Calafat, da.
Puerto de Calafat, din provincia Tarragona, Comunitat Autònoma de Catalunya; un port mediteranean – nici mic, dar nici prea mare, special amenajat pentru iahturi – situat pe Costa Dorada.

[Vă invit la un "Virtual walk" pe jos. Clic pe imagine pentru a vedea minunăţia.
<---Foto ©2009~M.C.
Nu trageţi în pianist. Adică în fotograf. Era ceaţă.]

Cu această ocazie mi-am amintit că şi Calafatul nostru e tot port. La Dunăre.
Fluviu avem. Istorie avem. Cu puţin management şi multă tragere de inimă am putea să-l transformăm într-o adevărată perlă turistică, fără cine ştie ce eforturi financiare deosebite. Citiţi despre ipoteza genoveză şi apoi cea bizantină a originii Calafatului, o legendă locală şi multe informaţii de interes pe Calafat on line.

După Alexandru cel Mare, Ştefan cel Mare, Carol cel Mare şi alţi făuritori de istorie antică, medievală sau modernă, iată salvatorul României postcomuniste: Rom cel Mare! El şi urmaşii săi şi urmaşii urmaşilor săi: Rom cel Viteaz, Rom cel Bun, Rom cel Groaznic, Rom cel Bătrân, Rom Ţepeş, Rom I de România etc. vor scoate ţărişoara asta din criză.

Atunci, iată ce zic eu, şi împreună cu mine trebuie să zică asemenea toţi aceia care nu vor să cază la extremitate, adică vreau să zic, da, că să fie moderaţi… adică nu exageratiuni!… Într-o chestiune politică… şi care, de la care atârnă viitorul, prezentul şi trecutul ţării… să fie ori prea-prea, ori foarte-foarte… încât vine aci ocazia să întrebăm pentru ce?… Da… Pentru ce?…

Luptele cu tauri sunt tot mai des criticate: organizaţiile pentru protecţia animalelor, şi în special generaţia tânără, consideră corida ca fiind un sport crud şi perimat.
Deşi blamate de mulţi, luptele cu tauri sunt considerate artă pură de către alţii: un om de 70-80 kg îşi măsoară forţele cu un “bolid” care cântăreşte în jur de o jumătate de tonă…
Întrebarea zilei:
Sunteţi mai degrabă PRO sau CONTRA acestui gen de manifestare? // Mai multe imagini //

! AVERTISMENT ! Imaginile de mai sus pot fi şocante ! ©2008~M.C.

Sunt într-o mare criză de timp. Azi în niciun caz şi cred că nici mâine. Aş citi/merge la teatru etc. dar nu am când. Muncesc enorm. Dacă ar avea ziua măcar 25 de ore. Am uitat; la câte am pe cap. Nu se poate, a trecut deja atâta timp? Doar ştii cât suntem de ocupaţi 24/24. Timpul zboară. Îmi pare rău, sunt aşa de prins toată săptămâna. Îmi geme agenda de cât e de încărcată. Am devenit un adevărat workaholic. Nu am timp nici să mor. Hai pa.
De câte ori pe zi, săptămână, lună, trimestru, an etc. rostiţi sau auziţi cel puţin una dintre propoziţiile de mai sus? Chiar aşa să fie? Parcă nimeni nu mai are timp de nimic.

Ştiu, e trendy şi în plus sună foarte bine, imaginea unui om excesiv de ocupat are aproape întotdeauna impact. Dacă suntem atât de ocupaţi încât nici pentru noi nu mai avem timpul minim necesar, atunci de unde să mai pretindem timp pentru ceilalţi? Cred că am devenit atât de preocupaţi de imagine, încât uităm să trăim normal.
Scria Octavian Paler: “Avem timp pentru toate. Nu e timp doar pentru puţină tandreţe. Când să facem şi asta murim.” El zicea, el auzea. De două mii şi ceva de ani, toţi facem la fel: ignorăm ce ne spun părinţii, bunicii, înţelepţii. Când ne aducem aminte de cuvintele lor şi le dăm dreptate, e deja prea târziu.

