«He who would search for pearls must dive below.» ~ John Dryden

Mulţumesc, din nou, Melania! (Clic pe imagine pentru acces la articol. Online.)

Sunt scoica…: «E o carte a cărui loc este -așa cum îi spuneam autorului Continuare »

«You cannot open a book without learning something.» ~ Confucius

Mulţumesc, PetitPrince. (Clic pe imagine pentru acces la atestare. Documentară.)

Ce bucurie mai mare poate avea un autor, decât să-şi vadă cartea în compania a două dintre marile frumuseţi mondiale: Charlize Theron şi Sharon Stone? Cu această ocazie, poate răspundeţi şi la întrebarea, aproape shakespeareană, a Micului Prinţ: Care vă place mai mult?

«Books are delightful society. If you go into a room and find it full of books – even without taking them from the shelves they seem to speak to you, to bid you welcome.» ~ William Ewart Gladstone

Mulţumesc, Lucian. (Clic pe imagine pentru acces la atestare. Documentară.)

Citatepedia este un proiect cultural cu acces gratuit, ajungând cea mai mare colecţie de citate realizată vreodată în limba română şi una dintre cele mai mari baze de date cu citate din lume. Materialele au fost puse la dispoziţie de autorii lor sau de reprezentanţi ai acestora, fie nu sunt protejate de drepturi de autor (pentru că au caracter de citate sau au drepturi de autor expirate), fie sunt puse în circulaţie pentru a promova creaţii şi artişti. Citatepedia.ro este un site deschis participării tuturor: Intraţi cu curaj!

În Biblioteca Pequot, din SUA a fost descoperit un manuscris ce conține ultimul capitol din cartea „Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell. (Ştire preluată de la bookblog.ro; mai multe detalii aici)

N. RED.: « A treia cronică semnată de cititori; colaboratoarea deja permanentă a Zia®ului de la 5 – v. mai sus, imediat sub titlu, pe manşetă: “Scris de: …” –, dar şi a rubricii: “Voilà de vezi”, s-a specializat în acest tip de articole. Se pare că atunci când cronicarul este – la rândul său – şi scriitor, rezultatul devine surprinzător de bun! »

Aţi citit “Rămăşiţele zilei”? Dar filmul, l-aţi văzut? Cu un Anthony Hopkins de zile mari, ca de obicei, şi o Emma Thompson care te face să uiţi cât e de antipatică în viaţa de zi cu zi. Atunci s-ar putea să vă placă şi culegerea de nuvele a lui Kazuo Ishiguro intitulată: Nocturne. Cinci poveşti despre muzică şi amurg. Că e vorba despre muzică în fiecare dintre ele (scriitorul fiind şi chitarist în realitate), nu e nicio îndoială atâta timp cât eroii lor sunt aproape toţi instrumentişti. Nu dintre cei ce strălucesc pe marile scene, ci meseriaşi cinstiţi, care-şi câştigă traiul ciupind corzile chitarei şi/sau violoncelului sau suflând în saxofon. Dar amurg? Oare de ce? Să vedem!

În Un baladist de altă dată, e vorba de un cuplu de vârstă mijlocie care hotărăşte să se despartă, în ciuda faptului că eroii încă se iubesc. El: cântăreţ aflat pe panta descendentă a succesului, pe care speră s-o urce din nou apelând la un artificiu folosit de alţii din ”şoubiz”, adică schimbarea soţiei cu una mai tânără şi mai ochioasă. Ea: o campioană a supravieţuirii la Hollywood, unde unele tinere sunt educate în unicul scop de a-şi găsi un soţ celebru şi bogat. Ca semn final de iubire, viitorul fost soţ îi dedică o serenadă, la Veneţia, ajutat de un chitarist polonez care cântă cu diverse formaţii, în cafenelele din Piaţa San Marco.

