27
Oct

Călător în lumea viselor frumoase

   Posted by: Dan   in Interviu

«Istoria este un poem ciclic, scris de către timp, despre memoriile Omului.» ~ Percy Bysshe Shelley

Cu siguranţă o parte din cititori, văzând că invitatul este istoric şi arheolog şi l-au imaginat ca fiind un individ trecut de prima şi chiar de a doua juneţe, cu multe dioptrii, tipul “şoarece de bibliotecă” cu care nu poţi discuta altceva decât despre mumii, scrierea cuneiformă, artifacte şi – în cel mai bun caz – despre sciţii agatârşi. Evident, dialogul purtat exclusiv în sanscrita veche.
Am să-i dezamăgesc pe cei care se aşteptau la aşa ceva. După cum se vede şi în imagine, avem de-a face cu un tânăr de aproape doi metri, foarte bine ancorat în realităţile secolului XXI, dublat de un visător îndrăgostit până peste vârfurile urechilor. Sentimentul răzbate cu vigoare din orice propoziţie ori vers consemnate aproape zilnic în blogul personal!

Cristian DimaCristian Dima, 27 de ani, licenţiat al Universităţii “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, în prezent doctorand (anul 3) în istorie antică cu tema “Cetatea dacică” la Facultatea de Istorie şi Filosofie din cadrul Universităţii Babeş Bolyai din Cluj Napoca, conducător ştiinţific: prof.univ.dr. Ioan Glodariu.
Impresionantă carte de vizită!

* Călător în lumea viselor frumoase, titlul interviului, este şi primul vers din poemul “Călător” al lui Cristian Dima:

Călător în lumea viselor frumoase,
Toiagul mi-am pierdut şi-am rătăcit…

Ca de obicei, am formulat puţine întrebări, neconvenţionale şi (aparent) haotice. Singurul scop urmărit este acela de a vă invita pe dvs., cititorii, să continuaţi interviul prin intermediul secţiunii de comentarii, să aflaţi tot ceea ce v-ar putea interesa despre pasiunile, persoana şi personalitatea tânărului Cristian.

1. Ardelean 300%: născut în Topliţa (jud. Harghita), domiciliat în Alba-Iulia şi locuitor al municipiului Cluj-Napoca. E un avantaj sau dimpotrivă să fii transilvănean?
Cristian Dima: Nu ştiu dacă este un avantaj, dar în mod sigur nu este un dezavantaj. Evoluţia Transilvaniei a avut un alt curs decât cea a Moldovei sau a Ţării Româneşti, iar aportul ungurilor şi mai ales al austriecilor nu poate fi trecut cu vederea, în ciuda oricăror perspective naţionaliste. Trebuie apreciat ce e bun şi judecată în mod corect influenţa istoriei în mentalitatea oamenilor. Sunt ardelean şi sunt mândru de asta. Sunt născut în zona secuimii şi am prieteni atât secui cât şi unguri. Totodată şi saşi.

2. Cum şi când ai ales Istoria? Ori ea te-a ales pe tine?
C.D.: În alegerea istoriei, un rol important l-au avut profesorii mei. În primul rând domnul Hirişcău, în şcoala generală din Topliţa, care a sădit cu o măiestrie de invidiat sămânţa numită „Istorie“. Pasiunea a încolţit însă mai târziu, la liceu în Alba Iulia, alături de Daniela Cetean, o femeie excepţională de la care am învăţat multe, nu doar istorie. Îmi scria odată, în albumul de absolvire: „Elevul Dima dintr-a şaptea. Aşa te alintam eu la orele de istorie. Sper că ai învăţat ceva şi de la omul Daniela Cetean şi nu doar de la profesorul Daniela Cetean.“ Şi am învăţat. Chiar dacă am fost îndrumat spre alte profile, până la urmă am ajuns să fiu student la Alba Iulia, la secţia de arheologie.

3. Eu nu am auzit de vreun alt istoric care să cânte la chitară sau să scrie poezii romantice. Mai există şi alţii?
C.D.: Istoria este un domeniu umanist prin excelenţă, ori nu poţi să faci aşa ceva dacă nu simţi ca atare. Cunosc arheologi care scriu versuri, dar poate nu au avut încă curajul de a le publica. În ceea ce priveşte chitara, pe un şantier arheologic ar trebui să fie nelipsită. Seara, în faţa focului, lângă o pălincă merge şi o cântare.

