GHANA – Secolul al XIX-lea

Datorită unei deplasări fortuite de, sper eu, maxim 48 de ore într-o zonă în care mă îndoiesc că aş putea pretinde acces nelimitat la o conexiune internet, vă propun un respiro de vreo două zile. Dar nu chiar de tot; aşa că luaţi de vă îmbiaţi şi dedulciţi-vă cu o imagine măiastră:

©2008~D.C. (Clic pe foto pentru a vedea imaginea la dimensiunea maximă)

Întrebarea zilei: Care artă este “mai sublimă”: 🙂
– povestea scriitorului danez H.C. Andersen,
– opera sculptorului danez Edvard Eriksen,
– sau capodopera fotografului român D.C. ?

«Nu există nimic mai adevărat decât adevărul însuşi. Aici au dat greş unii mari artişti care s-au izolat de adevăr, crezând că imaginaţia lor este mai puternică… dar nimeni nu poate fi mai puternic decât natura.» ~ Joaquín Sorolla

Joaquín Sorolla, deşi foarte puţin cunoscut în România, este – după părerea mea de nespecialist – un pictor genial, beneficiarul unui talent incontestabil, dar şi un artist deosebit de fecund (peste 2200 de tablouri catalogate), format la şcoli de prestigiu din Valencia, Madrid, Roma şi Paris. E considerat unul dintre ultimii mari reprezentanţi spanioli ai Impresionismului târziu.

Cu toate că este autor al unor numeroase peisaje marine, toate remarcabile, am ales pentru exemplificare tabloul Otra Margarita, pictat la vârsta de 29 de ani, când încă nu se desprinsese complet de Realism. [ sugestie: clic pe imagine şi remarcaţi privirea femeii! ] Vă recomand călduros o vizită, chiar una virtuală dacă nu se poate altfel, la Muzeul Joaquín Sorolla din Madrid.

«Uitasem însă că tot ce nu e posibil obiectiv e cu putinţă în mintea noastră şi că, în urmă, toate câte vedem, auzim, cugetăm, judecăm nu sunt decât creaţiuni prea arbitrare a propriei noastre subiectivităţi, iar nu lucruri reale. Viaţa-i vis.» ~ Mihai Eminescu, “Geniu pustiu”

Chiar nu mă interesează ce spun detractorii săi, iar pe critici îi citesc, dar nu-mi vor schimba părerea; pentru mine, Salvador Dali rămâne un mare şi incontestabil Talent. Pustiu sau nu (de gustibus), geniul său este, categoric, unul extrem de palpabil.

“Nu eu sunt bufonul, ci societatea monstruos de cinică şi naiv de inconştientă care pretinde că este serioasă numai pentru a-şi ascunde mai bine nebunia.”

Un Dadaism dus la extrem: deformările uneori hidoase, hipertrofiile patologice, distorsiunile aproape schizofrenice, o “realitate” ilogică, la limita superioară a atrocităţii, imaginaţia maladivă şi intervenţia brutală se dovedesc de bun augur pentru Salvador.

Excelent desenator, un răzvrătit excentric, ne place – ori nu – să admitem, a devenit unul dintre cei mai reprezentativi exponenţi ai suprarealismului. Nu spun că este cel mai important, dar cel mai vizibil – cu siguranţă. Mai bine las realitatea să vorbească de la sine:

1. Aruncaţi o privire prin muzeul din Figueres.
2. Clic pe imaginea alăturată pentru a urmări un excelent montaj:
o succesiune cronologică a picturilor Maestrului realizată de ALFredo in 2007.
Coloana sonoră: “Eugenio Salvador Dali” Grupo Mecano.

Întrebarea zilei: mai degrabă geniu, mit* sau paranoia?
*mit, aici inclusiv cu înţelesul de “produs de marketing”

ADDENDA: Iniţial mi-am propus să ilustrez fiecare comentariu cu câte un tablou semnat Dali, apoi m-am răzgândit. Voi pune citate.