A doua: Fie ploaie, fie soare. Ei, pe asta o las pentru la sfârşit, că tare mi-a mai plăcut! Continuare »

Programat:
N. RED.: « Semnalez apariţia celei de-a doua cronici semnate de cititori; colaboratoarea deja permanentă a Zia®ului de la 5 – v. mai sus, imediat sub titlu, pe manşetă: “Scris de: …” –, dar şi a noii rubrici: “Voilà de vezi”, s-a specializat în acest tip de articole. Se pare că atunci când cronicarul este – la rândul său – şi scriitor, rezultatul devine de-a dreptul spectaculos! »

Hanif Kureishi. Never heard of him, deşi aflu de pe internet că e un scriitor, scenarist şi dramaturg celebru al Angliei zilelor noastre. Am găsit totuşi în bibliotecă o carte a lui: “Intimitate şi alte povestiri”. Nu ştiu s-o fi cumpărat eu; poate că am primit-o cadou cândva. Oricum, titlul sună bine, aşa că am citit-o. Asta, după ce încercasem un roman autohton, scris de o femeie. N-o să dezvălui titlul şi numele autoarei pentru că nu-mi place să fiu rea. Oricum, important e că nu merită să-mi pierd timpul cu el şi, mai ales, pe al vostru în caz că m-aş fi decis să scriu despre el.

Deci, Intimitate. Subiectul poate fi rezumat într-o frază: un bărbat de vârstă mijlocie se hotărăşte să-şi părăsească partenera şi pe cei doi copii pentru o alta. Ca gen, aş încadra-o la nuvele, dar totodată poate fi considerat şi un roman foarte scurt. Impresia pe care mi-a lăsat-o lectura lui este aceea că navighez deasupra unei suprafeţe accidentate, din care nu reuşesc să vizualizez decât o parte a detaliilor. Mă întorc atunci din drum, recitesc un fragment, încercând să pătrund în profunzime, în cute şi crevase, uneori în mlaştină. Câteodată reuşesc; alteori, curiozitatea mă împinge să sar peste detalii şi să merg mai departe. Dar nu pentru mult timp, pentru că mă ruşinez de superficialitatea mea, aşa că revin la cele insuficient aprofundate, spre lămurire completă. Senzaţia cu care rămân este că va trebui s-o reiau, mai ales pentru părţile pentru care n-am avut receptori la prima lectură. Continuare »

N. RED.: « Profit de ocazie să salut apariţia unui nou colaborator permanent al Zia®ului de la 5 – v. mai sus, imediat sub titlu, pe manşetă: “Scris de: …”, dar şi a noii rubrici: “Voilà de vezi”, specializată în cronici/recenzii primite de la cititori. Cu atât mai mult, atunci când cititorul este – la rândul său – şi scriitor, rezultatul poate fi de-a dreptul spectaculos! »

Autorul acestui roman mi-a fost recomandat, într-un e-mail, de Mihaela. Vorbea despre el în termeni entuziaşti, aşa că am luat-o de bună şi m-am grăbit să-mi procur o carte scrisă de el (Eduardo Mendoza – Adevărul despre cazul Savolta). Dar ştiţi cum se întâmplă de obicei: una este ce-ţi propui şi alta este ce faci, aşa că am purtat-o după mine o vacanţă întreagă până când am reuşit s-o deschid. Primele pagini merg dificil, din cauza numelor spaniole destul de lungi, care îngreunează identificarea personajelor. Mai ales că avem de-a face cu destul de multe, nu doar cu unul-două. În plus, lectura te prinde anevoie şi din cauza formatului de tip colaj, a alternării fragmentelor narate de către autor cu cele povestite de către personajul principal, cu fragmente din declaraţiile date de el unui judecător newyorkez, cu articole din ziare şi părţi din rapoarte poliţieneşti.
Aparent, e un policier de început de secol trecut. Destul de departe de ritmul celor cu care ne-am obişnuit în ultimul timp, pentru că se desfăşoară într-o societate şi un interval de timp în care informaţia se transmite greoi, sincopat, în parte datorită mijloacelor tehnice precare, dar şi din pricina tulburărilor sociale ale epocii descrise.

