Dacă sunt elemente/fapte autobiografice în „Drumul spre devenire” ? [ N-am citit tot interviul întrebările răspunsurile tale, SCUZE
🙁 . Dacă cineva a întrebat, poți să-mi dai peste nas :D]
Mulțumesc.

intrebarea mea este de fapt continuarea unei alte întrebări rămase fără răspuns: dacă cineva ţi-ar oferi o pistă ce te poate duce la o nouă descoperire arheologică, dar locul indicat este la celălalt capăt al ţării, cum ai proceda?

@Aurora Georgescu şi Vineri:
Dacă mi s-ar oferi orice pistă care ar duce la o descoperire arheologică importantă, într-un alt colţ al ţării, în primul rând aş evalua şi analiza situaţia. Fiind în ţară şi având o finanţare nu m-aş da la o parte de la aşa ceva. Desigur, dacă descoperirea nu ar fi încadrată în aria mea de cercetare (cea de a doua vârstă a fierului), aş propune o colaborare cu colegii din teren.
Dacă ar fi în alt colţ al lumii, probabil aş ezita. Dacă totuşi ar fi într-atât de tentant încât să nu poţi spune “nu”, aş fi interesat să fac cercetare.
Sunt mulţi vectori însă care trebuie bine analizaţi şi deocamdată prioritatea mea în cercetare este situl arheologic de la Ardeu.

@aA:
Acum, întrebarea se pune în felul următor. Cât de civilizaţi erau dacii în scrierile pe care le-ai citit. Îţi voi spune părerea mea, pe scurt.
Regatul dac apare odată cu Burebista, perioadă în care stăpânirea acestui rege este cu mult mai mare decât ce va ajunge să stăpânească Decebal. Totuşi, triburile dacice nu au o dezvoltare explozivă, activitatea concentrându-se în jurul aşezărilor fortificate şi a cetăţilor, care nu funcţionau aidoma oraşelor romane sau greceşti. Nu aveau o organizare urbană şi nici măcar proto-urbană, exceptând, poate, zona capitalei. Dacii rămân o populaţie de războinici, asemeni altora din acea perioadă. Poate cea mai bună comparaţie ar fi cu celţii cuceriţi de Caesar. Stăpânirea regatului dac începând cu Decebal nu este mult mai mare decât ce au cucerit romanii. Zone precum Valea Siretului şi zona de nord a Transilvaniei au rămas neîncorporate în Provincia Dacia. E drept că în zona de sud… să zicem de la Olt spre Dunăre, nu era un teritoriu în Provincia Dacia un teritoriu în Porvincia Moesia Superior, deci tot roman. Triburile rămase în afara Provinciei, îşi continuă evoluţia însă în strânsă dependenţă de provincie. Oricum nivelul lor de dezvoltare nu era aidoma zonei capitalei din vremea Regatului dac.
În ce priveşte perioada comunistă, civilizaţa dacică nu a avut pentru vremea de atunci un rol diminiuat, dimpotrivă. Atunci se insista pe singama “statul independent şi centralizat”. Ori, se ştie că nu era chiar aşa. Nu mă întind mai mult cu răspunsul că redundă. Mulţumesc pentru întrebare!

