« Când ar fi să dau vreo povaţă unui tânăr, iată pe care i-aş da-o: Tinere, să-ţi faci patria scumpă şi sfântă ca şi mama! S-o iubeşti şi s-o respecţi din adâncul sufletului tău; de dragostea şi de respectul tău pentru ea să nu faci vreodată reclamă şi paradă. Ba, ai dreptul şi datoria să urăşti, să loveşti, să sfarmi pe acei fraţi ai tăi ticăloşi, care, în loc s-o iubească şi s-o respecte ca pe o mamă, cuminte, onestă şi severă, o curtează, o măgulesc şi exaltează ca pe o bătrână cochetă nebună. » ~ Ion Luca Caragiale

La mulţi ani, România!
Nu intenţionez să scriu mult despre importanţa acestei zile; motivul este unul foarte simplu: pentru fiecare din noi, România înseamnă altceva. Eminescu a perceput-o în felul lui, Brâncuşi a modelat-o într-un fel, Enescu a cântat-o altfel, omul din limuzină o vede într-un anumit chip, iar cel din tramvai taman viceversa!

E ca o lecţie de patriotism invers: ea, România, ţine la noi şi ne acceptă aşa cum suntem: buni sau răi, urâţi ori frumoşi, bogaţi şi săraci, graşi sau slabi, culţi ori troglodiţi, tineri şi bătrâni, aproape sau departe, sfinţi ori diavoli şi lista poate să continue încă 13 pagini cel puţin. Cuvintele sunt de prisos, mai ales atunci când avem la îndemână o ilustraţie muzicală de mare excepţie şi profundă simţire românească:

	George Enescu – Romanian Rhapsody #2 .mp3
	Found at bee mp3 search engine

Volens nolens am ridicat o mare minge la fileu.
Apelez din nou la bunăvoinţa, inspiraţia şi răbdarea dv. pentru a completa lista de mai jos, la secţiunea de comentarii, cu alte motive (orice vă este drag şi la îndemână) pentru care ne putem mândri că România ne acceptă aşa cum suntem. La mulţi ani, români, oriunde vă aflaţi!