Posts Tagged ‘proză’
Mulţumesc, Valeriu Butulescu, pentru generozitate şi pentru cuvintele frumoase despre Carte; le “citesc” ca pe un îndemn la a continua. Îţi doresc, de asemenea, spor la scris în marile proiecte pe care le visezi!
Excepţional volumul de eseuri în miniatură „Umbra mării şi alte confesiuni”, publicat de discretul şi subtilul scriitor Dan Costinaş, la editura clujeană (cu nume parcă predestinat) „Argonaut”.
Aşa cum sublinia prefaţatorul, nimeni altul decât prozatorul şi politicianul Varujan Vosganian, cartea este binevenită, deoarece „literatura română i-a rămas datoare mării şi Dan Costinaş plăteşte cu rafinament, partea sa de datorie”.
Într-adevăr, deşi avem de milenii ieşire la mare, n-am reuşit să ne impunem ca un popor al mării. Şi e greu de găsit o explicaţie. Să fie de vină litoralul nostru, redus ca întindere, supralicitat, totuşi, cu superlativul „Marea cea Mare”? Primele porturi (Histria, Tomis, Callatis) ni le-au făcut grecii. Ai noştri aduceau mierea, ceara, vinul şi grâul până la ţărm. Străinii le încărcau şi le duceau mai departe.
Ne-a strunit dorul de necuprins o teamă ancestrală faţă de ape? Sau am urmat, prudenţi, superbul îndemn al lui Shakespeare: „Să nu te-ncrezi nicicând în scânduri ude”. Continuare »
Tags: proză, Umbra mării
«Canada este delimitată la nord de aur, la vest de orient, la est de istorie şi la sud de prieteni.» ~ Frances Shelley Wees
Pentru a doua oară în această lună, călătoria de marţi are loc miercuri (!): imaginaţi-vă că Istoria Literaturii Universale este doar o hartă uriaşă, desfăşurată pe “peretele” Zia®ului de la 5. Misiunea mea de călăuză se va reduce la a îndrepta indicatorul spre diverse puncte de pe această “hartă”, lăsându-vă agreabila plăcere şi deplina libertate de a comenta propunerea, dar mai ales de o completa cu alte “obiective” din regiunea/ ţara vizitată. Etapa precedentă: Elveţia. Continuare »
«Cea mai preţioasă călătorie este aceea către sufletul nostru, către noi înşine.» ~ Mircea Eliade
În urmă cu o săptămână v-am promis că purcedem (azi!) din nou în jurul lumii împreună, de această dată într-o călătorie pe Aripile literaturii universale. Nu a fost în intenţia mea să vă amăgesc dar, din motive tehnice, mă văd nevoit să mai amânăm plecarea cu alte câteva zile… Noul termen este marţi 22 iunie, la ora 00.00, GMT+3.
Pentru a mai îndulci puţin din amărăciunea resimţită de nerespectarea promisiunii, consemnez aici câteva dintre gândurile care îmi trec prin minte în timp ce citesc “Grădinile luminii”, poate cea mai importantă dintre cărţile libanezului Amin Maalouf, “adoptat” de generoasa metropolă de pe malurile Senei…
Cartea este dedicată lui Mani (pictorul, medicul şi profetul, fondatorul religiei maniheiste); se vrea o demistificare, o reconstituire a trecutului şi, de ce nu, chiar aflarea originii lucrurilor. Lumea e maniheistă: se împarte în bine şi rău, în alb şi negru, în noapte şi zi, cald şi rece etc. Nu vă spun mai multe, mai am puţin şi abia ajung la jumătatea ei, dar deja v-o recomand călduros.