Proza arhiscurtă de mai jos este a douăsprezecea dintr-o viitoare suită de 24, aparent independente, pe care intenţionez să le reunesc la final sub un singur titlu, “Umbra mării”:
12. Ondine pereche
Sirenele chiar există, nu sunt doar fiinţe imaginare aşa cum ni se spune. Fiecărui bărbat din lume îi este hărăzită o sirenă. Curios e faptul că îi auzi limpede cântecul ademenitor, dar o vezi numai cu câteva clipe înainte de moarte. Şi încă ceva la fel de straniu: nu vorbesc, doar cântă! În ciuda evidenţei, cei lipsiţi de darul vederii susţin, la unison, că ei le aud şoptind; sunt bune sfătuitoare, au harul de a povesti frumos, iar uneori se complac în a desluşi căile complicate ale viitorului.
Proza arhiscurtă de mai jos este a unsprezecea dintr-o viitoare suită de 24, aparent independente, pe care intenţionez să le reunesc la final sub un singur titlu, “Umbra mării”:
11. Bursa de pe chei
Au amarat deja primii dintre pescarii plecaţi de cu seară în larg; la 6 punct se deschide bursa, unde fiecare îşi va striga marfa proaspătă. Moş Ed. e cel mai bătrân dintre ei, nimeni nu ştie exact cum îl cheamă ori ce vârstă are. Cei puşi pe şotii spun că Moş Ed. era deja unchiaş acum 50 de ani când a ars arhiva primăriei. În fiecare seară pleacă ultimul şi dimineaţa e, întotdeauna, primul, mereu cu barca plină de peşte. Pe mulţi îi roade invidia: Are învoială cu diavolul, altfel nu se explică!
Proza arhiscurtă de mai jos este a zecea dintr-o viitoare suită de 24, aparent independente, pe care intenţionez să le reunesc la final sub un singur titlu, “Umbra mării”:
10. Ochiul magic
Aşa a fost botezat farul ridicat pe Stânca Morţii. Povestea locului e sinistră şi, până să fie gata turnul de semnalizare, mulţi marinari încercaţi şi-au găsit sfârşitul brutal în urma impactului cu vârfurile de bazalt cenuşiu. Misiunile de cartografiere sunt inutile; fără vreo raţiune, marea dezveleşte o suprafaţă mai mare sau mai mică de muchii tăioase, mareele se manifestă confuz, iar curenţii se comportă haotic, aproape convulsiv. Până şi goelanzii se ţin departe de această necropolă marină.
Proza arhiscurtă de mai jos este a noua dintr-o viitoare suită de 24, aparent independente, pe care intenţionez să le reunesc la final sub un singur titlu, “Umbra mării”:
9. Eres
Când auzi cântecul cocoşilor în dricul zilei, poţi să fii sigur că mai rău de atât nu se poate: ies strigoii la chermesă, iar Poseidon îşi cheamă toţi peştii la recensământ. Nimeni nu iese în larg, oricum ar fi inutil, şi se bulucesc în vechea tavernă din port. Beau în linişte până spre dimineaţă, îşi prizează abătuţi tabacul şi ascultă vocea mieroasă a mării, care are darul de a le spori starea de nelinişte. Dacă mai şi plouă, atunci cu siguranţă cocoşii vor cânta a pagubă şi în ziua următoare.
Proza arhiscurtă de mai jos este a opta dintr-o viitoare suită de 24, aparent independente, pe care intenţionez să le reunesc la final sub un singur titlu, “Umbra mării”:
8. Năluca
Am descoperit-o târziu, cu mulţi ani în urmă. Era ora aceea, nici noapte şi nici zi pe de-a-ntregul, când rămâi fără grai în faţa amestecului subtil de soare, ceaţă şi mare, iar aerul se distilează din lumină şi culoare ca într-o acuarelă de Turner. Recunosc că nu am mai întâlnit niciodată o asemenea combinaţie de nuanţe: solul de culoarea sobră a dolarului, iar vegetaţia, iruptă haotic, sugera robusteţea smaraldului. Legenda spune că e locuită de spiritele tuturor vapoarelor dispărute vreodată.
Proza arhiscurtă de mai jos este scrisă cu ocazia participării la cea de-a şaptea etapă a noului concurs intitulat “Cinci săptămâni în palon” — lansat de Călin Hera; tema zilei: Pastilele. Puteţi opta pentru maxim patru texte din cele 18 calificate. Le mulţumesc anticipat tuturor celor care vor susţine şi vor vota, printre altele mult mai bune, şi acest PA:
Pilula albastră
Acest mesaj nu este spam, deşi conţine informaţii utile despre pastilele de culoarea cerului senin. Dacă vă jenaţi să vă adresaţi medicului sau farmacistului, aveţi în vedere următoarele recomandări: nu tot ce zboară se mănâncă şi nu s-a inventat încă panaceul universal valabil. Ea (pilula romboidală) nu drege şi nu strică, nu saltă, dar nici nu coboară, nu fortifică şi nu slăbeşte, nu dublează şi nici nu înjumătăţeşte. Sfatul meu este să încercaţi mai bine cu smochine crude sau cu varză murată.
Proza arhiscurtă de mai jos este scrisă cu ocazia participării la cea de-a şasea etapă a noului concurs intitulat “Cinci săptămâni în palon” — lansat de Călin Hera; tema zilei: Frica. Puteţi opta pentru maxim patru texte din cele 19 calificate. Le mulţumesc anticipat tuturor celor care vor susţine şi vor vota, printre altele mult mai bune, şi acest PA:
Frica de răgaz
O nouă fobie? Nici vorbă, doar o problemă de autocontrol; am rezolvarea de la un rabin întâlnit cu mulţi ani în urmă la Ierusalim:
Sunt în mare pericol cei care îşi închipuie că nu au niciodată timp pentru nimic, nici măcar pentru ei înşişi. E elementar: pur şi simplu pui jos târnăcopul, stiloul, sapa, microfonul, drujba, stetoscopul, tastatura (sau orice alt instrument foloseşti în acel moment) când sună sirena imaginară de început de siestă şi-ţi spui: “Gata deocamdată; mai fac după.” Şi pleci.
