Zia®ul de la 5 » Versurile de joi

Fragmentarium (5)

Dan — Thu, 12 May 2011 21:00:05 +0000

Citesc o carte bună şi am descoperit un scriitor de excepţie: Valeriu Butulescu. “Am scris şi am tipărit aceste aforisme din bucuria de a le dărui” mărturisea domnia-sa într-un anumit context.
De aceea, cum dar-din-dar-se-face-rai, am să-l ajut să vă dăruiască un aforism în fiecare zi până pe 30 iunie:

Tomas (plânge): Am rămas sărac!
Don Siempre (supărat): Domnule! Nu înţelegi nimic! Cum să fii sărac, când ai vise atât de bogate?
replici din piesa de teatru Don Siempre, scenariu de Valeriu Butulescu

Fragmentarium (4)

Dan — Wed, 11 May 2011 21:00:42 +0000

Poetul

Ca într-un gong
universul loveşte
în viaţa lui de familie

el poate ucide un zeu chiar
fără să pună ghilimele

în burdufii inimii
duce şi vin şi sânge.
poezie de Valeriu Butulescu din Creşterea nefiinţei

If

Dan — Wed, 04 May 2011 21:00:15 +0000

« Poezia este căsătoria realităţii cu idealul, în sufletul poetului. » ~ Bogdan Petriceicu Haşdeu

Nu există poezie bună şi poezie proastă, doar că unele versuri rezonează în mai multe minţi şi suflete, altele în mai puţine. Pentru astăzi am ales o poezie pe care am regăsit-o de curând şi pe care o împărtăşesc cu mare plăcere; versurile îmi par într-atât de proaspete şi actuale, de parcă ar fi fost scrise alaltăieri, nu cu patru decenii în urmă:

De-aş fi rege
de Radu Stanca

Mă iubesc mai mult ca pe oricine
Şi-s gelos pe-oricine mă iubeşte.
Tot ce mica-mi inimă pofteşte
Mi-e prilej de-orgii şi de festine.

Tot ce vreau pe loc mi se-mplineşte,
Orice fleac visez îndată-l capăt.
Dragostea de mine n-are capăt
Şi trăiesc din plin, împărăteşte.

Curtea mea-ncărcată cu portaluri
Mă desfată-ntr-una, zi şi noapte.
Pînă-n cer s-aud, desferecate,
Chiotele gureşelor baluri,

Pînă-n codrii-adînci unde dorm nimfe
Ce tresar din somn de-atîta cîntec
Şi-apoi vin, săltînd uşor din pîntec
Şi-unduindu-şi verzile lor limfe.

Mă iubesc mai mult decît nebunul
Care-mi sare-ntr-una înainte
Şi de mîndru ce-s, pe-ncălţăminte
Cînd păşesc mă leagăn ca păunul.

Mă iubesc mai mult decît pantera
Care-mi linge tălpile şi mîna,
Decît robul negru şi cadîna
Ce m-adoarme noaptea cu ţitera.

Nevăzut, văzut, sfidez oraşul
Şi dezmierd cu palmele-mi virgine
Insinuanta lebădă ce vine
Să m-atingă moale cu panaşul.

Şi-n adîncul nopţii fără lege
Mă iubesc atît de mult, pesemne,
Că-nvestit cu tainicele semne,
De-aş fi rege,-aş fi un straşnic rege.

De-aş fi rege,-aş duce-o tot în chefuri
Şi-aş întinde-ospeţe noaptea toată,
Dar pe cei cu care-aş face-o lată
I-aş ucide-a doua zi în beciuri.

Mi-aş vopsi picioarele cu roşu
Şi-aş iubi bomboanele şi danţul,
Seara aş ieşi, plimbînd cu lanţul,
Cînd ogarul verde, cînd cocoşul.

De-aş fi rege,-aş reclădi Sodoma
Şi-aş stîrni din nou în circuri jocul.
Ca să cînt la poalele ei focul
Aş aprinde înc-o dată Roma.

Iar în culmea ultimei petreceri
Aş plesni de-atîta veselie,
Aş fi veşnic primul în beţie,
Aş fi veşnic primul în întreceri.

Şi din ţara mea şi-a frumuseţii
Tuturor le-aş face cîte-o parte,
Încît veacuri multe după moarte
M-ar cînta tîlharii şi poeţii.