Povestea în sine e destul de alambicată, dar -odată intrat în miezul ei- te prinde într-atât încât nu-ţi vine să laşi cartea din mână până nu-i descâlceşti iţele. Continuare »

« (…) aţi uitat ce v-a zis profu’ de română despre originea numelor. Quintus, Sextil, Septimiu, Octavian… al cincilea, al şaselea, al şaptelea, al optulea… Tavi-i al optulea. » ~ Melania Bancea, în “Al Optulea”

Trebuie neapărat să încep cu un compliment: excelent efectul găsit şi exploatat cu ingeniozitate în titlul cărţii! Felicitări pentru binevenita lecţie de latină, condusă cu măiestrie spre un iscusit joc de cuvinte: prenumele Octavian (Octavius) – din aceeaşi clasă cu nu mai puţin celebrele Quintus, Sextus, Septimus, Nonus şi Decimus – derivat din rădăcina octavus (al optulea!) apare cu consecvenţă mai mult în imaginaţia şi amintirile naratoarei, decât în realitate. Ai mereu sentimentul inexplicabil că ubicuul Tav este un personaj real, prezent, dar impalpabil.

Aceeaşi apreciere de ***** (dintr-un maxim de 5) pentru verosimilitate! Întreaga naraţiune este 100% plauzibilă, un crâmpei credibil din viaţa unor oameni perfect normali. Cronologic vorbind, “Al Optulea” a apărut la un an după “Iubire cu înlocuitori”. Acum, la cald, imediat după terminarea lecturii, senzaţia mea este că asist la un al doilea debut (!) că ordinea firească a celor două poveşti ar fi taman invers, deşi este evident că protagonistele sunt personaje distincte. Îmi revine obsesiv în minte o anecdotă despre un tenor celebru şi răspunsul lui la întrebarea “Când aţi cântat pentru prima dată?” – Prima dată nu am cântat pentru că eram răguşit, am cântat direct a doua oară… Continuare »

«- De ce nu încerci să alungi răul din tine procedând, de pildă, aşa ca mine?
– Scriind, adică!
– Da. Nu-i atât de greu.» ~ Melania Bancea, în “Iubire cu înlocuitori”

Iniţial am fost tentat să scriu doar câteva considerente critice despre forma scriiturii, despre imaginaţie versus experienţă personală şi modele literare, despre sinceritate şi frumuseţea exprimării. Am avut de ales între o prezentare de tip Temitizarea exhaustivă şi relaţional caducă… Incongruenţa fenomenologică şi introspectiv cromatică… (Toma Caragiu, în “Mefisto”) şi una simplă, folosind doar cuvinte din vocabularul activ. Tocmai pentru că nu vreau să fiu acuzat de subiectivism, de speculaţii teoretice ori de vreo sistematizare intenţionat scorţoasă a comentariului, pentru că nu vreau să deformez, nici măcar involuntar, mesajul mini-romanului, am să mă limitez la foarte puţine păreri personale. Important e că sunt scrise “la cald”, imediat după consumarea lecturii:

O apreciere de ***** (dintr-un maxim de 5, dacă-mi este îngăduit acest tip de clasificare) pentru verosimilitate! Toate întâmplările descrise sunt 100% plauzibile, crâmpeie credibile din viaţa românilor – aşa cum era ea în urmă cu două decenii. Nici nu mă interesează procentele de ficţiune şi autobiografie atâta timp cât, în locul medicilor din carte, personajele ar fi putut la fel de bine să fie ingineri, avocaţi, profesori, artişti sau altă categorie aparţinând aceleiaşi clase sociale. În perioadă descrisă, viaţa era la fel de insipidă şi lipsită de perspective pentru toţi aspiranţii la normalitate; nu numai că nu se întrezărea vreo luminiţă, dar părea că tunelul nu mai are vreun capăt… Continuare »