« I have never considered my works to be disturbing. (N-am crezut niciodată că arta mea ar putea fi tulburătoare.) » ~ Francis Bacon

“Autoportret”**, 1971
Francis Bacon (28 octombrie 1909 – 28 aprilie 1992)

«Everybody loves you when you’re six foot in the ground.» ~ John Lennon

«Iubirea, cei ce-s tineri, – acesta-i adevărul – în inimi nu o poartă, ci mai curând în ochi.» ~ William Shakespeare, “Romeo şi Julieta”

După cum se constată, nu numai fumatul poate să ucidă! Povestea este simplă: Diego şi Isabel se promit unul altuia, apoi mor de inimă rea…

Los Amantes de Teruel ~(1884, găzduit în Museo Nacional del Prado din Madrid)~ este tabloul care l-a făcut celebru pe Muñoz Degraín. Pictat în 1884, în Málaga, la puţin timp după întoarcerea artistului de la Roma, unde a studiat timp de doi ani. Eu am fotografiat copia aflată în Mausoleo de los Amantes din Teruel, comunitatea Aragón.
©2010~D.C. (Clic pe foto pentru imagine mărită.)

N.B. Titlul nu are nicio legătură cu cartea de poezii “Amar puede matar” de María Villa Díaz…

«Mi-am dorit întotdeauna să fac culorile să cânte.» ~ Paul Delvaux

Les thèmes récurrents de Paul Delvaux se caractérisent par la représentation de femmes nues, d’hommes habillés en costume et de jeunes éphèbes dans une attitude hiératique…

Pygmalion ~ (1939, găzduită în Les Musées royaux des Beaux-Arts de Belgique) ~ este una dintre picturile cele mai reprezentative ale artistului belgian. Mitul inversat, femeia înamorată de statuia-mascul-perfect, datează din perioada în care Delvaux îşi inventa propriile canoane suprarealiste, fiind oarecum dezamăgit de colegii de generaţie, dar şi influenţat de Népo – de Chirico, părintele mişcării La scuola metafisica în artă.
[ ©Imagine: Paul Delvaux Foundation ]

«Nu există “bun gust”. Lucrurile frumoase se fac instinctiv.» ~ Edgar Degas

Astăzi ar fi împlinit 176 de ani dacă între timp nu ar fi fost chemat acolo sus ca să picteze îngeri: Hilaire Germain Edgar De Gas pe numele lui complet de pământean vremelnic. Înţelegeţi din această exprimare alambicată că artistul (pictor, grafician, sculptor şi fotograf) s-a născut într-o zi de 19 iulie. Am preferat să ilustrez articolul aniversar cu una dintre capodoperele maestrului, din cele peste două mii de lucrări realizate, şi nu cu unicul autoportret rămas intact.

L’Absinthe ~ (1876, găzduită cu pioasă mândrie în Musée d’Orsay din Paris) ~ nu ştiu dacă cea mai celebră, dar cu certitudine cea mai controversată dintre picturile sale. Scandalul declanşat în rândul criticilor conservatori cu ocazia prezentării acestui tablou poate fi explicat pe mai multe planuri: 1) ieşirea din canoanele realismului şi imaginarea unui nou mod de a picta, numit în bătaie de joc “impresionism”; 2) controversatul cuplu adulterin: actriţa Ellen Andrée şi mult prea boemul pictor Marcellin Desboutin; 3) locul ales: cafeneaua Nouvelle Athènes din Place Pigalle, “cuib” al artiştilor impresionişti, duşmani declaraţi ai criticilor vremii; 4) şi, nu în ultimul rând, băutura în sine: absintul fiind de multe ori asociat cu consumul paralel de marijuana şi de cocaină. [ Clic pe imagine pentru un detaliu semnificativ din tablou ]

«Totul este în artă “autoportret”, cu excepţia, poate, a autoportretului!» ~ Octavian Paler

V-aţi întrebat vreodată cine a fost pictorul care a inventat reprezentarea artistică a propriei persoane?
Acum mai bine de cinci secole – în 1484, cu 31 de ani înaintea lui Leonardo da Vinci – Albrecht Dürer şi-a zugrăvit propriul chip pentru prima oară în istorie; avea numai 13 ani. Si i-a placut atât de mult, încât s-a mai pictat de 10 ori, pe măsură ce înainta în vârstă.
(Clic pe foto pentru a vedea şi celelalte reprezentări.)

