Datorită unei deplasări fortuite de, sper eu, maxim 24 de ore într-o zonă în care mă îndoiesc că aş putea pretinde acces nelimitat la o conexiune internet, vă propun un respiro. Dar nu chiar de tot, aşa că luaţi de vă amintiţi “Apelul” lansat în urmă cu vreo 4 luni, la fel de actual şi astăzi! (Am păstrat comentariile şi indignările originale):
Curat evoluţionism: de la “Iubiţi-vă pe tunuri” (Adrian Păunescu, 1980) la “Iubiţi-vă pe cactuşi” (Zia®ul de la 5, 2010)! Grădinile publice sunt destinate să ofere mediul propice unei plimbări plăcute şi reconfortante, alteori romantice şi misterioase, cel puţin din punctul meu de vedere. Zilele trecute hoinăream cu gândurile aiurea printr-un parc din ţara care ni i-a dăruit pe Picasso, Dalí, Goya, Velázquez şi Gaudí, precum şi pe Cervantes, Ibáñez, Unamuno şi Zafon când, brusc, am fost de-a dreptul oripilat de imaginea care mi-a apărut în faţa ochilor:
©2010~D.C. (Clic pe foto pentru a vedea imaginea la dimensiunea maximă)
Dragii mei silvian şi cristina, încalc intenţionat regula elementară de a vă scrie prenumele cu majusculă, pentru că nu meritaţi. Nu invoc aici urgia divinităţii împotriva voastră, dar vă doresc ca până la sfârşitul zilelor să nu vă mai iubiţi altfel, ci doar pe pat de cactuşi şi să vă simteţi bine.
Iar dacă există viaţa de după moarte, să vă reîncarnaţi în două frumoase plante exotice, pe pielea cărora să scrijelească duioase şi fierbinţi cuvinte de amor bengos: ionela şi nicuşor sau silvia şi lucian ori, de ce nu, dana şi cătălin.