La sfârsitul saptamânii trecute, câteva cotidiane centrale au preluat o stire care a trecut oarecum neobservata, nefiind comentata prea mult. Iata, pe scurt, despre ce e vorba:

In luna iulie 2002, Muzeul National de Arta al României a imprumutat parohiei Stavropoleos – in baza unui contract legal – o piesa (broderia “Epitaf” datata 1756) de tezaur, apartinând Patrimoniului Cultural National. Invocând incalcarea unor clauze contractuale, in 2003 MNAR a solicitat restituirea bunului, dar s-a lovit de refuzul parohiei. Muzeul s-a adresat justitiei pentru a-si recupera broderia. In noiembrie 2006, printr-o sentinta definitiva si irevocabila, Tribunalul Bucuresti a hotarât restituirea piesei de patrimoniu in custodia MNAR. Parohia a ignorat, in continuare, chiar si hotarârea tribunalului. Zilele trecute, deci in septembrie 2007, reprezentantii muzeului insotiti de un executor judecatoresc au incercat din nou sa recupereze mult râvnitul “Epitaf”. Cu aceasta ocazie s-a constatat ca broderia nu se mai afla in parohie. Muzeul National de Arta al României a sesizat politia, alte organe competente si a transmis un comunicat de presa.

In tot acest context, care mie mi se pare cel putin aberant, pun câteva intrebari (zic eu) oneste:

1. Putem sa vedem si noi acel contract de imprumut? (Fiind vorba de o piesa de patrimoniu, nu cred ca ar trebui sa fie considerat confidential.)

2. Pe cine a sesizat MNAR in 2003 de incalcarea clauzelor contractuale si de refuzul parohiei de a restitui broderia?

3. De ce dureaza 3 ani un proces cu o speta aparent clara ca lumina zilei?

4. Din XI-2006 si pâna in IX-2007 ce a facut MNAR pentru recuperarea obiectului?

5. Avem hotarâre definitiva a unui tribunal, avem executor, dar nu putem duce la bun sfârsit operatiunea; cum se explica?

6. Care este pozitia oficiala a parohiei Stavropoleos?

Si, nu in ultimul rând:

7. Unde-i “Epitaful”? Mai este el in România?

Dan Costinas