Recordul e deţinut însă de Rembrandt, cu peste 80 (!) de autoportrete.

Alţi artişti celebri, ale căror autoportrete au devenit lucrări de referinţă în toate manualele de Istoria artei:
Tiţian, Michelangelo, Rafael, Caravaggio, P. Brueghel, Goya, El Greco, Rubens, Velazquez, Van Dyck, Delacroix, Coubert, Pissarro, Manet, Cezanne, Van Gogh, Gauguin, Renoir…
Dar şi:
Aman, Andreescu, Baba, Băncilă, N. Grigorescu, Iser, Luchian, Pallady, Ressu, Şirato, Tonitza, Ţuculescu…
(Ca să nu supăr pe nimeni prin omisiune, am preferat să-i amintesc aici doar pe marii dispăruţi.)

«Există două izvoare creatoare: moartea şi pasiunea erotică. Ambele sunt întotdeauna prezente în arta mea.» ~ din “Viaţa secretă a lui Salvador Dali”, de Salvador Dali

Vă invit astăzi să citiţi şi să comentaţi Episodul al VII-lea din “serialul-fluviu-total” dedicat FEMEII, această bijuterie atât de dragă nouă, tuturor. După un foarte scurt prolog în care v-am povestit despre un holtei tomnatic, pe numele său mic Djumbe sau Bongo, nu-mi amintesc exact, care a reuşit în cinci ani de studiu intens să înveţe doar două cuvinte în limba română: Elele, femeilelele! — şi acelea pronunţate cu un puternic accent swahili, au urmat şase episoade independente. Firesc, dar şi cronologic, urmează cea de-a 7-a parte: Continuare »

«Eu pot să văd doar întreguri luminoase sau obscure, planuri care avansează sau planuri care se retrag, reliefuri sau fundaluri. Ochiul meu nu percepe linii sau detalii.» ~ Francisco Goya

Zica oricine ce-ar vrea, fac parte dintr-o specie mai putin intalnita: nu sunt nici credincios, dar nici liber-cugetator in adevaratul sens al cuvintelor. Respect optiunea fiecaruia, cu conditia sa nu fiu agresat ori agasat cu insistente sortite, oricum, esecului.
Fara sa contrazic cele spuse pana acum, nu pot sa cred ca este doar o simpla coincidenta faptul ca in aceeasi zi, 30 martie, chiar daca la o distanta de un secol (+7 ani) intre ei, s-au nascut doi titani ai picturii, unul in Aragón si celalalt in Noord-Brabant: Goya spaniolul si van Gogh olandezul, caci despre ei e vorba in propozitie. La multi ani, domnilor! Oricum veti trai vesnic prin capodoperele lasate in urma, dar este placut si inaltator sa ne amintim in fiecare 30 martie ca ati existat.

Azi se implinesc fix 264 de ani de la nasterea maestrului Francisco José de Goya y Lucientes, dar si 211 de la pictarea celebrei si controversatei Maja Desnuda (Unul dintre extrem de putinele nuduri ale picturii spaniole, devenita astazi o piesa de referinta a patrimoniului national gazduit la Museo Nacional del Prado din Madrid) ~ Clic pe imagine.
Avertisment: Daca aveti sub 18 ani, clic aici pentru poza marita!

«Un tablou bun este sinonim cu o faptă bună.» ~ Vincent van Gogh

Zica oricine ce-ar vrea, fac parte dintr-o specie mai putin intalnita: nu sunt nici credincios, dar nici liber-cugetator in adevaratul sens al cuvintelor. Respect optiunea fiecaruia, cu conditia sa nu fiu agresat ori agasat cu insistente sortite, oricum, esecului.
Fara sa contrazic cele spuse pana acum, nu pot sa cred ca este doar o simpla coincidenta faptul ca in aceeasi zi, 30 martie, chiar daca la o distanta de un secol (+7 ani) intre ei, s-au nascut doi titani ai picturii, unul in Aragón si celalalt in Noord-Brabant: Goya spaniolul si van Gogh olandezul, caci despre ei e vorba in propozitie. La multi ani, domnilor! Oricum veti trai vesnic prin capodoperele lasate in urma, dar este placut si inaltator sa ne amintim in fiecare 30 martie ca ati existat.

