29
Oct

Un altfel de Carte verde

   Posted by: Dan   in Actualitate

Cu ce se mai ocupă Parlamentul European:

Cartea Verde „Către o Europă fără fum de tutun: opţiuni privind politicile comunitare”Deputaţii salută, ca atare, Cartea Verde a Comisiei intitulată „Către o Europă fără fum de tutun: opţiuni privind politicile comunitare”, care, spun ei, reprezintă un punct de plecare pentru o politică Europeană responsabilă privind protecţia cetăţenilor împotriva fumului nociv de tutun.

Totodată, Parlamentul invită Executivul să examineze şi alte măsuri comunitare pentru o Europă fără fum de tutun şi să sprijine o strategie globală de control al tutunului şi de renunţare la fumat, cum ar fi: 

* interzicerea în cadrul Uniunii a utilizării tutunului în prezenţa minorilor în transportul privat,  
* interzicerea vânzării de produse din tutun tinerilor sub 18 ani pe întreg teritoriul Uniunii Europene,
* acordarea autorizaţiei de instalare a automatelor de ţigări numai în cazurile în care acestea din urmă sunt astfel amplasate încât să nu fie accesibile tinerilor sub 18 ani, 
* îndepărtarea produselor din tutun din magazinele cu autoservire din comerţul cu amănuntul,
* interzicerea vânzărilor la distanţă de produse din tutun către tineri sub 18 ani (de exemplu, pe internet),
* promovarea de măsuri preventive şi campanii anti-fumat în rândul tinerilor, 
* interzicerea reclamelor pe internet la produsele din tutun,
* încurajarea Statelor Membre de a introduce impozitarea în funcţie de rata inflaţiei pentru toate produsele din tutun, 
* un nivel minim de impozitare a produselor din tutun pentru toată Uniunea, 
* controale mai severe împotriva contrabandei cu ţigări.

Responsabil cu golirea scrumierei, dar si cu copy-paste: Dan Costinas 

This entry was posted on Monday, October 29th, 2007 at 00:26 and is filed under Actualitate. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. Both comments and pings are currently closed.

Comments are closed at this time.