Motivul: mi-a apărut pe bookblog.ro cea de-a doua recenzie, Despre urât şi alţi demoni. Reflecţii şi exclamaţii »»»»» Prima recenzie publicată, aici: La Sombra del Viento

Despre urât şi alţi demoni

February 1st, 2010 | Scrie pe bookblog |

 


Autor: Horia Pătraşcu
Rating:
Editura Fundaţiei Axis
Anul apariţiei: 2005
174 pagini
ISBN: 973-7742-21-4

Argument pro:
“Suntem şi în carte, şi în afara cărţii. Suntem de două ori în afara coperţilor cărţii: ca autori şi ca cititori, şi de două ori în interiorul lor: ca simple personaje şi ca personaje care scriu şi citesc propria lor carte.” ~ Horia Pătraşcu, Viaţa mea e un roman

1.
Nu ştiu alţii cum sunt, dar mie mi s-a întâmplat, de câteva ori în viaţă, un fapt straniu, rămas inexplicabil până în zilele noastre: când am ajuns la ultimul semn de punctuaţie, cel care marchează finalul cărţii, am simţit imboldul de a o lua de la capăt, de a relua lectura abia încheiată.
[ Mai departe… ]

«Asta se întamplă întotdeauna: ţi se pare că iubita seamănă cu tot ceea ce ţi se povesteşte despre dragoste. Dar poate că de data aceasta seamănă într-adevăr.» ~ Mircea Eliade

Autor: Maitreyi Devi
Carte: Na Hanyate
Continut: Dragostea nu moare (de Maitreyi Devi) vs. Maitreyi (de Mircea Eliade) ~ O necesara si perfecta echilibrare de tip Samarasya, imbinare YIN si YANG din metafizica chineza.

CARTEA INTAI
1 SEPTEMBRIE 1972. ZIUA MEA DE NASTERE. Dragii mei prieteni Goutami si Parbati – doar datorita insistentei voastre am hotarat sa o serbez, dar voua nici nu v-a trecut prin cap ca in seara asta, in toiul evenimentului, cu toata muzica, recitarile si rasetele din jurul meu, am fost tot timpul cu gandul departe. Suvoiul timpului, ca un vartej, m-a emotionat si m-a purtat cu sine, nu inainte spre viitor, ci inapoi, adanc in trecut.
E miezul noptii, poate chiar doua dimineata. Sunt singura pe veranda. De aici nu pot cuprinde tot cerul cu privirea. Jumatate din Carul Mare, ca un etern semn de intrebare, priveste in jos spre mine – intrebari, intrebari. De ce revine mereu aceasta intrebare, dupa atatia ani si ani? Intr-o vreme obisnuiam sa ma intreb de ce trebuia sa mi se intample tocmai mie o asemenea poveste fara urmari? Acum vad ca de fapt ea nu a avut nici inceput si nici sfarsit. Stelele stralucesc, martore mute ale suferintelor multor oameni, asa cum astazi ma urmaresc pe mine. Cerul intreg imi soarbe fiinta. Ma simt de parca n-as mai fi aici, desi sunt chiar foarte prezenta. Continuare »

Programat:
Dupa cum v-am promis, revin cu un nou fragment din cartea profesorului Horia Patrascu, Despre urât şi alţi demoni. Reflecţii şi exclamaţii. «O scriere plină doar de exclamaţii, produsă de o înţelepciune a vociferării…»

«Dacă omul îşi datorează existenţa maimuţei, atunci în mod sigur, nu maimuţei în curs de dezvoltare, nu maimuţei evoluţioniste, cea care încearcă să se depăşească dând naştere unui urmaş superior trebuie să-i fie recunoscător, ci, dimpotrivă, unei aberaţii genetice, care doar maimuţărea maimuţa. Unui pui de maimuţă fără blană, cu câteva smocuri de păr, cu grave deficienţe de instinctualitate (echivalentul oligofreniei), care nu prea putea să se ţină în patru picioare, cu urechile atrofiate şi care, în loc să ţipe cu toată gura semnale, emite nişte sunete monotone şi foarte slabe. Dacă ne-am imagina corespondentul unui asemenea mutant în lumea noastră, umană, ne-am îngrozi. Nu trebuie să ne mai întrebăm de ce nu mai evoluează omul, de ce se lasă aşteptat de atâta vreme un supraom. Poate că a apărut de mai multe ori, dar l-am pus în borcan, în formol, convinşi că natura nu suportă anomalii, noi, urmaşii unei maimuţe degenerate.»
[ Cititi aici fragmentul ]