4. Undeva nu foarte departe de staţiunea balneară Geoagiu-Băi se află un şantier arheologic unde se dezveleşte, încet-încet, o cetate dacică… Ştiu că faci parte din echipa de cercetători; ce speraţi să scoateţi la lumină şi care ar fi cea mai mare descoperire pentru tine ca istoric?
C.D.: Şantierul arheologic de la Ardeu (com. Balşa, jud. Hunedoara) este un sit foarte important. Sunt legat de aceste locuri deoarece acolo, în 2003, am avut plăcerea de a mă întâlni cu arheologia. E primul meu şantier, prima mea experienţă, iar prima dragoste nu se uită niciodată.
În primul rând, la Ardeu vrem să înţelegem cum se desfăşura viaţa acolo, cine erau locuitorii şi cu ce se ocupau. Arheologia are menirea de a reîntregi un moment anume din istoria omenirii. E, dacă vrei, ca un puzzle. Până acum am descoperit două locuinţe şi un atelier în care se confecţionau piese din bronz şi fier, dar şi din os sau corn. Era un artizan şi lucra pentru nobil şi pentru apropiaţii lui. Următoarea ţintă pe care o avem la Ardeu este cercetarea turnului locuinţă, care se află pe înălţimea maximă a cetăţii. Acolo locuiau nobilul şi familia acestuia. În viitor, când cercetarea complexelor de pe cetăţuie se va finaliza sau în paralel cu aceasta, ne propunem să ne ocupăm şi de restaurare. Pentru mine, cea mai mare descoperire nu e reprezentată prin obiectele de inventar. Chiar şi o casă obişnuită – care nu are piese excepţionale, ci doar de ceramică – este o descoperire importantă. Personal m-aş bucura foarte mult dacă publicul larg, nu numai specialiştii, ar cunoaşte cât mai multe detalii despre această cetăţuie!

5. Herodot sau Tucidide? (Adică e bine să pornim de la un trecut mitologic, incert, sau trebuie să ne bazăm exclusiv pe izvoare palpabile şi pe experienţa proprie?)
C.D.: Am învăţat în facultate şi mai apoi la masterat că lucrurile trebuie privite cu un anumit simţ critic. Desigur, istoriografia antică are o foarte mare importanţă, dar cu toate acestea, autorii de atunci, la fel ca cei de astăzi de altfel, au fost subiectivi. Sunt celebre cazurile în care scrisul istoric vechi a fost doar un „instrumentum regni” plin de neadevăruri, mai multe sau mai puţine. Farmecul arheologiei este că poţi corela un izvor literar antic cu ceea ce găseşti în săpătură. Doar aşa poţi face cu adevărat istorie.

6. Eşti autor de proză şi de poezie. Literatura te ajută în meserie sau viceversa (pentru că eşti istoric îţi este mai uşor să scrii)?
C.D.: Mai degrabă faptul că m-am format profesional ca istoric mă ajută să scriu. Totuşi, faptul că scriu literatură cred că mă ajută în dezvoltarea unui stil personal, care, probabil, îmi va fi de folos în viitor, la scrierea unor articole de specialitate sau la cele dedicate publicului larg. Am chiar pe blog o secţiune unde scriu despre cetăţuia de la Ardeu. În plus, am în vedere realizarea unui nou text care să vorbească despre o poveste de dragoste petrecută în antichitate.

7. “Drum spre devenire” şi “Grădina labirint” două texte la care lucrezi în paralel; intenţionezi să le publici cândva?
C.D.: Este un vis al meu, care s-a născut înaintea blogului, acela legat de publicarea unei cărţi. Desigur, mă refer la “Drum spre devenire” pentru că “Grădina Labirint” a căpătat viaţă chiar pe blog. De visat era simplu, mai greu însă cu scrisul până când am început acest proiect, ambiţionat de unul dintre prietenii mei de suflet, Teo Negură, care mă şi susţine în continuare. Sper să reuşesc să le public pe amândouă, este o dorinţă vie şi un vis spre care alerg.

8. Citeşti mult?
C.D.: Nu suficient de mult pe cât mi-aş dori. Timpul liber şi drumurile spre casă, la părinţi, le ocup cu lectura, dar este atât de puţin!

