„Luară tot echipamentul din barcă. Bătrânul căra catargul pe umăr, iar puştiul ducea cutia din lemn, cu mosoarele de sfoară cafenie strâns împletită, cangea şi harponul, cu tot cu ţepuşă. Cutia cu momeala era dedesubt, la pupa bărcii, laolaltă cu ciomagul pe care îl folosea bătrânul ca să potolească peştii mai mari atunci când îi trăgea la bord. Nimeni nu s-ar fi gândit să-l fure tocmai pe el, dar era mai bine să ia cu el acasă vela şi mosoarele grele de sfoară, pentru că roua le făcea rău şi, cu toate că era convins că nimeni de prin partea locului nu le-ar fi furat, bătrânul socotea că un harpon şi o cange lăsate într-o barcă erau totuşi nişte ispite inutile.”

“The old man carried the mast on his shoulder and the boy carried the wooden boat with the coiled, hard- braided brown lines, the gaff and the harpoon with its shaft. The box with the baits was under the stem of the skiff along with the club that was used to subdue the big fish when they were brought alongside. No one would steal from the old man but it was better to take the sail and the heavy lines home as the dew was bad for them and, though he was quite sure no local people would steal from him, the old man thought that a gaff and a harpoon were needless temptations to leave in a boat.”

Sigur ați citit-o cândva, dar…

…poate la fel ca mine, aflaţi mereu câte ceva nou despre om sau cartea lui. De pildă, am citit recent fragmente din “On The Blue Water: A Gulf Stream Letter” – eseul publicat de Hemingway în aprilie 1936 în revista Esquire. În mai puțin de 200 de cuvinte, el descrie povestea (adevărată) a unui bătrân pescar cubanez a cărui barcă a fost remorcată în larg de un marlin uriaș, devorat în final de o haită de rechini-taur. Pescarul, descoperit după două zile și două nopți la vreo șaizeci de mile de coastă, aproape își pierduse mințile de supărare că nu a reușit să captureze și să vândă peştele gigantic.

Inițial, a vrut să scrie Bătrânul și marea imediat, în vara lui 1936, dar apoi s-a răzgândit, dându-și seama că nu știe mare lucru despre pescari solitari, despre dramatismul luptei lor pentru supraviețuire și, mai ales, despre interacțiunea lor cu marea și cu viețuitoarele pe care le vânează. În 1942 s-a mutat în Cuba și a început să învețe cu sârguință. Așa s-au născut The Old Man and The Sea în 1952 și, succesiv, recunoașterea valorii universale: în 1953 Pulitzer și Nobel în 1954.

Într-o scrisoare din 13 septembrie 1952, Hemingway îi spunea prietenului său Bernard Berenson: “There isn’t any symbolism: the old man is an old man. The boy is a boy and the fish is a fish. The sharks are all sharks no better and no worse. All the symbolism that people say is shit. What goes beyond is what you see beyond when you know.”

De data aceasta prefer să nu îl ascult și am încercat să identific câteva simboluri (some “shit” ca să repet duioasa vorbă a Maestrului):

• Bătrânul Santiago: curaj, perseverență și bună-credință
• Marea: viață, luptă și veșnicie
• Marlinul: alter-ego, forță și demnitate
• Tânărul Manolin: dragoste, compasiune și încredere
• Rechinii: obstacole, energii negative și prădători
• Leii din vis: tinereţe, forță și libertate
• Joe DiMaggio: putere, talent și speranță

Ar mai fi vreo două simboluri religioase și, sunt sigur, altele pe care încă nu le-am descifrat. Iată un alt motiv pentru care merită să recitim Bătrânul… măcar odată la zece ani.

(excelente) traducere din limba engleză şi note de Radu Pavel Gheo

Editura Polirom (Colecție: Seria de autor Ernest Hemingway), 2014

(D.C.)

#carteadela5am