Călătorului îi stă bine…oricum

Dan — Wed, 27 Apr 2011 21:00:13 +0000

« Ayudadme a comprender lo que os digo y os lo explicaré mejor. » ~ Antonio Machado

De mai bine de un an, în fiecare zi de joi vă spun că nu există poezie bună şi poezie proastă, doar că unele versuri rezonează în mai multe minţi şi suflete, altele în mai puţine. De fiecare dată m-am bucurat atunci când m-aţi contrazis, aţi completat ideea iniţială ori, pur şi simplu, aţi propus Versurile de joi pentru săptămânile următoare.

După regula agreată deja, recomand câte un subiect şi vă invit să adăugaţi alegerii mele şi alte versuri, pe aceeaşi temă. CĂLĂTORUL este nestatornicul laitmotiv al zilei.

©2011 M.C. (Clic pe foto pentru imagine mărită.)

Pentru astăzi am ales o scurtă poezie pe care am regăsit-o de curând şi pe care o împărtăşesc cu mare plăcere; versurile lui Antonio Machado îmi par într-atât de proaspete şi actuale, de parcă ar fi fost scrise alaltăieri, nu cu mai bine de un veac în urmă:

Caminante, son tus huellas
el camino y nada más;
Caminante, no hay camino,
se hace camino al andar.
Al andar se hace el camino,
y al volver la vista atrás
se ve la senda que nunca
se ha de volver a pisar.
Caminante no hay camino
sino estelas en la mar.

Călătorule, sunt urmele tale
drumul şi atât;
Călătorule, nu este drum,
drumul se face umblând.
Umblând se bate cărare
şi dacă te uiţi înapoi,
se vede poteca pe care nicicând
n-ai să mai calci, umblând.
Călătorule, acesta nu-i drum,
sunt doar brazde tăiate în mare.

(Traducerea este fuşerită, mi-o asum în întregime, dar îmi propun să revin asupra ei într-o zi. De fapt asupra întregii opere semnate “Machado”, de ce nu?)

Dor de dor

Dan — Wed, 20 Apr 2011 21:00:34 +0000

« Atunci când oamenii ascultă o muzică frumoasă, se simt cuprinşi de nostalgie, de dorinţa de a regăsi ceva ce nu au avut şi nu vor avea niciodată. » ~ Edgar Watson Howe

Cu mici excepţii scuzabile, de mai bine de un an, în fiecare zi de joi v-am spus că nu există poezie bună şi poezie proastă, doar că unele versuri rezonează în mai multe minţi şi suflete, altele în mai puţine. De fiecare dată m-am bucurat atunci când m-aţi contrazis, aţi completat ideea iniţială ori, pur şi simplu, aţi propus Versurile de joi pentru săptămânile următoare.

După regula agreată deja, recomand câte un subiect şi vă invit să adăugaţi alegerii mele şi alte versuri, pe aceeaşi temă. DORUL este mult diseminatul laitmotiv al zilei.

©2010 D.C. (Clic pe foto pentru imagine mărită.)

Pentru astăzi am ales o scurtă poezie pe care am regăsit-o de curând şi pe care o împărtăşesc cu mare plăcere; versurile îmi par într-atât de proaspete şi actuale, de parcă ar fi fost scrise alaltăieri, nu cu mai mult de trei decenii în urmă:

Un dor fără saţiu
de Emil Botta

De un dor fără saţiu-s învins
şi nu ştiu ce sete mă arde.
Parcă mereu din adînc,
un ochi răpitor de Himeră
ar vrea să mă prade.
Şi pururi n-am pace,
nici al stelei vrăjit du-te-vino în spaţii,
izvoare sub lună, ori dornică ciută,
nimic nu mă stinge, nimic nu mă alină
şi parcă-aş visa o planetă pierdută.
E atîta nepace în sufletul meu,
bătut de alean şi de umbre cuprins…
Un dor fără saţiu m-a-nvins
şi nu ştiu ce sete mă arde mereu.

Another Brick in the Wall

Dan — Wed, 13 Apr 2011 21:00:46 +0000

« People are lonely because they build walls instead of bridges. » ~ Joseph Fort Newton

După regula agreată deja, recomand câte un subiect şi vă invit să adăugaţi alegerii mele şi alte versuri, pe aceeaşi temă. ZIDUL este opacul laitmotiv al zilei.

©2010 D.C. (Clic pe foto pentru imagine mărită.)

