Proza arhiscurtă de mai jos este a treisprezecea dintr-o viitoare suită de 24, aparent independente, pe care intenţionez să le reunesc la final sub un singur titlu, “Umbra mării”:

13. Dulcea terapie
Siesta. Agreabil obicei, dar şi foarte sănătos, susţin practicanţii. În mod eronat se crede că el este specific ţărilor maritime care beneficiază de o climă caldă şi de temperaturi ridicate din ianuarie până-n decembrie. Dovezi antropologice şi arheologice de necontestat indică existenţa siestei în Egiptul predinastic (cca. 3.100 i.Hr.), dar şi la vikingii scandinavi (sec. al IX-lea). Digestie, recuperare, scăderea riscului de atacuri, fie ele cerebrale ori de cord, într-un cuvânt: balsam curat!

Proza arhiscurtă de mai jos este a douăsprezecea dintr-o viitoare suită de 24, aparent independente, pe care intenţionez să le reunesc la final sub un singur titlu, “Umbra mării”:

12. Ondine pereche
Sirenele chiar există, nu sunt doar fiinţe imaginare aşa cum ni se spune. Fiecărui bărbat din lume îi este hărăzită o sirenă. Curios e faptul că îi auzi limpede cântecul ademenitor, dar o vezi numai cu câteva clipe înainte de moarte. Şi încă ceva la fel de straniu: nu vorbesc, doar cântă! În ciuda evidenţei, cei lipsiţi de darul vederii susţin, la unison, că ei le aud şoptind; sunt bune sfătuitoare, au harul de a povesti frumos, iar uneori se complac în a desluşi căile complicate ale viitorului.

Proza arhiscurtă de mai jos este a unsprezecea dintr-o viitoare suită de 24, aparent independente, pe care intenţionez să le reunesc la final sub un singur titlu, “Umbra mării”:

11. Bursa de pe chei
Au amarat deja primii dintre pescarii plecaţi de cu seară în larg; la 6 punct se deschide bursa, unde fiecare îşi va striga marfa proaspătă. Moş Ed. e cel mai bătrân dintre ei, nimeni nu ştie exact cum îl cheamă ori ce vârstă are. Cei puşi pe şotii spun că Moş Ed. era deja unchiaş acum 50 de ani când a ars arhiva primăriei. În fiecare seară pleacă ultimul şi dimineaţa e, întotdeauna, primul, mereu cu barca plină de peşte. Pe mulţi îi roade invidia: Are învoială cu diavolul, altfel nu se explică!

Proza arhiscurtă de mai jos este a zecea dintr-o viitoare suită de 24, aparent independente, pe care intenţionez să le reunesc la final sub un singur titlu, “Umbra mării”:

10. Ochiul magic
Aşa a fost botezat farul ridicat pe Stânca Morţii. Povestea locului e sinistră şi, până să fie gata turnul de semnalizare, mulţi marinari încercaţi şi-au găsit sfârşitul brutal în urma impactului cu vârfurile de bazalt cenuşiu. Misiunile de cartografiere sunt inutile; fără vreo raţiune, marea dezveleşte o suprafaţă mai mare sau mai mică de muchii tăioase, mareele se manifestă confuz, iar curenţii se comportă haotic, aproape convulsiv. Până şi goelanzii se ţin departe de această necropolă marină.

Proza arhiscurtă de mai jos este a noua dintr-o viitoare suită de 24, aparent independente, pe care intenţionez să le reunesc la final sub un singur titlu, “Umbra mării”:

9. Eres
Când auzi cântecul cocoşilor în dricul zilei, poţi să fii sigur că mai rău de atât nu se poate: ies strigoii la chermesă, iar Poseidon îşi cheamă toţi peştii la recensământ. Nimeni nu iese în larg, oricum ar fi inutil, şi se bulucesc în vechea tavernă din port. Beau în linişte până spre dimineaţă, îşi prizează abătuţi tabacul şi ascultă vocea mieroasă a mării, care are darul de a le spori starea de nelinişte. Dacă mai şi plouă, atunci cu siguranţă cocoşii vor cânta a pagubă şi în ziua următoare.

Proza arhiscurtă de mai jos este a opta dintr-o viitoare suită de 24, aparent independente, pe care intenţionez să le reunesc la final sub un singur titlu, “Umbra mării”:

8. Năluca
Am descoperit-o târziu, cu mulţi ani în urmă. Era ora aceea, nici noapte şi nici zi pe de-a-ntregul, când rămâi fără grai în faţa amestecului subtil de soare, ceaţă şi mare, iar aerul se distilează din lumină şi culoare ca într-o acuarelă de Turner. Recunosc că nu am mai întâlnit niciodată o asemenea combinaţie de nuanţe: solul de culoarea sobră a dolarului, iar vegetaţia, iruptă haotic, sugera robusteţea smaraldului. Legenda spune că e locuită de spiritele tuturor vapoarelor dispărute vreodată.

