In direct:
Jurnal de babord, din ciclul: Coclauri si vagauni alese pentru vacanta.
©2009~M.C.&D.C. (Clic pe foto pentru a vedea imaginile la dimensiunea maxima)
V-am mai spus, dar nu conteaza, imi place sa o repet: inainte de 1989 ma deranja mai putin faptul ca magazinele isi ranjeau rafturile goale catre clientii incruntati si cenusii care se mai incumetau sa le treaca pragul, sau ca mancam salam cu soia, ci mai mult ca eram – deliberat – tinuti in intuneric (la propriu si mai ales la figurat). In aceasta “intunericeala” includ si imposibilitatea de a calatori liber. Visam sa pot lucra 11 luni ca un rob, astfel incât in a 12-a luna sa pot pleca oriunde, din Norvegia pâna in Africa de Sud si din SUA in Japonia (varianta lunga). Iar acum, dupa 20 de ani, parafrazez un vechi dicton: Cu cât calatoresc mai mult, cu atât imi dau seama cât de putine stiu despre lume si cât de multe mai am de vazut. Si iar ma enervez când ma gândesc la anii irositi in colivia rosie.
Les grandes vacances 2009:
(Actul I)
Prima pauza mai serioasa (doar) la poalele masivului Montserrat (Muntele sfant, in catalana), la circa 50 de kilometri nord-est de Barcelona.
Doar la poalele muntelui de data asta, sus am fost anul trecut (imagini extraordinare de la manastire cu alta ocazie).
La cativa kilometri de intrarea in Andorra.
Unde e arsita de altadata?
Andorra la Vella.
Locul in care nu se intampla nimic; parca n-ar fi trecut un an.
Tot Andorra.
19º C. Alegem drumul mai lung, mai intortocheat – dar si mai frumos – spre Franta. Pe coclaurile din Pirinei.
Prin Tunel D’Envalira am fost anul trecut.
Scurta pauza de masa in Tarascon-sur-Ariège.
Acum intelegeti de ce mi-am luat eu Citroen?
Tarascon 2.
Tartarin (al lui Alphonse Daudet) nu era acasa.
Biserica rupestra (construita in stanca) Notre-Dame de Vals.
Vals, o localitate celebra, cu vreo 70 de locuitori, din care am vazut 5. Si alti trei turisti. Japonezi, nu.