9. În cazul tău este dificil de trasat o linie de demarcaţie între meserie şi pasiune; cum reuşeşti să le “împaci” pe toate?
C.D.: În momentul de faţă nu am cum să trasez o linie de demarcaţie. Lucrez ca arheolog într-o instituţie muzeală, iar arheologia este pasiunea mea. Dacă nu aş mai lucra în arheologie atunci ar fi foarte greu să îmi împac meseria cu pasiunea şi, la cum evoluează lucrurile, e foarte probabil să se şi întâmple aşa ceva. Cu siguranţă voi găsi o cale prin care să fiu mulţumit.

10. Dacă mâine ţi s-ar oferi posibilitatea să alegi un şantier arheologic din următoarele: Troia (Anatolia), Valea regilor (Egipt), Latium (Lazio, Roma), Chang Jiang (China) sau Urubamba (în regiunea Machu Picchu), care ar fi acesta?
C.D.: Din ecuaţia asta voi elimina cu lejeritate Egiptul, China sau Machu Picchu, nu că ar fi neinteresante pentru mine, ci doar pentru că nici unul din aceste situri nu m-ar ajuta în activitatea prezentă. Aşa că mai degrabă aş merge la Troia, pentru că e zona din care vin cele mai multe elemente ce au influenţat civilizaţia din arcul intracarpatic. Desigur că şi Latium mi-ar surâde, deoarece domeniul meu de cercetare este axat pe această perioadă, a antichităţii clasice dacice şi romane. Dacă ar fi să adaug în lista ta alte situri aş pune LaTène, Xanten sau Carnuntum.

———————————-

* Aşa cum se obişnuieşte în interviurile din Zia®ul de la 5, îţi las ultimul cuvânt:
C.D.: Sper să nu fie chiar ultimul cuvânt al meu în cadrul acestui interviu. Îţi mulţumesc nespus de mult, Dan, pentru iniţiativa ta. Citesc Zia®ul de la 5 pe nerăsuflate, aşa cum ziceam de pisicile acelea şi îmi place ce găsesc aici. Atât proza arhiscurtă, poemele de joi sau plimbările culturale şi istorice prin timp şi spaţiu. O adevărată oază de informaţii şi linişte. Aştept întrebările celor care vor citi acest interviu şi trebuie să îi rog să fie blânzi cu mine. Mulţumesc.

This entry was posted on Wednesday, October 27th, 2010 at 12:00 am and is filed under Interviu. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. Both comments and pings are currently closed.

25 comments so far

 1 

Dacă sunt elemente/fapte autobiografice în „Drumul spre devenire” ? [ N-am citit tot interviul întrebările răspunsurile tale, SCUZE
🙁 . Dacă cineva a întrebat, poți să-mi dai peste nas :D]
Mulțumesc.

October 29th, 2010 at 2:15 am
 2 

@se-cret:
Nu a mai pus nimeni această întrebare şi, pentru că am promis, voi răspunde sincer, chiar dacă intenţionam să mai păstrez un mister. “Drum spre devenire” este un text de proză care sper să se transforme într-un roman pentru sufletul meu. În elementele pe care le-ai găsit acolo, mulţi dintre cititorii mei susţin că se regăsesc şi este oarecum normal. E o poveste de viaţă, cu complexităţile ei şi e normal ca şi Cristian Dima să se regăsească pe undeva.
Mulţumesc se-cret… 🙂

October 29th, 2010 at 2:16 am
 3 

intrebarea mea este de fapt continuarea unei alte întrebări rămase fără răspuns: dacă cineva ţi-ar oferi o pistă ce te poate duce la o nouă descoperire arheologică, dar locul indicat este la celălalt capăt al ţării, cum ai proceda?