În orice ţară, în orice epocă, în orice colectivitate, Timpul este cea mai de preţ investiţie. Întreaga societate (familia, colegii, prietenii, duşmanii, vecinii, trecătorii, toţi!) ar avea de câştigat dacă noi toţi am cumpăra cât mai multe acţiuni listate la Bursa Timpului; ar fi o investiţie minimă, cu rezultate spectaculoase. Am acorda mai multă atenţie tuturor celor din jur, iar lumea ar deveni cu siguranţă mai frumoasă, dar poate şi ceva mai bună.

Curat evoluţionism: de la “Iubiţi-vă pe tunuri” (Adrian Păunescu, 1980) la “Iubiţi-vă pe cactuşi” (Zia®ul de la 5, 2010)! Grădinile publice sunt destinate să ofere mediul propice unei plimbări plăcute şi reconfortante, alteori romantice şi misterioase, cel puţin din punctul meu de vedere. Zilele trecute hoinăream cu gândurile aiurea printr-un parc din ţara care ni i-a dăruit pe Picasso, Dalí, Goya, Velázquez şi Gaudí, precum şi pe Cervantes, Ibáñez, Unamuno şi Zafon când, brusc, am fost de-a dreptul oripilat de imaginea care mi-a apărut în faţa ochilor:

©2010~D.C. (Clic pe foto pentru a vedea imaginea la dimensiunea maximă)

Dragii mei silvian şi cristina, încalc intenţionat regula elementară de a vă scrie prenumele cu majusculă, pentru că nu meritaţi. Nu invoc aici urgia divinităţii împotriva voastră, dar vă doresc ca până la sfârşitul zilelor să nu vă mai iubiţi altfel, ci doar pe pat de cactuşi şi să vă simteţi bine.

Iar dacă există viaţa de după moarte, să vă reîncarnaţi în două frumoase plante exotice, pe pielea cărora să scrijelească duioase şi fierbinţi cuvinte de amor bengos: ionela şi nicuşor sau silvia şi lucian ori, de ce nu, dana şi cătălin.

Aseara tarziu, in timp ce ma documentam pe tema ordinului Lepidoptere pentru a scrie un nou articol din “Terra incognita”, am facut o descoperire interesanta:
fluture este un cuvant foarte ciudat, cu origine incerta (nu numai in limba romana!), cu evolutii – fonetica si semantica – aproape imposibil de stabilit ori explicat.

Consider ca este o tema care merita sa fie tratata exhaustiv intr-o zi. Sa notam acum doar cateva detalii interesante:
Luam 13 limbi europene, (mai mult sau mai putin) reprezentative pentru principalele familii de limbi, si cautam acelasi cuvant:

fluture (rom) // farfalla (ita) // papillon (fra) // papallona (cat) // borboleta (por) // bolboreta (galiciana) // pumarina (asturiana) // mariposa (spa)

Schmetterling (ger) // Sommerfugl (dan) // vlinder (ned) // butterfly (eng)

fluturë, flutura (alb) [...v. aici si alte limbi, europene si nu numai...]

Ce observam chiar de la prima vedere?
Ca nici macar in cadrul aceleiasi familii (romanica ori germanica) asemanarile ori nu exista, ori nu sunt izbitoare: de exemplu din latinescul papilio au derivat francezul papillon si catalanul papillona, iar portughezul borboleta e indeaproape inrudit cu galicianul bolboreta. Si cam atat.

Citez din DEX: Fluture, fluturi, s.m. [...] etim. probabila din lat. *flutulus.
“flutulus”?!? In ciuda tuturor eforturilor mele, nu am gasit nicaieri un asemenea cuvant in limba latina!
fluture este mai curand inrudit cu fluturë (var. flutura) din albaneza – chiar daca aceasta este o limba indo-europeana cu fizionomie proprie.

