Archive for the ‘Scripta Manent’ Category

Mulţumesc, Valeriu Butulescu, pentru generozitate şi pentru cuvintele frumoase despre Carte; le “citesc” ca pe un îndemn la a continua. Îţi doresc, de asemenea, spor la scris în marile proiecte pe care le visezi!

umbra_marii_si_alte_confesiuniExcepţional volumul de eseuri în miniatură „Umbra mării şi alte confesiuni”, publicat de discretul şi subtilul scriitor Dan Costinaş, la editura clujeană (cu nume parcă predestinat) „Argonaut”.

Aşa cum sublinia prefaţatorul, nimeni altul decât prozatorul şi politicianul Varujan Vosganian, cartea este binevenită, deoarece „literatura română i-a rămas datoare mării şi Dan Costinaş plăteşte cu rafinament, partea sa de datorie”.

Într-adevăr, deşi avem de milenii ieşire la mare, n-am reuşit să ne impunem ca un popor al mării. Şi e greu de găsit o explicaţie. Să fie de vină litoralul nostru, redus ca întindere, supralicitat, totuşi, cu superlativul „Marea cea Mare”? Primele porturi (Histria, Tomis, Callatis) ni le-au făcut grecii. Ai noştri aduceau mierea, ceara, vinul şi grâul până la ţărm. Străinii le încărcau şi le duceau mai departe.

Ne-a strunit dorul de necuprins o teamă ancestrală faţă de ape? Sau am urmat, prudenţi, superbul îndemn al lui Shakespeare: „Să nu te-ncrezi nicicând în scânduri ude”. Continuare »

Boala a triumfat cu câteva săptămâni înainte ca poetul să împlinească 26 de ani; o viaţă scurtă, dar foarte intens trăită, ca aceea a unui fluture:

mirro-moo1961 21 martie,   – se naşte Sumitaku Harumi în Okayama, Regiunea Chūgoku din vestul Insulei Honshū.
1976   – La vârsta de 15 ani renunţă să se mai înscrie la liceu şi îşi propune să devină bucătar. Lecturile sale preferate sunt cărţile de poezie şi cele de filozofie. Se îndrăgosteşte de o chelneriţă cu cinci ani mai mare decât el şi, când aceasta rămâne însărcinată, locuiesc împreună în casa părinţilor lui. În ciuda insistenţelor familiei, ea preferă să avorteze şi, câteva luni mai târziu, îl părăseşte pe Harumi.
1980   – Se angajează funcţionar la Primăria Okayama.
1981   – Urmează cursurile prin corespondenţă ale seminarului budist Chuo Bukkyo Gakuin.
1983   – E ridicat la rangul de preot budist la Templul Nishi-Honganji din Kyoto şi, cu această ocazie, primeşte prenumele Kenshin (trad. aprox. Credinţă revelată). Se căsătoreşte.
1984   – Este diagnosticat cu o formă severă (şi galopantă) de leucemie. Se naşte Haruki, fiul său, dar, la presiunea părinţilor soţiei, cei doi tineri divorţează. Bunicii Sumitaku obţin custodia nou-născutului şi însuşi Kenshin îl îngrijeşte o perioadă în camera sa de spital. Acum începe să compună primele haiku-uri. Se înscrie în “Sôun” – Societatea pentru Haiku în formă liberă, a poetului Ogiwara Seisensui; pe lângă acesta, Kenshin îi divinizează pe Nomura Shurindô, Taneda Santôka, Ozaki Hôsai, Kaidô Hôko – toţi poeţi consacraţi. Continuare »

22
Jun

Ce duce peste timp o operă literară?

   Posted by: Dan

Dacă ai ceva original de spus despre om, ai toate şansele să fii autorul unei opere care să rămână peste timp. (Vlad T. Popescu)

Textul a fost preluat de pe site-ul GoodMorning.RO, cu acordul administratorului paginii şi prin bunăvoinţa autorului, Vlad T. Popescu:

Ce duce peste timp o operă literară?
Nu-i scriitor care să nu viseze că opera lui va rămâne interesantă şi apreciată peste ani, peste mulţi ani, chiar şi atunci când lumea lui va fi dispărut, limba în care a scris va fi fost uitată, iar accesul către paginile scrise va fi posibil doar prin traduceri. (Aşa cum şi accesul la Shakespeare este, de fapt, posibil astăzi doar în urma traducerii din engleza veche în engleza contemporană.)

Când farmecul limbii este miza textului, el singur nu poate asigura eternitatea, chiar dacă suntem la prima apariţie a unor cuvinte celebre. Continuare »

29
Mar

Weltliteratur la Marienbad

   Posted by: Dan

«Scriitorii fac literatura naţională, iar traducătorii fac literatura universală.» ~ Jose Saramago

Johann Wolfgang von Goethe: O mare greșeală să te crezi mai mult decât ești ori să te prețuiești mai puțin decât faci.Am auzit zilele trecute o persoană respectabilă afirmând că părintele literaturii universale este Goethe. Iniţial am fost intrigat, nu am înţeles ce vrea să spună, dar nici nu am avut ocazia de a cere explicaţii. Ajuns acasă, am încercat să elucidez, de unul singur, misterul afirmaţiei.