October 29th, 2010 at 8:26 am
Vineri
 4 

… sau la celălalt capăt al lumii? 🙂

October 29th, 2010 at 8:51 am
 5 

@Aurora Georgescu şi Vineri:
Dacă mi s-ar oferi orice pistă care ar duce la o descoperire arheologică importantă, într-un alt colţ al ţării, în primul rând aş evalua şi analiza situaţia. Fiind în ţară şi având o finanţare nu m-aş da la o parte de la aşa ceva. Desigur, dacă descoperirea nu ar fi încadrată în aria mea de cercetare (cea de a doua vârstă a fierului), aş propune o colaborare cu colegii din teren.
Dacă ar fi în alt colţ al lumii, probabil aş ezita. Dacă totuşi ar fi într-atât de tentant încât să nu poţi spune “nu”, aş fi interesat să fac cercetare.
Sunt mulţi vectori însă care trebuie bine analizaţi şi deocamdată prioritatea mea în cercetare este situl arheologic de la Ardeu.

October 29th, 2010 at 10:11 am
 6 

am citit cateva lucruri mai nou relevate despre daci. eu aveam senzatia ca erau o populatie barbara, care s-a civilizat dupa cucerirea romana(am invatat istorie in epoca ceausista). dupa unele afirmatii doar o mica parte din dacia a fost ocupata,iar dacii liberi au evoluat independent oarecum.nelamurirea mea tine de daci, erau sau nu un popor civilizat? si daca da,de ce s-a incercat atatia ani diminuarea rolului lor?

October 29th, 2010 at 3:40 pm
 7 

@aA:
Acum, întrebarea se pune în felul următor. Cât de civilizaţi erau dacii în scrierile pe care le-ai citit. Îţi voi spune părerea mea, pe scurt.
Regatul dac apare odată cu Burebista, perioadă în care stăpânirea acestui rege este cu mult mai mare decât ce va ajunge să stăpânească Decebal. Totuşi, triburile dacice nu au o dezvoltare explozivă, activitatea concentrându-se în jurul aşezărilor fortificate şi a cetăţilor, care nu funcţionau aidoma oraşelor romane sau greceşti. Nu aveau o organizare urbană şi nici măcar proto-urbană, exceptând, poate, zona capitalei. Dacii rămân o populaţie de războinici, asemeni altora din acea perioadă. Poate cea mai bună comparaţie ar fi cu celţii cuceriţi de Caesar. Stăpânirea regatului dac începând cu Decebal nu este mult mai mare decât ce au cucerit romanii. Zone precum Valea Siretului şi zona de nord a Transilvaniei au rămas neîncorporate în Provincia Dacia. E drept că în zona de sud… să zicem de la Olt spre Dunăre, nu era un teritoriu în Provincia Dacia un teritoriu în Porvincia Moesia Superior, deci tot roman. Triburile rămase în afara Provinciei, îşi continuă evoluţia însă în strânsă dependenţă de provincie. Oricum nivelul lor de dezvoltare nu era aidoma zonei capitalei din vremea Regatului dac.
În ce priveşte perioada comunistă, civilizaţa dacică nu a avut pentru vremea de atunci un rol diminiuat, dimpotrivă. Atunci se insista pe singama “statul independent şi centralizat”. Ori, se ştie că nu era chiar aşa. Nu mă întind mai mult cu răspunsul că redundă. Mulţumesc pentru întrebare!

October 29th, 2010 at 3:41 pm
 8 

Salut, Cristi!
Mă bucur să te găsesc aici ca invitat special.
La istorie n-am prea strălucit în liceu, iar apoi nu m-a pasionat în mod deosebit. Arheologia mi se pare însă ceva fascinant, poate din cauza imaginii idilice pe care mi-am format-o din unele filme, citind… Deși în proza ta ”scapi” destule amănunte despre ea, aș dori, dacă se poate, să ne descrii o zi ca oricare alta petrecută în ”teren”, începând cu zorii și terminând cu așternerea serii.
Mulțam fain! 🙂