Noaptea instelata, 1889

In “Noaptea instelata” a lui Van Gogh exista cer, exista munti si-un chiparos. Atât.
Atât? Cerul e cuprins de un uragan care anunta parca Judecata de Apoi. Muntii seamana cu valurile unei mari in furtuna. Chiparosul s-a schimbat in flacara neagra. In toate e o neliniste care ne trimite cu gândul la nelinistea din ochii lui Van Gogh. “Noaptea instelata” a parut multora pupila lui dilatata. ~ Octavian Paler, “Calomnii mitologice – Farâme din conferinte nerostite“

Doua expozitii recente (2010): “Dor de primavara”, “Reflectii de primavara”, cateva tablouri: “Simfonie de toamna”, “Dona toamnei”, “Boboc de toamna”, “Simfonia de iarna”, “Dona primaverii”, “De primavara iubita”, “Inima de primavara”, “In camasa de vara” si alte cateva sute de panze numai cu flori! Imi inspira o Craiasa a florilor ingemanata cu un Antonio Vivaldi al picturii, o confirmare exemplara a libertatii de gandire si a usurintei de “versificare” a expresiei plastice: o artista care transpune franturi de viata in tuse de penel.

Carte de vizita:
100% ardeleanca. Nascuta intr-o friguroasa zi de 2 ianuarie, in cel mai mic municipiu din Romania, orasul regretatului actor Adrian Pintea. Dupa ce a absolvit liceul in targul natal, si-a continuat studiile (Scoala de arta si Facultatea de arte vizuale – sectia Pictura) in Oradea. A pictat aproape 1000 de tablouri, din care peste 800 se gasesc deja in colectii particulare din SUA, Canada si Europa. Cititi aici CV-ul impresionant al emeritei artiste. ( Clic pe imagine pentru a vedea tabloul la care tocmai lucra Elena in momentul realizarii fotografiei. )

Ca de obicei, am formulat putine intrebari, complet neconventionale si (aparent) haotice. Scopul urmarit este acela de a va invita pe dvs., cititorii, sa continuati interviul prin intermediul sectiunii de comentarii, sa aflati tot ceea ce v-ar putea interesa despre picturile, persoana si personalitatea talentatei artiste Elena Bissinger.

Interviu cu pânzele pe masă:

1. Monet si Renoir sau mai degraba Pollock si Kandinsky?
Elena Bissinger: Acestia mi-au placut dintotdeauna, dar nu ei sunt cei de la care am pornit. Renasterea (Botticelli si sfarsitul sec. al XV-lea), Clasicismul (Poussin si sec. al XVII-lea) si Realismul (Courbet in sec. al XIX-lea) sunt cele trei mari curente, “treptele” de pe care m-am lansat in cariera. Ori de cate ori am fost tentata sa pictez in stil impresionist, am considerat ca este mai bine sa aman momentul pentru mai tarziu, dupa ce voi fi aprofundat stilurile clasic si realist. Am inceput sa pictez inca din copilarie, in special peisaje, flori, animale… Mai tarziu, in facultate fiind, am descoperit un adevar fundamental: doar pornind de la clasic iti poti defini stilul. Pe cei doi exponenti majori ai expresionismului abstract i-am descoperit ceva mai tarziu si m-am lasat angrenata in stilul degajat, gestual si spontan. Deoarece consider ca inca mai am multe de invatat, astept sa ma surprind cautand in subconstient acel licăr unic, sursa unei creatii revolutionare, ceva ce nu a fost descoperit inca, ceva ce nu a fost conceput. De fapt, pentru tot ceea ce creăm suntem indatorati certitudinii ca avem deja integrate: ideea, cuvantul, starea – si dobandim toate acestea numai prin cunoastere, simtire, stari sufletesti. Cum se intampla de fapt la toti pictorii, si lucrarile mele imi tradeaza diferitele perioade pe care le-am parcurs.