După ce am “săpat” puţin, am ajuns la o concluzie care, cel puţin aparent, pare logică. Cândva în prima jumătate a secolului al XIX-lea, Goethe a folosit – pentru întâia oară, se pare – termenul “Weltliteratur”, pe care s-a construit ulterior conceptul de Literatură Universală.

Povestim şi cântăm de-acel conte cu drag
Ce-odat locuit-a castelul,
Azi când un nepot al fericelui moșneag
Îl face pe însurățelul.

(Fragment din “Cântec de nuntă”, de Goethe, tradus în limba română de Mihai Eminescu)

«Faţă de veşnicia cosmică, orice glorie e cruce de lemn.» ~ Valeriu Butulescu, în “Stepa memoriei”

În ultimul trimestru al anului 2010 m-am apropiat de Citatepedia.ro, ocazie cu care am descoperit un autor român foarte interesant, aproape omniprezent în multe categorii distincte de citate: aforisme, poezie, definiţii, replici din piese de teatru, altfel de citate în proză, traduceri, cu un total de peste 3400 de contribuţii! Nu se putea ca un astfel de “personaj”, atât de complex, să nu-mi stârnească interesul. Valeriu Butulescu. Deşi numele nu-mi era 100% străin, luat la bani mărunţi nu ştiu pe unde aş fi scos cămaşa; acum îmi dau seama că ceea ce ştiam la vremea respectivă despre domnia sa era doar o milionime dintr-o fărâmă de întreg. Acum, după aproape un an şi jumătate de dialog, am pretenţia că am ajuns la nivelul a cel puţin 10 milionimi. Pentru a înţelege exact ce vreau să spun despre complexitatea partenerului nostru de dialog, vă invit să citiţi aici o mică parte din vasta biobibliografie a domnului Valeriu Butulescu, completată cu gânduri şi aprecieri ale unor mari personalităţi ale literaturii româneşti contemporane.

Valeriu ButulescuDoresc să-mi afirm răspicat calda preţuire pentru Valeriu Butulescu, un maestru al unei concizii cuprinzătoare. Aforismele d-sale îi dovedesc capacitatea de-a folosi o claviatură complexă ce îmbină observaţia „pe viu” cu umorul, reflecţia cu lirismul şi cu imaginarul, având ca efect o graţie aspră, o muzicalitate a sarcasmului. Şi încă o remarcă: producţia lui Valeriu Butulescu face loc mai curând extrovertirii decât introvertirii. Spre deosebire de sublima închidere în subiect a unor creatori de aforisme precum Blaga sau Cioran, contemporanul nostru cultivă o deschidere teatrală spre public (a scris şi câteva piese de teatru), lansând propoziţii provocatoare care aşteaptă replici, aplauze şi – de ce nu? – strigăte de bis. D-sa nu se priveşte în oglindă, ci îşi priveşte drept în ochi spectatorii. Bucurându-se la ora actuală de faptul că este unul din cei mai traduşi scriitori români (în vreo patruzeci de limbi), Valeriu Butulescu poate fi socotit un Stanislaw Jerzy Lec român. ( . . . )”
Fragment din prefaţa volumului FRAGMENTARIUM, semnată de criticul literar Gheorghe Grigurcu; clic pe cele trei puncte din paranteza de mai sus pentru textul integral.


Ca de obicei, am formulat puţine întrebări, complet neconvenţionale şi (aparent) haotice. Scopul urmărit este acela de a vă invita pe dvs., cititorii, să continuaţi interviul prin intermediul secţiunii de comentarii, să aflaţi tot ceea ce v-ar putea interesa despre cărţile, persoana şi personalitatea amabilului domn Valeriu Butulescu.

Spunea Toma Caragiu într-o memorabilă scenetă, nu cu foarte mult timp înainte de a pleca, într-un mod absurd, din lumea pe care o iubea în felul lui: «Debutul meu în tenis nu s-a produs nici pe Progresul, nici la Wimbledon, nici la Forest Hills, ci la cineva de la federaţia de încălzire centrală.»
Domnule Valeriu Butulescu, debutul dv. în “tenisul literar” s-a produs exact acum 4 decenii. Vă amintiţi ce aţi publicat în 1972 în revista “Mărturisiri literare”?
Continuare »

11
Apr

Scandal de succes

   Posted by: Dan

Mă întreb, oare Ceauşescu nu a ţinut şi el un jurnal? (Vlad T. Popescu)

Textul a fost preluat de pe site-ul GoodMorning.RO, cu acordul administratorului paginii şi prin bunăvoinţa autorului, Vlad T. Popescu:

Scandal de succesDacă ficţiunea nu mai interesează pe cititorul de rând pentru că implică un efort mult prea mare – trebuie să-ţi imaginezi spaţiul şi personajele propuse de autor, să-ţi formezi o părere despre acţiunile lor, să comentezi permanent în gând sistemul de valori încifrat de autor în „carnea“ romanului – non-ficţiunea (memorii, anchete, jurnale, reportaje) încă se mai citeşte. De fapt, mult mai important, încă se mai cumpără!’, ‘Şi se cumpără cu atât mai mult cu cât este vorba de un „scandal“. Continuare »