October 29th, 2010 at 7:15 pm
 9 

@Melami:
În primul rând, te îmbrăţişez. O zi pe teren. Păi să vedem. Trezirea la 6 dimineaţa, după cele obişnuite de igienă, pus o pereche de bocanci în picioare, echipament în rucscac şi ceva “potoale”. O tură lungă până la ieşirea oraşului cu o semi-ninsoare care se încăpăţânează să îmi bată în ochii. Ajung în baracă şi discuţii cu colegii de sector despre modalităţile de abordare ale secţiunilor deschise. Apoi îndesarea unui sandwich în gură, luat în mână alte echipamente (jaloane, aparat foto, planşetă de desen etc.) şi mers pe sector. Acolo explicat la fiecare secţiune celor 2-3 muncitori (de obicei tuciurii) ce au de făcut. Ţinând cont că ai în subordine 100 de secţiuni, rezultă aprximativ 400 de tuciurii. După ce ai făcut tura pe la toţi o iei de la capat, molfăind câteva înjurături că nu ştiu care a săpat mai adânc decât i-ai spus sau că altul a lovit profilul pe care încă nu ai apucat să îl desenezi. Aprinzi ţigări la nesfârşit şi apare o situaţie neobişnuită. Intri în secţiune, te înarmezi cu un şpaclu şi cu o mistrie şi bagi, iar tuciurii cu lopeţile şi hârleţul în mână te privesc de data asta ei de sus, gândind că ce i-ar mai da una în cap arheologului ăsta care îşi face de cap. Documentezi situaţia, fotografii şi desen. Consemnezi în jurnal şi treci la următoarele. La un moment dat vezi un excavator care depăşeşte limita sectorului şi intră la “lucru” într-o zonă încă necercetată. Te duci, ameninţi, urli şi apoi aştepţi să te cerţi şi pe ziua de azi cu inginerii. Nu reuşeşti şi atunci apelezi la responsabilul arheologic de săpătură care discută cu beneficiarul. Aşteptăm ordine noi! Vin! Am câştigat şi de data asta! Mâine o luăm de la capăt. Mai faci câteva ture, mai alte situaţii, mai alte pachete de ţigări, înjurăturile deja s-au diversificat. Ajungi în baracă pe la 6 seara. Colegul propune o bere şi în drum spre casă îţi îneci nervii pe ziua de azi în acea bere. După ce îţi mai revii, povesteşti cu colegul ce minunăţii a descoperit fiecare pe bucata lui. Ajungi acasă şi, după ce mănânci ceva, nu mai ai chef de nimic şi adormi aproape instantaneu.
Cam aşa se desfăşoară o zi pe teren când eşti în oraşul de domiciliul şi cercetarea este una preventivă pe locul unde va fi construit apoi un mare centru comercial.
O zi pe un şantier arheologic sistematic, cum e Ardeu, este total diferită şi mult mai relaxantă. Fără nervi, fără tuciurii.

October 29th, 2010 at 8:27 pm
 10 

Stai că n-am terminat, Cristi!
Deci, faci și ceva desene după obiectele dezgropate, bănuiesc. Le cauți prin cataloage, încerci să le datezi, să le încadrezi într-o epocă istorică etc.
Cât e supoziție și cât exactitate în toate astea?
Cu alte cuvinte, câtă știință și câtă poezie? 🙂

October 29th, 2010 at 8:28 pm
 11 

@silavaracald:
Desigur, contează foarte mult perioada de care te ocupi. Pentru preistorie lucrurile sunt puţin mai dificile din acest punct de vedere, datarea unor piese fiind mai largă. Pentru alte epoci, cum ar fi cea dacică sau romană, datarea este mult mai exactă cu o marja de eroare ce poate atinge doar 10 ani. Iar pentru perioada medievală se poate identifica uneori exact anul sau anii în care a funcţionat o aşezare, clădire etc.
Cum se face asta. În primul rând contează tot complexul identificat cu toate piesele de acolo. Unele pot oferi o datare mai precisă, altele mai largă. Spre exemplu o monetă îţi oferă o datare mai apropiată de realitate decât un fragment ceramic. De ce? Moneta are o circulaţie mult mai scurtă decât vasul care ar fi putut fi utilizat mai mult. În plus, formele de vas nu diferă foarte mult în scurte perioade de timp. Ceramica îţi oferă doar o încadrare în epocă. Pe când moneta poţi să o legi de un anumit moment istoric. Dacă într-un complex ai găsit o astfel de monetă, ea îţi datează tot complexul.
Pentru epocile preistorice, spre exemplu neolitic, unde nu sunt monete, datarea se face pe ceramică sau alte piese. Acolo e important dacă se pot preleva probe pentru datările C14 sau alte tipuri de metode moderne de arheologie care se ocupă de datare. Cultura este identificată după ceramică, deoarece s-au pus de mult bazele acestui tip de încadrare cronologică şi s-au realizat destule cataloage pentru analogii. Dar o cultură preistorică se poate întinde pe 500-1000 de ani sau mai mult, astfel datarea fiind una largă. Metoda de datare Carbon14 pe care o aminteam are şi ea nejunsurile ei şi de multe ori dă erori, făcându-se o medie a datărilor.
Ce e drept, perioada preistorică, în ce priveşte datarea sau unele evenimente, stă destul de mult sub semnul speculaţiei, într-o măsură mai mare sau mai mică. Contează şi cercetătorul care se ocupă de un astfel de sit şi cum argumentează el problema.
În ce priveşte istoria romană, lucrurile sunt mult mai clare şi acolo fiind însă multe necunoscute.
Dacă e să vorbim de daci, avem şi mai multe necunoscute, pentru că nu avem izvoare literare ale vremii prea multe şi pentru că mai sunt o mulţime de situri de cercetat.

