageda lui soţie. Opt ore au trecut până la sosirea hidroavioanelor cu care au plecat Alteţele Lor şi suita. Destul cât să doneze comunităţii suma necesară ridicării unui impozant Hotel şi pentru bunul lui mers vreo zece ani.