@Melami:
În primul rând, te îmbrăţişez. O zi pe teren. Păi să vedem. Trezirea la 6 dimineaţa, după cele obişnuite de igienă, pus o pereche de bocanci în picioare, echipament în rucscac şi ceva “potoale”. O tură lungă până la ieşirea oraşului cu o semi-ninsoare care se încăpăţânează să îmi bată în ochii. Ajung în baracă şi discuţii cu colegii de sector despre modalităţile de abordare ale secţiunilor deschise. Apoi îndesarea unui sandwich în gură, luat în mână alte echipamente (jaloane, aparat foto, planşetă de desen etc.) şi mers pe sector. Acolo explicat la fiecare secţiune celor 2-3 muncitori (de obicei tuciurii) ce au de făcut. Ţinând cont că ai în subordine 100 de secţiuni, rezultă aprximativ 400 de tuciurii. După ce ai făcut tura pe la toţi o iei de la capat, molfăind câteva înjurături că nu ştiu care a săpat mai adânc decât i-ai spus sau că altul a lovit profilul pe care încă nu ai apucat să îl desenezi. Aprinzi ţigări la nesfârşit şi apare o situaţie neobişnuită. Intri în secţiune, te înarmezi cu un şpaclu şi cu o mistrie şi bagi, iar tuciurii cu lopeţile şi hârleţul în mână te privesc de data asta ei de sus, gândind că ce i-ar mai da una în cap arheologului ăsta care îşi face de cap. Documentezi situaţia, fotografii şi desen. Consemnezi în jurnal şi treci la următoarele. La un moment dat vezi un excavator care depăşeşte limita sectorului şi intră la “lucru” într-o zonă încă necercetată. Te duci, ameninţi, urli şi apoi aştepţi să te cerţi şi pe ziua de azi cu inginerii. Nu reuşeşti şi atunci apelezi la responsabilul arheologic de săpătură care discută cu beneficiarul. Aşteptăm ordine noi! Vin! Am câştigat şi de data asta! Mâine o luăm de la capăt. Mai faci câteva ture, mai alte situaţii, mai alte pachete de ţigări, înjurăturile deja s-au diversificat. Ajungi în baracă pe la 6 seara. Colegul propune o bere şi în drum spre casă îţi îneci nervii pe ziua de azi în acea bere. După ce îţi mai revii, povesteşti cu colegul ce minunăţii a descoperit fiecare pe bucata lui. Ajungi acasă şi, după ce mănânci ceva, nu mai ai chef de nimic şi adormi aproape instantaneu.
Cam aşa se desfăşoară o zi pe teren când eşti în oraşul de domiciliul şi cercetarea este una preventivă pe locul unde va fi construit apoi un mare centru comercial.
O zi pe un şantier arheologic sistematic, cum e Ardeu, este total diferită şi mult mai relaxantă. Fără nervi, fără tuciurii.

@silavaracald:
Desigur, contează foarte mult perioada de care te ocupi. Pentru preistorie lucrurile sunt puţin mai dificile din acest punct de vedere, datarea unor piese fiind mai largă. Pentru alte epoci, cum ar fi cea dacică sau romană, datarea este mult mai exactă cu o marja de eroare ce poate atinge doar 10 ani. Iar pentru perioada medievală se poate identifica uneori exact anul sau anii în care a funcţionat o aşezare, clădire etc.
Cum se face asta. În primul rând contează tot complexul identificat cu toate piesele de acolo. Unele pot oferi o datare mai precisă, altele mai largă. Spre exemplu o monetă îţi oferă o datare mai apropiată de realitate decât un fragment ceramic. De ce? Moneta are o circulaţie mult mai scurtă decât vasul care ar fi putut fi utilizat mai mult. În plus, formele de vas nu diferă foarte mult în scurte perioade de timp. Ceramica îţi oferă doar o încadrare în epocă. Pe când moneta poţi să o legi de un anumit moment istoric. Dacă într-un complex ai găsit o astfel de monetă, ea îţi datează tot complexul.
Pentru epocile preistorice, spre exemplu neolitic, unde nu sunt monete, datarea se face pe ceramică sau alte piese. Acolo e important dacă se pot preleva probe pentru datările C14 sau alte tipuri de metode moderne de arheologie care se ocupă de datare. Cultura este identificată după ceramică, deoarece s-au pus de mult bazele acestui tip de încadrare cronologică şi s-au realizat destule cataloage pentru analogii. Dar o cultură preistorică se poate întinde pe 500-1000 de ani sau mai mult, astfel datarea fiind una largă. Metoda de datare Carbon14 pe care o aminteam are şi ea nejunsurile ei şi de multe ori dă erori, făcându-se o medie a datărilor.
Ce e drept, perioada preistorică, în ce priveşte datarea sau unele evenimente, stă destul de mult sub semnul speculaţiei, într-o măsură mai mare sau mai mică. Contează şi cercetătorul care se ocupă de un astfel de sit şi cum argumentează el problema.
În ce priveşte istoria romană, lucrurile sunt mult mai clare şi acolo fiind însă multe necunoscute.
Dacă e să vorbim de daci, avem şi mai multe necunoscute, pentru că nu avem izvoare literare ale vremii prea multe şi pentru că mai sunt o mulţime de situri de cercetat.

