(1)
Biblioteca din Alexandria găzduia 900.000 de papirusuri atunci când a ars, iar în Biblioteca Congresului SUA sunt azi peste 30 de milioane de cărţi, scrise în 500 de limbi. 23 aprilie, pe lângă ilustrele semnificaţii pe care le omagiem (Sf. Gheorghe, Shakespeare şi Cervantes) mai înseamnă ceva foarte important: Ziua Bibliotecarului Român, eveniment pe care îl trecem cu vederea. E adevărat că o astfel de ştire nu creşte audienţa, dar cred că merită mai multă atenţie cel puţin atunci, de ziua Lor.

(2)
Nu este deloc o meserie oarecare sau un cod dintr-un banal nomenclator de ocupaţii. E nevoie de predestinare şi vocaţie, nu e suficientă doar dragostea pentru cărţi şi literatură, dedicarea este obligatorie. Modest, discret, erudit, ordonat, meticulos, cuminte şi cu minte, are permanent sub control cărţile din Templul său, aşa cum paznicul unui far se îngrijeşte de buna lui funcţionare. Ambii sunt conştienţi de importanţa vitală a activităţii lor chiar dacă obştea îi neglijează nepermis de mult.

25. Boeing
Aţi observat vreodată că viaţa este doar o înşiruire de mişcări, aparent independente, reunite într-un final sub gloriosul generic The End? Niciodată nu am regretat vreunul dintre episoadele rezervate de existenţa efectivă pe acest pământ; şi nici acum, aflat în 747 la o înălţime apreciabilă deasupra plafonului de nori, nu-mi pare rău de timpul petrecut în compania mării. Am admirat-o întotdeauna, dar toţi aceşti ani m-au ajutat să o înţeleg, să o respect şi, mai ales, să îi accept devotamentul.

24. Dincolo de rogvaiv
Albastră sau verde dacă e tihnită, plumburie când se irită şi învăpăiată atunci când devine furibundă; aproape albă la revărsatul zorilor sau neagră ca păcura în toiul nopţii. Cameleonism? E, mai degrabă, amprenta şi vecia unei Umbre a ceva ce a fiinţat, există zi după zi şi va mai tălăzui încă multe ere de acum înainte. Departe de a fi viciată de vuietul perpetuu, culoarea mării câştigă în maiestuozitate din asocierea cu acest cântec ale cărui cuvinte devin inteligibile dacă ştii să le asculţi.

23. Izbăvire
Marea e tot ce am; pentru mine, ea reprezintă iadul, purgatoriul şi paradisul la un loc. M-a gonit atunci când mi-a luat lumina ochilor, m-a aruncat pe ţărm ca să mă purific prin suferinţa unei astfel de vieţi, iar acum mă ademeneşte să revin. Îi desluşesc vocea de soprană din cadenţa valurilor sparte pe stâncile colţuroase: cântecul îmi este adresat în exclusivitate, un capitol dintr-o Geneză inversată, un fel de Întoarcere în Rai. Au fost ultimele lui cuvinte, în ziua celei din urmă întâlniri.

22. Moartea voiajorului
Am în buzunar inelul personalizat: RYW-337. Sosise dinspre larg cu o zi în urmă; zbura contra vântului şi aproape s-a prăbuşit la adăpostul unei dune de nisip, nu departe de stânca pe care cuibăreşte colonia de pescăruşi cenuşii. Albul orbitor al penajului i-a atras antipatia masculilor decişi să-şi păzească cuibul cu orice risc, iar copiii de la care am cumpărat accesoriul columbofil cu preţul a patru acadele, susţin ca l-au găsit fără suflare, fiind atraşi de strălucirea inelului de la picior.

21. Coregrafie mistică
Violentă-i uneori ca bolnavă de turbare, când freamătul se înalţă din adânc şi marea întreagă se prăvale mugind peste stâncile cenuşii. Înfricoşătoare tunete şi trăsnete răcnesc sălbatic precum vietatea muşcată de năpârca incandescentă ce taie văzduhul în două. Zguduitoare, dar totodată splendidă înşiruire de imagini, cu condiţia să le poţi privi de la o distanţă apreciabilă: se zbuciumă într-o bătaie corp la corp apa cu uscatul şi cerul cu focul, apoi, brusc, se schimbă partenerii ca la menuet.

20. Maria
În centrul scuarului, pe un piedestal zvelt şi înalt de zece metri, e fixată statuia unei femei cu privirea aţintită pe deasupra pieţei de flori. De la nivelul ochilor ei se vede, cu siguranţă, marea. Plăcuţa de bronz, de pe care te aştepţi să afli mai multe amănunte, cel puţin autorul şi numele operei, conţine doar un singur cuvânt: Maria. Localnicii îşi pleacă privirea atunci când trec pe lângă ea, iar când am vrut să o fotografiez, am fost sfătuit să mă abţin: alinare prin răzbunare, au spus.

19. Muzica ploii
De trei zile plouă neîncetat; dacă nu eşti atent, câte o rafală neaşteptată de vânt îţi poate întoarce umbrela pe dos. Am ieşit din casă doar cât să iau pulsul aşezării de pescari pe o astfel de vreme câinoasă: aceeaşi linişte pătrunzătoare de fiecare zi, viaţa merge înainte fără să se împiedice în detalii accidentale. Cu scopul parcă vădit de a compensa indiferenţa localnicilor, marea e total schimbată, iar cântecul ei aduce mai mult a suspin, am senzaţia că ascult “In diesem Wetter” de Mahler.

18. Transparenţă
În mediul subacvatic nu sfera platoniciană reprezintă întruchiparea perfecţiunii, ci altceva mult mai subtil: străvezimea corpului. Bunăoară meduzele; se spune despre ele că deşi au caracteristicile exterioare ale unor animale bizare sunt doar suflete inocente de copil. Cele două gorgone nemuritoare, care îşi răzbună sora ucisă de Perseu înecând corăbii de mii de ani, îşi spală întrucâtva păcatele prin eliberarea sufletelor neprihănite şi acestea înoată spre ţărm, emisari ai istoriilor discrete.

17. Croazieră neterminată
Într-o oră sosim în port, Sir! Niciodată nu mi-a fost cineva atât de antipatic precum însoţitorul de bord care m-a trezit în dimineaţa aceea. Era prima oară când mă vizita maestrul Leonardo în cabina îngustă, lipsită de fast; venise şi Lisa del Giocondo, cu intenţia vădită de a-mi spune povestea ei şi a Tabloului. Din nefericire, vocea tărăgănată a stewardului şi bătaia scurtă în uşă au pricinuit dispariţia în neant ori în mare a celor doi oaspeţi, la fel de neaşteptată precum a fost ivirea lor.