20
Apr

Unul care a luptat contra prostiei

   Posted by: Dan   in Patrimoniu

Urâtă deosebit este moartea oamenilor veseli.
Nu toţi suntem deopotrivă vii; cei veseli sunt mai vii decât ceilalţi. Moartea lor ne loveşte cu revoltă şi cu scârbă, ca paradoxele unui răutăcios stupid. Partea cea mai bună din viaţa lui Anatole France a fost lupta împotriva prostiei; şi el a dus-o aşa cum trebuie: vesel. Insistenţa patetică sau elegiacă asupra morţii lui, însă, pare faptă de prost-gust şi păcat contra sfântului duh. Moartea celui vesel te face doar ursuz.
Literar, France a murit acum zece ani, cu La Révolte des Anges.
Un neastâmpăr senil l-a împins să lăţească deplorabil amintirile din copilărie şi a servit doar să arate categoric şi prelung că sfârşitul era deplin. De la început chiar, amintirile acele se arătau a fi în contrazicere cu spiritul şi talentul său. Pierre Noziere şi Le Livre de mon ami sunt fabricate regretabile, care ne explică numai admiraţiile lui neaşteptate pentru visurile de guvernantă în menopauză ale lui Feuillet, pentru lirismul de cinovnici binecrescuţi al lui Sully-Prudhomme şi Coppée. Fireşte, spre optzeci de ani a reapărut, în forme mult mai terne, mai insipide şi molâi, încercarea debutantului de a-şi desfăşura copilăria în manieră oarecum englezească, îndulcită şi dreasă cu sentimentalism parizian, burghez şi bulevardier. Aici se află Anatole France mult mai neautentic şi mai dizgraţios decât în unele excursii ale lui în politica practică. […Textul integral…]

This entry was posted on Wednesday, April 20th, 2011 at 12:00 am and is filed under Patrimoniu. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. Both comments and pings are currently closed.

Comments are closed at this time.