Archive for the ‘Voilà de vezi’ Category

«Medicine for the soul.» ~ Inscription over the door of the Library of Thebes

Umbra mării şi alte confesiuni, avanpremiera unei cronici anunţate

Mulţumesc, Melania! (Clic pe imagine pentru acces la articol. Online.)

Internetistică: «Deja am citit jumătate din ea, dar vreau să rezerv un articol separat acestei umbre a mării, așa cum merită o bijuterie ca ea.» E doar o frază scoasă din context, dar merită să citiţi întreaga postare. Cu această ocazie, poate răspundeţi la întrebarea din final: Cum aţi început şi ce reprezintă internetul pentru voi?

24
Jan

Seducătoarea neseducătoare

   Posted by: Dan

N. RED.: « Prima în 2011, iar din toate timpurile cea de-a şasea, cronică semnată de cititori; îndrăgita colaboratoare permanentă a Zia®ului de la 5 – v. mai sus, imediat sub titlu, pe manşetă: “Scris de: …” –, dar şi a rubricii: “Voilà de vezi”, s-a specializat în acest tip de articole: interesante, documentate şi spumoase note de lectură. Constat încă o dată că am intuit bine: atunci când cronicarul este – la rândul său – şi scriitor, rezultatul devine surprinzător de bun! » Continuare »

22
Nov

Tereza

   Posted by: Dan

N. RED.: « A cincea cronică semnată de cititori; îndrăgita colaboratoare permanentă a Zia®ului de la 5 – v. mai sus, imediat sub titlu, pe manşetă: “Scris de: …” –, dar şi a rubricii: “Voilà de vezi”, s-a specializat în acest tip de articole, spumoase note de lectură. Constat că am intuit bine: atunci când cronicarul este – la rândul său – şi scriitor, rezultatul devine surprinzător de bun! »

Tereza de Calcutta - Creionul lui Dumnezeu, de Franca Zambonini (Editura 'Pauline', 2003)Oricine a auzit de piesa lui Luigi Pirandello ”Şase personaje în căutarea unui autor”. Asta mi-a trecut prin minte atunci când am citit ”Creionul lui Dumnezeu”, o lucrare dedicată vieţii Maicii Tereza de Calcutta. Femeia aceasta măruntă şi uscăţivă, cu un veşnic surâs pe buze, mi s-a părut dintotdeauna un model uman fantastic. Mă întrebam doar cine se va încumeta să scrie o carte despre ea. Şi uite că lucrul acesta îl face o altă femeie, Franca Zambonini. Asta după ce şi-a petrecut mulţi ani urmărind-o prin lume şi reuşind – cu greu – să-i ia un interviu, din cauza programului extrem de încărcat al măicuţei şi a fugii ei de publicitate. În schimb, a avut ocazia să stea de vorbă cu cei care au cunoscut-o încă de când era tânără, în plus, având ocazia să vadă cu ochii ei realizările călugăriţei care şi-a dedicat viaţa celor săraci. Mai mult decât atât, Tereza de Calcutta şi-a trăit ultima jumătate de veac a vieţii ei în simplitate şi lipsuri. E, poate, de ajuns să menţionăm aici că măicuţa avea doar două sari-uri, pe care le spăla pe rând, şi se alimenta extrem de frugal (ceai cu pâine dimineaţa şi orez cu legume în timpul zilei), somnului nededicându-i decât cel mult şase ore pe noapte.
Cartea doamnei Zambolini nu e propriu-zis o biografie, ea nu respectă nicio ordine cronologică, ci mai mult un mozaic alcătuit aparent la întâmplare, după un adevărat pelerinaj făcut în Calcutta, San Francisco, Roma, Tirana şi Palermo, pe urmele femeii cele mai celebre din lumea de la data respectivă.
La sfârşitul anului 1928, Agnes Ganxhe Bojaxhiu (cu numele religios Maria Tereza a Pruncului Isus) a sosit în portul bengalez ca misionară a Surorilor de Loreto. Timp de douăzeci de ani le-a predat domnişoarelor din famiile bune istoria şi catehismul, dar nu a putut face abstracţie de boala, mizeria şi lipsa de speranţă din jurul ei, aşa că a lepădat veşmântul monahal în favoarea sari-ului femeilor sărace şi, cu doar 50 de rupii în buzunar, a coborât printre oamenii simpli cărora le va dedica întreaga viaţă, văzând, în figura fiecărui suferind, chipul lui Iisus.

Şi totuşi, de unde numele acestei cărţi? Există mii de citate din cele spuse de călugăriţă într-un moment sau altul. E de-ajuns să dăm o căutare pe internet ca să le aflăm. E simplu; iată ce obişnuia să spună despre propria-i persoană: Continuare »

1
Nov

Câinii negri ai memoriei

   Posted by: Dan

N. RED.: « A patra cronică semnată de cititori; îndrăgita colaboratoare permanentă a Zia®ului de la 5 – v. mai sus, imediat sub titlu, pe manşetă: “Scris de: …” –, dar şi a rubricii: “Voilà de vezi”, s-a specializat în acest tip de articole, spumoase note de lectură. Se pare că atunci când cronicarul este – la rândul său – şi scriitor, rezultatul devine surprinzător de bun! »

Câinii negri, de Ian McEwan (Editura 'Polirom', 2006)Încă nu sunt sigură dacă îmi place sau nu Ian McEwan. Prima carte scrisă de el și citită de mine, Amsterdam, mi s-a părut cam fără sare și piper. Grădina de ciment m-a prins mai mult din cauza morbidității ei, fiind vorba de niște frați incestuoși care sfârșesc prin a fi și criminali pentru a-și apăra stilul de viață neortodox. Ispășire m-a înduioșat prin povestea tragică de viață și iubire, apoi m-a nedumerit prin ruperea de ritm și plonjarea în universul noroios al celui de-al doilea război mondial, ca la final să înțeleg resortul ascuns al personajului principal, o scriitoare celebră. O carte fracturată, dar care și-a împlinit menirea: aceea de a rămâne în memoria cititorului măcar și ca o idee vagă, dacă nu ca și ceva de referință, astfel încât, atunci când am văzut filmul făcut după ea, mult timp după ce citisem romanul, mă minunam cât de isteață sunt încât știam ce va urma.