Pentru astăzi nu am ales o poezie în adevăratul sens al cuvântului, dar uneori melodia valorează cât o mie de versuri:

We don’t need no education
We dont need no thought control
No dark sarcasm in the classroom
Teachers leave them kids alone
Hey! Teachers! Leave them kids alone!
All in all it’s just another brick in the wall.
All in all you’re just another brick in the wall.

	PINK FLOYD – Another brick in the wall .mp3

	Found at bee mp3 search engine

Fly, Robin, Fly

Dan — Thu, 07 Apr 2011 21:00:14 +0000

« Nu poate fi o nenorocire mai mare pentru oamenii liberi decât pierderea libertăţii cuvântului. » ~ Demostene

După regula agreată deja, recomand câte un subiect şi vă invit să adăugaţi alegerii mele şi alte versuri, pe aceeaşi temă. LIBERTATEA este mult râvnitul laitmotiv al zilei.

©2011 M.D. (Clic pe foto pentru imagine mărită.)

Pentru astăzi am ales o scurtă poezie pe care am regăsit-o de curând şi pe care o împărtăşesc cu mare plăcere; versurile îmi par într-atât de proaspete şi actuale, de parcă ar fi fost scrise alaltăieri, nu cu mai mult de patru decenii în urmă:

Voi n-aţi fost cu noi în celule
de Radu Gyr

Voi n-aţi fost cu noi în celule
să ştiţi ce e viaţa de bezne,
sub gheare de fiară, cu guri nesătule,
voi nu ştiţi ce-i omul când prinde să urle,
strivit de cătuşe la glezne.

Voi n-aţi plâns în palme, fierbinte,
străpunşi de cuţitul trădării.
Sub cer fără stele, în drum spre morminte,
voi n-ai dus povara durerilor sfinte
spre slava şi binele ţării.

În cântec cu noi laolaltă
trecând printre umbre pereţii,
voi n-aţi cunoscut frumuseţea înaltă
cum dorul irumpe, cum inima saltă
gonind după harpele vieţii.

Ce-i munca de braţe plăpânde,
ce-i jugul, ce-i rânjet de monstru,
cum scârţie osul când frigul pătrunde,
ce-i foamea, ce-i setea, voi n-aveţi de unde
să spuneţi aproapelui vostru.

Voi nu ştiţi în crunta-nchisoare
cum minte speranţa şi visul,
când uşile grele se-nchid în zăvoare,
şi-n teamă de groaznica lui încleştare
pe sine se vinde învinsul.

Aţi stat la ospeţe-ncărcate
gonind după fast şi orgoliu,
nici milă de noi şi nici dor, nici dreptate,
nici candel-aprinsă şi nici libertate,
doar ghimpii imensului doliu.

Aşa sunteţi toţi cei ce credeţi
că pumnul e singura faimă.
Făţarnici la cuget, pe-alături ne treceţi,
când noi cu obrajii ca pământul de vineţi,
gustăm din osândă şi spaimă.

Când porţile sparge-se-or toate
şi morţii vor prinde să urle,
când lanţuri şi ziduri cădea-vor sfărmate,
voi nu ştiţi ce-nseamnă-nvierea din moarte,
căci n-aţi fost cu noi în celule.

Decor

Dan — Wed, 30 Mar 2011 21:00:29 +0000

« Trebuie să creşti încet, la fel cum fac copacii. » ~ Lev Tolstoi

În această lună martie, rubrica de realităţi exprimate în stihuri a împlinit onorabila vârstă de un an şi jumătate. Optsprezece luni de existenţă! Cu mici excepţii scuzabile, în fiecare zi de joi v-am spus că nu există poezie bună şi poezie proastă, doar că unele versuri rezonează în mai multe minţi şi suflete, altele în mai puţine. De fiecare dată m-am bucurat atunci când m-aţi contrazis, aţi completat ideea iniţială ori, pur şi simplu, aţi propus Versurile de joi pentru săptămânile următoare.

După regula agreată deja, recomand câte un subiect şi vă invit să adăugaţi alegerii mele şi alte versuri, pe aceeaşi temă. PEISAJUL este genuinul laitmotiv al zilei.

©2011 D.C. (Clic pe foto pentru imagine mărită.)

Pentru astăzi am ales o scurtă poezie pe care am regăsit-o de curând şi pe care o împărtăşesc cu mare plăcere; versurile îmi par într-atât de proaspete şi actuale, de parcă ar fi fost scrise alaltăieri, nu cu mai mult de 95 de ani în urmă:

Decor
de George Bacovia

Copacii albi, copacii negri
Stau goi în parcul solitar
Decor de doliu funerar…
Copacii albi, copacii negri.