2. O expozitie de pictura este un monolog al artistului sau un dialog cu privitorii?
E.B.: Mai degraba un monolog, zic eu, dar si dialog. Despre aceasta din urma forma de “convorbire” as spune doar atat: ca pictor, vii in fata publicului cu creatiile tale, iar lucrarile trebuie sa “vorbeasca” despre tine mai mult decat rostesti tu in cuvinte. De obicei, impactul unei expozitii este unul pozitiv si realizeaza, intre privitor si artist, o punte, o legatura directa. De la un astfel de eveniment pleci, de regula, fericit si implinit, deoarece gandurile si impresiile pozitive te domina si iti dau incredere in fortele proprii, dar si imboldul de a crea mai departe. Cu speranta ca ai transmis privitorului exact mesajul dorit, cauti sa mentii un echilibru intre asteptarile potentialilor vizitatori (clienti) si propria placere de a picta. Continuare »

«Geniul e relief, noutate, invenţie, creare de epocă şi stil. Nu e neapărat un înţelept, ci un suprainteligent. Geniile sunt originale, în măsura în care originalitatea e posibilă.» ~ Petre Ţuţea

Mozart al României.
Sau, cum mai este supranumit, Micul Enescu; pe numele lui adevarat Matei Bucur-Mihăescu.
Intr-un cuvant: Maestrul. Ii daruiesc 5475 de trandafiri albi, virtuali, cate unul pentru fiecare zi scursa de la 30 ianuarie 1995 si pana astazi. La multi ani, Matei!

Am avut sansa deosebita de a-l intâlni, de a-i cunoaste familia – oameni care dovedesc o modestie si un bun-simt extraordinare, in ciuda faptului ca soarta i-a binecuvântat intr-o asemenea masura.
Profit de prilej pentru a-i ura si anul acesta: mult succes, inspiratie, sansa de a-si putea cultiva talentul innascut si de a se intâlni cu acea imprejurare favorabila care sa-i ofere posibilitatea mult sperata de a putea continua studiile muzicale acolo unde-si doreste.

Inregistrarea de mai sus este mai veche (din 2006, daca nu ma insel); in acest moment nu am noutati in ceea ce-l priveste pe micul nostru Mare Geniu, dar imi propun sa revin curând. Cred ca este interesant de urmarit traiectoria creatoare a acestui copil supradotat, mai ales intr-un secol XXI asa cum este el, bântuit de crize care mai de care mai spectaculoase.

Va recomand sa cititi si articolele anterioare: 12.10.2007 si 18.11.2007.
UPDATE: acum am aflat ca a concertat la Sala Radio pe 13 ianuarie: Detalii.

“Fiecare pictor bun picteaza ceea ce este.” ~ Jackson Pollock

Marturisesc ca am dat cu totul intamplator peste picturile doamnei Elena Bissinger, pe cand cautam altceva. Si, cum mi-au placut, am decis ca este un moment oportun pentru a ne indrepta putin atentia asupra artistilor plastici contemporani. Cine sunt ei? De unde vin? Si incotro se indreapta? E clar ca sunt multi. Talentati, absolventi de scoli (mai mult sau mai putin celebre) de arta. Unii mai norocosi, altii mai ghinionisti. Singura diferenta dintre ei si clasici este notorietatea. Deocamdata.

Elena Bissinger este bihoreanca prin nastere (v. aici mai multe date biografice) si care, e impresia mea din cele cateva informatii, nu prea a depasit granitele judetului. Tablourile ei, insa, i-au luat-o mult inainte: are peste 400 (patru sute!) de lucrari in colectii particulare din SUA, Canada si Europa. Cu ajutorul portalului picturi.com putem admira 51 de tablouri semnate de aceasta Craiasa a florilor. Este inutil sa va mai spun ca este indragostita patimas de flori; sentimentul razbate din fiecare centimetru patrat atins de penelul artistei.

«Dona toamnei» ©2009~Elena Bissinger
(Click pe foto pentru imagine marita.)