Inspirat din primul comentariu de la articolul de ieri, revin cu acelasi subiect din urmatorul motiv:
Sunt aproape sigur (la aceasta ora nu am confirmarea autorului) ca Despre urât si alti demoni. Reflectii si exclamatii nu se mai gaseste de mult in librarii. In afara de faptul ca este o carte care merita cu prisosinta a fi citita la (aproape) orice varsta, chiar si prezentarea facuta de mine devine mai inteligibila din momentul in care faceti cunostinta cu textul. Si atunci am decis sa va ofer un foarte scurt fragment, primele 11 pagini ale cartii, iar in momentul in care voi avea acordul domnului profesor Horia Patrascu am sa revin cu diferenta.

«Gândul este mai real decât faptul. Aşteptarea morţii mă înfioară mai tare decât întâmplarea acesteia. Anticipată, o nenorocire este cu mult mai greu suportabilă decât realizarea ei. La fel, o bucurie este mai intensă închipuindu-mi un eveniment fericit faţă de aceea încercată la producerea lui. Rememorată, viaţa îmi apare cu mult mai vie decât atunci când am trăit-o în prezent. Remuşcarea ne dezvăluie culpa ascunsă într-o acţiune pe care am săvârşit-o fără nici o strângere de inimă.»
[ Cititi aici fragmentul ]

P.S. In mod exceptional saptamana aceasta, Versurile de joi vor fi publicate… vineri!
P.P.S. Cu scuzele de rigoare, trebuie sa modificam din nou data: Versurile de joi vor aparea doar sambata!
UPDATE: Am primit acordul autorului sa public in Zia®ul de la 5 fragmente din carte.

Tânăr lector universitar, deja doctor în filosofie, Horia Pătraşcu scrie cu o uşurinţă şi o onestitate debordante; ne încredinţează, necenzurate, şi cele mai intime frământări sufleteşti ale sale – mie personal îmi inspiră mai curând o sinceritate asumată decât o dorinţă de a epata cu orice preţ. Gândurile sunt “plantate” aparent haotic, poţi începe lectura de la orice pagină şi apoi să o continui într-o direcţie ori în cealaltă: «O scriere plină doar de exclamaţii, produsă de o înţelepciune a vociferării…»

Nu ştiu alţii cum sunt, dar mie mi s-a întâmplat, de câteva ori în viaţă, un fapt straniu, rămas inexplicabil până în zilele noastre: când am ajuns la ultimul semn de punctuaţie, cel care marchează finalul cărţii, am simţit imboldul de a o lua de la capăt, de a relua lectura abia încheiată. Nu este cazul acum, după ce am citit cartea domnului Horia Pătraşcu, Despre urât şi alţi demoni. Reflecţii şi exclamaţii. Probabil şi datorită faptului că nu a fost o lectură propriu-zisă, ci mai mult un fel de cercetare amănunţită a scriiturii; poate şi pentru motivul că am fost captivat de la prima propoziţie: «Gândul este mai real decât faptul.» Deşi nu s-a repetat fenomenul cu reluarea imediată a lecturii, de această dată am simţit un alt imbold: să scriu despre ea! Nu pre- ori postfaţă, nu recenzie, nu analiză, şi nici comentarii sau aprecieri. Pur şi simplu să scriu Despre. Continuare »