O mentiune speciala pentru englezescul (modern) butterfly – derivat din Old English buttorfleoge, prin Middle English butterflye.
Iar explicatiile sunt complet naucitoare: de la cele care descriu fluturii care se formau in spatii unde se prelucra laptele si se hraneau cu lapte si cu derivate din acesta (de ex. cu unt ~ butter), trecand prin cele care justifica numele prin culoarea insectelor (alb-galbui, culoarea untului!); si ce facem cu cei foarte viu colorati? Vorbim despre Blue (or Red, Violet, Green etc.) butter?!? Mai exista inca o explicatie, in cazul careia chiar si adjectivul naucitor mi se pare prea bland: cineva a facut o legatura dintre actualul butterfly si cuvantul boterschijte din olandeza veche, de unde a tras concluzia ca numele insectei este dat de culoarea excrementelor sale…
Ding-a-ling! C’mon fella, wake up and get the hell off that stupid picture!

Am o propunere: pana ne lamurim exact cum stam cu etimologiile, evolutiile fonetice ori semantice, haideti sa ne delectam putin cu ceva mult mai clar, mai pamantean, dar si foarte placut ochiului – chiar si celui mai putin avizat: Twee witte vlinders in het gras de Vincent van Gogh (1889).

Cu alte cuvinte, într-o traducere inedită a replicii din «Cum vă place», tălmăcire de circumstanţă pe care mi-o asum, “Lumea asta se aseamănă cu un vast bâlci.”
Google?! De ce nu? Staţi liniştiţi, nu am înnebunit chiar de tot. Ce altă explicaţie plauzibilă am putea da faptului că un actoraş pârlit, semianalfabet după unii, fiul mănuşarului John din Stratford-upon-Avon a avut aşa de multe idei geniale; care puteau fi sursele lui de inspiraţie, de unde îşi lua subiectele?

Vă propun un nou exerciţiu de imaginaţie: haideţi să vedem împreună ce ar fi putut obţine el cu un motor de căutare virtual, atunci, la graniţa dintre secolele al XVI-lea şi al XVII-lea:

Romeo and Juliet: The Tragicall Historye of Romeus and Iuliet, de Arthur Brooke (1562); The Palace of Pleasure, de William Painter (1577?); Giulietta e Romeo, a novella, de Matteo Bandello (1554); Il Novellio, de Masuccio Salernitano (1470?); Una Historia Novellamente Ritrovata di Due Nobili Amanti de Luigi Da Porto (1530).

Othello: Gli Hecatommithi, de Giraldi Cinthio (1565); Descrittione dell’Africa, de Joannes Leo Africanus (1550).

King Lear: The Faerie Queene, de Edmund Spenser (1590); The Mirror for Magistrates, de John Higgins (1574).

Antony and Cleopatra: Vitae Parallelae, de Mestrius Plutarchus (cca. 100 d.H.).

Titus Andronicus: Metamorphoses (c. Procne si Philomela), de Publius Ovidius Naso (anul 8 d.H.); Thyestes, de Seneca (sec I d.H.).

Hamlet: Gesta Danorum, de Saxo Grammaticus (1200?); Ur-Hamlet, de Thomas Kyd (1587?).

Timon of Athens: Vitae Parallelae, de Mestrius Plutarchus (cca. 100 d.H.); Timon, de Lucianus Samosatensis (cca. 170 d.H.).

Macbeth: Holinshed’s Chronicles, de Raphael Holinshed (1577); The Discoverie of Witchcraft, de Reginald Scot (1584); Daemonologie, de King James I of England = Regele Iacob I al Angliei (1597).

Julius Caesar: Vitae Parallelae, de Mestrius Plutarchus (cca. 100 d.H.).

Richard III: Chronicles of England, Scotland, and Ireland, de Raphael Holinshed (1577); Richardus Tertius, de Thomas Legge (1590).

Henry VIII: Chronicles of England, Scotland, and Ireland, de Raphael Holinshed (1577); The Union of the two Noble and Illustre Families of Lancastre and York, de Edward Hall (1550).

Coriolanus: Vitae Parallelae, de Mestrius Plutarchus (cca. 100 d.H.).

(Continuarea: luna viitoare)

©2009~M.C. (Clic pe foto pentru imagine la dimensiunea maximă. Vedeţi şi 2, 3, 4, 5, 6)