Rhinoceros, by Eugene Ionesco
New Translation: Martin Crimp
Directed by Dominic Cooke
London, The Royal Court Theatre
30 more days, until December 15

Ultima piesa de teatru regizata de Orson Welles (aprilie 1960), Rinocerii, cu Laurence Olivier in rolul titular (Berenger), se intoarce, in 2007, pe aceeasi scena londoneza. Printr-un exercitiu de imaginatie, putem sa ni-i inchipuim pe Olivier (acum 47 de ani) sau pe Benedict Cumberbatch (azi) interpretând scena finala a rinocerizarii:

Dar nu mă las eu bătut cu una, cu două. (Închide cu grijă şi ferestrele.) Nu mă înfrîngeţi voi pe mine. (Se adresează tuturor capetelor de rinoceri:) N-am să vin după voi, nu vă înţeleg. Eu rămîn ce-am fost. Sînt o fiinţă umană. O fiinţă omenească. (Se aşează pe fotoliu.) Situaţia e absolut de nesuportat. Dacă a plecat, a fost numai din cauza mea. Eu eram totul pentru ea. Ce-o să se-aleagă de ea acuma? Încă o victimă am pe conştiinţă. Mă gîndesc la ce e mai rău, la tot ce e mai rău cu putinţă. Un biet copilaş abandonat în tot acest univers de monştri! Nimeni nu mă poate ajuta. Fiindcă nu mai există nimeni. (Se aud alte mugete, alte fugăreli de copite, se ridică alt nor de praf.) Nu mai vreau să-i aud. O să-mi pun vată-n urechi. (Îşi pune vată în urechi şi îşi vorbeşte sieşi în oglindă.) Nu există altă soluţie decît să-i conving. Să-i conving de ce? Şi sînt oare reversibile mutaţiile? Ai? Or fi ele reversibile? Asta ar fi o muncă de Hercule. E mai presus de forţele mele. Mai întîi că, pentru a-i convinge, ar trebui să le vorbesc. Iar ca să le pot vorbi, ar trebui să învăţ limba lor. Sau ei s-o înveţe pe-a mea? Dar eu ce limbă vorbesc? Care-i limba mea? Franceza? Vorbesc eu franceza? Dar ce e franceza? Se poate numi şi franceză, dacă vrem, nimeni nu poate să conteste, de vreme ce sînt singurul care-o vorbeşte. Ce spun eu? Dar eu mă înţeleg? Eu mă înţeleg? (Avansează spre mijlocul scenei.) Dar dacă, aşa cum spunea Daisy, ei, rinocerii, au dreptate? (Se reîntoarce spre oglindă.) Omul nu e urît, nu e urît! (Se priveşte şi îşi trece palma peste faţă.) Ce caraghioslîc! Cu ce semăn eu, atunci? Cu ce? (Se duce la dulap, scoate un teanc de fotografii şi le priveşte.) Fotografii! Cine-s toţi oamenii ăştia? Papillon? Sau mai degrabă Daisy? Iar ăsta e Botard sau Dudard? Sau poate Jean? Ori poate eu! (Caută iar febril prin dulap şi scoate cîteva tablouri.) Da, mă recunosc: ăsta sînt eu, sînt eu! (Agaţă tablourile pe peretele din fund, alături de capetele rinocerilor.) Eu sînt, eu sînt. (Cînd sînt atîrnate tablourile, vedem că ele reprezintă unul un bătrîn, celălalt o femeie grasă, iar ultimul un alt bărbat decît Berenger. Urîţenia chipurilor din portrete contrastează cu capetele de rinoceri, care au devenit foarte frumoase. Berenger se trage cîţiva paşi înapoi şi contemplă tablourile.) Nu sînt frumos, nu sînt frumos. (Smulge tablourile de pe perete, le calcă-n picioare şi se duce la oglindă.) Ei sînt frumoşi. M-am înşelat. Oh, cît de mult aş vrea să fiu ca ei. Poftim: eu n-am corn! Ce urîtă e o frunte plată! Mi-ar trebui un corn sau două, ca să-mi mai rafinez chipul şi să-mi dispară ridurile. Dar uite că nu-mi creşte nici unul. Iar mîinile-mi sînt fine. Oare mi se vor face vreodată zgrunţuroase? (Îşi scoate haina, se descheie la cămaşă şi îşi contemplă pieptul în oglindă:) Am pielea flască. Ah! Acest trup lucios şi păros! Ce mult aş vrea să am şi eu aşa o piele groasă şi o culoare atît de magnifică precum acest verde întunecat. Să am şi eu această nuditate decentă, cum e goliciunea lor! (Ascultă mugetele.) Cîntările lor te farmecă, sînt puţin aspre, dar au un anume farmec! Dacă şi eu aş putea face ca ei! (Încearcă să-i imite.) Ahhh! Ahhh! NU, nu e aşa! Să mai încerc o dată, mai tare! Ahh! Ahh! Brr! Nu, nu, nu, nu-i aşa, e prea slab, prea lipsit de vigoare! Nu pot să mugesc. Pot doar să urlu. Ahh! Ahh! Brr! Numai că urletele nu se compară cu mugetul! Ah, ce răuvoitor am fost, şi cîrcotaş: ar fi trebuit să mă fac mai devreme ca ei şi să-i urmez! Acuma-i prea tîrziu! Ei da, sînt un monstru. Un monstru! Doamne, niciodată nu voi fi rinocer niciodată, niciodată! Nu mă mai pot schimba. Aş vrea, atît de mult aş vrea, dar nu pot. Nu mai pot să mă privesc în oglindă. Mi-e ruşine de mine. (Se întoarce cu spatele la oglindă.) Ce urît sînt! Nefericit e cel ce vrea să-şi păstreze originalitatea. Ei bine, asta este, am să mă apăr împotriva tuturor, am să mă apăr! Puşca, unde mi-e puşca? (Se întoarce cu faţa către capetele de rinoceri din fundal şi strigă:) Am să mă apăr împotriva lumii întregi, mă voi apăra, mă voi apăra! Sînt ultimul om şi voi rămîne aşa pînă la cea din urmă suflare! Nu mă dau bătut!

A “sapat” pentru dv. prin The Royal Court Theatre: Dan Costinas