TEATRUL NAŢIONAL „I. L. CARAGIALE” BUCUREŞTI, SALA AMFITEATRU:
” REGINA MAMĂ ”
de MANLIO SANTANELLI
Traducere:
FLORIAN POTRA
In distributie:
OLGA TUDORACHE (Regina)
MARIUS BODOCHI (Alfredo)
Într-un dialog captivant şi alert despre iubire, egoism, moralitate – alături dar şi împotrivă – o mamă şi fiul ei.
O piesă care îmbină perfect momentele dramatice cu cea mai fină comedie şi care oferă, prin interpretii săi, un regal actoricesc.
Regia GELU COLCEAG
Scenografia ŞTEFANIA CENEAN
Data premierei: 8 noiembrie 1997
Durata spectacolului: 3h 35′
Presa:
Le Figaro, 16 noiembrie 1987 – un articol semnat de Eugen Ionesco:
[ … ] este una dintre cele mai frumoase piese pe care am vazut-o in ultimul timp. O afirm, dar oamenii prefera sa mearga sa vada clasicii deja cunoscuti si care nu mai au sa-i invete nimic nou, in afara de unele viclesuguri ale pretentioaselor regii asa zis “moderne” si care li se prezinta in teatrele subventionate. Pentru ca aceste piese se monteaza cu resurse financiare modeste, nu inseamna ca sunt mai putin bune decat altele.
Daca va place sa descoperiti, mergeti sa vedeti Regina Mama, care este o piesa captivanta, tragi-comica si subtila totodata.
@
Cam atat despre piesa; nu dezvalui nimic din subiect. Dar faptul ca se joaca aproape neintrerupt de 10 ani pe scena TNB, spune ceva! O fi si meritul textului, al autorului, al traducatorului, al regizorului si al scenografei, dar (dati-mi voie s-o spun) nu in ultimul rand este meritul actorilor, al ambilor, dar mai ales al Reginei !
“Regina” este numele personajului, dar Olga Tudorache ESTE o Regina din toate punctele de vedere. Si inca una extrem de puternica si lucida. Stau stramb si incerc sa judec drept: oare cati actori (români, sau de aiurea), aflati in pragul venerabilei varste de 78 de ani mai pot juca un asemenea rol dificil, intr-o piesa cu doua personaje, mai bine de trei ore si jumatate, doar cu o pauza simbolica?! Si fara sufleor (cel putin nu unul vizibil)!!
Eu unul ma blochez cand vad atatia (septua, octo, nona)genari pe scenele românesti jucand de cele mai multe ori impecabil, un joc natural, viu, fara sa se considere cumva superiori mai tinerilor confrati si colegi. Ii vezi la fel de daruiti si pasionati chiar la multi ani de la premiera, transand aceeasi dilema viata/moarte cu superioritatea modesta a invingatorului.
Va multumim, Maiestate pentru rasfatul cu care ne-ati obisnuit!
(Dan Costinas)