Archive for the ‘Pansamente culturale’ Category

2
Dec

Un artist fotosensibil

   Posted by: Dan

« Pentru mine, fotografia e arta observării. Este vorba despre a găsi ceva interesant şi în cel mai comun loc… Am descoperit că are mai puţin legătură cu ceea ce vezi şi mai multă cu felul cum priveşti. » ~ Elliott Erwitt

La jocul de şah, fiecare dintre adversari poate beneficia o singură dată de rocadă în cursul unei partide. Aici, situaţia stă puţin altfel, de aceea vă cer acordul pentru a schimba joi cu vineri; mai precis, de a publica Versurile de joi mâine.

Motivul este unul foarte întemeiat: vreau să promovez un articol al “concurenţei” 😉 şi de aceea vă invit să continuaţi interviul realizat de prietenul Călin Hera (clic AICI), prin intermediul secţiunii de comentarii a blogului său şi să aflaţi tot ceea ce v-ar putea interesa despre pasiunile, persoana şi personalitatea artistului fotograf Remus Suciu. Dacă vă aruncaţi câte o privire aici şi aici, veţi constata că merită să-l bombardaţi cu întrebări.

4
Jul

Simeză 2 (de amorul artei)

   Posted by: Dan

«De câţi fotografi este nevoie ca să schimbi un bec? De 50! Unul îl schimbă, iar ceilalţi 49 exclamă nemulţumiţi: “Mare lucru, asta puteam s-o fac şi eu!”» ~ Autor anonim

Addenda cuprinde fotografii sosite – pentru concursul de amorul artei – după termenul “legal” stabilit. Întârziatul cu care deschidem simeza este prietenul nostru Călin Hera, cu două imagini excelente. Foarte curând după Călin, inepuizabila Mica, redactorul sportiv al Zia®ului, deşi participantă la concurs, a trimis încă trei fotografii superbe (de amorul artei, evident) pentru expoziţia suplimentară. A urmat Carmen Negoiţă, o doamnă îndrăgostită de arta fotografică, de munte şi călătorii, mare adoratoare de pisici, care ne-a trimis două dintre lucrările sale impresionante. În ordine cronologică, următoarea fotografie pe simeza noastră ad-hoc aparţine domnişoarei LeeDeeP, o talentată şi foarte pasionată scriitoare de Proză Arhiscurtă. Dacă mai sunt şi alţi doritori de a expune la noua secţiune hors concours a prezentării publice de fotografii originale, îi primim cu multă bucurie. Continuare »

17
May

Breithla shona dhuit, Eithne!

   Posted by: Dan

«I know every note in every song, the whole history of it, even parts that were there and are gone now.» ~ Enya

Născută în Gaoth Dobhair (com. Donegal, Irlanda) într-o binecuvântată zi de 17 mai:
Eithne Patricia Ní Bhraonáin

La mulţi ani, ENYA!

«Poezia se experimentează, nu se teoretizează.» ~ Cristian Bădiliţă, in Manifestul suprarealismului ortodox

In fiecare zi de joi va spun ca nu exista poezie buna si poezie proasta; doar ca unele versuri rezoneaza in mai multe minti/suflete, altele in mai putine. In schimb, in fiecare zi a saptamanii ma bucur atunci cand: ma contraziceti, ma completati ori, pur si simplu, propuneti Versurile de joi pentru saptamana care urmeaza.

Autorul zilei este domnul Cristian Bădiliţă (la multi ani pentru 27 martie!): cunoscut teolog, eseist, traducator din greaca si latina, publicist si poet român contemporan, doctor in istoria crestinismului timpuriu al Universitatii Paris IV-Sorbona cu teza “Les métamorphoses du mythe de l’Antichrist chez les Pères de l’Eglise (IIe siècle)”; numeroase lucrari de patristica publicate in Romania, Franta si Italia. Coordoneaza si Oglindanet.ro ~ Revista de informatie si analiza cultural-religioasa. Continuare »

21
Nov

dimensiunea a patra iubirea

   Posted by: Dan

Avanpremiera la Versurile de joi: “dimensiunea a patra iubirea” ~ Calin Hera

Pentru întâiaşi dată pe Zia®ul de la 5 dezvălui, cu câteva zile înainte, tema Versurilor de joia viitoare:

dimensiunea a patra iubirea, de Călin Hera
te iubesc cu auzul
ca într-o călătorie eu aici tu pe scaunul din dreapta
aud sunetul privirii tale ca un lac de dimineaţă în munţi

te iubesc cu mirosul
ca o floare a soarelui însetată de cer
ca o briză a mării cu obrajii bronzaţi cu nisip pe glezne

te iubesc cu pipăitul
ca linia vieţii din palma aşezată pe sâni coborând uşor
aşa cum se desprinde ziua de noapte pe dig

te iubesc cu văzul
ca într-un dans rotund pe un inel
cu rochia albastră cu rochia albă cu rochia mov cu rochia lăsată pe scaun

te iubesc cu gustul
ca un coş cu cireşe la sfârşitul lui mai
ca o sosire un ceai fierbinte o explozie de struguri

e ceea ce contează ceea ce vine ceea ce e
dimensiunea a patra iubirea
ca un secret ca o menire ca o continua si nepotolita foame

Mie îmi place foarte mult. Mai multe despre poet şi versurile sale, joi. Până atunci vă puteţi documenta şi/sau comenta aici sau direct pe pagina autorului.

17
Oct

Sambata: Versurile de joi

   Posted by: Dan

“DADA is a virgin microbe that insinuates itself with the insistence of air into all the spaces that reason hasn’t been able to fill with words or conventions.” ~ Tristan Tzara

Daca tot (pare ilogic sa) va ofer Versurile de joi intr-o zi de sambata, atunci macar sa fie DaDa! Considerate de unii fara noima, de altii (nu putini) adevarate torpile menite sa demoleze tiparele clasice si rigorile traditionale, cert este ca dupa aproape un secol de la nastere, acest curent nonconformist si-a gasit un loc caldut in marile dictionare de arta ale secolului XX. Nume sonore ale literaturii, dar si din artele plastice, nu s-au sfiit sa-si marturiseasca apartenenta la aceasta miscare (nihilista, dupa unii critici), ori cel putin influentele exercitate de dadaism asupra operelor personale: Ball, Arp, Breton, Aragon, Eluard, Apollinaire, Sasa Pana, Picasso, Duchamp, Ernst – si lista e mult mai lunga. Continuare »