La cafeaua de dimineata ori la siesta de dupa amiaza puteti rasfoi doua – trei ziare proaspete:
Adevarul, 5 iulie 2009
Farmecul abrupt al distopiei – articol semnat de Radu PARASCHIVESCU
1984 şi Ferma animalelor au impus o modă literară care face vâlvă şi valuri la Moscova. Distopiile scriitorilor ruşi sunt premiate în Occident şi privite chiorâş în ţară, unde autorităţile par tot mai refractare la ideea de-a avea „Puţintică răbdare“. Tatiana Tolstaia (cu memorabilul ei Mârzac Suprem din „Zâtul“), Iuri Mamleev şi Viktor Pelevin sunt trei nume din falanga distopicilor în fruntea căreia s-a aşezat, prin toate cărţile sale, Vladimir Sorokin.~ Cititi articolul
@
Cotidianul, 4 iulie 2009
Mircea Cărtărescu nu vrea să transforme scrisul într-o profesie – articol semnat de Gabriela LUPU
După lectura care a amuzat copios publicul, Cărtărescu a răspuns întrebărilor puse de cei prezenţi. Întrebat fiind despre ce ar spune dacă această povestire ar fi considerată de critici prea “uşurică” sau prea “comercială”, Cărtărescu a spus că are o plăcere imensă să scrie în registrul lejer. “A scrie întotdeauna scorţos este ca şi cum ai umbla, indiferent de circumstanţe, doar în haine de seară. Eu sunt de părere că în «garderoba» unui scriitor trebuie să existe şi pijama, şi blugi, şi halat de casă, nu doar costume elegante. ~ Cititi articolul
@
Evenimentul Zilei, 5 iulie 2009
Horaţiu Mălăele face „Funeralii fericite” – articol semnat de Simona CHITAN
INTERVIU. Actorul intenţionează să regizeze o a doua peliculă, după un scenariu de Adrian Lusting. Filmările vor începe primăvara viitoare. ~ Cititi articolul
@
Jurnalul National, 5 iulie 2009
Zbor deasupra oraşului de latex – articol semnat de Eliza DUMITRESCU
În acest spaţiu, din care sufletul pare exilat (“adormim şi sufletele chircite în creier peste zi/ ni se întind în tot trupul/ ca nişte fiare care se simt în siguranţă/ abia în pustiu”), poetul caută şi chiar găseşte, un fel de stări de graţie. Ele sunt exprimate prin motive diafane precum zborul, lumina, plutirea. Dragostea, este şi ea un vehicul pentru astfel de trăiri: “sufletele noastre pluteau peste bulevard/ ca baloanele pentru reclame” sau “fluturam ca steagurile/ din faţa ONU”. ~ Cititi articolul
@
Ziua, 4 iulie 2009
Schimbarile politice nu trebuie sa afecteze cultura – un articol semnat Iolanda MALAMEN
In mod normal, schimbarile politice nu ar trebui sa afecteze viata culturala, care ar trebui sa-si vada de mersul ei. Aceste schimbari politice de la fiecare patru ani dau curaj celor care sunt dornici de schimbari, ei profita pentru a face valuri, prin tot felul de memorii si reclamatii, asfixiind toate institutiile statului cu aceste hartii. Si nu neaparat pentru ca au ceva sa-mi reproseze mie sau altora, ci pentru a-si satisface setea lor de putere. ~ Cititi articolul
(Fragmentele au fost preluate din cotidianele mentionate mai sus, cu respectarea prevederilor Comunicatului CRP privind protejarea drepturilor intelectuale.)