TEATRUL NAŢIONAL „I. L. CARAGIALE” BUCUREŞTI, SALA MARE
Ultima capodoperă a literaturii dramatice interbelice, o comedie de mare actualitate, în care tentaţia banului şi a puterii se confruntă cu fascinaţia bogăţiei spirituale.
O comedie de neuitat, cu admirabile dialoguri, într-o montare realistă cu o distribuţie memorabilă:
Profesorul Andronic CLAUDIU BLEONŢ
Bucşan MIRCEA ALBULESCU
I.D.Borcea ARMAND CALOTĂ
Ştefănescu MARIN MORARU
Voicu IOAN ANDREI-IONESCU/LIVIU LUCACI
Pompilian MARCELO S. COBZARIU
Brănes MIHAI NICULESCU
Agopian CONSTANTIN DINULESCU/OVIDIU CUNCEA
Hubert LIVIU CRĂCIUN
Niţă ALEXANDRU HASNAŞ
Magda Minu ILINCA GOIA
Gaby RALUCA PETRA/TATIANA CONSTANTIN
Ana SILVIA NĂSTASE
Dra Werner CARMEN IONESCU/LILIANA HODOROGEA
Decoruri: MIHAI MĂDESCU
Costume: LUANA DRĂGOESCU
Regia: ANCA OVANEZ-DOROŞENCO
Prima reprezentatie: 10 mai 2003
Premiera oficială: 18 mai 2003
“Ultima oră” se anunţă un succes de cursă lungă al Naţionalului, un moment de relief al anului teatral 2003. (…) O piesă “la zi” ca un articol de ziar – Aşa îşi intitulează Anca Ovanez Doroşenco confesiunea despre fermecătorul său spectacol. (…) Cu această montare, regizoarea se reîntoarce pe prima scenă după treisprezece ani. Elevă a profesorului Radu Penciulescu, figură reprezentativă a generaţiei ’70 -’80, stabilită în Franţa în 1990, profesor la Conservatorul de Artă Dramatică şi Muzică din Antibes, ea a rămas în mmoria spectatorilor şi oamenilor de teatru români prin câteva producţii de referinţă ca: Troienele de Euripide (Premiul pentru regie la Festivalul de la Piatra Neamţ), Don Juan sau dragostea pentru geometrie de Max Frisch (Premiul pentru cel mai bun spectacol la Festivalul Teatrelor Naţionale de la Iaşi), Torquatto Tasso de Goethe (Premiul Criticii pentru cel mai bun spectacol) sau Minetti de Thomas Bernhardt, avându-l în rolul principal pe Octavian Cotescu. Revenirea de acum este de bun augur deopotrivă pentru text, pentru trupă şi public. (…) În tălmăcirea scenică de azi, inspirată de contemporaneitatea imediată, Anca Ovanez Doroşenco are ca piloni “banul” şi “o lume fără idealuri politice”, pârghiile mecanismului corupt fiind “mass-media, afacerile şi cultura”.(…) Cadrul acestei satire este Bucureştiul interbelic sugerat plastic admirabil de un artist rafinat, scenograful Mihai Mădescu. (…) Alături de costumele caracterizante, expresive, ale Luanei Drăgoescu, decorul este un personaj, un pol de tensiune şi graţie. În această ambianţă, Anca Ovanez Doroşenco realizează o montare de o clasicitate modernă, comică şi gravă, ce se urmăreşte cu plăcere. (…) O creaţie puternică, remarcabilă face Mircea Albulescu în Bucşan. Prin mersul apăsat, mimica împietrită, mişcări lapidare şi rigide, pronunţia cântărită, alternând tăcerea cu emisia vocală tăioasă, interpretul sugerează cu strălucire lipsa de scrupule, brutalitatea, duritatea, dar şi vulnerabilitatea eroului său.(…) Cuplul Alexandru Andronic-Magda Minu este carismatic. (…) O revelaţie este prestaţia Ilincăi Goia în Magda, cu treceri seducătoare de la fata angelică, exaltată şi voluntară la “vampa” lucidă şi calculată. Actriţa este în spectacol un maestru de ceremonii care are frumuseţe şi senzualitate.” – Ludmila Patlanjoglu, COTIDIANUL, 2 iunie 2003.