Dragi comentatori,
“tradiţionali”, dar şi cei care aţi descoperit Zia®ul de la 5 doar cu această ocazie, vă mulţumesc tuturor pentru modul în care aţi susţinut şi condus interviul din punctul în care l-am lăsat eu. Vedeţi de ce prefer eu să vă invit să continuaţi dialogul prin intermediul secţiunii de comentarii? Imaginaţi-vă că aţi fi avut în faţa ochilor un interviu cu vreo cincizeci de întrebări şi tot atâtea răspunsuri, care s-ar fi întins pe circa 3-4 pagini! Ce credeţi, în afară de mine şi de intervievat, ar mai fi citit cineva un asemenea text? Personal cred că este mai uşor de “digerat” un astfel de stil.
Oricum, încurajat de interesul de care s-a bucurat subiectul, dar şi personajul, am să revin cu noutăţi ori de câte ori va fi necesar sau atunci când se va întâmpla ceva interesant de semnalat.

Dragă Cristian,
îţi mulţumesc încă o dată pentru prezenţa ta aici, în mijlocul nostru, pentru timpul acordat şi pentru răspunsurile interesante.
Porţile Zia®ului de la 5 îţi vor rămâne necondiţionat deschise şi în viitor, pentru a continua această discuţie sau oricare alta de interes public. Mult succes şi tot binele din lume!

P.S. (la ultimele două comentarii de mai sus): Chiar dacă mulţumirile mele şi apoi cele ale lui Cristian Dima seamănă cumva cu un fel de rămas bun, asta nu înseamnă că trebuie să vă opriţi din comentat; interviul va dispărea curând de pe prima pagină, conform algoritmului cronologic după care e setat blogul, dar îl puteţi vizita, citi, comenta oricând, pe pagina a 2-a, apoi a 3-a, a 4-a şi aşa mai departe…

@Oana:
În mod normal, într-o ţară normală aşa ar trebui să fie. Din păcate nu mă simt încă împlinit pentru că jobul e ca pe ouă şi nu ştiu cât voi mai rezista. În plus trebuie să îmi termin şi doctoratul să reuşesc să scriu câteva cărţi de specialitate şi să ating apogeul meu în arheologie. Atunci poate voi considera că sunt împlinit.

@Monica:
Îmi plac foarte mult romanele în care momentul acţiunii este mult în trecut. Spre exemplu: “Prada” a lui Emile Zola, sau cele scrise de Alexandre Dumas. Acolo se pot vedea anumite particularitaţi pe care istoria nu le-a suprins. Îmi plac romanele lui Jane Austin foarte mult, pentru felul în care descrie o societate conservatoare şi cele ale lui Zola, pentru felul în care descrie o societatea decăzută.

@aA:
Eu zic că greşeşti. Nu au lăsat în urmă ce au lăsat romanii pentru că nici nu aveau o astfel de cultură. Dar sunt unele piese descoperite în ultima vreme care spun multe despre modul lor de gândire, despre mitologia lor sau despre religia lor. Spre exemplu acel celebru deja “scut” de la Piatra Roşie de unde au mai fost descoperite câteva exemplare sau brăţările de aur. Din păcate istoria acestei populaţii învăluite de mister a fost interesantă şi pentru unii speculanţi, drept dovadă nenumăratele braconari!

Dan, este primul interviu de genul acesta pe care ti-l citesc si vreau sa te felicit pentru prospetimea si calitatea informatiilor, pe care ni le transmiti! “Tot inainte!”

… si pentru a rotunji personalitatea lui Cristian Dima, as adauga, in calitate de cititoare a blogului sau si dupa ce am parcurs toate intrebarile si raspunsurile acestui interviu, modestia, bunul simt si loialitatea. Un om pe cinste!

O parte dintre intrebarile mele si-au aflat deja, raspunsul, dar mai formulez cateva, intr-o ordine aleatorie:

1. Multi tineri romani valorosi aleg sa plece din tara. Ai luat vreodata, in calcul, aceasta alternativa?

2. Consider ca personalitatea lui Stefan cel Mare este supralicitata comparativ cu a altor conducatori romani. Care este parerea unui istoric?

3. In istoria lor indelungata, românii s-au confruntat cu tradari, vanzari sau alte atitudini, care dovedesc un spirit versatil – spirit care poate justifica in mare parte, situatia noastra socio-politica actuala. Se spune ca aceasta atitudine se datoreaza influentelor barbare sau orientale, dar ce rol are mostenirea daco-romana ( si romanii si-au avut marile lor tradari )?

Multumesc si ne mai intalnim noi! 🙂

Mulţumesc, LeeDee, pentru felicitări şi pentru încurajare.
Normal că mergem numai înainte, dar te invit să te uiţi puţin şi înapoi. 🙂