Ce inteleg eu, un clasic afon intr-ale fotbalului, din etapa de azi:
Capitanul-jucator, temeinic si indelung renegat de unii, contestat de altii, dar adulat de majoritatea – dupa propriile-i spuse (evident, daca consideram “majoritate” circa 74,5% din 44,5%. Nu ma intrebati cât inseamna asta in cifre absolute, pentru ca nu stiu; asa cum nu am ureche muzicala pentru fotbal, nu am nici pentru matematici.) -, pentru a-si reveni dupa ultimele esecuri partiale a stat retras vreme de o saptamâna si a copt-o. Azi a facut pasul inapoi ca sa lase echipa adversa in pozitie de ofsaid. Neatent la semnalizarea arbitrului de margine (daca a fost vreo semnalizare, nu sunt foarte sigur), un inaintas s-a autopropulsat cu capu’n piept si a muscat momeala. Pâna la ora asta nu stim daca a primit cartonas rosu, ori daca a parasit el terenul (ori echipa) de buna voie. C’asa-i in fotbal, in cel românesc: de fapt nu exista echipa, ori intrecere intre echipe; fiecare joaca pe cont propriu, toti lupta impotriva tuturor…
In acest moment nici nu ma intereseaza omul si nici soarta lui; daca va fi gasit vinovat sa plateasca, daca nu, sa i se plateasca despagubiri uriase, iar daca va fi condamnat pe nedrept, cu siguranta ca-si va putea gasi dreptatea la CEDO + despagubiri adevarate.
Acum ma ingrijoreaza doar imaginea fragilitatii asa-zisei democratii din România anului de gratie 2007: O caricatura de justitie, periculos de pleostita când spre rasarit, când spre apus (in functie de directia din care bate mai tare vântul), care nu e in stare sa aplice legea in mod egal pentru toti. Un presedinte orgolios care calca totul in picioare si incalca orice numai sa se razbune pe premier. Un guvern care, desi nu e lasat sa lucreze, nici nu face nimic sa se protejeze. Un parlament care nu ezita sa sfideze bunul-simt atunci când isi voteaza privilegii. O biserica in agonie, care-si linge ranile provocate de fulgerul care a lovit-o in epoleti. O presa farâmitata intre interese financiare, orgolii personale si subiecte de o frivolitate strigatoare la cer. Un popor care vâneaza capra vecinului, dar nu e in stare sa se uneasca – nici in interiorul si nici in exteriorul fruntariilor tarii – si sa traga carul in aceeasi directie.
Si atunci intreb: Cui foloseste aceasta mixtura de grotesc si nimicnicie de ultima speta?
României, in niciun caz! Sau Europei, poate asa ia mai repede decizia de a vota – in premiera absoluta – excluderea noastra din Uniune.
Ultimii 16-17 ani m-au lecuit de obiceiul nesanatos de a astepta sa vad si eu câteva demisii de (dez)onoare. Am, totusi, o curiozitate: Oare onorabilul d. Sassu, presedintele TVR, va dormi linistit in noaptea asta? Eu cred ca da.
Dan Costinas