Cititorii fideli vor fi surprinsi sa constate ca reiau astazi un subiect tratat in urma cu aproape patru luni: Carlos Ruiz Zafón si cartea sa de mare succes «La Sombra del Viento». Am cel putin doua motive sa o fac:
1) pe 25 septembrie se implinesc 45 de ani de la nasterea autorului
si
2) am aflat din surse oficiale ca a fost depasit numarul de 15 milioane de exemplare vandute in intreaga lume, «La Sombra del Viento» devenind astfel cel mai mare succes editorial spaniol, cea mai bine vanduta carte de la «El ingenioso hidalgo Don Quijote de La Mancha» incoace. Va recomand cu toata caldura: «La Sombra del Viento» sau «Umbra vintului»

[ Sursa foto: Galeria publică brasikurtz/Alg# ]

Recenzia unei carti necitite inca
Titlul de mai sus pare sa nesocoteasca legile elementare ale bunului-simt, dar nu e chiar asa.
Ingaduiti-mi sa ma explic: nu am reusit, inca, sa obtin si sa citesc traducerea in limba româna a cartii lui Carlos Ruiz Zafón aparuta la Polirom in 2005. In schimb am, si deja recitesc cu mare placere, o re-re-re-editare “La Sombra del Viento” in limba spaniola, Editorial Planeta din 2008.

Din respect pentru cei care nu au citit-o deocamdata sau cei care planuiesc sa o faca in viitorul apropiat, nu intentionez sa dezvalui nimic din poveste; odata pentru ca ar fi nedrept si apoi le-as strica bucuria descoperirii. (Ar fi similar cu intratul ziua-n amiaza mare intr-o gradinita doar pentru a-i anunta pe copii ca Mos Craciun nu exista!) Continuare »

Duminica 20 septembrie 2009 la ora 11.oo, in Sala Atelier a TNB, Gheorghe Florescu – autorul cartii Confesiunile unui cafegiu, cartea anului 2008 la Editura Humanitas – va sustine prima conferinta a noii stagiuni: Ceausismul citit in zatul cestii de cafea. Gazde: Ion Caramitru si Dan C. Mihailescu.

Tocmai ce imi propusesem sa nu mai scriu deocamdata despre carti, 3-4 zile macar, sa abordez vreun subiect de stricta actualitate, cum ar fi, de pilda, badaranii si mojiciile lor cotidiene. Si cum meditam la mai marii ori mai micii mocofani ai zilelor noastre, am descoperit o… (bineinteles) carte lansata zilele trecute: Atlasul de mitocanie urbana. Nu am citit-o inca, dar sunt convins ca trateaza acest subiect fierbinte mult mai bine decat as face-o eu:

Atlas de mitocanie urbana
Prezentarea editurii (Grupul editorial ART):
Fiindca mitocaniile „e de mai multe feluri”, acest Atlas va prezinta, pentru a va deschide apetitul, peste 30 dintre specimenele care populeaza Codrul Bunelor Maniere. Intr-o ampla panorama: trecut, prezent si viitor, de la mitocanul lui Caragiale pana la mitocromul viitorului, puteti citi texte semnate de: Neagu Djuvara, Liviu Mihaiu, Radu Paraschivescu, Mihai Dobrovolschi, Calin Gheorghe, Vlad Craioveanu, Bogdan Serban, Alex Vidia, Marius Vintila, Matei Oprina, Iulian Tanase, Mitos Micleusanu, Bogdan Ciuclaru, Cristian Tudor Popescu.
Continuare »

Reduceri de pret la Nemira: «Butoiul lui Arhimede» ~ doar 13,41 lei!

Butoiul lui Arhimede – mic tratat de mitologie a stiintei
de Nicolas Witkowski si Sven Ortoli
Colectia: Bonton
Traducere din franceza de Denia Mateescu
Titlul original: La baignoire d’Archimède
Noiembrie 2006
ISBN: 973-569-927-3 / 978-973-569-927-7
192 pagini
Pret vechi: 14,90
Pret nou: 13,41

Prezentarea editurii:
Aceia care marturisesc ca nu inteleg nimic din stiinta au auzit vorbindu-se macar de marul lui Newton, de veriga lipsa sau de butoiul lui Arhimede. Dar stiu ei oare ca in spatele marului se ascunde o femeie, ca mai multe verigi sunt inca lipsa din biologia contemporana si ca Arhimede facea contrabanda cu arme?

