In plin scandal european cu care ne-am pricopsit peste noapte, ma suna seara trecuta un bun amic care a considerat, in urma cu câtiva ani, ca e mai bine, si in folosul tuturor, ca el sa plateasca impozite statului spaniol nicidecum celui român. Si, intre noi fie vorba, contribuie substantial la respectivul buget iberic, pentru ca si veniturile lui sunt adevarate. Din munca. Amicul era tare indignat: tocmai auzise la stiri ca pe aeroportul din Madrid au fost retinuti doi cetateni români care incercau sa introduca in tara câteva kilograme de cocaina.
In aeroport! Nu va suparati, dar astia sunt si tâmpiti, nu numai infractori. Cum dracu’ sa nu se infurie contribuabilul român la bugetul spaniol când aude asa o gogomanie, iar cei de la stiri au repetat cuvântul “România” de cinci ori intr-un enunt de 40 de secunde, bine condimentat si cu imagini recente din Italia…
Va spun sincer ca imi este greu sa descriu in cuvinte furia teribila pe care o manifesta amicul. Dupa ce a tras ca un bou in jug sa-si câstige o pozitie printre straini, sa-i convinga de buna lui credinta, tot efortul se dovedeste inutil, tot ce a cladit se poate narui intr-o clipa, numai datorita inconstientei unor nemernici. Credeti-ma ca am transcris aici esenta convorbirii telefonice, in termenii cei mai decenti posibili; ce era la gura amicului nu poate fi reprodus nici macar intr-o pagina XXX.
N-am ce face si intreb si eu retoric: Asta sa fie oare destinul nostru danubiano-pontic, sa ne dam mereu cu stângul in dreptul? Chiar asa, doar de amorul artei?
Dan Costinas