October 29th, 2010 at 8:29 pm
 12 

Mulțumesc pentru răspunsuri!
Păi atunci, dă-i bătaie, că ai timp! 🙂

October 29th, 2010 at 8:30 pm
 13 

Dragi comentatori,
“tradiţionali”, dar şi cei care aţi descoperit Zia®ul de la 5 doar cu această ocazie, vă mulţumesc tuturor pentru modul în care aţi susţinut şi condus interviul din punctul în care l-am lăsat eu. Vedeţi de ce prefer eu să vă invit să continuaţi dialogul prin intermediul secţiunii de comentarii? Imaginaţi-vă că aţi fi avut în faţa ochilor un interviu cu vreo cincizeci de întrebări şi tot atâtea răspunsuri, care s-ar fi întins pe circa 3-4 pagini! Ce credeţi, în afară de mine şi de intervievat, ar mai fi citit cineva un asemenea text? Personal cred că este mai uşor de “digerat” un astfel de stil.
Oricum, încurajat de interesul de care s-a bucurat subiectul, dar şi personajul, am să revin cu noutăţi ori de câte ori va fi necesar sau atunci când se va întâmpla ceva interesant de semnalat.

Dragă Cristian,
îţi mulţumesc încă o dată pentru prezenţa ta aici, în mijlocul nostru, pentru timpul acordat şi pentru răspunsurile interesante.
Porţile Zia®ului de la 5 îţi vor rămâne necondiţionat deschise şi în viitor, pentru a continua această discuţie sau oricare alta de interes public. Mult succes şi tot binele din lume!

October 29th, 2010 at 10:03 pm
 14 

Mulţumesc şi eu, Dan, pentru invitaţia inedită pe care mi-ai făcut-o. Mulţumesc tuturor acelora care mi-au adresat întrebări, pentru interesul lor vizavi de istorie sau de activitatea mea literară. Pe unii îi cunosc, pe alţii nu, dar mă bucur că am interacţionat cu toţii ca între prieteni, aproape ca într-o cafenea.
Mult succes, Dan, şi aştept noi interviuri şi noi subiecte interesante în zia®ul tău minunat!

October 29th, 2010 at 10:11 pm
 15 

P.S. (la ultimele două comentarii de mai sus): Chiar dacă mulţumirile mele şi apoi cele ale lui Cristian Dima seamănă cumva cu un fel de rămas bun, asta nu înseamnă că trebuie să vă opriţi din comentat; interviul va dispărea curând de pe prima pagină, conform algoritmului cronologic după care e setat blogul, dar îl puteţi vizita, citi, comenta oricând, pe pagina a 2-a, apoi a 3-a, a 4-a şi aşa mai departe…

October 29th, 2010 at 10:13 pm
 16 

Daca jobul dvs. e pasiunea dvs. va considerati un om implinit?

October 30th, 2010 at 12:33 am
 17 

@Oana:
În mod normal, într-o ţară normală aşa ar trebui să fie. Din păcate nu mă simt încă împlinit pentru că jobul e ca pe ouă şi nu ştiu cât voi mai rezista. În plus trebuie să îmi termin şi doctoratul să reuşesc să scriu câteva cărţi de specialitate şi să ating apogeul meu în arheologie. Atunci poate voi considera că sunt împlinit.

October 30th, 2010 at 9:35 am
Monica
 18 

Ce fel de lecturi preferati?