Proza arhiscurtă de mai jos este scrisă cu ocazia participării la cea de-a şaptea etapă a noului concurs intitulat “Cinci săptămâni în palon” — lansat de Călin Hera; tema zilei: Pastilele. Puteţi opta pentru maxim patru texte din cele 18 calificate. Le mulţumesc anticipat tuturor celor care vor susţine şi vor vota, printre altele mult mai bune, şi acest PA:

Pilula albastră
Acest mesaj nu este spam, deşi conţine informaţii utile despre pastilele de culoarea cerului senin. Dacă vă jenaţi să vă adresaţi medicului sau farmacistului, aveţi în vedere următoarele recomandări: nu tot ce zboară se mănâncă şi nu s-a inventat încă panaceul universal valabil. Ea (pilula romboidală) nu drege şi nu strică, nu saltă, dar nici nu coboară, nu fortifică şi nu slăbeşte, nu dublează şi nici nu înjumătăţeşte. Sfatul meu este să încercaţi mai bine cu smochine crude sau cu varză murată.

Proza arhiscurtă de mai jos este scrisă cu ocazia participării la cea de-a şasea etapă a noului concurs intitulat “Cinci săptămâni în palon” — lansat de Călin Hera; tema zilei: Frica. Puteţi opta pentru maxim patru texte din cele 19 calificate. Le mulţumesc anticipat tuturor celor care vor susţine şi vor vota, printre altele mult mai bune, şi acest PA:

Frica de răgaz
O nouă fobie? Nici vorbă, doar o problemă de autocontrol; am rezolvarea de la un rabin întâlnit cu mulţi ani în urmă la Ierusalim:
Sunt în mare pericol cei care îşi închipuie că nu au niciodată timp pentru nimic, nici măcar pentru ei înşişi. E elementar: pur şi simplu pui jos târnăcopul, stiloul, sapa, microfonul, drujba, stetoscopul, tastatura (sau orice alt instrument foloseşti în acel moment) când sună sirena imaginară de început de siestă şi-ţi spui: “Gata deocamdată; mai fac după.” Şi pleci.

Proza arhiscurtă de mai jos este a şaptea dintr-o viitoare suită de 24, aparent independente, pe care intenţionez să le reunesc la final sub un singur titlu, “Umbra mării”:

7. Aceleaşi 24 de ore
Invariabil, în ultimele două decenii, plec în vacanţă fix două luni, nu neapărat vara, iar celelalte 305 de zile din an sunt aproape identice: scriu noaptea, fac plimbarea de dimineaţă prin portul pescăresc, apoi cobor storurile şi dorm neîntors de la 9 până la 5. După-amiaza citesc ori hoinăresc doar atâta vreme cât mai adastă soarele deasupra liniei orizontului. La ore mici ale dimineţii, briza îşi schimbă sensul şi aduce parfumul îmbietor-sărat al mării înspre deliciul nervilor mei olfactivi.

Proza arhiscurtă de mai jos este scrisă cu ocazia participării la cea de-a cincea etapă a noului concurs intitulat “Cinci săptămâni în palon” — lansat de Călin Hera; tema zilei: Ţigara. Puteţi opta pentru maxim patru texte din cele 18 calificate. Textul de azi nu este nici pro şi nici contra, e mai degrabă neutru, ca o mică Elveţie. De aceea lansez următorul apel: Fumători şi nefumători din toate ţările, uniţi-vă! Le mulţumesc anticipat tuturor celor care vor susţine şi vor vota, printre altele mult mai bune, şi acest PA:

Fumatul. O abordare carteziană
Se dă un fumător şi se presupune că mistuie 20 de ţigări pe zi, vreme de 50 de ani. Aplicaţi un algoritm simplu şi veţi obţine câteva rezultate surprinzătoare:
* Pachetele folosite, puse unul peste altul, formează un “turn” de 365 metri. Mai înalt decât Tour Eiffel şi aproape cât Empire State Building.
* Un astfel de furnal biped fumegă, cumulat, aproape 3 ani şi jumătate.
* Cap-coadă, va transforma în scrum aproape 19 kilometri de tutun rulat estetic, în foiţă fină, la o lungime activă de 5 cm.

Proza arhiscurtă de mai jos este a şasea dintr-o viitoare suită de 24, aparent independente, pe care intenţionez să le reunesc la final sub un singur titlu, “Umbra mării”:

6. Zbucium fatal
Cu zece minute înainte de a se stârni urgia, are loc un fenomen unic – şi nu durează mai mult de câteva clipe, atestă marinarii care au supravieţuit prăpădului –, e ceva incredibil: dispare complet linia orizontului, Mare şi Cer au aceeaşi culoare, nu le mai desluşeşti. Captiv într-o sferă albastră-cenuşie, te clatini, simţi o presiune crescândă în urechi, iar cei mai săraci cu duhul îşi pierd cunoştinţa ori, cum se petrece deseori, se aruncă în mare, cu riscul de a nu se mai întoarce niciodată.