Din Agenda culturala a Muzeului Taranului Român: Zilele filmului mexican

Miercuri, 16 septembrie, 16:00

“O altfel de dimineata”
regia: Julio Bracho, 1943,
durata: 108 minute,
genul: drama, Continuare »

Mihai Eminescu

Iată că la 15 iunie 2009 se împlinesc 120 de ani de la trecerea în eternitate a marelui poet Mihai Eminescu….

Ne-am gândit să-l omagiem şi la Forum Coral pe acest “spirit” fascinant al românilor, fermecător prin tot ceea ce a scris şi care a inspirat multor compozitori, pagini muzicale de excepţie.

Cântecele inspirate de marele poet au intrat pentru totdeauna în patrimoniul culturii naţionale dar şi universale. Iar dintre muzicienii care au iubit cu adevărat creaţia eminesciană îi amintim pe Gheorghe Dima, Vasile Popovici, Dumitru Georgescu Kiriac, Vasile Spătărelu sau Paul Constantinescu. Aşadar, Mihai Eminescu la Forumul Coral de vineri, 12 iunie 2009, la ora 15.30.
[ Sursa: SRR – Radio Romania Muzical ]

«La multi ani pdu!» ~ tdu

Noaptea instelata, 9 iunie 1889

In “Noaptea instelata” a lui Van Gogh exista cer, exista munti si-un chiparos. Atât.
Atât? Cerul e cuprins de un uragan care anunta parca Judecata de Apoi. Muntii seamana cu valurile unei mari in furtuna. Chiparosul s-a schimbat in flacara neagra. In toate e o neliniste care ne trimite cu gândul la nelinistea din ochii lui Van Gogh. “Noaptea instelata” a parut multora pupila lui dilatata. ~ Octavian Paler, “Calomnii mitologice – Farâme din conferinte nerostite“

Azi se implinesc fix 263 de ani de la nasterea maestrului Francisco José de Goya y Lucientes, dar si 210 de la pictarea celebrei si controversatei Maja Desnuda (Unul dintre extrem de putinele nuduri ale picturii spaniole, devenita astazi o piesa de referinta a patrimoniului national gazduit la Museo Nacional del Prado din Madrid) ~ Clic pe imagine.
Avertisment: Daca aveti sub 18 ani, clic aici pentru poza marita!

24 martie 1949: Prima pelicula britanica premiata cu Oscar ~ “Hamlet”, regizat si interpretat de Sir Laurence Olivier

27 ianuarie 1756 – 30 ianuarie 1995 = 239 de ani si 3 zile

De 87.238 de ori s-a invârtit Pamântul in jurul Soarelui din ziua când s-a nascut Mozart al Austriei si pâna in ziua in care s-a nascut Mozart al României. Sau, cum mai este supranumit, Micul Enescu; pe numele lui adevarat Matei Bucur-Mihaescu. Intr-un cuvant: Maestrul.

O mare responsabilitate pe umerii fragili ai unui copil ce astazi implineste vârsta la care abia ce i se elibereaza prima sa carte de identitate. Continuare »

Feldmaresalul Radetzky va ureaza La multi ani!

Trebuie sa recunosc faptul ca nu am educatie muzicala; cât stiu despre aceasta arta este atât de putin, incât nici macar spoiala nu se poate numi. Dar nici snob nu sunt. Ascult muzica sau merg la concerte pentru ca-mi face placere, nu pentru ca da bine sa spui “Am fost aseara la Ateneu.”

Dupa cum exista multi lautari autentici, unii literalmente analfabeti, care cânta dupa ureche, la fel si eu – asa analfabet muzical cum sunt – ascult dupa ureche. Si-mi place ceea ce aud; nu trebuie neaparat sa stii câti diezi, bemoli si becari contine partitura ca sa intri in rezonanta cu muzica buna. Continuare »

La miezul noptii am fost mai aproape de cer. Sub cupola Ateneului Român. La concertul ansamblului Hespèrion XXI ~ LA CAPELLA REIAL DE CATALUNYA (Capela regala din Catalunya). De acolo de sus, George Enescu ne privea fericit spre sala plina, dar si mândru pentru ca numele sau patroneaza un Festival atât de reusit ca cel din anul acesta.