Sunt ei pe deplin constienti ca termenul „Big Bang“ s-a nascut dintr-o gluma rautacioasa si ca Frankenstein nu este creatura plina de cicatrice pe care ne-o inchipuim?

(Detalii despre alte promotii, dar si multe noutati pe pagina de internet a Editurii NEMIRA.)

Autor: Henrik Ibsen
Rating bookblog.ro:
Editura: Aldo Press
Sursa: Bookblog.ro
Recenzie: Anca Cristina

In caz ca nu stiati, Fantomele e o piesa de teatru in trei acte. Da, intr-adevar, e destul de greu sa citesti o piesa de teatru, dar asta nu e un motiv sa va opriti din citit – recenzia sau cartea. Pentru ca Ibsen este, dupa cum am invatat unii din noi din comentariile de Bac, fondatorul teatrului de idei, reprezentat cu succes la noi de Camil Petrescu – parere personala, desi cartile de romana erau de acord cu mine. Acest gen de dramaturgie mi se pare insa cel mai aproape de literatura si cel mai dificil de pus in scena. Pentru ca vorbeste in primul rand de principii, idei – bineinteles, moralitate, sentimente si nu are ca scop nici sa te faca sa razi, nici sa te faca sa plangi. Iar pentru a-ti da de gandit e cel mai simplu sa citesti cartea, nu sa o vezi transpusa pe o scena.

Probabil, ca spectatori, multi ar categorisi Fantomele ca teatru absurd – asa mi-a parut si mie, pe masura ce citeam si imi imaginam pesonajele pe o scena. Acestea sunt insa oameni, in cel mai pregnant si deranjant sens al cuvantului. Sunt “bantuiti” de frici, de prejudecati, de stereotipuri si de greselile care nu le apartin, dar ii afecteaza. Pastorul, mama, fiul, servitoarea si dulgherul, tatal ei, se intrepatrund pierzandu-si conturul, se zbuciuma, se indoiesc si descopera in final ca sunt toti irevocabil legati de trecut, de actiunile unui om care nu a fost niciodata ceea ce parea a fi pentru societate.

Reguli morale valabile si azi, ca si acum un secol, sunt strigate ca un ecou de departe prin intermediul pastorului si sunt ridicate la rangul de lege. Acelasi judecator suprem mascheaza insa greselile, crede cu naivitate in linguseli si minciuni si prefera viata searbada si chinuita in detrimentul unei fericiri izvorate din sinceritate, dar considerata imorala. (Cititi recenzia)

(Fragmentul a fost preluat de pe bookblog.ro, cu acordul administratorului. Cititi si alte recenzii ale autoarei Anca Cristina.)

 America
 de Franz Kafka

 Titlul original: Der Verschollene
 Traducere din germana de Pop Simion, Erika Voiculescu

 Colectie: Opere XX
 Domeniu de editare: Beletristica
 ISBN: 973-103-113-8
 Nr pagini: 320
 Format: Buzunar
 Aparitie: ianuarie 2007

Prezentarea editurii:   America – unul dintre marile romane, publicate postum, ale celebrului scriitor vizionar, al carui manuscris (1914) nu are vreun titlu, dar pe care Kafka l-a numit “romanul meu american” – inaugureaza trilogia singuratatii, care va fi completata de romanele “Procesul” si “Castelul”.

In realitate, Kafka nu a vizitat niciodata America. De aceea, el creeaza un tarim fantastic pentru eroul sau, Karl, in virsta de 16 ani, care, din cauza unei relatii nefericite cu una dintre servitoare, este trimis de acasa de catre parinti. Prins intr-un lant de aventuri neverosimile, Karl devine o victima si incearca sa lupte pentru a supravietui, in labirintul de strazi, de cladiri si de experiente absurde.

