Căci ce-i poetu-n lume şi astăzi ce-i poetul? // La glasu-i singuratic s-asculte cine vra.
~ “Pierdut în suferinţă…”, Mihai Eminescu
Inaugurez astazi o – din start falimentara, vor zice unii – rubrica noua: Versurile de joi.
Daca va fi falimentara sau nu, doar timpul o va demonstra.
Ma framanta cateva intrebari:
– este poezia, in zilele noastre, cu adevarat, Cenusareasa literaturii? Daca “da”, cum poate fi salvata? Cine ii va aduce pantoful sa-l probeze, cine o poate repune acolo unde ii e locul?
– exista vreo relatie directa intre tehnologizarea secolului XXI si lipsa de apetit a cititorului pentru altceva decat proza facila? Se poate da vina exclusiv pe spiritul epocii?
– se va produce vreo “revolutie” in modul de a scrie poezie, astfel incat cititorii sa fie atrasi din nou spre acest gen literar? Eu cred ca da. La fel cum un actor talentat ori un profesor carismatic presteaza mai bine sau mai prost si in functie de cum isi simte spectatorii/elevii de “prezenti” in sala, tot asa si Poetul adevarat va sti sa se apropie din nou de cititori pentru a-i face sa se intoarca la poezie.
Nu exista poezie buna si poezie proasta; doar ca unele versuri rezoneaza in mai multe minti/suflete, altele in mai putine. Ca de obicei, m-as bucura sa ma contraziceti, sa ma completati ori, pur si simplu, sa propuneti Versurile de joi pentru saptamana viitoare.
Alegerea de azi, 2 iulie 2009:
“DISCURS CĂTRE PIETRE” de Gellu Naum
Pe o cale ferată pustie le vorbeam pietrelor
cu un foşnet prelung seara cădea
ceva se surpa printre crengi se năruia
într-o haotică geometrie
calea ducea în patru direcţii diferite
peste câmpiile grele ale cerului
mecanicul fuma liniştit puteam alege locul
îl alegeam
atunci se năştea în noi o aspră penitenţă
seara ne cădea părul îl puneam deoparte
cu un foşnet prelung cerul cădea
ceva se surpa în noi se năruia.
PARADOXUL ZILELOR NOASTRE
Octavian Paler
(2 iulie 1926 – 7 mai 2007)
“Paradoxul vremurilor noastre în istorie este ca avem:
cladiri mai mari, dar suflete mai mici;
autostrazi mai largi, dar minti mai înguste.
Cheltuim mai mult, dar avem mai putin;
cumparam mai mult, dar ne bucuram mai putin.
Avem case mai mari, dar familii mai mici,
Avem mai multe accesorii, dar mai putin timp;
avem mai multe functii, dar mai putina minte,
mai multe cunostinte, dar mai putina judecata;
mai multi experti si totusi mai multe probleme,
mai multa medicina, dar mai putina sanatate.
Bem prea mult, fumam prea mult,
Cheltuim prea nesabuit,
Râdem prea putin,
Conducem prea repede,
Ne enervam prea tare,
Ne culcam prea târziu, ne sculam prea obositi,
Citim prea putin, ne uitam prea mult la televizor si
ne rugam prea rar.
Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile.
Vorbim prea mult, iubim prea rar si urâm prea des.
Am învatat cum sa ne câstigam existenta, dar nu cum sa
ne facem o viata,
Am adaugat ani vietii si nu viata anilor.
Am ajuns pâna la luna si înapoi, dar avem probleme
când trebuie sa traversam strada sa facem cunostinta
cu un vecin.
Am cucerit spatiul cosmic, dar nu si pe cel interior.
Am facut lucruri mai mari, dar nu si mai bune.
Am curatat aerul, dar am poluat solul.
Am cucerit atomul, dar nu si prejudecatile noastre.
Scriem mai mult, dar învatam mai putin.
Planuim mai multe, dar realizam mai putine.
Am învatat sa ne grabim, dar nu si sa asteptam.
Am construit mai multe calculatoare: sa detina mai
multe informatii, sa produca mai multe copii ca
niciodata, dar comunicam din ce în ce mai
putin.
Acestea sunt vremurile fast-food-urilor si digestiei
încete; oamenilor mari si caracterelor meschine;
profiturilor rapide si relatiilor superficiale.
Acestea sunt vremurile în care avem doua venituri, dar
mai multe divorturi,
Case mai frumoase, dar camine destramate.
Acestea sunt vremurile în care avem excursii rapide,
scutece de unica folosinta,
moralitate de doi bani, aventuri de-o noapte,
corpuri supraponderale si pastile care îti induc orice
stare, de la bucurie, la liniste si la moarte.
