« Muzeul e arsenalul cel mai puternic cu care un popor îşi apără originea, identitatea şi tot ce a moştenit de la străbuni. » ~ Iosif Sterca-Şuluţiu

Complexul Naţional Muzeal „ASTRA”, prin misiunea asumată, îşi propune să fie alături de toţi acei români care trăiesc în afara ţării şi care, printre străini, au nevoie mai mult ca oricând de confirmarea şi păstrarea identităţii naţionale.

În contextul integrării europene şi al globalizării, ţara se identifică din ce în ce mai mult nu cu graniţele geografice, ci cu spaţiul spiritual pe care fiecare îl resimte ca făcând parte din fiinţa sa. Acolo unde alte popoare pun accentul pe propria diferenţiere, Muzeul „ASTRA” vine în ajutorul românilor de pretutindeni care, la rândul lor, nu vor să renunţe la valorile tradiţionale româneşti, la ceea ce îi leagă de ţară, de tradiţii şi de tot ceea ce au păstrat şi preţuit înaintaşii lor.

Atât prin valorificarea editorială a colecţiilor de patrimoniu, prin evenimentele organizate cât şi prin personalul dedicat creării şi menţinerii de relaţii de colaborare cu diaspora românească, CNM „ASTRA” îşi propune să se constituie în sursă autentică, mereu prezentă şi de încredere, pentru toţi aceia care îşi doresc să (re)descopere tradiţia românească, cu tot ce are ea mai valoros.

Sursa: Muzeul „ASTRA”, Departamentul de Asistenţă Culturală pentru Diaspora

This entry was posted on Monday, March 28th, 2011 at 12:00 am and is filed under Ceea ce conteaza, Si totusi se poate. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. Both comments and pings are currently closed.

Comments are closed at this time.