30 septembrie 2007, toamna. Gata, a fost întronizat Preafericitul Daniel, noul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Trec neasteptat de usor peste faptul ca nu am gasit cuvântul “întronizare” in niciunul dintre dictionarele laice pe care le folosesc frecvent si care sunt acceptate de catre Academia Româna. O fi, undeva acolo la ei, in lumea misterioasa a Bisericii.
Acum, ca noul conducator al BOR a primit si cutitul (pâinea o avea deja de pe 12 septembrie, primita de la Colegiul Electoral Bisericesc), eu – ca simplu mirean de pe strada, botezat ortodox – am urmatoarele sperante:
1. Ca va reusi sa fie Patriarhul tuturor românilor ortodocsi, nu numai al acelora care l-au sustinut (cum se mai intâmpla pe la alte case, unele politice),
2. Ca va sti sa separe grâul de năgară, ca nu va pleca urechea la linguselile si bârfele sfatuitorilor “de bine” care au interese meschine de a-l rupe de realitate si ca va alunga hienele (cum bine zice Florian Bichir),
3. Ca va citi singur ziarele si nu va accepta sinteze periate realizate de “binevoitori”,
4. Ca nu va deveni partizanul vreunui maimare al zilei, ca nu se va amesteca in politica mai mult decât trebuie,
5. Ca, indiferent pe mâinile cui va intra tara in urmatorii ani, NU va accepta niciodata demolari / mutari de biserici.
Acestea fiind zise, eu ma inclin si ii doresc viata lunga, multa rabdare si intelepciune in dificila sarcina pe care si-a asumat-o. Nu-i va fi usor, dar cred ca va reusi s-o duca la bun sfârsit. Evident, cu ajutorul lui Dumnezeu.
Dan Costinas