October 30th, 2010 at 1:34 pm
 19 

@Monica:
Îmi plac foarte mult romanele în care momentul acţiunii este mult în trecut. Spre exemplu: “Prada” a lui Emile Zola, sau cele scrise de Alexandre Dumas. Acolo se pot vedea anumite particularitaţi pe care istoria nu le-a suprins. Îmi plac romanele lui Jane Austin foarte mult, pentru felul în care descrie o societate conservatoare şi cele ale lui Zola, pentru felul în care descrie o societatea decăzută.

October 30th, 2010 at 5:56 pm
 20 

multumesc pt. raspuns, cristian.
eu vad dacii ca fiind un popor cu preocupari simple: razboi, agricultura simpla, familie. arta inexistenta, fara descoperiri sau inventii tehnice deosebite. un popor care n-a lasat in urma decat numele si steagul zdrentuit…am omis ceva?

October 30th, 2010 at 9:59 pm
 21 

@aA:
Eu zic că greşeşti. Nu au lăsat în urmă ce au lăsat romanii pentru că nici nu aveau o astfel de cultură. Dar sunt unele piese descoperite în ultima vreme care spun multe despre modul lor de gândire, despre mitologia lor sau despre religia lor. Spre exemplu acel celebru deja “scut” de la Piatra Roşie de unde au mai fost descoperite câteva exemplare sau brăţările de aur. Din păcate istoria acestei populaţii învăluite de mister a fost interesantă şi pentru unii speculanţi, drept dovadă nenumăratele braconari!

October 31st, 2010 at 10:45 pm
 22 

si asa ajungem la unul din posibilele motive ale pastrarii in umbra a dacilor, in era comunista, pt a putea fi deposedati in liniste.
e doar o supozitie, si-ti multumesc din nou pt raspuns.

November 1st, 2010 at 5:47 pm
 23 

Dan, este primul interviu de genul acesta pe care ti-l citesc si vreau sa te felicit pentru prospetimea si calitatea informatiilor, pe care ni le transmiti! “Tot inainte!”

… si pentru a rotunji personalitatea lui Cristian Dima, as adauga, in calitate de cititoare a blogului sau si dupa ce am parcurs toate intrebarile si raspunsurile acestui interviu, modestia, bunul simt si loialitatea. Un om pe cinste!

O parte dintre intrebarile mele si-au aflat deja, raspunsul, dar mai formulez cateva, intr-o ordine aleatorie:

1. Multi tineri romani valorosi aleg sa plece din tara. Ai luat vreodata, in calcul, aceasta alternativa?

2. Consider ca personalitatea lui Stefan cel Mare este supralicitata comparativ cu a altor conducatori romani. Care este parerea unui istoric?

3. In istoria lor indelungata, românii s-au confruntat cu tradari, vanzari sau alte atitudini, care dovedesc un spirit versatil – spirit care poate justifica in mare parte, situatia noastra socio-politica actuala. Se spune ca aceasta atitudine se datoreaza influentelor barbare sau orientale, dar ce rol are mostenirea daco-romana ( si romanii si-au avut marile lor tradari )?

Multumesc si ne mai intalnim noi! 🙂

November 2nd, 2010 at 9:04 am
 24 

@LeeDee P.
Mulţumesc LeeDee pentru cuvintele tale frumoase. Îmi fac tare bine.
Hai sa raspund la intrebari!
1. Da am luat in considerare si aceasta idee. In ultima vreme mai ales, dar am doi parinti bolnavi si nu pot pleca, chiar daca ei imi sugereaza acest lucru.
2. Si eu cred ca este asa. Cel putin sanctificarea lui mi se pare total exagerata. Nu stiu de ce e aşa, habotnicismul e o moda la noi, se pare.
3. Cu siguranţă că şi civilizaţia romană cât şi cea dacică a lăsat o moştenire cuturală bogată. Dar nu ştiu ce să zic vizavi de atitudini. Consider că ele s-au format în timp influenţate de mai mulţi factori.
Mulţumesc!

November 2nd, 2010 at 2:00 pm
 25 

Mulţumesc, LeeDee, pentru felicitări şi pentru încurajare.
Normal că mergem numai înainte, dar te invit să te uiţi puţin şi înapoi. 🙂

November 2nd, 2010 at 10:01 pm