Câinii negri sunt altfel. Aparent e o carte autobiografică. Nu am de unde verifica dacă e așa sau nu, dar începe cu un preambul destul de lung, care explică fascinația autorului pentru părinții soției lui, pe care îi descoase încercând să le scrie istoria. Cartea este, în esență, povestea unei iubiri măcinate de viziunea diferită asupra lumii a protagoniștilor. Continuare »

11
Oct

Nocturne

   Posted by: Dan

N. RED.: « A treia cronică semnată de cititori; colaboratoarea deja permanentă a Zia®ului de la 5 – v. mai sus, imediat sub titlu, pe manşetă: “Scris de: …” –, dar şi a rubricii: “Voilà de vezi”, s-a specializat în acest tip de articole. Se pare că atunci când cronicarul este – la rândul său – şi scriitor, rezultatul devine surprinzător de bun! »

Nocturne. Cinci poveşti despre muzică şi amurg, de Kazuo Ishiguro (Editura 'Polirom', 2009)Aţi citit “Rămăşiţele zilei”? Dar filmul, l-aţi văzut? Cu un Anthony Hopkins de zile mari, ca de obicei, şi o Emma Thompson care te face să uiţi cât e de antipatică în viaţa de zi cu zi. Atunci s-ar putea să vă placă şi culegerea de nuvele a lui Kazuo Ishiguro intitulată: Nocturne. Cinci poveşti despre muzică şi amurg. Că e vorba despre muzică în fiecare dintre ele (scriitorul fiind şi chitarist în realitate), nu e nicio îndoială atâta timp cât eroii lor sunt aproape toţi instrumentişti. Nu dintre cei ce strălucesc pe marile scene, ci meseriaşi cinstiţi, care-şi câştigă traiul ciupind corzile chitarei şi/sau violoncelului sau suflând în saxofon. Dar amurg? Oare de ce? Să vedem!

În Un baladist de altă dată, e vorba de un cuplu de vârstă mijlocie care hotărăşte să se despartă, în ciuda faptului că eroii încă se iubesc. El: cântăreţ aflat pe panta descendentă a succesului, pe care speră s-o urce din nou apelând la un artificiu folosit de alţii din ”şoubiz”, adică schimbarea soţiei cu una mai tânără şi mai ochioasă. Ea: o campioană a supravieţuirii la Hollywood, unde unele tinere sunt educate în unicul scop de a-şi găsi un soţ celebru şi bogat. Ca semn final de iubire, viitorul fost soţ îi dedică o serenadă, la Veneţia, ajutat de un chitarist polonez care cântă cu diverse formaţii, în cafenelele din Piaţa San Marco.

A doua: Fie ploaie, fie soare. Ei, pe asta o las pentru la sfârşit, că tare mi-a mai plăcut! Continuare »

20
Sep

Testamentul unei relaţii

   Posted by: Dan

Programat:
N. RED.: « Semnalez apariţia celei de-a doua cronici semnate de cititori; colaboratoarea deja permanentă a Zia®ului de la 5 – v. mai sus, imediat sub titlu, pe manşetă: “Scris de: …” –, dar şi a noii rubrici: “Voilà de vezi”, s-a specializat în acest tip de articole. Se pare că atunci când cronicarul este – la rândul său – şi scriitor, rezultatul devine de-a dreptul spectaculos! »

Intimitate şi alte povestiri, de Hanif Kureishi (Editura 'Humanitas', 2003)Hanif Kureishi. Never heard of him, deşi aflu de pe internet că e un scriitor, scenarist şi dramaturg celebru al Angliei zilelor noastre. Am găsit totuşi în bibliotecă o carte a lui: “Intimitate şi alte povestiri”. Nu ştiu s-o fi cumpărat eu; poate că am primit-o cadou cândva. Oricum, titlul sună bine, aşa că am citit-o. Asta, după ce încercasem un roman autohton, scris de o femeie. N-o să dezvălui titlul şi numele autoarei pentru că nu-mi place să fiu rea. Oricum, important e că nu merită să-mi pierd timpul cu el şi, mai ales, pe al vostru în caz că m-aş fi decis să scriu despre el.

Deci, Intimitate. Subiectul poate fi rezumat într-o frază: un bărbat de vârstă mijlocie se hotărăşte să-şi părăsească partenera şi pe cei doi copii pentru o alta. Ca gen, aş încadra-o la nuvele, dar totodată poate fi considerat şi un roman foarte scurt. Impresia pe care mi-a lăsat-o lectura lui este aceea că navighez deasupra unei suprafeţe accidentate, din care nu reuşesc să vizualizez decât o parte a detaliilor. Mă întorc atunci din drum, recitesc un fragment, încercând să pătrund în profunzime, în cute şi crevase, uneori în mlaştină. Câteodată reuşesc; alteori, curiozitatea mă împinge să sar peste detalii şi să merg mai departe. Dar nu pentru mult timp, pentru că mă ruşinez de superficialitatea mea, aşa că revin la cele insuficient aprofundate, spre lămurire completă. Senzaţia cu care rămân este că va trebui s-o reiau, mai ales pentru părţile pentru care n-am avut receptori la prima lectură. Continuare »