În parc regretele plâng iar…

Cu pene albe, pene negre
o pasăre cu glas amar
Străbate parcul secular…
Cu pene albe, pene negre…

În parc fantomele apar…

Si frunze albe, frunze negre;
Copacii albi, copacii negri;
Si pene albe, pene negre,
Decor de doliu funerar…

În parc ninsoarea cade rar…

Galaxia Diaspora

Dan — Wed, 16 Mar 2011 21:00:16 +0000

« Sătul fiind de minuni, se spune că Ulise a plâns de bucurie revăzându-şi Itaca cea verde şi umilă. » ~ Jorge Luis Borges în “Arte Poetica”, 1960

În această lună martie, rubrica de realităţi exprimate în stihuri împlineşte onorabila vârstă de un an şi jumătate. Optsprezece luni de existenţă! Cu mici excepţii scuzabile, în fiecare zi de joi v-am spus că nu există poezie bună şi poezie proastă, doar că unele versuri rezonează în mai multe minţi şi suflete, altele în mai puţine. De fiecare dată m-am bucurat atunci când m-aţi contrazis, aţi completat ideea iniţială ori, pur şi simplu, aţi propus Versurile de joi pentru săptămânile următoare.

După regula agreată deja, recomand câte un subiect şi vă invit să adăugaţi alegerii mele şi alte versuri, pe aceeaşi temă. ÎNSTRĂINAREA este apăsătorul laitmotiv al zilei.

Imposibila întoarcere
de Monica Manughevici***

Vreau să vorbesc cu tine, mamă,
Dar eşti departe-n codrii de aramă.
Mi-e trupul greu, devreme ostenit.
Mi-e inima-ngheţată şi drumul troienit!

Vreau să mănânc o ciorbă de legume
Şi să miros scovergi din cele bune,
Să simt cum lemnul se preface-n jar,
Să-l văd pe tata- mândru şi amar!

Vreau să mai plâng lângă morminte,
Cu lacrimi dulci, lângă icoane sfinte.
Să îmi învăţ copilul să adune
Muguri de brad şi clipele nebune…

Vreau să mă-ntorc în ţara mea uitată,
De zâne şi de oameni fermecată!
Să mă întorc în sufletul străbun,
Să pot să strig pe străzi, aiurea: SUNT ROMÂN!

Clarificare necesară: am ales să nu dezvălui (cel puţin deocamdată) numele poetului, dintr-un motiv foarte simplu: nu i-am solicitat acordul pentru preluarea poeziei, pe care eu o “văd” publicabilă, cândva, într-o colecţie intitulată chiar Ars Iberica. Dacă obţin acordul de care vorbeam mai sus, revin cu detalii.

*** UPDATE: Am primit acordul autoarei pentru publicarea poeziei. Mulţumim, Monica Manughevici.

Deşertul din noi

Dan — Wed, 09 Mar 2011 21:00:59 +0000

« I can understand why those primitive desert people think a camera steals their soul. It is unnatural to see yourself from the outside. » ~ Nigella Lawson

În 2010 am rezervat cincizeci şi una de zile – de regulă cea de-a patra din fiecare săptămână, cu mici excepţii scuzabile –, pentru realitatea exprimată în stihuri: în fiecare joi v-am spus că nu există poezie bună şi poezie proastă; doar că unele versuri rezonează în mai multe minţi şi suflete, altele în mai puţine. În schimb, în oricare altă zi m-am bucurat atunci când: m-aţi contrazis, m-aţi completat ori, pur şi simplu, aţi propus Versurile de joi pentru săptămânile următoare.

După regula agreată deja de mai bine de un an, recomand câte un subiect şi vă invit să adăugaţi alegerii mele şi alte versuri, pe aceeaşi temă. PUSTIETATEA este neumblatul laitmotiv al zilei.

©2010 D.C. (Clic pe foto pentru imagine mărită.)

Pentru astăzi am ales o foarte scurtă poezie pe care am regăsit-o de curând şi pe care o împărtăşesc cu mare plăcere; versurile îmi par într-atât de proaspete şi actuale, de parcă ar fi fost scrise alaltăieri, nu cu mai multe decenii în urmă:

Definiţia despărţirilor
de Octavian Paler

Nu ştiam că floarea amară a singurătăţii
are dacă o atingi pe obraz
sunetul unor paşi care pleacă.