Kalin, kakalin-kakalin, kakaia!
Ma enerveaza rau insistenta cu care unii reporteri se baga in sufletul amarâtilor, batrâni care-si rup de la gura ultimele diazepame ca sa-si incerce norocul la loterie, mai ales atunci când miza este de milioane de euro. Ce faceti cu banii, daca veti câstiga? ~ vine, invariabil, aberanta intrebare. Totusi, nu ma enerveaza chiar atât tare incât sa nu va intreb la rândul meu: Ce ati cumpara daca ati avea multi bani? Foarte multi. Ce zic eu “foarte multi”; daca ati avea câteva basculante pline cu bani?
Am citit marti in editia online a unui cotidian credibil despre reiterarea ofertei unui grupuscul dintr-o mare oligarhie financiara euro-asiatica (nu mai retin daca se dadeau nume in clar dar, oricum, nu era vreunul renumit) de a achizitiona faimosul Google. Sa-l achizitioneze ca sa ce? ~ m-a intrebat cineva care ma auzea bombanind pe marginea informatiei. Pai… ca sa-l aiba. ~ imi dau eu cu parerea. Sau, ma rog, sa caute. Nu stiu ce, orice: votca, fotbalisti ori mai stiu eu ce naiba. Sa caute, pur si simplu. Sau sa-l aiba. Si pentru asta puneau la bataie 20 miliarde de dolari. Adica $ 20.000.000.000. Zece zerouri. 10!
Cred ca nu vom afla niciodata valoarea reala a giganticului motor de cautare dar, dupa capul meu, suma este de cel putin 5 ori mai mare; probabil ca profitul e urias. Nu stiu daca respectivilor magnati le-ar ajunge plapuma pentru a-si suplimenta oferta cu inca un zero. Si mai cred ceva: probabil ca Departamentul de Stat, strict din motive strategice si de securitate, nu ar fi niciodata de acord cu o asemenea tranzactie.
Mi-e si groaza sa ma gândesc la ce ar putea urma: oferta pentru cumpararea CIA, Pentagon, White House, Marele Zid Chinezesc ori chiar intreaga planeta, cu satelitul natural drept bonus. Iata de ce eu personal pun la indoiala seriozitatea chestiunii, mi se pare a fi – mai curând – un soi de becalism ieftin.
as cumpara pacea mondiala si fericirea suprema.
Mi-as cumpara…libertatea…Nu e adevarat ca banii nu o pot cumpara: nu stiu ce inseamna sa ai bani multi dar probabil, avand multi bani, devii putin, sau mult, insensibil la unele chestii si sensibil doar la ce iti ordona mintea (stiu, veti zice, momentele de sensibilitate nu se dicteaza, nu poti zice: “Iti ordon, fii azi sensibil!” dar cred ca banii, chiar daca iti dau sentimentul vinovatiei, indiferent cum i-ai obtinut, iti pot da LIBERTATEA…de orice tip ar fi ea, in limitele moralitatii si legalitatii propriului “sistem juridic”.
(Aveti dreptul sa nu postati acest comentariu, cum s-a intamplat si cu celalalt. Imi pare rau ca nu am inteles mesajul…)
“Cum s-a intamplat si cu celalalt.” ?!?
Cu care? Acesta: March 14th, 2009 at 12:49 am ?
Probabil ca ati vrut sa postati comentariul aici, dar ati incurcat putin fereastra.
Ati crezut ca v-am cenzurat?
Nu am sters niciodata comentariul nimanui, chiar (mai ales) daca era de alta parere; cu atat mai mult nu as proceda asa cu o doamna. Las la o parte faptul ca imi place mult cum scrieti.
“Mesaj” ?
Va rog sa ma credeti ca nu obisnuiesc sa transmit “mesaje”; prefer sa folosesc cuvinte din fondul principal al L.R. atunci cand am ceva de spus.
draga Oana, daca prin absurd ai avea atatia bani ca sa cumperi “pacea mondiala si fericirea suprema” care, oricum, nu exista, cu siguranta nu ai stii ce sa faci cu ele :))
… eu, daca as avea basculante cu bani… i-as… bascula :))
Multe din faptele noastre de zi cu zi se întorc împotriva noastră şi, bine că se întâmplă astfel, măcar pentru cuvenita înţelepţire. Redau mai jos un episod inspirat dintr-o întâmplare reală:
…Dimineaţa devreme se aduna lumea în faţa unui magazin înainte de deschidere, oamenii încep să aducă vorba de una, de alta, să treacă timpul mai repede. Acolo se dusese şi Flaimuc pentru „documentare”, să mai culeagă vreun pont, unde ar mai putea el să dea o lovitură. A pus repede ochii pe un pensionar care spusese că locuieşte singur, că vrea să facă nişte cumpărături făină, orez, zahăr şi că se duce în provincie la fata şi nepoţii lui.
Al meu eşti, tipule, şi-a zis Flaimuc şi l-a urmărit până acasă, fixându-şi bine în minte topografia locului, pentru a reveni în timpul nopţii să-şi încerce norocul. Pensionarul pleacă la gară, pierde trenul şi se întoarce. La miezul nopţii aude cum cineva încerarcă să-i forţeze broasca şi sare speriat din pat. Îşi dă seama că în faţa uşii se află un spărgător şi începe să tremure de frică.
Ce să facă el: să ţipe? Să strige după ajutor? Că de luptat nu are cum să se lupte cu unul mai tânăr ca el şi în putere. Se suceşte, se învârteşte, îi piuie urechile, îi bate inima de frică, pe ce să pună el mâna, vede la îndemână o tigaie, ce să facă el cu o tigaie, ce să facă el cu o tigaie, să-i dea-n cap când o să deschidă ăla uşa? Dar de ce să mai aştepte să deschidă uşa, când poate va fi prea târziu ca să mai facă ceva?
Şi nici una, nici două, plesneşte zdravăn cu tigaia în uşă, măcar să-l sperii pe nenorocit şi poate fuge. Şi ce s-a întâmplat în fracţiunea următoare de secundă, este imposibil de aflat. Flaimuc transpirat şi concentrat asupra broaştei care refuza să cedeze, nu şi-a dat seama ce se întâmplă şi nici nu a putut să înţeleagă. Un bubuit monstruos, amplificat de o teamă paroxisitcă, şi care venea parcă din capul lui.
Timpul se oprise în loc şi el nu mai vedea nimic împrejur.
Şi dacă ar fi putut, ar fi explodat cu siguranţă. Chiar dacă ar fi fost lovit în cap, poate era mai bine, că ştia despre ce este vorba. Dar aşa, neştiind exact ce se petrece,… doar a căzut lat. Nemaiauzind nimic, pensionarul s-a dus liniştit să se culce dar a fost trezit dimineaţa de vecinii de apartament, să-l întrebe cine este tânărul care doarme la uşa lui.
Au pus mâna pe el, el rece. Şi rece a rămas că nu şi-a mai revenit….
(fragment din romanul “Ne-am întâlnit pe internet”)
Seara mi-a trimis Camelia vorbă că are s