(Mai multe informatii despre aceasta carte, dar si alte noutati editoriale, pe pagina de internet a editurii RAO.)

Cintece ale Inocentei si ale Experientei
de William Blake
Colectia: Succese internationale
Traducere din engleza de Iana Maravis
Noiembrie 2006
ISBN: 973-103-011-5
288 pagini

Prezentarea editurii:
In volumul de fata, cea mai cunoscuta carte iluminata a pictorului William Blake (1757-1827) este publicata pentru prima oara in limba româna intr-o completa editie bilingva ilustrata. Continuare »

Intoarcerea huliganului
de Norman Manea
Colectia: Fiction Ltd.
ISBN: 973-46-0303-5
2006 – editia a II-a
13×20 cm – 392 paginiPostfata de Matei Calinescu
„O carte splendida. Un roman despre temeiurile si nesabuinta Istoriei. Mai presus de toate, un elogiu adus limbii. Limbii romane.” (Letras Libres)
„Intoarcerea huliganului este o carte de memorii, dar nu doar in intelesul obisnuit al cuvintului: pentru ca pe intreg cuprinsul ei sint inserate pagini de pura fictiune, ca si numeroase elemente caracteristice speciei eseului moral. Manea stie prea bine ca a separa faptul real de fictiune e o datorie etica a memorialistului si, din acest punct de vedere, amintirile sale sint istoric si intern verificabile. Mai mult, cititorul isi da seama ca si atunci cind autorul deschide «ferestre» fictionale catre lumi posibile sau dramatizeaza pasaje de meditatie, scopul sau este intotdeauna adevarul, inclusiv adevarul personal, cu zonele sale mai complicate si mai ambivalente.” (Matei Calinescu) [ Dosar de presa ]

!! ULTIMA ORA !! – România libera, 1 decembrie 2006: “Norman Manea, locul 7 in topul celor mai bune carti din Franta”

Romanul “Intoarcerea huliganului” de Norman Manea, care a primit recent Premiul Medicis Etranger, s-a clasat pe locul al saptelea al celor mai bune carti aparute in Franta, in cursul acestui an. Topul a fost intocmit de prestigioasa revista literara franceza “Lire”, care a aparut ieri pe piata. Au intrat in top 20 de titluri, primul loc fiind ocupat de romanul “Les Bienveillantes” al americanului Jonathan Litell, care a castigat Premiul Goncourt in aceasta toamna.
Romanul lui Norman Manea, aparut la Seuil, a surclasat cateva carti importante ale pietei anului 2006 in Franta, cum ar fi: “Dominique Aury” de Angie David, “Ouest” de Francois Vallejo, “Le soufre et le moisi”, un eseu de Francois Dufay.

(Mai multe detalii despre carte precum si alte noutati pe pagina de internet a Editurii Polirom.)

Mozart
Drumuri si canturi – de Andre Tubeuf

ISBN 973-50-1426-2
Traducere din franceza de Doina Lica
2006
editia I
13×20 cm
184 pagini

Muzica impune, inainte de toate, o tacere respectuoasa in care s-o asculti. Dar dupa ce-ai ascultat-o – sau inainte s-o cunosti – cuvintele te pot apropia mai mult de ea. Seria Contrapunct a ales cuvintele cele mai nimerite: documente despre compozitori, carti ale marilor scriitori si fine analize muzicologice. André Tubeuf, poate cel mai reputat muzicolog francez al momentului, se apropie de miracolul mozartian nu prin disectie savanta sau stricta acribie biografica, ci printr-o compozitie mai curand muzicala, iar stilul cartii aminteste de cel al lui Mozart. [ . . . ]

(Mai multe detalii despre carte precum si alte noutati pe pagina de internet a Editurii Humanitas.)