Doua ore si jumatate au cântat (muzica spaniola veche, sec. XVII-XIX), ne-au incântat si au fost coplesiti de ropote de aplauze: Continuare »

Nicoleta Ardelean, Alexandru Agache, Anda-Louise Bogza, Roxana Briban, Szabo Balint, Călin Brătescu, Cellia Costea, Alexandra Coman, Angela Gheorghiu, Ştefan Ignat, Elena Mosuc, Antonia Moldovan, Robert Nagy, Adina Niţescu, Carmen Oprişanu,  George Petean, Marian Talabă, Marius Vlad, Virginia Zeani. Continuare »

EDITIE SPECIALA: Palme d’Or pentru Cristian Mungiu 

 Departe de orice framântari politice de pe scena nationala, fara nicio legatura cu milioanele de euro cu miros de urda care se invârt in fotbalul mioritic, un film românesc a reusit sa câstige editia 2007 a Marelui Premiu de la Cannes. Cinste lor, ei sunt adevaratii Români, adevaratii patrioti care fac pentru tara mai mult decât 10 legislaturi de politicieni la un loc.
Iti multumim, Cristian Mungiu, tie si intregii echipe cu care ai lucrat!
(Zia®ul de la 5, 27 mai 2007)

Adevarul: “Acest Palme d’Or va fi o veste bună pentru filmele fără un buget foarte mare. Am arătat că nu e nevoie de mari bugete şi mari vedete ca să iei Palme d’Or.”

Azi: “Scriitorul Orhan Pamuk – laureat al premiului Nobel pentru literatură şi membru al juriului de la Cannes – a spus că a fost o plăcere să urmărească fiecare secundă din filmul regizorului român.”

Cotidianul: “Pentru prima data in istoria cinematografiei romanesti, un regizor obtine trofeul principal la Cannes.”

Dilema Veche: “Cristi Puiu a pus sămînţa, Corneliu Porumboiu a udat locul, iar Cristian Mungiu culege roadele. Cei care credeau că „steaua filmului românesc“ a fost o întîmplare (cazul meu) şi că numai cu o floare-două (Premiul „Un certain regard“ acum doi ani pentru Puiu şi „Camera d’Or“ acum un an pentru Porumboiu) nu se face primăvară pot să-şi pună intuiţia-n cui: odată cu acest arhicomentat film al lui Mungiu, la Cannes – la a 60-a ediţie – s-a vorbit numai despre filmul românesc!”

Evenimentul Zilei: “Prezentat la Cannes in cea de-a doua zi de competitie, pe 17 mai, filmul scris, regizat si produs de Cristian Mungiu a fost unanim laudat de criticii de cinema si a ramas pe tot parcursul editiei unul dintre principalii favoriti ai palmaresului.”

Gândul: “Prezidat de britanicul Stephen Frears, juriul competiţiei oficiale i-a avut în componenţă pe Maggie Cheung (actriţă), Toni Collette (actriţă), Maria De Medeiros (actriţă), Sarah Polley (Canada), Marco Bellocchio (Italia), Orhan Pamuk (Turcia), Michel Piccoli (actor, regizor) şi Abderrahmane Sissako (regizor).”

Jurnalul National: “Filmul lui Cristi Mungiu va fi prezentat in premiera pentru Romania in cadrul Festivalului International de Film Transilvania (TIFF).”

BBC: “Pelicula lui Cristian Mungiu a fost aleasă pentru cea mai înaltă distincţie a prestigiosului festival de film de la Cannes, la care concurau alte 21 de filme.”

România libera: “Performanta lui Mungiu nu are corespondent in filmografia din Romania, doar Liviu Ciulei reusind sa castige premiul pentru cea mai buna regie, in anul 1965, pentru filmul Padurea Spânzuratilor.”

(Fragmentele au fost preluate din cotidianele mentionate mai sus, cu respectarea prevederilor Comunicatului CRP privind protejarea drepturilor intelectuale.
Imaginea: Palme d’Or © wikipedia.org) 

“Bábel tornya” – Molnár János

© Vincent Locke – VinceLocke.com