Sunt niste vremuri în care sunt prea multe vitrine,
dar nimic în interior.
Vremuri în care tehnologia îti poate aduce aceasta
scrisoare si în care
poti decide
fie sa împartasesti acest punct de vedere,
fie sa stergi aceste randuri.
Aminteste-ti sa-ti petreci timp cu persoanele iubite,
Pentru ca nu vor fi lânga tine o eternitate.
Aminteste-ti sa spui o vorba buna copilului care te
veneraza, pentru ca acel copil va creste curând si va
pleca de lânga tine.
Aminteste-ti sa-l îmbratisezi cu dragoste pe cel de
lânga tine pentru ca aceasta este singura comoara pe
care o poti oferi cu inima si nu te
costa
nimic.
Aminteste-ti sa spui “TE IUBESC” partenerului si
persoanelor pe care le îndragesti, dar mai ales sa o
spui din inima.
O sarutare si o îmbratisare vor alina durerea atunci
când sunt sincere.
Aminteste-ti sa-i tii pe cei dragi de mâna si sa
pretuiesti acel moment pentru ca într-o zi acea
persoana nu va mai fi lânga tine.
ai.
timp sa împartasesti gândurile pretioase pe care le ai.
Fa-ti timp sa iubesti, fa-ti timp sa vorbesti, fa-ti
timp sa împartasesti gândurile pretioase pe care le
ai.
Iti multumesc pentru acest “Paradox”. Cu atat mai mult cu cat azi ar fi implinit…83.
De fapt ce inseamna 83 fata de Eternitatea pentru care ne-a parasit? O nimica toata.
Adrian Paunescu:
Bătrânul cerşetor
La colţul străzii e un cerşetor
Cu mâna-ntinsă, către-o altă lume
Decât aceea unde, fără nume,
El ispăşeste râsul tuturor.
Adolescenţii se mai ţin de glume
Şi-i pun în palmă semne de-ale lor,
El e bătrân şi înţelegător,
Cu noi, cu toţii, dar, cu cei mici, anume.
Şi cine observă, înt-o doară,
Ca el e-aici din vremuri de demult,
Imperturbabil, în acest tumult,
El, cerşetorul, a uitat să moară.
Sub zdreanţa lui, minunea se-ntrupează,
În el e Dumnezeu, ce stă de paza.
WoW, ce debut!
Nu ma refer la poetul de la “Flacara”, ci la comentatoare. 🙂
Nichita Stănescu:
Poezia
Poezia este ochiul care plânge.
Ea este umărul care plânge,
ochiul umărului care plânge.
Ea este mâna care plânge,
ochiul mâinii care plânge.
Ea este ţapa care plânge,
ochiul călcâiului care plânge.
O voi, prieteni,
poezia nu este lacrimă
ea este însuşi plânsul,
plânsul unui ochi neinventat,
lacrima ochiului
celui care trebuie să fie frumos,
lacrima celui care trebuie să fie fericit.
sau
Întrebări
Trăim un prezent pur?
A trai inseamna timp?
Timpul este tot ceea ce nu înţelegem?
Timpul este tot ceea ce nu suntem noi?
Există timp acolo unde nu este nimic altceva?
Timpul este fără să fie?
Timpul este însuşi Dumnezeu?
Inima mea bate în timp?
Sunetele, mirosurile,
pipăitul, gustul, vederea
sunt chipuri ale timpului?
Timpul este legat de lucruri?
Timpul este legat de cuvinte?
Gândurile sunt timp?
Timpul este însuşi Dumnezeu?
A fi, înseamnă timp?
A avea, înseamnă timp?
Ceasurile sunt bisericile noastre
de mână sau de buzunar,
de perete…
Ne rugăm luând cunoştinţa
de bataia lor înscrisă pe cadrane…
Stau de ceva timp in umbra….si cu poezia ati atins coarda sensibila, asa ca am indraznit.
Nichita: DA!
V-am spus vreodata ca in Ploiesti am locuit la 5 minute de casa lui?
Multumesc pentru remember si pentru link. 🙂
Asteptam si versuri originale; poate intr-o alta joi.
Apropo de “umbra”:
Va recomand o excelenta recenzie a cartii lui Zafón “La Sombra del Viento”: http://www.bookblog.ro/literatura-contemporana/la-sombra-del-viento/ 🙂
M-ati facut curioasa!
Multumesc de recomandare.
il prefer pe Octavina Paler desi ii stiam de mult poemul si il citeam cateodata elevilor mei…Felicitari pentru inspirata idee de a inaugura o astfel de rubrica.