Zia®ul de la 5: La mulţi ani de Ziua Ţării!
Ion Luca Caragiale: Să nu ne mai facem inimă rea şi spaimă gândindu-ne că lumea românească ar fi mai stricată decât altele. Nu; neamul acesta nu e un neam stricat; e numai nefăcut încă, nu e până-acuma dospit cumsecade.
Mihai Eminescu: Vom fi un stat independent, cum vom face uz de această independenţă, aceasta e cestiunea cea mare.
Ion Creangă: Frații noștri din Transilvania, Bucovina, Basarabia și cei de peste Dunărea, din Macedonia și de prin alte părți ale lumii, numai să ne vadă că trăim bine, și ei se vor bucura și ne vor iubi, de n-or mai îndrăzni dușmanii, în vecii vecilor, a se lega de români. D-apoi frații noștri de sânge: franțujii, italienii, spaniolii și portughezii, ce așteapt? La orice întâmplare, Doamne ferește, stau gata să-și verse sângele pentru noi… Unirea face puterea, oameni buni. Ei, acum cred c-ați înțeles și răsînțeles.
Vasile Alecsandri: Aice-i țara țărilor / Ș-a doinelor de jale / Ce-n liniștirea serilor / Te țin uimit în cale.
Dimitrie Cantemir: Într-acestași chip, iarăși dzicem, și noi făcând, pre céle cu vechimea vremilor îngropate a vechilor istorii comoare la lumină a le scoate și la triaba de obște a le arăta ne vom sili, și céle românești precum romanilor să cuvin vom dovedi.
Alexandru Vlahuţă: M-ai învățat, durere, ce e să ai o țară. / Și-n inima-mi rănită adânc ți-ai scris cuvântul: / Cu sânge și cu lacrimi va să frămânți pământul / Din care-aștepți viața cea nouă să răsară.
Nicolae Iorga: A curăța această capitală, despre care un străin spunea că într-un singur deceniu ar putea ajunge una din cele mai frumoase din Europa, cruțîndu-se restul de grădini care mai sînt și împiedicîndu-se dărîmarea a ceea ce mai înfățișează un trecut de artă, iată care este programul vremurilor viitoare.
Lucian Blaga: Toate stau la locul lor: / piatră, floare şi ulcior, / vatră şi amnar şi iască. / Asta-i legea tuturor: / Zări să-şi facă din pridvor, / să se simtă bine-acasă.
Neagoe Basarab: Mintea trează iaste priiaten mai bun și mai cinstit împăraților și domnilor decât toată avuțiia și bogățiia lor cea multă. Un bărbat înțelept mulțime de oameni stăpânéște, iar un bărbat nebun și făr’ de minte mulțime de oameni piiarde.
George Coşbuc: Din zei de-am fi scoborâtori, / C-o moarte tot suntem datori! / Totuna e dac-ai murit / Flăcău ori moş îngârbovit; / Dar nu-i totuna leu să mori / Ori câine-nlănţuit.
Panait Istrati: Când sosește toamna, întinsele câmpii de țelină ale Munteniei dunărene încep să trăiască, timp de o lună, existența lor milenară.
George Topârceanu: Iar târziu, la Sfântu-Andrei, / Când cobori de la povarnă / Printre plopi subţiri şi rari, / În senină zi de iarnă / Vezi departe munţii mari / Cum îşi zugrăvesc în soare / Piscuri vinete spre cer, / Povârnişuri sclipitoare, / Brazi împodobiţi de ger, / Atârnând ca nişte salbe / Pe grumajii lor de stânci, / Peste plaiurile albe / Şi prăpăstiile-adânci.
Grigore Alexandrescu: Am auzit pe mulți condamnând entuziasmul unui istoric care pune batalionul de la Drăgășani în aceeași linie cu batalionul tebenilor, sparțiaților de la Termopile și garda împărătească de la Waterloo. Cu toate acestea sunt de părerea lui: trebuie să facă cineva o comparație relativă; trebuie să judece că o mică oștire rău armată, străină de tot felul de tactică, și având a se lupta în contra unei mulțimi de zece ori mai mare, e tot atât de demnă de laudă ca și oastea acelei faimoase batalioane care, în fine, n-au făcut alta decât a muri până la unul, ca și cei de la Drăgășani.
Nichita Stănescu: De aceea, pentru mine muntele – munte se zice. / De aceea, pentru mine iarba – iarbă se spune. / De aceea, pentru mine izvorul izvorăşte. / De aceea, pentru mine viaţa se trăieşte.
Ioan Slavici: N-avuse Tănase dreptate când zicea că e leneș românul și flecar. Acum, când stătea ziua toată în mijlocul oamenilor și lucra împreună cu dânșii, era din ce în ce mai mult cuprins de simțământul că sunt nesecate comorile lor de viață și că mare mulțumire e să le fii aproape și să le deschizi inimile.
Dimitrie Bolintineanu: Către-acestea, dragă ţară, / Tu poţi încă a trăi, / Numai cei ce te-ncărcară, / Numai ei vor veştezi.
Alexandru Odobescu: O! Matei Basarab, cu adânc respect îți datorează națiunea română pe care azi, din negura anilor, tu încă ai ști s-o înveți a-și apăra și a-și dobândi drepturile sale răpite! Numele tău glorios, pe care-l întâlnim în fruntea oricărei propășiri naționale, ar trebui să insufle o venerațiune religioasă poporului pentru care ai jertfit, în muncă și sudoare, o viață de aproape optzeci de ani!
Ion Minulescu: Ce româneşti sunt astăzi căsuţele din Şchei!… / Sunt vesele şi albe şi curate – / Şi totuşi, altădată, ce triste şi-ncruntate / Te-ntâmpinau aceste căsuţe strămoşeşti, / Prin care ţărăncuţele minore, / De teama slujitorilor domneşti, / Îşi ascundeau panglicele lor tricolore, / Căci zbirii stăpânirii din cetate, / Când năvăleau în Şchei să-şi încaseze birul, / Le despuiau de salbe, / Inele / Şi cercei; / Şi le-aruncau pe toate, aproape goale,-n ploaie, / Ca să-nmulţească crucile din cimitirul / Bisericuţii Sfântul Niculaie…